Cometa Encke
2P/Encke | |
Tip | Encke-type comet[*][1] cometă periodică[1] Obiecte din apropierea Pământului[1] |
---|---|
Descoperire | |
Descoperită de | Pierre Méchain |
Data descoperirii | 17 ianuarie 1786[2] |
Alte denumiri | Cometa lui Encke; 1786 I; 1795; 1805; 1819 I; 1822 II; 1825 III; 1829; 1832 I; 1835 II; 1838; 1842 I; 1845 IV |
Caracteristici ale orbitei | |
Epoca | 22 septembrie 2006 (JD 2454000.5) |
Afeliu | 4,0935845497559 UAi[3] |
Periheliu | 0,33590100164931 UA[3] |
Argumentul periastrului | 186,56269391196 °[3] |
Axa semi-majoră | 2.2178 ua |
Excentricitate | 0,84833408[3] |
Perioada orbitală | 3.30 AI |
Înclinație | 11,778226 °[3] |
Ultimul periheliu | 25 iunie 2020 10 martie 2017[2][4][5] |
Următorul periheliu | 22 octombrie 2023 |
Modifică text |
Cometa Encke sau Cometa lui Encke (desemnată oficial 2P/Encke) este o cometă periodică care a fost descoperită la data de 17 ianuarie 1786 de astronomul francez Pierre Méchain la Paris. Ea poartă numele astronomului german Johann Franz Encke care i-a determinat periodicitatea.
Cum indică denumirea sa oficială, cometa Encke este cea de-a doua cometă periodică descoperită după cometa lui Halley (1P/Halley). Ea este cea care posedă cea mai scurtă perioadă: 3,3 ani. La trecerile sale cele mai aproape de Soare, magnitudinea sa culminează la circa 5, prezentând un nucleu înconjurat de nebulozități și, în cel mai bun caz, de o coadă foarte scurtă.
Nucleul cometei Encke este de 4,8 kilometri.
Istoric
[modificare | modificare sursă]Când a fost descoperită, în 1786, de Pierre Méchain, niciun calcul al orbitei sale nu a putut fi efectuat din cauza observațiilor insuficiente. Calcule ulterioare au arătat că ea trecuse cel mai aproape de Pământ la data de 23 ianuarie 1786, la 0,62 ua
Cometa a fost redescoperită la data de 7 noiembrie 1795 de Caroline Herschel, sora lui William Herschel, la Slough, în Anglia. Cometa a fost observată până la 29 noiembrie, cu o trecere cea mai aproape de Pământ, la data de 9 noiembrie, la 0,26 ua.
Jean-Louis Pons o redescoperă la data de 20 octombrie 1805 din Observatorul din Marsilia. A doua zi, cometa a fost găsită, în mod independent, de Johann Huth din Germania, iar în ziua următoare de Alexis Bouvard. Huth a menționat faptul că cometa era vizibilă cu ochiul liber, având un aspect similar celui al Galaxiei Andromeda. Cometa Encke a trecut, cel mai aproape de Pământ, la 16 octombrie, la 0,44 ua.
Jean-Louis Pons o redescoperă, la 27 noiembrie 1818, cometa apropiindu-se de Pământ până la 0,60 ua, la 17 ianuarie 1919. Johann Franz Encke nota, în acel moment, similitudinile între cometele observate în 1786 (2P/1786 B1), 1795 (2P/1795 V1), 1805 (2P/1805 U1) și aceasta din urmă (2P/1818). Mulțumită calculelor sale, Encke a demonstrat că era vorba de un singur și același obiect cosmic. În 1819 Encke și-a publicat lucrările în revista Correspondance Astronomique și a prezis corect revenirea cometei în 1822.
Cometa a fost reperată la data de 2 iunie 1822 de astronomul australian Charles Rümker, și conform calculelor lui Encke, a trecut la periheliu la 24 mai.
De atunci, Cometa lui Encke a fost observată la fiecare revenire a sa în apropierea Soarelui, cu excepția anului 1944.
Trecerile cometei la periheliu în 1789, 1792, 1799, 1802, 1809, 1812, 1815, când periodicitatea sa nu fusese încă demonstrată, nu au fost observate.
- la 6 august 2010 a fost penultima trecere la periheliu
- la 17 octombrie 2013 se va afla la o distanță de 0,48 UA de Pământ
- la 18 noiembrie 2013 va trece la mai puțin de 0.025 UA de Mercur
- la 10 martie 2017 a fost penultima trecere la periheliu.
- la 25 iunie 2020 a fost ultima trecere la periheliu.
- la 22 octombire 2023 va fi următoarea trecere a cometei Encke la periheliu.
Ploi de stele căzătoare și evenimentul de la Tunguska
[modificare | modificare sursă]Se crede că această cometă este originea multor ploi de meteori având radiantul în constelația Taurului: Bêta Tauride (în iunie), Tauride și S Tauride (în noiembrie).
Potrivit astronomului slovac Ľubor Kresák, evenimentul de la Tunguska, survenit la 30 iunie 1908, ar putea fi fost provocat de un fragment al cometei Encke.[6]
Jozef Klačka crede că Tauridele și cometa Encke sunt resturi ale unei comete mult mai masive, care s-a dezintegrat în cursul ultimilor 20.000 - 30.000 de ani, spărgându-se în mai multe bucăți.[7]
Misiunea CONTOUR
[modificare | modificare sursă]Cometa Encke trebuia să fie survolată și analizată de sondă spațială a NASA, CONTOUR, în 2002. Însă o defecțiune tehnică a provocat distrugerea navei, la scurt timp după lansare.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c JPL Small-Body Database, accesat în
- ^ a b
- ^ a b c d e JPL Small-Body Database, accesat în
- ^ Format:Mpc
- ^ 2P/Encke past, present and future orbits by Kazuo Kinoshita
- ^ en The Tunguska object - A fragment of Comet Encke
- ^ en Jozef Klačka, Meteor Streams of Comet Encke. Taurid Meteor Complex (1999). Abstract
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- en Elemente orbitale, JPL
- fr La comète Encke sur PGJ astronomie
- en 2P/Encke sur Gary W. Kronk's Cometography
|
|
|