Elena Zamora

Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie.
Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuție.
Acest articol pare să se bazeze excesiv pe surse prea îndeaproape asociate subiectului, fapt care îl împiedică să fie verificabil și neutru. Vă rugăm să ajutați la îmbunătățirea lui înlocuind aceste surse cu citări mai corecte din surse de încredere și independente de subiect. (februarie 2024)
Elena Zamora
Date personale
Născută[1] Modificați la Wikidata
Ploiești, România Modificați la Wikidata
Decedată (77 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreață de operetă[*]​
actriță
cântăreață Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Națională de Muzică București  Modificați la Wikidata
Gen muzicaloperetă  Modificați la Wikidata
Tipul de vocesoprană  Modificați la Wikidata
PremiiArtist emerit al României
Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a[*]​ ()  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Elena Zamora (numele de scenă al Elenei Stănescu;[2] n. , Ploiești, România – d. , București, România) a fost o cântăreață română de operă, operetă și vodevil, cunoscută pentru rolurile pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și pentru spectacolele organizate de voluntari în timpul Primului Război Mondial. A fost distinsă cu titlul de Artist Emerit.[3]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Elena Stănescu s-a născut în Ploiești. După primii ani ai copilăriei petrecuți în orașul natal, familia ei s-a stabilit la București. Aici, Elena a urmat studii de canto la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”.[4]

Elena Stănescu a debutat la vârsta de 17 ani, într-o trupă de voluntari care cântau pentru soldații răniți în timpul războiului, condusă de George Enescu, alături de Maria Ventura, Zavaidoc și Fănică Luca. Împreună, au participat la spectacolul în care a fost decorată Ecaterina Teodoroiu, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani.[5]

Primul rol a fost pe scena Teatrului Național din Iași, în opereta Mam’zelle Nitouche. A fost momentul în care a preluat numele de scenă Elena Zamora, după denumirea unui cartier din apropiere de Azuga.[6] În continuare, a evoluat pe scene din București, în spectacole de revistă. Printre partenerii ei de scenă s-au aflat: Lucia Calomeri, Ion Armășescu, Gheorghe Timică, Constantin Tănase, Alexandru Critico, Ion Manu, Victor Antonescu, Mia Teodorescu și Nicolae Niculescu-Buzău.[7]

În 1922, Elena Zamora plecat în Paris, unde a debutat pe scena Teatrului „Palace”.[8] Au urmat spectacole susținute în Franța și colaborări cu artiși români precum Zavaidoc și Constantin Tănase. Tot în această perioadă, a cântat în turnee în diferite țări europene, dintre care cele mai multe reprezentații le-a susținut în Italia, unde a revenit de trei ori de-a lungul vieții.[9]

Revenită în țară, a jucat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, care pe atunci se numea Teatrul Cărăbuș.[4] Pe lângă activitatea în domeniul teatrului, Elena Zamora a realizat o serie de conferințe radio alături de poetul Horia Furtună și de pianistul Alfred Pagony. În 1964, Elena Zamora a publicat volumul autobiografic Am slujit cântecul: amintiri după 50 de ani de teatru.

Roluri reprezentative

[modificare | modificare sursă]
Document scris de Elena Zamora

Distincții

[modificare | modificare sursă]

Aprecieri critice

[modificare | modificare sursă]

Criticul N. Irimescu o apreciază pe solista Elena Zamora drept „cântăreață-poetă, vedetă a operetei și vodevilului de odinioară”, cu un bogat palmares internațional și care s-a bucurat de succes în toate genurile de teatru.[11]

Victor Eftimiu remarcă, pe lângă talentul ei interpretativ, și aptitidini poetice, ceea ce, potrivit acestuia, conferă autenticitate rolurilor pe care le interpretează, indiferent de genul abordat.[12]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ „Elena Zamora - solist vocal”, Teatrul de Revistă Constantin Tănase, accesat în  
  3. ^ a b Chirulescu, Marian (). Personalități prahovene. Darkoprint. p. 677. 
  4. ^ a b Popa, Costin (). Dicționar critic (și sentimental) de artiști lirici. București: Akakia. p. 533. 
  5. ^ „Zavaidoc (Marin Teodorescu) - un mare interpret român”. romania-actualitati.ro. Accesat în . 
  6. ^ Niculescu-Buzău, N. (). Suveniruri teatrale (1889-1956). Editura de Stat pentru Literatură și Artă. p. 195. 
  7. ^ Elisabeth Bouleanu, „Elena Zamora, cântăreața de operetă care a cucerit Parisul”, Historia, accesat în  
  8. ^ Predescu, Lucian (). Enciclopedia României. Cugetarea-Georgescu Delafras. p. 923. 
  9. ^ „Povestea Elenei Zamora, cântăreața de operetă care a plecat la Paris jurând: „Să mă înghiți, Sena, dacă nu o să înving!"”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  10. ^ „Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 797 din 12 septembrie 1968 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Cultural unor membri ai colectivelor artistice din instituțiile muzicale de concerte și spectacole”, Buletinul Oficial (126), , accesat în  
  11. ^ Irimescu N., „Elena Zamora”, în Cronica, 19 iulie 1974, p. 7
  12. ^ Eftimiu, Victor, în România literară, 11 iulie 1974, p. 18.

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Zamora, Elena (). Am slujit cântecul: amintiri după 50 de ani de teatru. București: Editura Muzicală. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Elena_Zamora&oldid=16457271