Aleksandra Kornhauser Frazer

Aleksandra Kornhauser Frazer
Date personale
Nume la naștere	Aleksandra Caleari
Născută	26 septembrie 1926[2] Virmaše, Comuna Škofja Loka, Slovenia[2]
Decedată	17 mai 2020 (93 de ani)[2][3] Ljubljana, Slovenia[2]
Căsătorită cu	Pavle Kornhauser[*][[Pavle Kornhauser |​]][2]
Copii	Lilijana Kornhauser Cerar[*][[Lilijana Kornhauser Cerar |​]][2]
Cetățenie	Slovenia (1991–2020)  Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (–1991)  Regatul Iugoslaviei  Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor[*]​
Ocupație	chimistă
Limbi vorbite	limba slovenă[4] limba franceză[4] limba engleză[4]
Activitate
Domeniu	chimie
Instituție	Universitatea din Ljubljana
Alma Mater	Universitatea din Ljubljana
Organizații	Academia Europaea[*]​[1]
Premii	Zoisova nagrada[*][[Zoisova nagrada (award in Slovenia)|​]] Medalia Lavoisier[*]​ Ordinul Libertății[*]​ študentska Prešernova nagrada[*][[študentska Prešernova nagrada (Slovenian student award)|​]] ambasador Republike Slovenije v znanosti[*][[ambasador Republike Slovenije v znanosti (Slovenian national award)|​]]
Modifică date / text

Aleksandra Kornhauser Frazer (n. 26 septembrie 1926, Virmaše, Comuna Škofja Loka, Slovenia – d. 17 mai 2020, Ljubljana, Slovenia) a fost o chimistă slovenă. A fost profesoară de chimie la Facultatea de Științe Naturale și Inginerie și directoare a Centrului Internațional de Studii Chimice din cadrul Universității din Ljubljana, Slovenia.^[5]

S-a născută într-o familie bogată și a primit la naștere numele de Aleksandra Caleari.^[5] A avut cinci frați. Tatăl ei era proprietarul unei companii de exploatare a lemnului din Škofja Loka, care avea să se transforme mai târziu în compania Jelovica. Familia Caleari și-a pierdut averea în timpul Marii Crize Economice din anii 1930, iar Aleksandra a crescut într-o sărăcie relativă și s-a simțit marginalizată.^[5] În 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Aleksandra Caleari (care avea atunci vârsta de 15 ani) a început să conducă o organizație de tineret care-i sprijinea pe partizani. Tatăl ei a fost internat în lagărul de concentrare de la Begunje, iar familia a fost obligată să presteze muncă forțată în lagăre din Germania, dar toți au supraviețuit războiului. Aleksandra Caleari a absolvit după război o școală normală și a predat o scurtă perioadă în orașele Kamnik și Domžale, iar începând din 1948 a urmat studii universitare de chimie la Facultatea de Științe și Tehnologie a Universității din Ljubljana, dar, din cauza morții tatălui ei, a fost nevoită să renunțe la bursă și să se angajeze.^[6]

În perioada 1954-1980 a efectuat cercetări ample cu privire la alcaloizi și antibiotice pentru companiile farmaceutice.^[5] A continuat să studieze noaptea, după ce venea de la serviciu, și a absolvit cursurile Facultății de Științe și Tehnologie în 1963, după care, doi ani mai târziu, și-a susținut teza de doctorat în chimie sub îndrumarea prof. dr. Marija Perpar.^[6][7] Aleksandra Kornhauser a predat chimia organică la Academia Pedagogică din Ljubljana începând din 1965 și a îndeplinit funcția de decan al acestei instituții în perioada 1966-1969. În perioada următoare a devenit profesor asociat (1969) și apoi profesor titular (1976) de chimie la Facultatea de Științe și Tehnologie din cadrul Universității din Ljubljana. A coordonat un program de predare a chimiei din 1971 și un program de informatică chimică din 1982.^[5]

Începând din 1980 a combinat cercetările din domeniul chimiei cu susținerea de prelegeri și a condus o serie de proiecte interne și internaționale privind învățământul în domeniul chimiei, protecția mediului și dezvoltarea durabilă pentru Uniunea Europeană, PNUD, UNESCO, Organizația Internațională a Muncii, Banca Mondială și Agenția Statelor Unite pentru Protecția Mediului. În perioada următoare a fost implicată în special în promovarea tehnologiilor curate, iar în 1999 a devenit prima femeie de știință care a primit premiul japonez Honda pentru contribuția sa la dezvoltarea și aplicarea metodelor de sinteză multidisciplinară a cunoștințelor, în special în domeniul dezvoltării tehnologiilor curate și protecției mediului.^[5]

În anii 1960 și 1970 a activat în politică și a ocupat, printre altele, funcția de vicepreședinte al Consiliului Executiv al Sloveniei (în perioada președinției lui Stane Kavčič),^[8] fiind responsabilă cu problemele economice, științifice, culturale și sanitare. După trei ani de mandat (1970-1973), s-a întors în mediul academic.^[5]

Aleksandra Kornhauser Frazer a colaborat cu universități din Elveția, Marea Britanie și SUA, iar pe plan intern a susținut prelegeri la peste 60 de seminarii și conferințe internaționale. A fost membru al Consiliului Națiunilor Unite, al Academiei Mondiale de Științe și Arte și al Academiei Europaea din Londra (din 1988),^[9] precum și președinte al Comunității de cercetare din Slovenia (1974-1980) și al Comitetului iugoslav pentru știință de la UNESCO (1979-1990) și director al Centrului Internațional UNESCO pentru Studii Chimice (din 1981), și a primit., printre altele, Medalia Laurent Lavoisier a Académie de Pharmacie (Franța) și Premiul Memorial Robert Brasted al American Chemical Society (SUA).^[5]

A activat profesional până la vârsta de 90 de ani, când și-a încheiat mandatul de decan al Școlii Postuniversitare Internaționale „Jožef Stefan” din Ljubljana.^[10] În 1997 a primit Premiul Zois pentru întreaga activitate desfășurată pe tot parcursul vieții, cel mai important premiu științific din Slovenia.^[7] A fost desemnată, de asemenea, cetățean de onoare al orașului Ljubljana.

Aleksandra Kornhauser Frazer a fost căsătorită de două ori. Primul ei soț a fost medicul sloven Pavle Kornhauser, iar al doilea soț al ei a fost chimistul britanic Malcolm Frazer, profesor de chimie la University of East Anglia și ulterior director executiv al Consiliului pentru acordarea titlurilor academice naționale. Ea a păstrat ambele nume de familie ale soților ei.^[11][12] A murit în mai 2020, la vârsta de 93 de ani.^[5]