A treia bătălie de pe Aisne

Parte din Frontul de vest,Ofensiva de Primăvară[*]

Frontul de Vest, iulie 1918

Informații generale

Perioadă	27 mai – 6 iunie 1918
Loc	râul Aisne lângă Paris, Franța 49°23′N 3°44′E ({{PAGENAME}}) / 49.383°N 3.733°E
Rezultat	înaintarea germană a fost oprită după victoriile inițiale

Beligeranți

Franța

Marea Britanie

Statele Unite

Imperiul German

Conducători

Denis Auguste Duchêne

Alexander Hamilton-Gordon

Erich Ludendorff

Prințul moștenitor Wilhelm

Efective

Armata a 6-a Franceză, Corpul IX Britanic și apoi 2 divizii americane^[a]

Armatele 1-a și a 7-a Germane (peste 20 de divizii și 4.000 de piese de artilerie)

Pierderi

127.000

130.000

A treia bătălie de pe Aisne (în franceză 3e Bataille de L'Aisne) a fost o bătălie din cadrul Ofensivei Germane de Primăvară în timpul Primului Război Mondial care s-a axat pe ocuparea poziției strategice înalte de la Chemin des Dames înainte de sosirea în Franța a Forțelor Expediționare Americane. Ea a fost una dintr-o serie de ofensive, cunoscute sub numele de Kaiserschlacht, lansate de germani în primăvara și vara anului 1918.

Context

Atacul surpriză masiv (numit Blücher-Yorck după doi generali prusaci din timpul Războaielor Napoleoniene) a durat de la 27 mai până la 4 iunie 1918^[3] și a fost prima ofensivă germană majoră după bătălia de pe Lys ce a avut loc în aprilie 1918 în Flandra.

Germanii stăpâniseră coasta de deal pe care se afla Chemin des Dames de la Prima bătălie de pe Aisne din septembrie 1914 până în 1917, când generalul Mangin a recuperat-o în cursul celei de-a doua bătălii de pe Aisne (în cadrul Ofensivei Nivelle).

Operațiunea Blücher-Yorck a fost planificată în principal de Erich Ludendorff, care era sigur că succesul de pe frontul Aisne ar aduce armatele germane la mică distanță de Paris. Ludendorff, care considera că Forța Expediționară Britanică era principala amenințare, credea că ofensiva îi va determina pe Aliați să-și mute armatele din Flandra pentru a apăra capitala franceză, permițându-le germanilor să-și continue ofensiva din Flandra cu o mai mare ușurință. Astfel, bătălia de pe Aisne urma să fie, în esență, o mare diversiune.

Apărarea frontului de pe Aisne era condusă de generalul Denis Auguste Duchêne, comandantul Armatei a 6-a Franceză.^[4] În plus, patru divizii ale Corpului IX Britanic, condus de generalul-locotenent Sir Alexander Hamilton-Gordon, se aflau deja în zona Chemin des Dames; ele se aflau acolo pentru a se odihni și reface după Operațiunea Michael.^[5]

Bătălia

În dimineața zilei de 27 mai 1918, germanii au început să bombardeze puternic (Feuerwalze) liniile aliate cu peste 4.000 de piese de artilerie. Britanicii au suferit pierderi grele, pentru că Duchêne nu dorea să abandoneze coasta Chemin des Dames, după ce aceasta fusese recuperată cu pierderi mari în anul precedent și le-a ordonat militarilor din subordinea sa să se maseze în tranșee, în ciuda instrucțiunilor primite de la comandantul-șef al Armatei Franceze Henri Philippe Petain. Masați la un loc, militarii francezi au fost o țintă ușoară pentru bombardamentul artileriei germane.^[6]

Bombardamentul a fost urmat de un atac cu gaz toxic. Odată ce gazul s-a ridicat, a început asaltul principal al infanteriei realizat de 17 divizii germane Sturmtruppen, ce făceau parte dintr-un grup de armată comandat nominal de prințul moștenitor Wilhelm, fiul cel mare al kaiser-ului Wilhelm al II-lea. Kaiserul a venit personal pe front pentru a inspecta modul de desfășurare a luptei. El l-a interogat pe generalul de brigadă britanic Hubert Rees (Brigada 150 GOC, ce făcea parte din Divizia a 50-a), ce fusese capturat, și a aflat cu mult amuzament că acesta era galez, adică avea aceeași naționalitate ca și primul ministru britanic Lloyd George.^[7]

Luați complet prin surprindere și cu apărarea lor răsfirată, Aliații nu au reușit să oprească atacul, iar armata germană a avansat 40 km printr-o breșă făcută în liniile Aliate. Ajungând pe malurile râului Aisne în mai puțin de șase ore, germanii au distrus în drumul lor opt divizii aliate aflate între Reims și Soissons, împingându-i pe aliați înapoi la râul Vesle și înaintând încă 15 km până la căderea nopții.

Victoria părea aproape sigură pentru germani, care capturaseră peste 50.000 de soldați aliați și peste 800 de arme până în 30 mai 1918. Dar ajungând până la distanța de 56 km de Paris pe 3 iunie, armatele germane s-au confruntat cu numeroase probleme: întreruperi în aprovizionare, oboseală, lipsa trupelor de rezervă și existența unui număr mare de victime.

Pe 6 iunie 1918, ca urmare a succesului înregistrat de mai multe contraatacuri aliate, înaintarea germană s-a oprit pe râul Marna, mai departe decât ofensivele Michael și Georgette din lunile martie și aprilie ale acelui an.

Urmări

Francezii au suferit peste 98.000 de pierderi umane, iar britanicii aproximativ 29.000. Pierderile germane au fost aproape la fel de mari, dacă nu chiar un pic mai mari. Duchêne a fost demis de către comandantul-șef al Armatei Franceze, Philippe Petain, din cauza proastei conduceri a operațiunilor militare desfășurate de trupele britanice și franceze. Forța expediționară americană a sosit și a intrat în luptă pentru prima dată în Primul Război Mondial.

Ludendorff, încurajat de câștigurile obținute în urma Operațiunii Blücher-Yorck, a lansat mai multe ofensive ce au culminat cu cea de-a doua bătălie de pe Marna.

Referințe

Note

^ Diviziile Foreței Expediționare Americane aveau dimensiuni duble față de cele britanice, franceze sau germane (cu un efectiv de aproximativ 20.000 de militari fiecare).^[1] Datorită acestui fapt, ele au fost numite uneori Grandes Divisions (Marile Divizii).^[2]

Referințe

^ J.J. Pershing (1919), General Pershing's official story of the American Expeditionary Forces in France (în engleză), Рипол Классик, p. 8
^ Carnegie Endowment for International Peace. Division of Economics and History, Economic and Social History of the World War. (French Series) (în franceză)
^ „The German Spring Offensive March–July 1918”. Imperial War Museum. Accesat în 22 martie 2015.
^ Spencer Tucker; Priscilla Mary Roberts (2005), World War I: A Student Encyclopedia (în engleză), ABC-CLIO, p. 107
^ Jack Holroyd; William Langford (30 martie 2018), The Great War Illustrated - 1918: Archive and Colour Photographs of WWI (în engleză), Casemate Publishers
^ Hart 2008, pp 266–8
^ Hart 2008, pp 283

Bibliografie

Evans, M. M. (2004). Battles of World War I. Select Editions. ISBN 1-84193-226-4.
Hart, Peter (2008). 1918: A Very British Victory, Phoenix Books, London. ISBN 978-0-7538-2689-8
Ward, Alec (2008). A Young Man's War, Medlar Press. ISBN 978-1-899600-84-7

[3] Diviziile Foreței Expediționare Americane aveau dimensiuni duble față de cele britanice, franceze sau germane (cu un efectiv de aproximativ 20.000 de militari fiecare).^[1] Datorită acestui fapt, ele au fost numite uneori Grandes Divisions (Marile Divizii).^[2]

[1] J.J. Pershing (1919), General Pershing's official story of the American Expeditionary Forces in France (în engleză), Рипол Классик, p. 8

[2] Carnegie Endowment for International Peace. Division of Economics and History, Economic and Social History of the World War. (French Series) (în franceză)

[4] „The German Spring Offensive March–July 1918”. Imperial War Museum. Accesat în 22 martie 2015.

[5] Spencer Tucker; Priscilla Mary Roberts (2005), World War I: A Student Encyclopedia (în engleză), ABC-CLIO, p. 107

[6] Jack Holroyd; William Langford (30 martie 2018), The Great War Illustrated - 1918: Archive and Colour Photographs of WWI (în engleză), Casemate Publishers

[7] Hart 2008, pp 266–8

[8] Hart 2008, pp 283

[a]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[1]

[2]