Dumitru Popescu

Dumitru Popescu
Date personale
Poreclă	Dumnezeu
Născut	18 aprilie 1928 (96 de ani) Turnu Măgurele, Teleorman, România
Cetățenie	România
Ocupație	politician, scriitor, jurnalist
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Porecle	Dumnezeu[1]
Alma mater	Academia de Studii Economice din București
Organizație	Contemporanul[1] Scînteia tineretului AGERPRES Scînteia Societatea Română de Radiodifuziune Academia Ștefan Gheorghiu
Cunoscut pentru	activitatea de cenzură
Partid politic	Partidul Comunist Român (1953-1989)
Modifică date / text

Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”, (n. 18 aprilie 1928, Turnu Măgurele, Teleorman, România) este un om politic, jurnalist, prozator, poet și memorialist român.

Absolvent de științe economice, Popescu intră în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scînteia tineretului și Scînteia. În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx). În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia. Între 1971 și 1976 a fost președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste.^[2]

Porecla „Dumnezeu”, a cărei origine este incertă, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive. ^{[judecată de valoare]}

Scrierile literare ale lui Popescu sunt puțin cunoscute. Începând din anii 1990, a redactat memorii privitoare la perioada comunistă.

Popescu a absolvit facultatea de științe economice în 1951.^[3]

Debutează ca jurnalist în timpul studenției (în 1950), la revista Contemporanul. În 1956, cu ocazia pregătirii congresului Uniunii Tineretului Muncitor, Nicolae Ceaușescu îl invită pe Dumitru Popescu (deși cei doi nu se cunoscuseră anterior) să ocupe funcția de redactor-șef al ziarului Scînteia tineretului – va rămâne aici până în 1960. Vreme de doi ani este director general al Agerpres.^[3] După o pauză de trei ani, va reveni în jurnalism în 1965, de data aceasta ca redactor-șef la Scînteia, unde lucrează până în 1968.^[4]

Popescu se înscrie în Partidul Muncitoresc Român în 1953.^[4] În 1962 devine vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (altfel spus, ministru adjunct al Culturii), funcție pe care o va avea până în 1965. În același an devine membru al Comitetului Central al P.C.R. și rămâne aici până la căderea regimului politic (1989).^[3] Din 1968, este secretar al Comitetului Central, iar un an mai târziu devine membru al CPEx (Comitetul Politic Executiv) al Comitetului Central.^[4] Dumitru Popescu a fost deputat în Marea Adunarea Națională în sesiunile din perioada 1965 - 1989.^[5]

În 1981 devine rectorul Academiei de învățămînt social-politic „Ștefan Gheorghiu” din București, universitate exclusiv specializată în recrutarea cadrelor Partidului Comunist Român.

Dumitru Popescu a jucat un rol semnificativ în construirea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, președintele României socialiste.^[6] La capătul vizitei sale în China și Coreea de Nord (1971), Ceaușescu s-a plâns de proasta documentație oferită de membrii delegației (între care, și Ion Iliescu); prin urmare, sarcina i-a revenit lui Popescu, acest moment fiind unul decisiv pentru relația dintre cei doi.^[3] În discursurile sale, Popescu va aduce comparații între Ceaușescu și Pericle, Napoleon Bonaparte sau Abraham Lincoln. Poetul și jurnalistul Ioan T. Morar face o paralelă între influența exercitată de Popescu asupra imaginii publice a lui Ceaușescu și propaganda condusă de ministrul Joseph Goebbels în favoarea lui Adolf Hitler.^[6]

Cunoscându-l îndeaproape pe Ceaușescu, Popescu îl prezintă în interviurile acordate mai târziu ca pe un om care povestea puține despre sine, disprețuind „manierele de seducție, plasându-le în afara rigorilor politicii și a comportamentului militantului comunist. Miza pe autoritatea funcției sale, pe datoria subordonaților de a se conforma și pe împrejurarea că strategia sa era de natură să mobilizeze singură.”^[3] Popescu amintește evoluția spectaculoasă a gândirii lui Ceaușescu de la nivelul educației modeste însușite, îndeosebi ca urmare a discuțiilor purtate cu persoane publice (șefi de stat, oameni de cultură). Totodată, este confirmată agravarea sănătății mintale a lui Ceaușescu în anii 1980, preschimbarea strategiilor sale în câteva obsesii și transferul unei părți însemnate a autorității proprii către soția sa, Elena Ceaușescu.

Dumitru Popescu este adesea evocat sub numele Popescu-Dumnezeu; nu se cunoaște cu certitudine originea poreclei, dar există mai multe presupuneri. Unele păreri justifică numele prin severitatea politicianului față de subalternii săi.^[3] Ioan T. Morar vorbește despre o ședință de partid cu ziariștii din presa centrală, susținută la Casa Scânteii, unde Popescu ar fi afirmat: „Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”.^[6]Alții spun ca porecla este moștenită, cei din familia sa fiind cunoscuți în localitatea natală, Turnu Măgurele, ca "ai lui Dumnezeu".

Popescu este autorul unui număr mare de volume în proză, poezie și eseuri. După căderea regimului socialist, a scris mai ales memorialistică.^[3] Mai jos sunt citate doar câteva titluri:

• Am fost și eu cioplitor de himere
• Cronos autodevorându-se
• Elefanții de porțelan
• Panorama răsturnată a mirajului politic
• Pumnul și palma (roman)

Cenzurarea imaginilor cu animale din desenele animate transmise la finele anilor optzeci în emisiunea televizată Gala desenului animat a fost cerută de același Dumitru Popescu. Fără a fi confirmat de către acesta, un zvon din epocă vorbea despre faptul că avusese un copil care s-a născut cu malformații grave, motiv pentru care căuta să evite în chip radical imaginile legate de copii sau animale.^[7]

Popescu este pensionar și locuiește în București, într-un apartament din șoseaua Iancului. Pentru a scrie, vara pleacă la casa de vacanță, aflată într-un sat din județul Teleorman.^[3]

• Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne clasa a IV-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[8]

• Betea, Lavinia. „Trei decenii lângă Ceaușescu^{[nefuncțională]}”, articol publicat în cotidianul Jurnalul Național (7 iunie 2007)
• Chioreanu, Aurora și Rădulescu, Gheorghe (coord., 1972). Mic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București
• Morar, Ioan T. „L-am întâlnit pe Dumnezeu”, articol publicat în ziarul Cotidianul (17 aprilie 2006)
• Stoian, Florentina. „«Dumnezeu» scotea animalele din desenele animate Arhivat în 17 aprilie 2008, la Wayback Machine.”, articol publicat în cotidianul Adevărul (11 iulie 2007)

• Cine a fost Dumitru Popescu-Dumnezeu? Marele pontif al religiei politice ceausiste, decembrie 3, 2011, Vladimir Tismaneanu, Contributors.ro
• Alexandru Mironov: ”Dumitru Popescu Dumnezeu a făcut rău la fel de mult ca Elena Ceaușescu”, 16 octombrie 2011, Anca Simionescu, Evenimentul zilei
• RL - 135 de ani - Cum l-a cenzurat Popescu-Dumnezeu pe Nicolae Ceaușescu Arhivat în 23 februarie 2014, la Wayback Machine., 14 martie 2012, Virgil Lazar, România liberă

• Mihalache, Dan. Lecturi de vacanță I: istoria comunismului românesc, notă critică asupra volumelor lui Dumitru Popescu (15 septembrie 2007)

Interviuri

• Trei decenii lăngă Ceaușescu, 8 iunie 2007, Lavinia Betea, Jurnalul Național