Carte vorbită

Un editor a propus înlocuirea titlului acestei pagini. S-a sugerat că este mai potrivit titlul Carte audio. Puteți redenumi pagina de aici.

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Cartea vorbită (în engleză audiobook, tradus direct Carte audio) este o înregistrare a lecturii cu voce tare a unui text pe un mediu purtător de informație. Pentru aceasta nu este necesară o lectură (citire) identică a originalului scris, acceptându-se și alte versiuni „vorbite” ale acestuia. Mediile purtătoare utilizate sunt disc audio clasic, bandă magnetică, DVD, disc compact (disc dur). Ideea acestor carți a apărut în 1931, când în Statele Unite ale Americii a fost inițiat proiectul „Cărți pentru nevăzători”, iar în 1932 a apărut primul exemplar.

Cartea vorbită (cartea audio) a apărut odată cu dezvoltarea și popularizarea (ieftinirea) mijloacelor de înregistrare și de reproducere a sunetelor și a fost utilizată frecvent în ajutorarea orbilor sau celor cu probleme de vedere. În multe orașe din lume s-au creat biblioteci cu plăci de patefon sau casete de bandă cu cărți vorbite.

O altă folosire a metodei cărților vorbite este la învățarea limbilor străine, cu pronunția și dicția corecte.

De mult succes s-au bucurat înregistrările unor poezii sau piese de teatru înregistrate de autori sau de mari actori.

Utilizatorii de astăzi ai audiocărții sunt cei care duc o activitate monotonă, ca șofatul pe distanțe lungi.