Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați

Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați
Înființare  Modificați la Wikidata
Desființare  Modificați la Wikidata

Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați (în franceză Office International Nansen pour les Réfugiés) a fost o organizație înființată în 1930 de către Liga Națiunilor și numită după Fridtjof Nansen, la scurt timp după moartea sa. Biroul a fost responsabil la nivel internațional de refugiații din zonele de război între 1930 și 1939. El s-a remarcat prin crearea pașaportului Nansen, care permitea apatrizilor să călătorească între țări. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1938.[1][2]

Comisia pentru Armenia a Ligii Natiunilor. De la stânga, pe primul rând sunt Georges Carle, Fridtjof Nansen și CE Dupuis. În spate sunt Pio Le Savio (stânga) și Vidkun Quisling (dreapta).

Office International Nansen pour les Refugiés a fost înființat în 1930 de către Liga Națiunilor, la scurt timp după moartea celui după care a fost numit, Fridtjof Nansen, pentru a-i continua acestuia munca încununată de multe succes în domeniul ajutorării internaționale a refugiaților. El a continuat astfel organizația din Geneva, Elveția, fondată de Nansen în 1921.[1] Liga a asigurat și cheltuielile administrative pentru Biroul Nansen, dar numai pentru taxele percepute pentru pașaportul Nansen, deoarece veniturile sale pentru asistență socială au fost obținute din contribuții private.

Organizația urma să ofere sprijin material și politic refugiaților. Pentru refugiații din cel de al Treilea Reich sau din Spania distrusă de război civil, Biroul Nansen nu putea furniza ajutor, deși multe țări au refuzat să accepte refugiații.

În ciuda acestor probleme, organizației i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace în 1938 pentru activitatea sa, dar din cauza dizolvării sale la scurt timp după aceea, premiul în bani a fost primit de o organizație de refugiați nou înființată a Ligii Națiunilor. Biroul a fost dizolvat când Liga a dizolvat și Înalta Comisie (înființată în 1933) din cauza problemelor din jurul refugiaților din teritoriile anexate de la Austria și Cehoslovacia de către al Treilea Reich. [3]

Biroul Nansen a îndeplinit numeroase sarcini cât timp a existat.

A fost responsabil pentru adoptarea de către paisprezece țări a Convenției privind refugiații din 1933, care era o modestă cartă a drepturilor omului.[4][5][6][7]

Biroul Nansen a jucat un rol esențial în găsirea unui adăpost în case special construite în satele din Siria și Liban pentru 40.000 de armeni, după relocarea altor 10.000 în Erevan.

Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați a fost responsabil pentru așezarea cu succes a refugiaților din Saar în Paraguay după 1935.[8]

Premiul Nobel pentru pace

[modificare | modificare sursă]

Oficiul Internațional Nansen pentru Refugiați a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1938 pentru eforturile sale de a înființa pașapoartele Nansen.[9][10]

  1. ^ a b Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați la Nobelprize.org  Modificați la Wikidata, accesat la
  2. ^ „The Nansen Office - Arkivverket”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ The Nobel Peace Prize 1938 (în engleză), NobelPrize.org 
  4. ^ Beck, RobertJ (). „Britain and the 1933 Refugee Convention: National or State Sovereignty?”. International Journal of Refugee Law⁠(d). 11 (4): 597–624. doi:10.1093/ijrl/11.4.597. 
  5. ^ Refugees, United Nations High Commissioner for. „Refworld - Convention Relating to the International Status of Refugees”. 
  6. ^ „Convention on the International Status of Refugees”. . 
  7. ^ Gilbert Jaeger, “On the History of the International Protection of Refugees”, International Review of the Red Cross (Revue Internationale de la Croix-Rouge), vol. 83, no. 843 (September 2001).
  8. ^ „Nansen International Office for Refugees - History”. www.nobelprize.org. 
  9. ^ Fridtjof Nansen, Nobelprize.org, 1922. Retrieved 22 February 2011.
  10. ^ „The Nansen International Office for Refugees - Nobel Lecture”. www.nobelprize.org. 
  • Adams, Walter, Extent and Nature of the World Refugee Problem, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, 203 (mai 1939) 26-36.
  • Convention Relating to the Status of Refugees. Paris, Biroul Nansen pentru Refugiați, 1938.
  • Hansson, Michael, The Refugee Problem and the League of Nations. Conferință ținută la Institutul Norvegian Nobel, Oslo, 7 ianuarie 1938. Geneva, 1938.
  • Macartney, Carlile A., Refugees: The Work of the League . Londra, 1930.
  • Nansen, Fridtjof, Armenian Refugees, Documentul C. 237 al Ligii Națiunilor. 1924.
  • Nansen, Fridtjof,Russian Refugees: General Report on the Work Accomplished up to March 15, 1922, Document al Ligii Națiunilor C. 124. M. 74. 1922.
  • Oficiul Internațional Nansen pentru Refugiați. Report by the Governing Body to the Twelfth Assembly of League of Nations [A.27. 1931.] Vezi și Raportul lui M. Michael Hansson, fostul președinte al Corpului de conducere al Oficiului Internațional pentru Refugiați Nansen, despre activitățile Oficiului de la 1 iulie până la 31 decembrie 1938. [A. 19. 1939. xii] (1939. xii. B.2).
  • Simpson, Sir John Hope, The Refugee Problem: Report of a Survey. Londra, 1939.
  • Statutes of Nansen International Office for Refugees as Approved by the Council on January 19th, 1931, Liga Națiunilor, Jurnalul Oficial, februarie 1931, pp. 309–311.