Discuție Utilizator:Ommiy-Pangaeus

Bun venit!

[modificare sursă]

Vă mulţumim că v-aţi înregistrat ca utilizator. Probabil că la început veţi avea multe nedumeriri şi întrebări: ce este Wikipedia, cum se modifică articolele, ce putem şi ce nu putem scrie în ele, şi aşa mai departe. Am pregătit o pagină de bun venit (←apăsaţi aici) pe care vă recomandăm s-o citiţi. De asemenea puteţi să ne întrebaţi la Cafenea. Nu vă fie teamă de greşeli, suntem aici pentru a vă ajuta.

În ce domenii aţi dori să contribuiţi? Poate să fie specialitatea dumneavoastră sau un domeniu pentru care aveţi o pasiune aparte. Aveţi la dispoziţie propria pagină de utilizator (vedeţi sus de tot unde scrie Ommiy-Pangaeus) în care să vă prezentaţi pe scurt dacă doriţi.

Ca să vă semnaţi simplu — doar în paginile de discuţii, nu şi în articole — scrieţi la sfârşitul mesajului patru tilde ~~~~ şi Wikipedia vi le va transforma automat în semnătură şi dată.

Vă aşteptăm cu primele contribuţii!

Diacritice

[modificare sursă]

O zi bună!

Am văzut corecturile făcute la Bucov (diacritice) şi am vrut să fac nişte legături la articole. Am constatat cu uimire că nici la silvostepă, nici la Valea Călugărească legăturile nu funcţionau. Am schimbat literele ă cu cele folosite în mod curent şi treaba s-a rezolvat. Presemne că folosiţi altfel de font, care nu este compatibil cu cel folosit e Wikipedia. Vă recomand să "mai faceţi săpături" în domeniu, ca să ajungem la o utilizare uniformă.

Toate cele bune, şi spor la treabă! --Miehs 12 aprilie 2007 19:02 (EEST)Răspunde

Din nou, vă doresc o zi bună! Am luat un ă scris de dumneavoastră şi unul scris de restul lumii, le-am pus alături pe un document Word şi le-am mărit mult, ca să le pot compara. Al dumneavoastră avea căciula ca un V iar celălalt ca o paranteză ( culcată. O discuţie asemănătoare am avut cu altcineva, în legătură cu literele ş şi ţ. Atunci mi s-a explicat că cele folosite de Microsoft sunt cu cedilă (cum este la ç) în timp ce acelea folosite de unii (puţini) utilizatori sunt cu virgulă sub s sau t (fiind, în principiu, cele care ar trebui folosite în limba română). Deoarace Microsoft a introdus în tastatura de limba română cealaltă variantă, cele "bune" devin, în fapt, "rele", pentru că nu sunt recunoscute în cazul unei căutări. Cam atât sunt capabil să vă lămuresc eu. Alţii mai pricepuţi poate au soluţii mai bune. Toate cele bune, --Miehs 13 aprilie 2007 13:21 (EEST)Răspunde

Corectură, diacritice

[modificare sursă]

Bună ziua. Vreau să vă felicit pentru munca de corectare a greşelilor gramaticale şi de introducere a diacriticelor. Ştiu din propria mea experienţă cît de migăloase sînt ambele operaţii, deci apreciez contribuţia dumneavoastră la întreaga ei valoare.

Probabil ştiţi deja, dar vreau să mă asigur: dacă vreodată aveţi îndoieli privind scrierea corectă a unui cuvînt folosiţi http://dexonline.ro/.

Spor la lucru mai departe! — AdiJapan  14 aprilie 2007 11:46 (EEST)Răspunde

Vandali

[modificare sursă]

Salut! În ultima vreme tot mai mulţi agramaţi complexaţi îşi refulează incompetenţa scriind vulgarităţi în articolele din Wikipedia (chiar am văzut că aţi şters ceva de la "Discuţie:Ion (roman)"). Evident că trebuie şterse, dar nu cred că este suficient. Nu ştiu cum putem preveni acest fenomen. Din păcate, nu pot fi blocaţi toţi aceşti neputincioşi agresivi.

Vă scriu nu pentru că aţi putea rezolva problema ci, mai degrabă, ca să mă mai descarc de amărăciunea neputinţei de a lupta cu imbecilitatea şi spiritul gregar al "tinerei generaţii, în care Ţara îşi pune speranţele dezvoltării viitoare". Dacă vă vine o idee salvatoare, poate o aplicăm cu toţii.

Toate cele bune, --Miehs 25 aprilie 2007 16:21 (EEST)Răspunde

Mesaje Vandali

[modificare sursă]

Vă mulţumim că participaţi la combaterea vandalismului de la Wikipedia!

Vă rugăm ca după fiecare anulare a modificărilor rău-voitoare să adăugaţi pe pagina de discuţie a vandalului mesaje de avertizare. În mod uzual sunt folosite mesajele {{subst:test1}}, {{subst:test2}}, {{subst:test3}}, {{subst:test4}}, dar puteţi vedea şi lista completă a mesajelor disponibile. Adăugarea avertismentelor pe pagina de discuţii ajută administratorii să determine când este cazul ca unui utilizator să-i fie blocată posibilitatea de a modifica paginile. Încă o dată mulţumiri pentru că ajutaţi Wikipedia să devină mai bună. – Laurap\ mesaj 5 mai 2007 12:37 (EEST)Răspunde


Salut! pentru ultima ştergere rapidă am intrat eu la pagina vandalului şi am adăugat

{{subst:test1|Istoria statului Alaska, SUA}}, ca să ştie făptuitorul la care articol se face referire. Toate cele bune, --Miehs 12 mai 2007 10:29 (EEST)Răspunde

n'am facut nik mha!

Felicitări

[modificare sursă]
Un semn de preţuire pentru corectarea greşelilor gramaticale şi combaterea vandalismului.

Daţi-mi voie să vă felicit pentru contribuţia valoroasă la Wikipedia. V-am urmărit pe rînd „ofensivele” de vînare a greşelilor din articole şi alte pagini, şi de combatere a vandalismului. Nu am decît cuvinte de laudă. Sper s-o ţineţi tot aşa! — AdiJapan  15 mai 2007 20:55 (EEST)Răspunde


Referitor semnatură

[modificare sursă]

Semnătura urmează să dispară la finalul lucrării, după cum se poate observa unele dintre articolele create de mine nu sunt încă finalizate, ex. Gospodăria românească. Ele prezintă un subiect mult prea vast şi profund şi necesită o informare bibliografică extinsă. Dacă totuşi semnătura deranjează nu o să o mai pun. Era un reper pentru mine. Nu vreau să pară un semn de elitism! Mai ales că în forma prescurtată nu poate trece drept nume de autor. Am ajuns la acest lucru în urma intervenţiei altor persoane care pur şi simplu au făcut prostii în text, adăugând lucruri poate corecte dar într-o formă lipsită de acurateţe ştiinţifică. Semnătura dorea să fie un semn! Oricum, mulţumesc pentru abordare!--OME 18 mai 2007 16:47 (EEST)Răspunde

Vă mulţumesc, voi ţine seama de recomandările făcute.--OME 18 mai 2007 18:26 (EEST)Răspunde

de ce "vroia" este greseala gramaticala? doar vine de la verbul "a vrea". "voia" este o forma populara --Dwarf 1 iunie 2007 12:05 (EEST)

Timur Lenk

[modificare sursă]

După părerea mea nu necesită Ajutor cred că steluţa primită vă face să exageraţi

  • Elementele problematice ale limbii române - frământă şi pe alţii, dar la dat indicaţii avem destui - de ce nu corectaţi personal articoulul Timur Lenk ?

---P-7 ✍ - 9 iunie 2007 12:23 (EEST)Răspunde

„Enciclopedic”

[modificare sursă]

În primul rînd felicitări pentru anularea sistematică a actelor de vandalism. Azi am trecut şi eu, după multă vreme, prin schimbările recente şi am văzut cît de activ sînteţi.

Referitor la discuţia despre Bible black, chestiunea este mult mai generală, şi anume cum definim caracterul enciclopedic al unei informaţii. În majoritatea cazurilor este destul de clar, dar uneori e greu de stabilit o limită. Avem articole despre războaie, criminali, dictatori şi evenimente mult mai oribile şi mai reale decît un biet desen animat, fie el şi hentai, care nu face decît să se înscrie în categoria articolelor despre actori porno, reviste, filme şi alte producţii pornografice sau horror. Să nu mă înţelegeţi greşit, părerea mea personală este că asemenea desene animate ar trebui scoase în afara legii. Dar un lucru e clar: enciclopedic nu este totuna cu moral. — AdiJapan  24 octombrie 2007 13:24 (EEST)Răspunde

Ca amuzament, tocmai mă pregătisem să vă ofer un barnstar ca semn de apreciere a activităţii, dar observ că mai aveţi unul, tot de la mine... — AdiJapan  24 octombrie 2007 13:26 (EEST)Răspunde

Vă rog să observaţi că Wikipedia a fost ideea unui american şi că are scopul de a educa şi nu prea - deci principiile corecte nu pot fi aplicate mereu aici. --Venator 27 octombrie 2007 00:03 (EEST)Răspunde

WikiVerifier

[modificare sursă]

Pentru că sînteţi foarte activ în supravegherea modificărilor recente vă recomand să vă înscrieţi la WikiVerifier. E vorba de un sistem care permite marcarea modificărilor care au fost deja verificate, astfel încît să nu ne mai suprapunem eforturile inutil.

Pentru detalii vă invit să vedeţi pagina Wikipedia:WikiVerifier Beta. Probabil că explicaţiile tehnice par complicate, dar de fapt utilizarea este foarte simplă şi intuitivă. Dacă doriţi să participaţi vă rog să mergeţi la Wikipedia:WikiVerifier Beta/Cereri. Toate cele bune. — AdiJapan  2 noiembrie 2007 09:17 (EET)Răspunde

De fapt participarea dumneavoastră la WikiVerifier ne-ar ajuta în egală măsură pe toţi. Modificările verificate de persoana A sînt marcate clar în toate listele de tip istoric sau contribuţii şi deci persoanele B, C, D etc. nu mai sînt nevoite să verifice aceleaşi modificări din nou. Eficienţa muncii creşte cu un factor egal cu numărul de verificatori înscrişi, ceea ce înseamnă o economie de timp remarcabilă, pentru toţi. Dar desigur sînteţi liber să decideţi. — AdiJapan  2 noiembrie 2007 15:46 (EET)Răspunde

V-am creat contul -- vă rog verificaţi-vă e-mail-ul. --Gutza DD+ 9 noiembrie 2007 20:56 (EET)Răspunde

Neenciclopedic

[modificare sursă]

Salut. Ai adăugat formatul pentru ştergere rapidă articolului privindu-l pe Neil Tennant justificând neenciclopedicitatea conţinutului acesteia. Este în discuţie unul dintre membrii trupei Pet Shop Boys, care şi-a început activitatea în 1981, conform articolului de pe varianta engleză a proiectului. Vrei să-ţi susţii în continuare opinia în privinţa caracterului neenciclopedic? Mulţumesc. --Rebel 2 noiembrie 2007 15:49 (EET)Răspunde

Te-aş ruga să citeşti documentaţia în privinţa cioturilor. Numai bine. --Rebel 2 noiembrie 2007 16:13 (EET)Răspunde

Am anulat cererea de ştergere rapidă pentru articolul Sărmanul Dionis pe acelaşi considerent ca şi în situaţia prezentată mai sus. Spor. --Rebel 4 noiembrie 2007 14:49 (EET)Răspunde

Rugăminte

[modificare sursă]

Vă rog eu mult, vă puteţi îndrepta un pic privirea şi către articolele propuse de către mine? --SylverSpy 93 2 Noiembrie 2007 17:14 (EET)

Duroterm

[modificare sursă]

Te voi ruga să anulezi cererea de ştergere rapidă pentru articolul Duroterm şi, dacă rămâi pe poziţie în privinţa ştergerii, să depui o propunere în Wikipedia:Pagini de şters. Eu, unul, vreau să mă opun ştergerii, iar ştergerea rapidă nu îmi oferă această posibilitate. Vin cu această rugăminte la tine pentru că s-ar fi putut interpreta drept abuz să o înlătur chiar eu. Numai bine. --Rebel 8 noiembrie 2007 10:32 (EET)Răspunde

Întrebare

[modificare sursă]

S-a întâmplat ceva cu prima pagină? Legătura Schimbări recente îmi apare acum în căsuţa de Navigare şi nu în Trusa de unelte (unde era prima). Sau e doar la mine... Cu stimă, Whiteman 10 noiembrie 2007 10:27 (EET)Răspunde

WikiVerifier -- trust

[modificare sursă]

Da, oricine poate adăuga trusted users. Logica este că dacă ai suficientă încredere într-un utilizator încât să-l adaugi acolo, înseamnă că oricum ai fi dispus să-i marchezi toate modificările că verificate. Nu am introdus limitări în privinţa utilizatorilor care pot "numi" trusted users din două motive: (1) toţi utilizatorii WikiVerifier pot marca modificări ca şi verificate, deci au drepturi egale în a judeca meritele contribuţiilor; (2) se notează cine a adăugat ce trusted user (vezi pe site-ul WikiVerifier, ultima optiune din menu), deci chiar dacă cineva e rău-voitor, putem identifica persoana respectivă.

În altă ordine de idei, sunt absolut de acord cu persoana pe care ai adăugat-o, este fără îndoială un utilizator de încredere şi nu cred vreo secundă că ar putea deveni vandal. --Gutza DD+ 10 noiembrie 2007 12:40 (EET)Răspunde

La mine apar albastre peste tot, nu inteleg cum de sunt rosii la tine, fiindcă folosim acelaşi cod... Am să investighez, mulţumesc pentru observaţie. --Gutza DD+ 10 noiembrie 2007 12:58 (EET)Răspunde

Am încercat să replic problema şi cu Explorer, fără rezultat -- îmi apar albastre indiferent ce-aş face. Îmi permiţi să-ţi verific adresa IP ca să te pot identifica în logfiles? --Gutza DD+ 10 noiembrie 2007 14:04 (EET)Răspunde

Într-adevăr, se vede în log files că dintr-un motiv misterios codul JavaScript nu se execută corect la tine în browser, însă deocamdată sunt complet în ceaţă -- uitându-mă în logfiles am văzut ce browser anume foloseşti şi am încercat cu acelaşi browser, aceeaşi versiune -- la mine tot bine merge... Pentru confirmare, să nu cumva să caut aiurea, problema apare numai în pagina de schimbări recente, în vreme ce pe pagina de istorie a unui articol se vede bine -- aşa este? Dar pe pagina de contribuţii a unui trusted user cum apar? --Gutza DD+ 10 noiembrie 2007 14:59 (EET)Răspunde

În regulă, dacă şi cu Firefox face la fel atunci trebuie să fie de la felul în care sunt prezentate paginile respective de către MediaWiki -- probabil că are legătură cu faptul că eu am alte privilegii şi m-am bazat pe forma paginii aşa cum o văd eu... Am să încerc şi cu un utilizator neprivilegiat şi verific aşa. Mulţumesc pentru ajutor -- dar te voi mai deranja din nou dacă va fi cazul. :-) --Gutza DD+ 10 noiembrie 2007 16:02 (EET)Răspunde

Cred că ştiu ce se întâmplă, dar vă rog să verificaţi ca să confirmăm: cred că aveţi în preferinţe, în secţiunea despre schimbări recente, debifată căsuţa "Schimbări recente, avansat (JavaScript)". Dacă aşa este, vă rog bifaţi-o temporar şi verificaţi dacă aşa se comportă corect. Mulţumesc. --Gutza DD+ 10 noiembrie 2007 20:33 (EET)Răspunde

În regulă, acum puteţi folosi şi varianta de liste fără JavaScript, am reparat codul să identifice corect utilizatorii şi aşa. Nu uitaţi să goliţi cache-ul browser-ului ca să beneficiaţi de ultima versiune a codului. Încă o dată mulţumesc pentru că m-aţi atenţionat, vă rog să o faceţi şi pe viitor pentru orice problemă. --Gutza DD+ 11 noiembrie 2007 00:07 (EET)Răspunde

Format de atenţionare

[modificare sursă]

Pentru obscenităţi este preferat formatul Format:Obscen, este o formă de vandalism mai gravă decât simpla ştergere. --Gutza DD+ 11 noiembrie 2007 13:47 (EET)Răspunde

După părerea mea aţi procedat corect atenţionând vandalul în privinţa ştergerilor din articol. El avusese de fapt două contribuţii, una a fost ştergerea conţinutului articolului, cealaltă un mesaj obscen pe pagina de discuţie a acestuia, pentru care a fost atenţionat de mine. Succes în continuare, am observat că sunteţi, asemeni lui Goliath, foarte activ în munca de combatere a vandalismelor. --placet experiri | Discuţie 11 noiembrie 2007 14:34 (EET)Răspunde

Chioag

[modificare sursă]

Aveţi şi referinţe că maj. tinerilor au plecat la oraş, sau cum e populaţia acum..? Cu stimă, Whiteman 11 noiembrie 2007 14:55 (EET)Răspunde

Coduri poştale pentru comune

[modificare sursă]

Salut!. Nu sunt nici eu specialist în coduri poştale, dar din logica codului, comuna e un element intermediar în cod. Nimeni nu locuieşte într-o comună. Se locuieşte în sate. Satele aparţin de comune. Nu comunei i se dă corespondenţa. Comuna e o noţiune ca şi judeţul. O organizare teritorială. Dacă se trece un sat de la o comună la alta (cum s-a întâmplat de multe ori), satul nu se mută de pe terenul său. Codul comunei e una din cifre, dar ultima se referă la sat. În oraşe, ultima se referă la stradă sau la o porţine de stradă. Pe strada mea (Drumul Taberi din Bucureşti) există mai multe coduri:

  • Drum Taberei nr. 100-106
  • Drum Taberei nr. 10-12
  • Drum Taberei nr. 103 C
  • Drum Taberei nr. 105-107
  • Drum Taberei nr. 108-118
  • Drum Taberei nr. 109-113
  • Drum Taberei nr. 115-T(erminare)
  • Drum Taberei nr. 120
  • Drum Taberei nr. 122-132
  • Drum Taberei nr. 134-T
  • Drum Taberei nr. 14-16
  • Drum Taberei nr. 15-21
  • Drum Taberei nr. 1-7
  • Drum Taberei nr. 18-22
  • Drum Taberei nr. 23-27
  • Drum Taberei nr. 2-4
  • Drum Taberei nr. 24-28
  • Drum Taberei nr. 29-31
  • Drum Taberei nr. 30-32
  • Drum Taberei nr. 33-35
  • Drum Taberei nr. 34-36
  • Drum Taberei nr. 35A-37
  • Drum Taberei nr. 38
  • Drum Taberei nr. 39
  • Drum Taberei nr. 40-44
  • Drum Taberei nr. 41-45
  • Drum Taberei nr. 44A-46
  • Drum Taberei nr. 47-53
  • Drum Taberei nr. 48-52
  • Drum Taberei nr. 54
  • Drum Taberei nr. 55-57
  • Drum Taberei nr. 56
  • Drum Taberei nr. 58-62
  • Drum Taberei nr. 59-63
  • Drum Taberei nr. 64
  • Drum Taberei nr. 65
  • Drum Taberei nr. 66-68
  • Drum Taberei nr. 67-71
  • Drum Taberei nr. 6-8
  • Drum Taberei nr. 70-76
  • Drum Taberei nr. 73-75
  • Drum Taberei nr. 77
  • Drum Taberei nr. 78-80
  • Drum Taberei nr. 79-83
  • Drum Taberei nr. 82
  • Drum Taberei nr. 84-86
  • Drum Taberei nr. 85-87
  • Drum Taberei nr. 88-90
  • Drum Taberei nr. 89-91
  • Drum Taberei nr. 9-13
  • Drum Taberei nr. 92
  • Drum Taberei nr. 93
  • Drum Taberei nr. 94
  • Drum Taberei nr. 95-101
  • Drum Taberei nr. 96
  • Drum Taberei nr. 98

Eu mă încadrez la: Drum Taberei nr. 59-63 şi am codul 061364. După cum observaţi, există coduri şi pentru câte un bloc (care are, de regulă, în jur de 60 - 100 de apartamente, adică cam câte case are un sătuc).

Dacă v-am putut lămuri, mă bucur. Dacă nu, cel puţin mi-am dat osteneala. Toate cele bune, --Miehs 15 noiembrie 2007 12:13 (EET)Răspunde

Re:Semnătură

[modificare sursă]

Mulţumesc pentru sfat. E întradevăr mai uşor. Cu stimă, —Whiteman 16 noiembrie 2007 23:43 (EET)Răspunde

Sate noi în jud BT

[modificare sursă]

Salut Damian,

Mai întîi mulţumesc pentru ajutorul tău la articolele satelor şi comunelor; chiar era nevoie. Am adăugat cele două sate nou înfiinţate în judeţul Botoşani şi în listele de la Wikipedia:Proiectul localităţile din România, mai precis Listă de localităţi din judeţul Botoşani, Wikipedia:Proiectul localităţile din România/Listă de localităţi - litera B - Bâ (ghid), Wikipedia:Proiectul localităţile din România/Listă de localităţi - litera V - Vâ (ghid). Dacă mai găseşti sate nou înfiinţate, te rog adaugă-le şi pe ele la listele relevante. Mulţumesc şi spor la lucru! Iulian U. 20 noiembrie 2007 12:07 (EET)Răspunde

Am notat noile localităţi; v-am răspuns la Discuţie Wikipedia:Proiectul localităţile din România. Cheers, Iulian U. 20 noiembrie 2007 14:00 (EET)Răspunde

Despre consistenţa deciziilor pe Wikipedia

[modificare sursă]

Mi-am dat seama că-ţi pot răspunde şi pe pagina de discuţii. Ai ridicat nişte probleme reale aici, deşi exemplele nu sunt neapărat cele mai reprezentative -- însă ştiu despre ce vorbeşti şi cred că unele dintre efectele pe care le constaţi sunt reale. Totuşi nu văd lucrurile la fel ca tine în câteva privinţe. Dacă vrei să discuţi despre asta, îţi stau la dispoziţie -- nu vreau să te plictisesc dacă nu te interesează. --Gutza DD+ 26 noiembrie 2007 21:49 (EET)Răspunde

Ok. Eu am identificat două tipuri de afirmaţii în mesajul de la Wikipedia:Sondaj:
  1. Afirmaţii conform cărora aplicarea regulamentelor este defectoasă, nedreaptă şi/sau părtinitoare
  2. Concluzia pe care ai tras-o.
Am să le iau pe rând, ca să nu ai impresia că vreau să evit ceva.
Aplicare defectoasă şi/sau nedreaptă a regulamentelor
  1. WP:FAP aplicat în mod variat. Da, şi mie mi se pare că, FAP, care ar trebui să fie una dintre politicile de bază şi respectate cu sfinţenie, este încălcată la ordinea zilei. Am explicat în cadrul discuţiei despre reconfirmare, în mod public, care cred eu că este cauza pentru care s-a ajuns în situaţia asta pe care o consider şi eu deplorabilă. Dar nu are nimic de-a face cu forma presupus lacunară a politicii -- întâmplător aceasta este una dintre cele mai complete politici pe care o avem şi nu ne foloseşte cu nimic.
  2. Unele eseuri sunt acceptate în timp ce altele nu sunt. A avut loc o întreagă discuţie pe marginea acestui subiect, iar rezultatul este textul de la Wikipedia:Eseuri, care defineşte în mod riguros ce condiţii trebuie să întrunească un text pentru a fi considerat acceptabil ca eseu. Aici nu găsesc abateri de la regulă.
  3. Unele pagini sunt şterse şi altele sunt păstrate. Asta e o temă în sine, nu vreau să intru în prea multe detalii. Fapt este că nu ştim o soluţie mai bună decât consensul pentru ştergere -- şi personal mi se pare cea mai bună dintre alternativele pe care le-am întâlnit. Sigur, uneori nici consensul nu duce neapărat la rezultate ideale, dar de regulă sunt cele mai bune care pot fi luate la acel moment, cu argumentele şi opţiunile aflate pe masă. Din nou, nu regulile sunt lacunare -- cât de lung ar fi textul care să normeze în mod absolut ce poate rămâne şi ce trebuie şters în privinţa tuturor domeniilor unei enciclopedii?
  4. Unele surse sunt de încredere, altele nu. Practic este exact aceeaşi discuţie ca şi la punctul anterior: este o decizie binară (da/nu), poate chiar mai netă decât cea în cazul ştergerii (unde mai există opţiuni), şi care se referă la o paletă uriaşă de surse distincte. Cu toată bunăvoinţa, nu se poate scrie un regulament normativ în mod absolut nici în această privinţă.
  5. Consens vs. unanimitate în cazul articolelor de calitate. Cred că nu faci distincţia corectă între consens şi unanimitate. Las subiectul deschis ca să nu risc să scriu o tonă de text şi să-mi spui "dar ştiam asta" -- în esenţă cei care au luat decizia dacă articolul respectiv să devină de calitate s-au bazat pe prezenţa sau absenţa consensului, nu a unanimităţii, aşa după cum au interpretat ei cele scrise ca şi comentarii. Dacă vrei să intru în detalii, cu plăcere. În tot cazul, nu mi se pare că e o lipsă de-a regulamentului cea care a produs rezultatele pe care le-ai exemplificat. Dacă ţi se pare că în cazul vreunui exemplu anume s-a procedat în mod flagrant greşit, atrage-mi atenţia.
  6. Adminita. Istoria relaţiilor dintre Marius, Radu, Pixi şi mine nu se reduce la eseul Adminita. Nu pot să vorbesc în numele lui Pixi, dar eu unul cred că Adminita ar fi fost uitată într-o săptămână dacă lucrurile nu escaladau în detrimentul politicii FAP. În tot cazul, eseul a fost recuperat în urma unei discuţii publice, nu l-a recuperat cineva pe ascuns -- iarăşi nu văd vreo scăpare a politicilor existente.
  7. Blocarea lui Rebel. Rebel a fost blocat pentru că a încălcat o politică, este simplu şi fără echivoc -- nimeni altcineva decât Rebel nu a preferat demisia lui, iar dreptatea lui Rebel în privinţa articolului (pe care nu am contestat-o niciodată) şi contribuţiile utilizatorului care a provocat toată povestea sunt irelevante. Dacă te plângi de aplicarea regulilor nu poţi să te plângi de plecarea lui Rebel -- el a plecat tocmai în urma aplicării regulilor. În acelaşi context ataci legitimitatea politicii respective (pe de o parte că este discutabilă şi pe de alta că nu a fost consultată comunitatea atunci când a fost introdusă). Politica respectivă nu este discutabilă, chiar mi se pare una dintre cele mai clare, simple şi directe dintre regulile pe care le avem; în plus, a propos de logica ei, s-a ajuns la această regulă pe Wikipedia în engleză după mult timp, iar rezultatele au fost salutare. Din nou, îţi dau detalii dacă le doreşti. A propos de consultarea comunităţii, acea politică există de aproape doi ani acolo, iar pagină de discuţii asociate nu există. Acesta se numeşte consens tacit al comunităţii -- din nou, subiectul se ramifică şi nu vreau să intru în detalii pe care poate nu le doreşti -- important este că e perfect legitimă.
Concluzii
Concluzia pe care o tragi tu "nu poate fi decît una singură: regulamentul este lacunar şi este aplicat după cum consideră fiecare, în lipsa unui cadru procedural clar statuat". Eu n-aş spune chiar aşa, după cum probabil ţi-ai dat seama din răspunsul de mai sus. În exemplele tale nu am găsit hibă a politicilor care s-ar putea corecta pentru a îmbunătăţi vreuna dintre situaţii -- este posibil să greşesc, te rog (fără nicio notă ironică sau sarcastică) să-mi atragi atenţia dacă vezi lucrurile diferit. Sunt de acord că există o anumită libertate a administratorilor în ce priveşte aplicarea regulamentului, dar una peste alta lucrurile ar trebui să se întâmple destul de uniform -- dacă vezi cazuri punctuale în care crezi că regulamentul este aplicat cu adevărat discreţionar, atenţionează un administrator. Singurul loc unde îţi dau dreptate este legat de FAP, unde suntem legaţi de mâini şi de picioare în anumite discuţii (vezi explicaţia de la punctul 1 de mai sus). Iar problemele nu mi se pare că sunt legate de lipsa unui cadru procedural clar statutat -- politica încălcată cel mai des şi cel mai flagrant este FAP, care este foarte bine închegată -- şi nu ne foloseşte la nimic.
Te încurajez să revii cu cereri de clarificare a aspectelor care ţi se par fie neclare fie prost înţelese de către mine. --Gutza DD+ 26 noiembrie 2007 23:15 (EET)Răspunde

Verificări WV

[modificare sursă]

Bună Damian,

Am observat că la 2007-11-27 14:49:40 ai validat următoarea modificare: [1]. Legăturile respective ţi s-au părut a avea valoare enciclopedică? Nu sunt sarcastic, ironic sau altceva, este pur şi simplu o întrebare. --Gutza DD+ 29 noiembrie 2007 16:21 (EET)Răspunde

Sunt complet dezamăgit de reacţia ta. În loc să porţi o discuţie, încerci să-mi înscenezi mie o "greşeală" mai gravă decât a ta, în aşa fel încât să arăţi tu mai bine -- este o acţiune infantilă care nu-ţi face cinste. Totuşi, dacă ţii neapărat să facem o comparaţie, am considerat că legăturile pe care le-am restaurat au valoare în contextul articolului respectiv, pentru că erau legături către pagina de nominalizare a unor premii foarte specifice menţionate în articol. În cazul legăturilor validate de tine, informaţiile respective nu erau unice şi nu susţineau vreo afirmaţie specifică din articol. Deşi nu cred că aşa stau lucrurile, este totuşi posibil ca eu să fi greşit şi tu nu. Înţelegi mesajul pe care încerc să ţi-l transmit aici? Este posibil să greşesc. Este posibil să greşeşti. Important este să discutăm şi să aflăm de ce a luat fiecare decizia X sau Y -- nu este important să ne comparăm şi să constatăm cine a greşit şi cine nu a greşit; în plus, nu este un concurs, cel care a greşit mai puţin nu câştigă un premiu. Încearcă să înţelegi mediul în care te afli, cred că ai o atitudine nejustificat de combativă. --Gutza DD+ 29 noiembrie 2007 21:47 (EET)Răspunde
Poate ar fi util să citeşti asta înainte de a continua discuţia: en:WP:POINT. Deja ne-am expus amândoi punctul de vedere legat de subiect în discuţia despre ştergere, nu era nevoie să demonstrezi nimic. În plus, repet, faptul că eu consider nişte legături justificate o pagină nu înseamnă că poţi compara asta cu alte legături în altă pagină în cu totul alt context, de ce nu înţelegi asta? Deciziile şi discuţiile se poartă de la caz la caz, altfel nu ar fi nevoie să luăm vreo decizie: ar intra orice. Revin şi-ţi spun încă o dată că e posibil să greşesc, iar legăturile de la Sandra romain să nu-şi afle locul acolo -- este perfect posibil! Ridică asta în discuţie cu alţi contribuitori, nu e nicio problemă, nu iau chestiile astea personal, nici dacă se dovedeşte că greşesc. Dar reacţia ta continuă să fie de cu totul altă natură decât cea pe care o aşteptam, şi anume un răspuns argumentat. --Gutza DD+ 29 noiembrie 2007 23:41 (EET)Răspunde

Cazurile [2] şi [3] sunt complet diferite, dar nu prin natura conţinutului de pe acele pagini, ci prin rolul link-urilor. Avem două îndrumări distincte, una referitoare la Citarea surselor şi una referitoare la Legături externe. Aceste îndrumări există de mult timp şi sunt mai clar exprimate la Wikipedia în engleză: Wikipedia:External links şi Wikipedia:Citing sources.

Citez (traducere liberă) din Wikipedia:External links:

Articolele Wikipedia pot include link-uri către pagini în afara Wikipediei. Asemenea pagini ar putea conţine cercetare suplimentară care are acurateţe şi este relevantă; informaţii care nu pot fi adăugate în articol din motive de copyright sau motive legate de cantitatea de detalii (cum sunt statisticile unui atlet profesionist, informaţiile de pe genericul unui film, transcrieri ale unor interviuri sau manuale online); alte informaţii semnificative şi relevante care nu pot fi incluse în articol din motive nelegate de faptul că sunt de încredere sau nu (de exemplu, critici sau interviuri).
Lucruri de reţinut:
1. Legăturile externe trebuie să fie ţinute la minim. Lipsa legăturilor externe sau un număr mic de legături nu este un motiv pentru a adăuga legături externe.
[...]
3. Încercaţi să evitaţi legăturile externe către pagini multiple din acelaşi site; în schimb, încercaţi să găsiţi o pagină care trimite spre acele pagini, în interiorul site-ului respectiv.

Citez (traducere liberă) din Wikipedia:Citing sources:

Pagina Wikipedia:Verifiability, care este o politică Wikipedia, spune că atribuirea surselor este obligatorie pentru citate şi pentru orice materiale care sunt contestate sau care e probabil să fie puse la îndoială. [...]
Cititorul trebuie să fie asigurat de faptul că informaţiile conţinute în Wikipedia sunt de încredere: acest lucru este şi mai important acolo unde se fac afirmaţii despre probleme controversate. Scopul citări surselor este:
  • Îmbunătăţirea generală a credibilităţii Wikipedia
  • Atribuirea informaţiilor utile către sursele de unde provin şi evitarea plângerilor de plagiat
  • Pentru a arăta că editarea respectivă nu este cercetare originală
  • Asigurarea faptului că informaţiile conţinute în articol sunt credibile şi că pot fi verificate de către orice cititor sau editor
  • Pentru a ajuta utilizatorii să găsească informaţii suplimentare despre subiect
  • Pentru a reduce probabilitatea unor dispute editoriale sau pentru a rezolva asemenea dispute
  • Pentru a asigura că materialele despre persoane în viaţă satisfac criteriile pentru biografiile persoanelor în viaţă

După cum se observă, legăturile externe şi citarea surselor au multe obiective diferite (şi unul singur comun), iar îndrumările Wikipedia recomandă citarea surselor, dar nu recomandă includerea de legături externe, decât către informaţii care nu ar putea fi incluse în Wikipedia. Răzvan Socol mesaj 30 noiembrie 2007 09:19 (EET)Răspunde

Dar, scumpul meu domn, nu cred că pune cineva la îndoială faptul că Sandra Romain ar fi o „Super Curvă”. Damian vineri, 30 noiembrie 2007 14:01
Fără acea citare, cineva mai necunoscător în domeniu (inclusiv eu), ar putea spune că acel epitet este defăimător şi nu respectă politica en:Wikipedia:Biographies of living persons. Aşa, e clar că e un premiu şi e clar cine i l-a atribuit. Răzvan Socol mesaj 30 noiembrie 2007 18:41 (EET)Răspunde
Totuşi, la o privire mai atentă, sunt cam nemulţumit de modul în care arată articolul respectiv: secţiunea "premii" conţine prea multe detalii inutile. O să încerc să mai curăţ puţin articolul în următoarele zile. Răzvan Socol mesaj 30 noiembrie 2007 18:59 (EET)Răspunde

Destituiri

[modificare sursă]

V-ar putea interesa sa aruncati o privire la Wikipedia:Destituiri. —Whiteman 19 decembrie 2007 12:45 (EET)Răspunde

Rebel

[modificare sursă]

Înţeleg că ai rămas cu impresia că s-ar aplica standarde duble (pentru Rebel regulile sunt inflexibile, pentru alţii nu). I-am răspuns lui Rebel cât am putut de clar pe pagina lui de discuţii (văd că ai citit ce i-am scris, faci referire chiar la textul respectiv). Motivele pentru care am fost inflexibil(i) în cazul lui Rebel au fost următoarele:

  1. A fost avertizat încă înainte de a ajunge la 3R că va ajunge la 3R; nu s-a sinchisit;
  2. A fost avertizat foarte curtenitor după ce a trecut de 3R şi i s-a oferit o soluţie pentru a rezolva problema; a refuzat fără echivoc să o facă; a ales să nu explice nimic (vezi citatul pe care l-am dat la Wikipedia:Destituiri/AdiJapan); în plus, tot răspunsul lui a avut un ton agresiv şi ultimativ.
  3. Poate cel mai important motiv este faptul că situaţia respectivă nu era în niciun fel excepţională. Se pot face excepţii de la reguli în situaţii excepţionale; se pot interpreta politicile în situaţii atipice -- însă disputa în care s-a angajat Rebel a fost una absolut banală. Dacă am fi închis ochii la o abatere atât de evidentă de la reguli într-o situaţie atât de clară, oricine ar fi putut folosi precedentul pentru a justifica orice fel de abateri de la regulament -- şi abia atunci am fi fost acuzaţi pe bună dreptate de standarde duble.

Dacă trăieşti cu impresia că l-am blocat pe Rebel din motive oricât de vag personale, te rog crede-mă când îţi spun că nu-mi amintesc să fi avut vreun conflict cu Rebel vreodată (poate s-o fi întâmplat vreodată foarte demult şi nu-mi amintesc, dar sincer îţi spun că nu-mi amintesc de vreun astfel de conflict). Or dacă nu aveam motive personale pentru a-l bloca, de ce aş fi ales să fiu mai dur cu el decât cu alţii? --Gutza DD+ 22 decembrie 2007 23:38 (EET)Răspunde

Crăciun Fericit!

[modificare sursă]

Permiteţi-mi să vă felicit cu ocazia frumoasei sărbători ce vine – Crăciunul – şi să vă doresc să vi se împlinească toate lucrurile pe care le doriţi împlinite! Cu wikirespect, Gikü 24 decembrie 2007 16:30 (EET)Răspunde

Sărbători fericite

[modificare sursă]
Crăciun Fericit și un An Nou 2008 plin de bucurii !


Wars











Un Crăciun îmbelşugat 2007 şi un An Nou 2008 fericit pentru dumneata şi toţi cei dragi dumitale ! Al dumitale, Wars 25 decembrie 2007 09:51 (EET)Răspunde

Buletin informativ WikiVerifier

[modificare sursă]

Dat fiind că utilizaţi WikiVerifier, vă rog să aruncaţi o privire la noul buletin informativ şi să vă abonaţi dacă vă interesează. Toate cele bune, Gutza DD+ 19 ianuarie 2008 01:05 (EET)Răspunde

Sărbători fericite!

Fie ca toate visele pe care le făureşti în aceste zile magice de Sărbătoare să se împlinescă, iar drumul străbătut pentru realizarea lor să-ţi aducă bucurie în inimă, iar în casă, fericire şi belşug.

Sărbători frumoase! Lucian C.

■ Testul v-a fost anulat

[modificare sursă]

Testul dumneavoastră de la pagina Stoichita a funcţionat, dar a fost anulat. Pentru alte încercări vă rugăm să folosiţi groapa cu nisip. Vă invităm să citiţi şi pagina de bun venit pentru a afla cum puteţi contribui la enciclopedia noastră. Mulţumim. ZOLTAN (discuţie) 8 martie 2010 23:08 (EET)Răspunde