Eludare fiscală

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Această pagină (secțiune) necesită o verificare. De verificat: exprimarea, stilul, ortografia Ștergeți eticheta numai după rezolvarea problemelor.

Eludarea fiscală reprezintă orice acțiune care, în principiu pe căi legale, urmărește să evite sau să minimizeze cuantumul de plată al impozitelor.

Constituie o formă de planificare fiscală agresivă, în care partea interesată profită de lacune juridice pentru a obține beneficii care nu sunt prevăzute de reglementările fiscale în vigoare.

Paradisurile fiscale reprezintă un instrument specific de eludare fiscală; acestea fiind jurisdicții care facilitează celor care se înregistrează în ele (persoane sau întreprinderi) impozitarea redusă și opacitatea în ce priveste operațiunile.

În materia fiscală există doi termeni care sunt utilizați de către contribuabili și de către entitățile administratoare ale contribuțiilor, pentru a descrie acea decizie pe care o iau anumiți contribuabili de a reduce la minimum plata impozitelor: eludare fiscală vs evaziune fiscală.

Evaziunea fiscală este un ilicit (o ilegalitate), care are implicate o serie de consecințe juridice, în timp ce la eludarea fiscală nu există, în principiu, ilicitul (ilegalul) fiscal. Evaziunea fiscală implică încălcarea legislației fiscale în vigoare, în timp ce eludarea fiscală implică utilizarea lacunelor legii, si acționarea în cadrul limitelor permise (desenate) de lege.

Există două concepte juridice asociate cu binomul evaziune-eludare: arbitrarietate și discreționaritate. Arbitrarietatea presupune un comportament care este în contradicție cu legea și cu Dreptul, de exemplu, absența unor rațiuni obiective care să justifice o operație sau o evidență contabilă (lipsa unei note la situațiile financiare, care sa explice schimbarea de criterii pentru a justifica o evidență contabilă ar fi un exemplu al arbitrarietății în această privință). În schimb, discreționarietatea presupune posibilitatea de a alege între mai multe opțiuni, toate acestea licite, altfel spus, admise si susținute de către sistemul juridic. Practic, eludarea fiscală este o manevră validă și licită al cărei obiect nu este de a se sustrage impozitelor, ci pentru a le diminua acestora, cuantumul..

Datorită faptului că eludarea fiscală nu are un grad de ilegalitate foarte clar definit, le rezultă dificil, complicat, autorităților fiscale să depună plângeri pentru aceste acte; cu toate acestea, există două modalități de a urmări eludarea fiscală.

În cazuri de aplicație dubioasă a legislației fiscale (tributare), serviciile responsabile pentru colectarea fiscală pot emite decrete și reglementări cu caracter administrativ, care, prin modul de interpretare includ sau exclud (în mod deliberat) anumite situații, pentru a se astupa astfel lacunele (găurile) din lege la care făceau apel eludatorii.

Legiuitorul este cel care are sarcina de a evita producerea de astfel de situații, prin stabilirea unor noi legi, legi care să aibă continua tendința de a corecta aceste situații. Acest lucru generează un fel de război de gherilă între legislator (prin amplierea situațiilor pentru care se pretinde plătirea de tribut, de impozit), și avocații și contabilii care se zbat să identifice orice lacuna rămasă, spre a le diminua  gherila care conferă legislației tributare, în definitiv, enorma complexitate, caracter tehnic și amănunțit (minuțios), care ii sunt caracteristice.

Orice cetățean mexican, este obligat să contribuie la cheltuielile publice ale federației, la cele ale Statului și la cele ale localității în care rezidează, în conformitate cu principiile echității și proporționalității prevăzute la articolul 31, fracțiunea a IV-a din constituția mexicană. Tratamentul asupra contribuției persoanelor străine de cetățenia mexicană, își găsește contemplare în interiorul cadrului constituțional, la articolul 27, primul dintre paragrafele ce semnalează acea dispoziție că, în ce privește proprietatea privată a ”stranierilor” (a cetățenilor străini), le va fi considerată în grad egal cu tratamentul aplicat celor ”ai casei” (cetățenii mexicani, în cazul de față), în ce privește bunurile contemplate.

Statul Mexican, în cadrul atribuțiilor sale, are în administrare economică, dezvoltarea economică a țării, în conformitate cu articolul 25 constituțional, care prin intervenționism prin intermediul impulsului și regularii domeniilor prioritare de dezvoltare socială, caută a garantiza exercitarea garanțiilor constituționale acordate și contemplate în tratatele Mexicane la care Statul Mexican este parte. Cele de mai sus ne conduce la a reflecta cu privire la costurile de funcționare ale Statului (Cheltuieli curente) și la investițiile în scopuri publice, regăsite in materia articolului 25 din constituție, deoarece Statul Mexican pentru a-și garantiza suveranitatea și, în general, condiția de Stat de Drept necesită obținerea de finanțare. Pentru a determina cantitatea de fonduri necesare, președintele republicii colectează proiectele de bugete individuale ale fiecărei Entități fiscalizate de Mexic, în baza cărora conformează un proiect de buget de cheltuieli al federației și il oferă Camerei Deputaților împreună cu inițiativa de lege a veniturilor federației, care contemplă finanțarea pe care se poate baza Statul, îndeplinind formalitățile și termenele stabilite pentru ca această cameră a parlamentului, sa poată adopta sau modifica în conformitate cu competențele stabilite pentru Camera Deputaților prin articolul 74, fracțiune a IV-a. Odată contemplate atât inițiativa cât și proiectul, dacă se observă că inițiativa de venit nu este suficientă pentru a acoperi cheltuielile publice, Congresul Uniunii poate opta să aplice prevederile articolului 73, secțiunea VII referitoare la crearea de contribuții pentru a acoperi necesarul buget.

Prin cele anterior spuse, se manifestă importanța avută de contributivitate pentru a se ajunge la îndeplinirea scopurile respectivului Stat.

Paragraful I, al articolului 6 al Codului Fiscal al federației (e vorba în exemplu, de Mexic) spune: "Contribuțiile se auto-cauzează funcție de circumstanțele create de situațiile juridice sau de cele de fapt, prevăzute de legislația fiscală în vigoare în perioada în care se petrec (în care au loc)".

Eludarea fiscală o constituie diverse strategii dirijate ”a juca în două lumi" (o lume juridică și o alta, de fapt), și care strategie caută să evite încadrarea în situațiile juridice sau in situațiile de fapt, prevăzute de către dispozițiile fiscale, care obligă la . . . a contribui. În realitate, ceea ce caută eludatorul este să profite de situații juridice ne-prevăzute (având în vedere că dispozițiile fiscale de însărcinare sunt de strictă aplicare, în acord cu cele prevăzute la articolul 5 al primului paragraf al codului fiscal al federației) sau de situațiile juridice prevăzute, dar care, asa cum sunt ele prevăzute reprezintă avantaje pentru a diminua cuantumul contribuțiilor eludatorului respectiv.

Serviciul de administrare fiscală (tributară), în conformitate cu articolul 4 din codul fiscal al federației exemplificate aici (federația mexicană)  este reprezentativ pentru efectele juridice ale SHCP (Secretariatul general al Finanțelor publice și al creditului public) în cadrul funcțiilor sale aflându-se determinarea contribuțiilor și aplicarea competențele sale pentru garantizarea permanentei inclinații către condiția de Stat de Drept. Cu scopul fiscalizării (controlării) din ce în ce mai eficiente a SAT (Serviciul - mexican - de Administrare Tributară), Președintele Republicii și Congresul Uniunii au ca datorie să faciliteze și să asigure (garantizeze) respectarea dispozițiilor fiscale prin acțiuni bine definite, cum este utilizarea mijloacelor electronice, crearea posibilităților de urmărire on-line a operațiunilor contribuabililor, oferirea de informații și acordarea de prelegeri (de conferințe) menite atragerii publicului către respectarea obligațiilor fiscale, etc. În materie de eludare fiscală, Legislația Serviciului de Administrare Fiscală (LSAT) prevede la articolul 21, secțiunea I, că acest organism trebuie să elaboreze și să facă public un program de îmbunătățire continuă a luptei împotriva eludării fiscale. De asemenea, urmare a efectelor legislației, SAT are sarcina de a conlucra (colabora) cu autoritățile care ii solicită colaborarea, pentru a facilita accesul la informațiile necesare prevenirii (evitării) evaziunii și eludării fiscale.

Manautou, Emilio Margain. Introducere în studiul dreptului fiscal mexican. Mexic. Ed. Porrúa. 2007.