Casa Militară Regală

Casa Militară Regală
Activă1 septembrie 1875
Țară România
RamurăProtocol regal
RolAsigurarea serviciului de adjutantură și protocol militar pentru membrii Casei Regale a României
București
PoreclăStatul Major Regal

Casa Militară Regală a fost o structură militară specializată care avea ca rol principal asigurarea serviciului de adjutantură și protocol militar pentru membrii Familiei Regale a României.

Protocolul regal a fost legiferat pentru prima data în România de către domnitorului Carol I, în anul 1875. Theodor Văcărescu, Mareșalul Curții și al Casei Domnești realizează prima lucrare completă privind protocolul „în diferitele ceremonii, primiri și solemnități ce se petrecu la Curte”.[1]

El precizează că, la 1875, serviciul curții era condus de Mareșalul Curții și al Casei Domnești și avea următoarea structură:

  • Casa Civilă
  • Casa Militară a Înălțimei Sale Domnitorului
  • Casa Înălțimei Sale Doamnei

În 1882, în urma proclamării Regatului României, denumirile sunt schimbate pentru a fi puse în acord cu noile realități:

  • Casa Civilă
  • Casa Militară a Majestății Sale Regelui
  • Casa Majestății Sale Regina[2]:p. 16

Această structură avea să rămână practic neschimbată pe toată perioada monarhiei.

Casa Militară Regală cuprindea aghiotanții regali și de ofițerii de ordonanță ai Regelui. Principalele atribuțiuni ale acestora erau de a asigura serviciile de însoțitori, ajutoare și gardă personală pentru membrii Casei Regale.

Casa Militară Regală era subordonată pe linie administrativă Ministerului de Război, iar pe linie operativă, pentru îndeplinirea misiunilor de pază și gardă a Palatului si suveranului, erau subordonați Mareșalului Curții Regale.

Comandantul Casei Militare Regale era un general al Armatei Române[3] sau colonel[4].

Șefii Casei Militare Regale[5]

[modificare | modificare sursă]

Personalități militare care au servit în cadrul Casei Militare Regale

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Alexandra Arnăutu, Ceremonialul regal (I), [1], accesat la 15.07.2013
  2. ^ Theodor Văcărescu, Ceremonialul Curtei Regale a României, Tipografia F. Göbl, București, 1882
  3. ^ Alexandra Arnăutu, Ceremonialul Curții Regale a României începând cu anul 1866, [2] Arhivat în , la Wayback Machine., accesat la 15.07.2013
  4. ^ Art. 39 al Statutului organic provizoriu de funcționare al Curții Majestății Sale Regelui Românilor, publicat în Monitorul oficial, Partea I, Nr. 254, din 30 Octomvrie 1940, pp. 6162—6166. Statutul a rămas nechimbat până la abdicare. Același articol însă preciza că respectivul trebuia să fi avut minimum rangul (funcția) de comandant de brigadă (ultima etapă înaintea obținerii gradului de general).
  5. ^ Vișan-Miu, Tudor (). „Tabele cu liste ale demnitarilor Curții, 2. Şefii Casei Militare Regale, 1881–1947”. Mareșalii palatului. Demnitari ai Curţii regilor României, 1866–1947. Corint Books. pp. 274–275. 
  6. ^ Leonida Loghin, Aurel Lupășteanu, Constantin Ucrain, Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985, p. 246.
  7. ^ Decret nr. 3231, publicat în Monitorul oficial nr. 224 din 25.9.1940.
  8. ^ Leonida Loghin, Aurel Lupășteanu, Constantin Ucrain, Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985, p. 370.
  9. ^ Decretul regal nr. 2.239 din 21 noiembrie 1944 privind Compunerea Casei Militare a M. S. Regelui, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 273 din 24 noiembrie 1944, partea I-a, p. 7.595.
  • Theodor Văcărescu, Ceremonialul Curtei Regale a României, Tipografia F. Göbl, București, 1882