Attila

Attila
Rege al Hunilor
Date personale
Născut	mileniul I d.Hr.[1][2]
Decedat	453 Panonia, Imperiul Roman
Cauza decesului	moarte accidentală[*]​[3] (înecare[*]​[3])
Părinți	Mundzuk
Frați și surori	Bleda[*]​
Căsătorit cu	Kreka, Ildico, Hericha, Arykan.
Copii	Ellac[*][[Ellac (eldest son of Attila the Hun)|​]] Dengizich[*][[Dengizich (Ruler of Akatziroi)|​]] Ernakh[*][[Ernakh (third son of Attila)|​]]
Ocupație	șef de trib[*]​
Apartenență nobiliară
Titluri	hagan
Domnie
Domnie	433–453
Predecesor	Bleda și Rugila
Succesor	Ellac
Modifică date / text

Attila sau Atila (latină Attila, greacă Ἀττήλας, n. cca. 395 – d. 453) a fost cel mai puternic conducător al hunilor, domnind între anii 433–453. Născut într-o familie nobilă, el l-a urmat la tron pe unchiul său Rugila, împreună cu fratele său Bleda. A condus Imperiul Hun care se întindea de la munții Ural la fluviul Rin și de la Dunăre la marea Baltică. În timpul domniei sale a fost unul dintre cei mai de temut inamici ai Imperiilor Romane de Răsărit și de Apus, fiind poreclit în unele texte bisericești biciul lui Dumnezeu. El a traversat Dunărea de două ori și a jefuit în Balcani, dar nu a putut să ocupe Constantinopolul. De asemenea, el a încercat să cucerească Galia Romană (Franța modernă), traversând Rinul în 451 și mărșăluind spre Aurelianum (Orléans) înainte de a fi învins în Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice. Ulterior, el a invadat Italia, devastând provinciile nordice, dar nu a putut să ocupe Roma. A planificat inițierea unor noi campanii împotriva romanilor, dar a murit în 453.

Attila mai este cunoscut și ca Attila Hunul, fiind supranumit în unele texte bisericești „Biciul lui Dumnezeu”. Originea numelui lui Attila este neclară. Se spune că termenul de Attila provenea de la râul Volga. Alți istorici consideră că numele semnifică "conducătorul universal" în limba turcică relatată în Bulgaria Dunăreană. Sunt multe variante în limbile moderne: Atli sau Atle în nordică, Attila/Atilla/Etele în maghiară, Etzel în germană, Attila, Atilla, Atilay ori Atila în turcă, și Adil sau Edil în kazahă ori Adil sau Edil în mongolă.

Ar avea sensul denumirii de tată, asemănătoare cu cea din limba gotică, și unele limbi slave (vezi în rusă oтeц, pronunțat: [ateț], sau termenul probabil de origine mixtă, „ataman”, în ucraineană), existentă în maghiară, „atya”, și în nume proprii turcice ca Atatürk sau Almatî (Alma-Ata) și în denumirea de dregătorie turcă medievală „atalîk” Un alt sens ipotetic ar fi o înrudire cu numele vechi turcic al fluviului Volga — Atyl/Atal/Atil. În cazul acesta numele ar însemna „Fluviu mare”.

Attila este menționat ca Etzel în epopeea-legendă Cântecul Nibelungilor (Nibelungenlied), de asemenea ca Atli în legenda nordică „Volsunga Saga” și ca Attilius în „Thidrekssaga”; în germana veche, „Attli” însemna „tatăl” sau „cel bătrân”. După o altă ipoteză, mai comună, Attila ar fi diminutiv al cuvântului „tată”, însemnând „tătucul”.

Alte cronici^[care?] presupun că Attila Hunul, (406-453 d.H) ar fi fost de neam finic (finlandez). Celebra căpetenie Attila, care a pornit din Finlanda să cucerească lumea și a ajuns până în Sicilia, a lăsat în urmă doar moarte și teritorii pustiite. Acești huni erau mai cruzi decât tătarii (mongoli). Iar când armata lui Attila a vrut să se întoarcă, n-au continuat drumul spre casă, ci s-au oprit în Câmpia Panonică (actuala Ungarie).

Strămoșii hunilor au fost popoarele nomade din stepa mongolă, numite de către chinezi Xiongnu. Xiongnu au lansat raiduri devastatoare în China, fapt care a motivat construcția primei secțiuni a Marelui Zid Chinezesc. În anul 85, Dinastia Han a provocat numeroase înfrângeri popoarelor Xiongnu, ceea ce le-au determinat să se îndrepte spre vest. Unele popoare au ajuns în Scythia, unde au putut să cucerească numeroase triburi. Din amestecul acestor popoare s-au născut hunii. Principalele lor tehnici militare erau tragerea cu arcul și aruncarea suliței, ambele efectuate călare. Sursa principală de hrană erau carnea și laptele, produse de turmele lor. Se spune că își păstrau carnea sub șaua de la cal. Călăreau din loc în loc în căutare de pășuni, jaf și pradă, iar când poposeau, se instalau în corturi. Hunii erau considerați niște creaturi hidoase în sursele antice. Copiilor li se turteau nasurile cu ajutorul unor scândurele fixate cu fâșii de pânză și își crestau fața ca să nu se radă. După traversarea râului Volga în anii 370 și anexarea teritoriului alanilor, au atacat regatul gotic dintre Munții Carpați și Dunăre. Erau un popor foarte mobil, ai căror arcași călare dobândisera o reputație de invincibilitate, iar triburile germanice păreau incapabile să le țină piept. Populațiile invadate au fugit din calea hunilor, mutatându-se din Germania în Imperiul Roman, în vest și sud, și de-a lungul malurile Rinului și Dunării. În 376, goții au traversat Dunărea, pentru a-i sprijini pe romani, dar s-au răzvrătit împotriva împăratului Valens, care a fost ucis în Bătălia de la Adrianopol, în 378. La 31 decembrie 406, pentru a scăpa de huni, un număr mare de vandali, alanii, Suebii și burgunzii au trecut Rinul și au invadat Galia romană. Imperiul Roman, fiind scindat din 395, era condus de două guverne distincte, unul cu sediul la Ravenna, în Occident, iar celălalt respectiv la Constantinopol, în est. În timpul vieții lui Attila, în ciuda luptelor pentru putere, împărații romani, atât de Est cât și de Vest erau, în general, din aceeași familie, theodosienii. Hunii au dominat un teritoriu vast cu o confederație de popoare variate etnic. Unele popoare au fost asimilate de huni, dar multe și-au păstrat propriile lor identități și conducători, recunoscând însă suzeranitatea regelui hunilor. Până la Attila. În timpul domniei unchiului său Rua, hunii ajunseseră deja o putere atât de mare, încât Patriarhul Constantinopolului, Nestorie, deplângea situația cu aceste cuvinte: "Ei au devenit atât stăpânii cât și sclavii Romei".

La momentul nașterii lui Attila, în anul 395, hunii formau o coaliție organizată din clanuri nomade, fiecare cu un rege separat. Tatăl lui Attila, Mundzuk, era fratele regilor Octar și Rua, care domneau în comun asupra imperiului hunilor în secolul al V-lea. Familia sa era nobilă, dar nu este sigur dacă se constituise o dinastie regală. În anii 420, unchiul lui Attila, Rua, a preluat puterea și a ucis alți regi, punând bazele imperiului hun. Această schimbare politică a dus la creșterea tributului și a plăților mercenarilor huni de către romani, scăzând dependența hunilor față de păstorit. Roma îi plătea pe hunii lui Rua să se lupte între ei. Rua primea, de asemenea, 350 de kg de aur ca tribut anual din partea Imperiului Roman de Răsărit. Aveau astfel o economie nouă, bazată pe aur, în care oamenii nu mai aveau nevoie să urmeze turmele, iar puterea era centralizată.

Rua a murit în 434 - istoria nu înregistrează cauza decesului. El a fost urmat de nepoții săi, Bleda și Attila. Nu este clar de ce fratele Bleda mai mare a fost în imposibilitatea de a prelua puterea exclusivă. Poate că Attila a fost mai puternic sau mai popular.

Cei doi frați au încercat să-și extindă imperiul lor în Persia, în 430, dar au fost învinși de Sassanizi. Când ei au încercat sa ocupe orașele est-romane și Constantinopolul, Imperiul Roman de Răsărit a cumpărat pacea în schimbul unui tribut anual de 700 de kg de aur în 435, ajungând la 1.400 kg în 442. Între timp, hunii au luptat ca mercenari în armata romană de Vest împotriva burgunzilor (în 436) și a goților (în 439).

În 445, Bleda a murit brusc. Ca și în cazul Rua, nici o cauză de deces nu este înregistrată, dar sursele romane de la acea dată și istoricii moderni presupun că Attila l-a ucis.

În 449, la Constantinopol, a fost trimis un ambasador imperial, Maximin, însoțit de Priscus, ca să negocieze cu Attila pe tema creării unei zone tampon între teritoriul hunilor și Imperiul Roman, și întoarcerea hunilor refugiați. Atunci când i-au oferit lada cu darurile de la Roma, Attila le-a refuzat. Ambasadorul (și Priscus) nu și-au dat seama că Vigilas, interpretul lor, a fost de fapt trimis să-l asasineze pe Attila, în complicitate cu consilierul său, Edeco. După ce Edeco i-a dezvăluit întregul plan, Attila i-a trimis pe romani acasă, în dizgrație. În 450, prințesa romană, Honoria, i-a trimis o scrisoare și un inel. Honoria, sora împăratului Valentinian III, i-a spus că se va căsători cu un senator roman pe care nu-l plăcea și suferea de isteria provocată de o vizită pe care trebuia s-o facă la Constantinopol împreună cu evlavioasa soră a lui Theodosius al II-lea și alte maici. Ea i-a scris și cerut lui Attila să o salveze. Attila a interpretat acest lucru ca pe o propunere de căsătorie, și a acceptat cu bucurie. Zestrea Honoriei a inclus jumătate din provinciile din Imperiul Roman de Apus, un premiu foarte frumos. Împăratul roman a refuzat să accepte acest aranjament, astfel Attila și-a adunat armata și s-a stabilit pentru a-și pretinde soția. Împăratul și-a exilat sora la comanda mamei sale. Hunii au invadat rapid o mare parte din Franța și Germania. În 451, Attila a invadat Galia cu o armată de rugieni, scirieni, ostrogoți, jefuind, violând și incendiind totul în cale.

Invazia hunilor în Galia s-a oprit la Câmpiile Catalaunice, la Chalons, în nord-estul Franței. Armata lui Attila a luptat împotriva forțelor conduse de fostul său prieten și aliat, generalul roman Aetius, însoțit de trupele de alani și vizigoți conduse de Theodoric. Attila a fost învins de generalul roman. Regele vizigoților, Theodoric, a murit ucis în luptă la comanda secretă a lui Aetius. Hunii s-au retras ca să se regrupeze. Anul următor, Attila a început invazia în Italia, îndreptându-se spre Roma.

Deși a fost învins în Franța, Attila a rămas dedicat căsătoriei cu Honoria și pentru dobândirea zestrei ei. În 452, hunii au invadat Italia, care a fost slăbită de o foamete lungă de doi ani și epidemii de boli. Ei au capturat repede cetățile întărite, inclusiv Padova și Milano. Cu toate acestea, hunii au fost descurajați să atace Roma din lipsa proviziilor de hrană disponibile și de epidemia din acea vreme. Papa Leon susținea că s-a întâlnit cu Attila și l-a convins să se întoarcă. Văzându-l pe Papa, Attila l-a văzut pe Sfântul Petru într-o halucinație. Povestea Papei nu are baze solide și cu toate acestea, povestea a suplimentat prestigiul Bisericii Catolice. Când s-a întors, impresionat de civilizația romană, Attila a ordonat construirea unei băi termale după modelul roman.

Attila avea în jur de 47 de ani în anul 453. Mintea îi slăbea pe zi ce trece, așa că s-a hotărât să se căsătorească din nou după 300 de mariaje. A luat-o pe Ildico (sau Hilda) ca nevastă, o minunată blondă, pe a cărei părinți îi măcelarise în Galia. Attila a organizat o petrecere fastuoasă în timpul nunții cu o mulțime de invitați și mult alcool. În dimineața următoare, a fost găsit mort pe podeaua de lângă pat, cu gura plină de sânge. Ildico era șocată și ghemuită într-un colț al patului.S-a presupus că l-ar fi otrăvit ea pentru a-și răzbuna părinții uciși în Galia. Unii istorici presupun că Attila a suferit o hemoragie internă în noaptea nunții sau ar fi murit din cauza excesului de alcool de-a lungul vieții. Tot în același an, Aetius, generalul roman care i-a adus victoria de la Chalons, a fost ucis de mâna împăratului. În 455, la rândul său, Valentian este asasinat de un partizan de-al lui Aetius. Attila a fost îngropat în trei sicrie într-un loc ascuns. Cei care l-au îngropat au fost imediat uciși pentru a nu se afla locul unde a fost înmormântat. Attila a fost succedat de fiii săi: Elak, Denghizich, Emnedzar, Uzindar, Geisen și Ernak. Doar la un an după moartea lui Attila, goții i-au învins pe huni în bătălia de la Nedao, alungându-i din Pannonia. Elak a fost ucis în luptă, iar Dengizich a devenit rege. Dengizich a fost determinat să întoarcă Imperiul hunilor înapoi la zilele de glorie. În 469, el a trimis o cerere la Constantinopol ca Imperiul Roman de Răsărit să aducă un omagiu hunilor din nou. Fratele său mai mic Ernak a refuzat să se implice în acest demers, și și-a scos poporul din alianță cu Dengizich. Romanii au refuzat cererea lui Dengizich. Dengizik a atacat, iar armata sa a fost zdrobită de trupele bizantine. Dengizik a fost ucis. Ce a mai rămas din clanul lui Dengizik s-au alăturat oamenilor lui Ernak, și au fost absorbiți de către bulgari, strămoșii bulgarilor de astăzi. La doar 16 ani după moartea lui Attila, hunii au încetat să mai existe ca hanat independent.

În epopeea Cântecul Nibelungilor, Krimhilde (Ildikó), în dorința de a răzbuna moartea lui Siegfried, se căsătorește cu Attila, în cele din urmă îl răzbună pe iubitul ei. Attila este prezentat în această legendă într-o lumină favorabilă, ca un conducător drept. Asocierea dintre Krimhilde și Ildiko este dovedit a fi o simplă speculație întrucât Prințesa Krimhilde are rădăcini veridic nordice.

În izvoarele ecleziastice este menționat faptul că la Mantova nu l-ar fi întâlnit numai pe Papa Leon I cel Mare, ci i-ar fi apărut înșiși sfinții Petru și Paul, ocrotitorii Romei, gata să apere Cetatea Eternă, iar înfricoșat de această viziune, ar fi decis să se retragă (referitor la această temă a se vedea pictura lui Rafael). Istoriografia creștină l-a numit flagellum Dei („biciul lui Dumnezeu”).Cronicile maghiare medievale au transmis o tradiție conform căreia dinastia arpadiană descindea din același clan din care făcuse parte și Attila. De exemplu notarul Anonymus în Gesta Hungarorum:

„Pământul ce se întinde între Dunăre și Tisa a aparținut strămoșului meu, puternicul Attila.”

—Gesta Hungarorum''

De asemenea în legendele secuiești trăiește tradiția hunilor ("secuii, care înainte erau poporul lui Attila"):

„Et inde equitantes iuxta fluuium couroug castra metati sunt, et omnes siculi qui primo erant populi atthyle regis audita fama usubuu obuiam pacifici uenerunt, et sua sponte filios suos cum diuersis muneribus in obsides dederunt.”

—Gesta Hungarorum''

.

O fortificație romană situată în apropiere de orașul Schwäbisch Gmünd era menționată încă în secolul al XIV-lea ca „Etzelsburg” („Cetatea lui Attila”). De asemenea, un deal al satului Ațel (situat în apropiere de Sighișoara), al cărui nume german este „Hetzeldorf”, „Etzeldorf”, „Satul lui Attila”,}} păstrează tradiția prezenței hunilor în acele locuri. Conform miturilor locale, pe dealul respectiv ar fi înmormântată o căpetenie tribală a lui Attila, sau chiar Attila însuși.

• Babcock, Michael A. (2005). The Night Attila Died: Solving the Murder of Attila the Hun (Berkley Publishing Group, ISBN 0-425-20272-0)
• Blockley, R.C. (1983). The Fragmentary Classicising Historians of the Later Roman Empire, vol. II (ISBN 0-905205-15-4). This is a collection of fragments from Priscus, Olympiodorus, and others, with original text and translation.
• Gibbon, Edward (1776–1789). History of the Decline and Fall of the Roman Empire. London: Strahan & Cadell.
• Gordon, C. D. (1960). The Age of Attila: Fifth-century Byzantium and the Barbarians (Ann Arbor, University of Michigan Press, ISBN 0-472-06111-9). This is a translated collection, with commentary and annotation, of ancient writings on the subject, including Priscus.
• Heather, Peter (2005). The Fall of the Roman Empire—A New History of Rome and the Barbarians (Oxford University Press, ISBN 0-19-515954-3)
• Howarth, Patrick (1994). Attila, King of the Huns: The Man and the Myth (ISBN 0786709308).
• Macartney, C. A. (1934). "The End of the Huns". Journal of Hellenic Studies 10: 106–114.
• Maenchen-Helfen, J. Otto (1973). The World of the Huns: Studies in Their History and Culture (Berkeley, University of California Press, ISBN 0-520-01596-7)
• Man, John (2005) Attila: The Barbarian King Who Challenged Rome (Bantam Press, ISBN 0-593-05291-9)
• Thompson, E. A. (1948). A History of Attila and the Huns (London, Oxford University Press, ISBN 0-8371-7640-9). [This is the authoritative English work on the subject. It was reprinted in 1999 as The Huns in the Peoples of Europe series (ISBN 0-631-21443-7). Thompson did not enter controversies over Hunnic origins and considers that Attila's victories were achieved only when there was no concerted opposition.

• ^ The Journey of William of Rubruck to the Eastern Parts of the World, 1253–55: As Narrated by Himself with Two Accounts of the Earlier Journey of John of Pian de Carpine, page 107, Willem Van Ruysbroeck, William Woodville Rockhill, Asian Educational Services, 1998. ISBN 978-81-206-1338-6
• ^ "Άττίλα/Αίίϋα.95 in 1955 I showed that 'Αττίλας/Attila should be analyzed as a composite title consisting of *es 'great, old', *t4l· 'sea, ocean', and the suffix /a/. The stressed back syllabic til (= tlill) assimilated the front member es, so it became *as.96 The consonantic sequence s-t (aș til-) became, due to metathesis, t-s, which by assimilation resulted in tt.97 in 1981 I was able to establish a Danube-Bulgarian nominative-suffix /A/ from the consonantic stems.98 Recalling that Danube-Bulgarian was a Hunnic language, I can now add to the data in the article of 1955 the following: the Hunnic title attila is a nominative,(in /A/) form of attil- (< *etsil < *es til) with the meaning "the oceanic, universal [ruler];" cf. the title of the Pećeneg ruler Куря, i.e., Kür+ä,meaning "universal" (cf. no. 3)." Pritsak, Omeljan. 1982 "The Hunnic Language of the Attila Clan." Harvard Ukrainian Studies, vol. 6, pp. 428–476.[1]
• ^ Maenchen-Helfen, Otto (1973). "Chapter 9.4". The World of the Huns. University of California Press. ISBN 978-0-520-01596-8.
• ^ (Escher & Lebedynsky 2007, p. 25)
• ^ (Rouche 2009, p. 413)
• ^ (Escher & Lebedynsky 2007, p. 30)
• ^ a b (Escher & Lebedynsky 2007, p. 32)
• ^ a b (Rouche 2009, p. 354)
• ^ (Escher & Lebedynsky 2007, pp. 33–37)
• ^ Bakker, Marco. "Attila the Hun". Reportret. Retrieved 9 martie 2013.
• ^ Herwig Wolfram, The Roman Empire and its Germanic peoples, University of California Press, 1997, ISBN 978-0-520-08511-4, p. 143.
• ^ The Goths by Jordanes. Translated by Charles Christopher Mierow. Chapter 35: Attila the Hun Arhivat în 31 iulie 2019, la Wayback Machine.
• ^ De Guignes, Joseph (1756–1758). Histoire générale des Huns, des Turcs, des Mongols et des autres Tartares.
• ^ "Transylvania through the age of migrations". Eliznik.org.uk. Retrieved 2010-08-22.
• ^ Calise, J.M.P. (2002). 'Pictish Sourcebook: Documents of Medieval Legend and Dark Age History'. Westport, Connecticut: Greenwood Press. p279, ISBN 0-313-32295-3
• ^ Peckham, D. Paulston, C. B. (1998). Linguistic Minorities in Central and Eastern Europe. Clevedon, UK : Multilingual Matters. p100, ISBN 1-85359-416-4
• ^ Canfield, R.L. (1991). Turko-Persia in Historical Perspective. Cambridge: Cambridge University Press. p49, ISBN 0-521-52291-9
• ^ Frazee, C.A. (2002). Two Thousand Years Ago: The World at the Time of Jesus. Wm. B. Eerdmans[citation needed]
• ^ (Rouche 2009, p. 259)
• ^ Omeljan Pritsak (1982). "Hunnic names of the Attila clan". Harvard Ukrainian Studies VI: 444.
• ^ Alexander Vovin 2000
• ^ Carl Waldman,Catherine Mason (2006). Encyclopedia of European Peoples. Infobase Publishing. p. 393. ISBN 1438129181
• ^ Jordanès, XXXV
• ^ (Escher & Lebedynsky 2007, p. 80)
• ^ Template:Ouvrage
• ^ Template:Ouvrage
• ^ (Escher & Lebedynsky 2007, p. 40)
• ^ (Bóna 2002, p. 15)
• ^ (Rouche 2009, pp. 133–151)
• ^ (Rouche 2009, p. 100)
• ^ (Escher & Lebedynsky 2007, p. 233)
• ^ (Lebedynsky 2011, p. 13)
• ^ (Lebedynsky 2011, p. 11)
• ^ (Rouche 2009, p. 111)
• ^ (Rouche 2009, p. 128)
• ^ Howarth, Patrick (1995). Attila, King of the Huns. New York: Barnes & Noble Publishing. pp. 191–92. ISBN 978-0-7607-0033-4.
• ^ Dupuy, R. Ernest and Trevor N. Dupuy, The Harper Encyclopedia of Military History , 4th Edition, (HarperCollins Publishers, 1993), 189
• ^ "Priscus of Panium: fragments from the Embassy to Attila". 9.homepage.villanova.edu. Retrieved 2010-08-22.
• ^ J.B. Bury, The Invasion of Europe by the Barbarians, lecture IX (e-text)
• ^ The vitae are summarized in Thomas Hodgkin, Italy and Her Invaders (New York: Russell & Russell, 1967 reprint of the original 1880–89 edition), volume II pp. 128ff.
• ^ Catholic Online (31 iulie 2008). "St. Lupus – Saints & Angels – Catholic Online". Catholic.org. Archived from the original on 30 iulie 2010. Retrieved 2010-08-22.
• ^ "Pope St. Leo I (the Great)" in the 1913 Catholic Encyclopedia.
• ^ E.A. Thompson, The Huns, revised with an afterword by Peter Heather, Blackwell Publishers, 1996. p. 161
• ^ Thompson-Heather, pp. 160–161
• ^ a b Thompson-Heather, p. 163
• ^ Hydatius, Chron Min. ii pp. 26ff
• ^ Thompson, The Huns, p. 164.
• ^ Man, Nigel (2006). Attila. Thomas Dunne Books. p. 264. ISBN 978-0-312-34939-4.
• ^ Marcellinus Comes, Chronicon (e-text), quoted in Hector Munro Chadwick: The Heroic Age (London, Cambridge University Press, 1926), p. 39 n. 1.
• ^ Volsunga Saga, Chapter 39; Poetic Edda, Atlamol En Grönlenzku, The Greenland Ballad of Atli
• ^ Babcock, Michael A. The Night Attila Died: Solving the Murder of Attila the Hun, Berkley Books, 2005 ISBN 0-425-20272-0
• ^ Creasy, Decisive Battles of the World, pp 178–179.
• ^ Living with the dead in the Middle Ages, page 63, Patrick J. Geary, Cornell University Press, 1994. ISBN 978-0-8014-8098-0
• ^ European weapons and armour : from the Renaissance to the industrial revolution, page 151, R Ewart Oakeshott, North Hollywood, Calif. : Beinfeld Pub., 1980. ISBN 978-0-917714-27-6
• ^ Hungarians and Europe in the early Middle Ages. András Róna-Tas. English edition 1999, translated by Nicholas Bodoczky, Central European University Press. ISBN 978-963-9116-48-1. pp 424–427.
• ^ Hermann Fillitz, Die Schatzkammer in Wien: Symbole abendländischen Kaisertums; ChicagoHungarians.com Illustration of the Vienna Kunsthistorisches Museum's ninth-tenth century "Sword of God"
• ^ The History of the Decline and Fall of the Roman Empire. Edward Gibbon, Esq. With notes by the Rev. H. H. Milman. Volume Three, Complete Contents. 1782 (Written), 1845 (Revised) Chapter XXXV: Invasion By Attila.
• ^ "Medieval Sourcebook, Leo I and Attila". Fordham.edu. Archived from the original on 30 septembrie 2010. Retrieved 2010-08-22.
• ^ Atlakvitha en grönlenzka Henry Adams Bellows' translation and commentary
• ^ R. G. Finch (ed. and trans.), The Saga of the Volsungs (London: Nelson, 1965), available at [2]
• ^ Atlamol en grönlenzku Translation and commentary by Henry A. Bellows
• ^ The Uses of the Past in the Early Middle Ages, page 245, Yitzhak Hen, Matthew Innes, Cambridge University Press, 2000. ISBN 9780521639989
• ^ Glimpses of World History, page 919, Jawaharlal Nehru, Lindsay Drummond limited, 1949.
• ^ Der Spiegel 6th November 1948
• ^ Edmund Wright, Thomas Edmund Farnsworth Wright, A dictionary of world history, Oxford University Press, 2006, ISBN 978-0-19-920247-8, p. 41. The invasion, which was likened to the action of Attila the Hun, put into effect Turkey's scheme for the partition of Cyprus (Atilla Plan).

Materiale media legate de Attila la Wikimedia Commons

• Attila, „Biciul lui Dumnezeu“ Arhivat în 14 mai 2010, la Wayback Machine., 6 mai 2010, Simona Deleanu, Historia
• Cum i-a păcălit Attila pe asasinii bizantini Arhivat în 20 septembrie 2013, la Wayback Machine., 4 noiembrie 2010, Vasile Marculet, Historia