Phaeolepiota aurea

Text cursiv

Phaeolepiota aurea sin., Pholiota aurea, Pholiota spectabilis
Ciuperci aurii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Phaeolepiota
Specie: Ph. aurea
Nume binomial
Phaeolepiota aurea
(Matt.) Maire (1928)
Sinonime
  • Agaricus aureus Matt. (1779)
  • Agaricus vahlii Schumach. (1803)
  • Agaricus spectabilis Fr. (1828)
  • Pholiota spectabilis (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Pholiota aurea (Matt.) Sacc. (1887)
  • Lepiota pyrenaea Quél. (1888)
  • Togaria aurea (Matt.) W.G. Sm. (1908)
  • Rozites spectabilis (Fr.) Singer (1922)
  • Fulvidula spectabilis (Fr.) Romagn. (1937)
  • Gymnopilus spectabilis (Fr.) Singer (1951)
  • Cystoderma aureum (Matt.) Kühner & Romagn. (1953)
Modifică text Consultați documentația formatului

Phaeolepiota aurea (Heinrich Gottfried von Mattuschka, 1779 ex René Maire, 1928) sin. Pholiota aurea (Heinrich Gottfried von Mattuschka, 1779 ex Pier Andrea Saccardo, 1887) sau Pholiota spectabilis (Elias Magnus Fries, 1828 ex Paul Kummer, 1871), din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Phaeolepiota,[1] denumită în popor ciuperci aurii,[2] este o ciupercă saprofită, comestibilă, dar consumată crud foarte otrăvitoare. Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord acolo unde apare în număr mare, adesea în cercuri de vrăjitoare, prin luminișuri și niciodată în desiș, în păduri de foioase, preferat sub arini printre urzici, dar și sub fagi și în păduri de conifere pe mușchi, aproape de rădăcinile rășinoaselor, mai departe în parcuri, grădini, livezi, câmpuri și pajiști, precum și pe marginea drumurilor, evitând deșeuri. Buretele colonizează soluri bogate în nutrienți și azot, adesea antropice în regiuni mai răcoroase, cu predilecție în altitudinea submontană, din (august) septembrie până în noiembrie (decembrie).[3][4]

Numele generic se trage din cuvintele (greacă veche φαιος=gri, gri-brun, obscur)[5] și (greacă veche Λεπιδωτός=solzos).[6] Epitetul de aurea vorbește de la sine, însemnând auriu și se referă la coloritul general al ciupercii.

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
H. Mattuschka

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus aureus de botanistul și filozoful german, contele Heinrich Gottfried von Mattuschka (1734-1779), în lucrarea sa Enumeratio Stirpium in Silesia sponte crescentium din 1779.[7]

În 1828, renumitul Elias Magnus Fries a creat denumirea Agaricus spectabilis,[8] transferat de micologul german Paul Kummer la genul Pholiota în 1871,[9] iar, în 1889, micologul italian Pier Andrea Saccardo l-a văzut în același gen, bazând însă pe numele lui Mattuschka,[10] fiind astfel cel mai vechi și astfel valabil.

În sfârșit, micologul francez René Maire a creat mai întâi noul gen Phaeolepiota[11] și i-a adăugat specia ca singura sub taxonul valabil până în prezent (2019), de verificat în volumul 5 al Icones selectae Fungorum din 1928.[12]

Toate celelalte denumiri sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: Pholiota spectabilis
  • Pălăria: are un diametru de 5-15 (25) cm, este cărnoasă, la început emisferică, apoi convexă, pentru mult timp cu marginea răsucită în jos, aplatizând odată cu vârsta, atunci adesea cu un gurgui central tocit sau ascuțit și margininea răsucită în sus și ondulată. Cuticula este solzos-granulată, uscată și mată. Prezintă un colorit între auriu și gălbui-ocru, dar de asemenea cu nuanțe roșu-portocalii de culoarea caiselor. Granulele se pot îndepărta ușor sau cu timpul pot fi spălate de ploi.
  • Lamelele: sunt la început învelite de un văl parțial dur și granulat. Ele sunt groase, devenind spre pălărie mai subțiri, inegale, dese, fiind dințat aderate, câteodată ușor decurente la picior. Coloritul inițial gălbui până deschis ocru trece treptat în galben-ruginiu până roșiatic.
  • Piciorul: este lung cu o înălțime de 8-15 (20) cm și o grosime de 1,5-3 cm, cilindric, ușor dilatat la bază și plin. Coloritul este albicios până slab gălbui, apoi ocraceu-roșiatic. Poartă un inel portocaliu bătător la ochi, membranos și cutat către marginea pălăriei granulat roșiatic până gol care atârnă în jos – un rest al vălului parțial. este membranos și cutat către marginea pălăriei, de culoare portocalie cu granule mici roșiatice.
  • Carnea: este consistentă, inițial albicioasă, mai târziu palid-galbenă, spre baza piciorului de culoare mai închisă, aproape roșiatică care nu se colorează după tăiere. Mirosul este puternic de acid cianhidric cu nuanțe de cel de ciuperci șai gustul plăcut, pentru mulții chiar delicios.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori alungit ovoidali până elipsoidali, slab verucoși pe suprafață și granulați pe dinăuntru, hialini (translucizi), cu o mărime de 8-10 × 5-6 microni. Pulberea lor este slab gălbuie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 30-35 x 8-9 microni. Cistidele (celule sterile, de obicei izbitoare, situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt mai scurte, de asemenea în formă de măciucă, fiind rotunjite la capăt.[13]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[14]
  • Ph. aurea, văl parțial
    Ph. aurea, văl parțial
  • Ph. aurea, lamele
    Ph. aurea, lamele
  • Ph. aurea secțiune longitudinală
    Ph. aurea secțiune longitudinală
  • Ph. aurea tineri
    Ph. aurea tineri
  • Ph. aurea bătrâni
    Ph. aurea bătrâni
  • Ph. aurea, cerc de vrăjitoare
    Ph. aurea, cerc de vrăjitoare

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Dacă nu se dă seama de mirosul specific, specia poate fi confundată de exemplu cu: Cortinarius collinitus (comestibil),[15] Cortinarius limonius (letal),[16] Gymnopilus flavus (necomestibil),[17] Gymnopilus junonius sin. Gymnopilus spectabilis (necomestibil),[18] Gymnopilus odinii (necomestibil),[19] Gymnopilus penetrans sin. Gymnopilus liquiritiae (necomestibil),[20] Gymnopilus sapineus (necomestibil)[21] sau Pholiota squarrosa (comestibil).[22]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • Cortinarius collinitus
    Cortinarius collinitus
  • !!!Cortinarius limonius!!!
    !!!Cortinarius limonius!!!
  • !!Gymnopilus junonius!!
    !!Gymnopilus junonius!!
  • !Gymnopilus odinii!
    !Gymnopilus odinii!
  • !Gymnopilus penetrans!
    !Gymnopilus penetrans!
  • !Gymnopilus sapineus!
    !Gymnopilus sapineus!
  • Pholiota squarrosa
    Pholiota squarrosa

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Trebuie menționat aspectul duplicitar al acestei ciuperci. Pe de o parte este descrisă drept foarte savuroasă la Meinhard Michael Moser și chiar de calitate excepțională la Henri Romagnesi, dar ingerată crud, toxică. Pe de altă parte, medicul elvețian René Flammer, un om foarte precaut, o vede grav otrăvitoare.[23] Fapt este că în corpul fructifer s-au măsurat până la 510 mg HCN/kg (această concentrație ridicată de cianură acționează ca o otravă de hrănire și, prin urmare, ciupercile nu sunt aproape niciodată afectate de melci sau viermi) și, după o încălzire numai scurtă, încă până la 200 mg HCN/kg. De acea este obligatoriu, de a-l fierbe sau prăji bine. În timpul preparației nu inhalați aburii, fiindcă sunt toxici. Consumat crud, buretele este extrem de otrăvitor. Deja 20 mg pot fi letale pentru un copil. De acea, nu faceți niciodată o probă.[24][25]

Mai departe, Phaeolepiota aurea acumulează de asemenea metale grele, în special cadmiu, dar numai acolo, unde e conținut în sol. În acest caz, o intoxicație cronică cu metale grele printr-un consum regulat, este posibilă.[25][26]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ [https://womensecr.com/ro/articles/9316 Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 156-157, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 286-287, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schulgebrauch”, vol. 1, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1829, p. 297
  6. ^ Johann F. Reichenbach: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Johann Ambrosius Barth, Leipzig, 1818 p. 318
  7. ^ H. G. com. de Mattuschka: „Enumeratio Stirp. in Silesia”, Editura Wilhelm Theophil Korn, Breslau 1779, p. 331 [1]
  8. ^ EliaFries: „Elenchus fungorum”, vol. 1, Editura Ernst Mauritius, Greifswald 1828, p. 28 [2]
  9. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 84
  10. ^ Pier Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii” (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1889, p. 736toate volumele
  11. ^ http://www.mycobank.org/BioloMICS.aspx?TableKey=14682616000000067&Rec=57121&Fields=All Mycobank]
  12. ^ René Maire în: Paul Konrad și André Maublanc: „Icones selectae Fungorum”, vol. 6, textul general, Editura Paul Lechevalier, Paris 1928, p. 111
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 698
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 322, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 274-275, ISBN 978-3-8354-1839-4
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 152-153, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 150-151, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 248-249, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 110-111, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 700, ISBN 3-8289-1619-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte”, Editura Schwabe & Co., Basel 2003, ISBN: 3796520081
  24. ^ Ciuperci comestibile
  25. ^ a b Dr. Siegmar Berndt: „Mitteilungen von Pilzberatern und -sachverständigen über schwereund bemerkenswerte Pilzvergiftungen und besondere Beratungsfälle 2016/2017“, în: „Deutsche Gesellschaft für Mykologie (DGfM) – Mitteilungen, anul 27, nr. 1, martie 2018, p. 190-191
  26. ^ Pilzforum 123

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Phaeolepiota_aurea&oldid=15906965