Ernest Abason
Ernest Abason | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1] București, România |
Decedat | 1943 (45 de ani) București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | matematician |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Domeniu | matematică |
Instituție | Universitatea din București |
Alma Mater | Universitatea din București |
Modifică date / text |
Ernest Abason (n. , București, România – d. 1943, București, România) a fost matematician și inginer constructor român de etnie evreu[2][3], fost profesor la Politehnica din București; a adus contribuții în domeniul funcțiilor periodice, în mecanică și în electricitate.[4]
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut la București într-o familie de evrei. Și-a efectuat studiile universitare în orașul natal. În 1921 este licențiat în matematică, iar un an mai târziu în domeniul ingineriei construcțiilor.
A avut ca profesor pe Traian Lalescu, sub îndrumarea căruia, în 1926, obține doctoratul în matematică cu un subiect din domeniul ecuațiilor integrale.
În perioada 1923 - 1931, este asistent universitar și conferențiar la Școala Politehnică din București[5], ca între 1928 și 1940 să fie subdirector al acestei școli.
A făcut parte din Direcția Generală a Apelor din MLP.
În 1922 devine membru al Societății "Gazeta Matematică". A fost profesor titular la Catedra de Geometrie descriptivă pe lângă Școala Politehnică din București.
În octombrie 1940 a fost înlăturat din învățământ pe baza unui decret de lege xenofob împotriva evreilor.
Contribuții
[modificare | modificare sursă]Preocupările sale au vizat în special, ecuațiile integrale, seriile periodice, analiza armonică a funcțiilor periodice, precum și aplicațiile analizei matematice în electricitate și electromecanică.
A redactat manuale pentru învățământul secundar și superior și o serie de articole în diferite publicații de specialitate.
Scrieri
[modificare | modificare sursă]- 1925, 1926, 1931 - Curs de matematici generale;
- Geometrie descriptivă pentru elevii Școlii Politehnice.
- 1933: Elemente de mecanică.[6]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ S-a întâmplat într-o zi de 6 ianuarie
- ^ Gidó, Attila (). „Cronologia minorităților naționale din România”. Editura ISPMN – via Google Books.
- ^ Attila, Gidó (). „Cronologia minorităților naționale din România Vol. I Albanezi, armeni, bulgari, croați, eleni, evrei și germani: Ediția a II-a”. Editura ISPMN – via Google Books.
- ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Mari matematicieni români”. gherasimalexandru.weebly.com.
- ^ 31146030522135860982, viaf.org
Legături externe
[modificare | modificare sursă]Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.