Ardaf

Ardaf a fost o societate de asigurare din România, cu sediul central în Cluj-Napoca, înființată la 13 noiembrie 1992 de către Banca Dacia-Felix.(Asigurare-Reasigurare Dacia-Felix > ARDAF)și desființată în anul 2012.[1]

În perioada iulie 2006 - februarie 2007, Ardaf s-a aflat în administrare specială, potrivit deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), care a considerat că managementul companiei a periclitat respectarea obligațiilor față de asigurați și alți creditori din asigurări.[2][3][4]Ardaf s-a mai confruntat cu începerea unei proceduri de redresare financiară la finele lunii septembrie 2005[5]. Trei luni mai târziu, Consiliul CSA a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan, care a fost impusă Ardaf, după ce autoritatea de reglementare a constatat restabilirea situației financiare a societății[5].

În martie 2007, omul de afaceri Ovidiu Tender a vândut, pe Rasdaq, pachetul majoritar de acțiuni (56 la sută) al Ardaf Cluj[3]. Cumpărătorul a fost fondul ceh de investiții PPF Investments, prin intermediul vehiculului Sabile Limited înregistrat în Cipru, valoarea tranzacției a fost de circa 35 de milioane de euro[3]. După tranzacție, fondul ceh de investiții a ajuns să dețină circa 70% din acțiunile Ardaf, având în vedere că vehiculul de investiții mai achiziționase anterior un pachet de circa 15% de la avocatul Daniel Voicu[3].

Compania Ardaf a fost preluată în anul 2008 de către Generali PPF, proprietarul Generali[6].

În anul 2005, Ardaf a fost implicată într-un scandal legat de asigurările RCA ale Armatei Române[7]. Scandalul a dus la eliberarea din funcție și trecerea în rezervă a generalului Marin Măciucă, șeful Comandamentului Logistic[7]. După o licitație suspectă, derulată la sfârșitul anului 2004, generalul Măciucă a atribuit asigurările RCA firmei Ardaf, patronată pe atunci de controversatul om de afaceri Ovidiu Tender[7].

  1. ^ „Brand-ul Ardaf dispare după o istorie de 16 ani”. ZF.ro. Accesat în . 
  2. ^ Generali PPF a preluat Ardaf si RAI Asigurari cu 80 mil. euro, 26 iun 2008, zf.ro, accesat la 16 iulie 2010
  3. ^ a b c d Tender si-a vandut pe 35 milioane de euro pachetul de la Ardaf, 2 mar 2007, gandul.info, accesat la 11 august 2010
  4. ^ Incasari de 25 milioane dolari pentru Astra Asigurari in 2002, 3 mar 2003, zf.ro, accesat la 31 octombrie 2010
  5. ^ a b CSA a pus Ardaf sub administrare speciala, 19 iul 2006, gandul.info, accesat la 11 august 2010
  6. ^ RAI Asigurari isi transfera businessul la Generali si se inchide, 18 mai 2010, zf.ro, accesat la 16 iulie 2010
  7. ^ a b c Un nou război pentru asigurările RCA ale Armatei Române, 26 nov 2007, gandul.info, accesat la 11 august 2010