Generația douămiistă

Generația douămiistă reprezintă o categorie de scriitori care au debutat începând cu anul 2000. Este caracterizată de opțiunea acestora de a scrie altfel. Poeticile lor implicite diferă de la autor la autor și chiar de la un volum la altul, în cazul aceluiași autor.

Această denumire a fost dată de Marin Mincu,[1] prin cenaclul Euridice și prin antologia sa din 2004, „Generația 2000”,[2] „pentru a indica situarea diferită (a autorilor recenți) față de generațiile anterioare, atât la nivelul orizontului de așteptare poetic, cât și al aceluia existențial.”[3]

Origine[modificare | modificare sursă]

Curentul douămiist a pornit de la două manifeste: fracturismul și utilitarismul.[4]

Fracturismul are mai multe niveluri: sociocultural, psihologic și estetic. Se declară ca fiind reflectarea literară a unei realități noi. Fracturismul luptă împotriva celor care consideră că literatura și-a atins apogeul la sfârșitul anilor optzeci și că poezia tinerilor ar fi o copie nereușită a lunediștilor[5] sau a textualiștilor. De fapt, fracturismul disprețuiește cotididianul (postmodern) și jocurile textuale, considerându-se primul model de ruptură radicală față de postmodernism.[6]

Manifestul fracturist al lui Dumitru Crudu și Marius Ianuș (1998)[7] a provocat în rândul poeților care l-au citit ecouri puternice, unii din ei simțind nevoia unor nuanțări sau contribuții proprii. Dumitru Crudu a adăugat manifestului, după publicare, o anexă cu ambiții teoretice, Ionuț Chiva a realizat o variantă a fracturismului în proză, însă majoritatea reacțiilor la textul apărut în „Monitorul de Brașov” au fost generate de inconsistența lui conceptuală. Principalul reproș a fost acela că manifestul reprezenta mai degrabă o luare de atitudine împotriva canonului literar existent decât proiectul coerent al unui program poetic.[8]

Poeții fracturiști pornesc de la ceea ce le este caracteristic doar lor. Fracturismul reprezintă primul curent care nu mai are nicio legătură cu poezia realului, cu noul antropocentrism sau cu textualismul și este primul model al unei rupturi radicale față de postmodernism.[9]

Utilitarismului poetic a fost teoretizat de Adrian Urmanov. Pornind de la ideea că textul poetic este mort, dacă nu-l implică pe cititor, Urmanov vorbește despre „imunizarea sensibilității în fața stimulilor“, care s-ar traduce printr-o imposibilitate de raportare a receptorului la textul poetic. Autorul manifestului de față îi reproșează fracturismului lipsa unui echilibru de comunicare, considerând că acesta s-ar limita la a fi doar o altă formă de dezechilibru, prin accentul prea puternic pus pe bruiaj și prin privilegierea unei singure componente a procesului de comunicare. Prin această delimitare de fracturism, Urmanov încearcă să-și impună conceptul și viziunea tocmai printr‑o reîntregire a mecanismului de comunicare, care ar redeschide canalele de receptare poet-cititor. Poemul utilitar s-ar construi pe principiile textului de advertising, însușindu‑și de la acesta toate formele de persuasiune.[6]

Fracturismul și utilitarismul nu sunt singurele manifeste ale generației douămiiste. Au mai fost publicate Deprimismul lui Gelu Vlașin și Performatismul lui Claudiu Komartin.[6]

După anul 2006, un nou nume apare pe scena literaturii generației 2000. Este vorba de Ionuț Caragea, văzut de mai mulți critici și scriitori contemporani unul dintre liderii scriitorilor douămiiști, unii dintre recenzori considerându-l chiar liderul acestei generații. [10][11][12][13][14][15][16][17][18][19]. Cu toate acestea, criticul Theodor Codreanu consideră că Ionuț Caragea se diferențiază atât de vechii textualiști, cât și de naturalismul fiziologic al colegilor de generație [20][21]. Și criticul Zenovie Cârlugea observă această diferențiere, afirmând că Ionuț Caragea este un poet de substanță care, ferindu-și discursul de porozități, excese și futilități specifice douămiismului, tinde către o lirică a esențelor, nu atât prin oralități și referențialități livrești cât prin intuiții și revelații de profunzime, sondând orizonturi metafizice și fantasmatice abisalități.[22]. Pe de altă parte, criticului literar Maria Ana Tupan precizează că, spre deosebire de colegii de generație, Ionuț Caragea nu practică în mod deliberat și ca semn de recunoaștere intertextualitatea, devenirea sa atipică și originalitatea părându-i atuurile cele mai importante într-un inventar al calităților personale.[23] Criticul Aureliu Goci consideră că poezia lui Ionuț Caragea, din nefericire mai cunoscută și mai apreciată în străinătate decât la noi, susținută de referințe critice de înaltă credibilitate, reprezintă vârful de creație al generației douămiiste, deși, în fapt, prin pasul făcut, poetul rămâne oarecum izolat de generația sa.[1] În numărul din iunie 2024[24] al revistei Contemporanul, în cadrul rubricii (Con)texte, criticul Maria Ana Tupan scrie articolul "Spațiul virtual și reconceptualizarea experienței poetice", în care îl situează pe Ionuț Caragea în rândul reprezentanților principalei direcții internaționale a generației 2000 – poezia conceptuală. Criticul consideră că conceptualiștii au fost mereu uniți de principiul supremației ideii asupra formei obiectului de artă, acordându‑i o „dispensă retinală”, după cum spune și minimalistul Sol LeWitt. Criticul mai precizează că noutatea generației 2000 a fost dată de contextul în care s‑a afirmat. Poezia conceptuală insistă asupra procesului de creație care înlocuiește o ipostaziere a operei. Ca și poezia concettistă a barocului, poezia conceptuală contemporană încântă prin ingeniozitate, inteligență, disimulată dar sofisticată codificare a mesajului. Spre deosebire de „omul secret” al barocului, însă, conceptualiștii au în program un apel la comuniune către poeții lumii, îndemnându‑isă aducă în spațiul public internațional specificul local. Criticul concluzionează că prin mozaicul național/ universal al poeziei sale, Ionuț Caragea răspunde acestei chemări.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Poezia anilor 2000 nu este una unitară. În ciuda delimitărilor teoretice clare între fracturism și utilitarism, mai întâi, iar apoi, între diferite vârste ale tinerei poezii românești a anilor 2000, e „imposibil de identificat un model fundamental comun sau un corpus de discursuri acceptat ca reper de mai mult de doi sau trei scriitori”. Cu toate acestea, Grațiela Benga își asumă rolul realmente dificil al categorisirii, împărțind tabloul douămiist în: „poezia noului realism autenticist”, poezia conceptului și a limbajului”, „poezia autenticismului existențialist”, „poezia neoexpresionistă”, „poezia măștilor”, „poezia profundului”, „poezia traumei”, poezia intervalului”, „poezia de tranziție moderată” (după 2006), „poezia fără bariere”, poezia „de la fizic la meta-fizic”, „poezia contradicților”, „poezia alienării”, „poezia lucidității”, „poezia memoriei”, plus o categorie suplimentară, indecisă, numită „căutări, așezări, reașezări”.[25]

Tinerii autori ai anilor 2000 sunt vocali, energici, revoltați, dar nu au cu toții aceeași atitudine ireverențioasă și nici nu împărtășesc aceeași stilistică.[26]

Generația douămiistă abordează teme precum: explorarea mizeriei cotidiene, retragerea imaginarului literar în zona lumilor marginale din punct de vedere social, în spațiile lipsite de orizont ale periferiei și provinciei, sondarea formelor existenței larvare, focalizarea pe detalii ce frizează grotescul, cultivarea oralității, „coloristica“ argotică a limbajului, exprimarea frustă, directă, „indecentă“ sau chiar „vulgară“, „lipsa de pudoare”[27] sau supradimensionarea temei sexualității, până la alunecarea pe panta „pornografiei“.[28]

„Douămiiștii“ nu s-au individualizat doar din perspectivă mai largă, exterioară, prin modul în care s-au raportat la fenomenele literare anterioare și la formele lor de reprezentare specifice. Mai exact, prin radicalizarea proiectului biografist-autenticist optzecist și prin „reumanizarea“ literaturii.

Multe dintre direcțiile explorate într-o primă fază, precum visceralitatea, agresivitatea discursului, „predilecția pentru morbid și pentru zonele psihedelice și intraumane“[29], care nici nu pot fi considerate linii definitorii pentru poezia „douămiistă“ în ansamblu, sunt abandonate ulterior sau rămân în alte fonduri de expresivitate.[28]

Atracția către obscenitate este tipică mentalității postmoderniste. Limbajul douămiiștilor este extrem de dur, chiar obscen, până la limita suportabilității argotice.[30]

Acești poeți vor să fie (și sunt) cei mai radicali: nu-i mai satisfac ironia, ludicul, parodicul, autoreferențialitatea textuală – trăsături acreditate de literatura optzecistă în special. Ceea ce îi preocupă nu este textul și nici experimentul textualist, ci, în primul rând, contextul social.[31] Sunt autori a căror biografie a fost marcată de perioada de tranziție a anilor ‘90, perioadă în care și-au petrecut adolescența, și pentru care căderea regimului comunist a reprezentat un moment cheie și o oportunitate de deturnare a canonului optzecist, căruia i-au reproșat incapacitatea de a opune rezistență printr-o subversiune explicită și prin luări de poziție categorice.[32]

Poeți reprezentativi[modificare | modificare sursă]

Scriitori douămiiști
Numele Anul debutului
literar 		Opera de debut Observații
Constantin Acosmei 1995 A debutat înainte de anul 2000
Șerban Axinte 1998 Starea balanței A debutat înainte de anul 2000

Legături externe[modificare | modificare sursă]

https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/interviu-criticul-nicolae-manolescu-generatia-1758593.html Interviu cu Nicolae Manolescu

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Christian W. Schenk, Rumänische Lyrikanthologie - Von den Anfängen bis heute BAND VII, ISBN 9798321302699, Dionysos – 2024 Boppard am Rhein (Antologie de lirică română de la începuturi și până astăzi în VII volume). Poeți douămiiști în volumul VII[2]
  • Marin Mincu, Polemos: duelul cu/în idei, Editura Compania, București, 2011
  • Octavian Soviany, Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală, vol. II, Lirica epocii postcomuniste, Editura Casa de pariuri literare, București, 2011
  • Grațiela Benga, Rețeaua. Poezia românească a anilor 2000, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2016
  • Compania poeților tineri, antologie de Dan Coman și Petru Romoșan, Editura Compania, 2011
  • Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc, antologie realizată de Daniel D. Marin, Editura Paralela 45, 2010
  • Ion Pop, Avangarda în literatura română, Editura Atlas, 2000
  • Nicolae Vasile (coordonator), Enciclopedia scriitori din generația 2000, vol. 1, Editura UZP - Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, 2020
  • Cine nu e mângâiat nu există. Antologia generației 2000, de Anastasia Gavrilovici și Alexandru Cozmescu, Editura Cartier, 2021
  • Silviu Gongonea, O incursiune în cadrul avangardei literare românești, Craiova, Editura Universitaria, 2021

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mincu, Marin, coordonator (). Generația 2000. Editura Pontica. p. V. 
  2. ^ „„Douămiism la purtător", articol de Marius Chivu, publicat în Dilema Veche, nr. 341 din 25 august-1 septembrie 2010”. Accesat în . 
  3. ^ Mincu, Marin (). Polemos: duelul cu/în idei. Editura Compania. p. 317. 
  4. ^ „Iulian Boldea - Generația 2000. Trei ipostaze poetice - articol publicat în 16 august 2012, în Revista Cultura, nr. 385”. Accesat în . 
  5. ^ „Sorin Șerb - Despre Nicolae Manolescu la a 80-a aniversare. Când poezia era subversivă, articol din 27 noiembrie 2019”. Accesat în . 
  6. ^ a b c „Șerban Axinte, „Douămiismul de esență tare" în Observator cultural, nr. 836 din 2016”. Accesat în . 
  7. ^ „Manifestul fracturist”. Accesat în . 
  8. ^ Olaru, Ovio. Douămiismul poetic românesc. Condițiile unei schimbări de paradigmă. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. 
  9. ^ Marius Ianuș, Dumitru Crudu (). Manifest fracturist, în „Monitorul de Brașov”. 
  10. ^ Theodor Codreanu: Și în acest mod, Ionuț Caragea confirmă aprecierea lui Daniel Corbu că ne aflăm în fața unui lider de generație, în ziarul Crișana din Oradea, nr, din 28 decembrie 2020
  11. ^ Daniel Corbu: Ionuț Caragea, unul dintre liderii generației douămiiste, revista Mișcarea literară nr. 3, 2015, paginile 33 și 34
  12. ^ Ionel Bota: poezia generației care și-l revendică între liderii ei și pe Ionuț Caragea, revista Mișcarea literară nr. 1, 2015, pag. 113-114
  13. ^ Corneliu Leu: ne aflăm în fața unui autor care are ceva de spus și, stăpân pe niște mijloace moderne de exprimare ale unor inedite stări poetice, va mai avea încă de spus impunându-și registrul poetic asupra generației sale, în ziarul de Iași, nr. din 2 oct. 2018
  14. ^ Daniel Corbu: Ionuț Caragea, lider de necontestat al generației sale poetice, în ziarul de Iași, nr. din 2 oct. 2018
  15. ^ Emilian Marcu: Ionuț Caragea s-a impus în lumea scriitorilor, dar și a scrisului, situîndu-se chiar în prima linie a generației sale, în revista Convorbiri literare, nr. 11 din 2018, pag. 193
  16. ^ Prof. univ. dr. Nicolae Mareș în revista Luceafărul din Botoșani, nr. din 22 mai 2024, articolul "Ionuț Caragea, un scriitor de factură europeană": "aprecieri de valoare ale criticilor contemporani, unele dintre acestea aducându-i, pe bună dreptate, statutul de lider al generației 2000"
  17. ^ Constantin Frosin în revista ASLRQ, nr. 10, 2019, și pe site-ul Uniunii Scriitorilor: Ionuț Caragea, lider al generației 2000
  18. ^ Aureliu Goci în revista Reflex, nr. 12, 2019, și pe site-ul Uniunii Scriitorilor: Poezia lui Ionuț Caragea, din nefericire mai cunoscută și mai apreciată în străinătate decât la noi, susținută de referințe critice de înaltă credibilitate, reprezintă vârful de creație al generației douămiiste
  19. ^ „A.I.Brumaru în revista Vatra Veche, nr. 11 din 2020, Rostirile ființei: prodigiosul, aș spune, vârf al promoției 2000” (PDF). Arhivat din original în . Accesat în . 
  20. ^ Theodor Codreanu: Ionuț Caragea a ținut să se diferențieze atât de vechii textualiști, cât și de naturalismul fiziologic al colegilor de generație, revista Feed Back, nr. 1-2, 2015, pag. 18
  21. ^ Theodor Codreanu: Primul semn de ruptură față de optzeciști și nouăzeciști este refuzul naturalismului pornografic, înfundătură a ateismului textualist de care se vor elibera, în cele din urmă, și talentele veritabile din postmodernism. Am salutat această evoluție a lui Ionuț Caragea, revista Feed Back nr. 7-8, 2017, pag. 13
  22. ^ Revista Portal-Măiastra, nr. 3, 2019, pag. 46
  23. ^ Maria-Ana Tupan: "Spre deosebire de colegii de generație, Ionuț Caragea nu practică în mod deliberat și ca semn de recunoaștere intertextualitatea, devenirea sa atipică și originalitatea părându-i atuurile cele mai importante într-un inventar al calităților personale", în volumul Șapte eseuri despre un mesager al ordinii transcendente, Ed. Fides, 2022, pag. 50
  24. ^ Maria-Ana Tupan: Ionuț Caragea în rândul reprezentanților principalei direcții internaționale a generației 2000 – poezia conceptuală
  25. ^ Cotoi, Amalia (). Dinamica poeziei douămiiste, articol apărut în revista „Steaua”, Cluj, mai 2017, p. 42. 
  26. ^ Benga, Grațiela (). Rețeaua: Poezia românească a anilor 2000. Editura Universității de Vest. p. 15. 
  27. ^ „Pudoarea în proza românească extrem contemporană”, publicat de Camelia Teodora Bunea, în revista „Vatra”, nr. 3-4, din 2020, p. 179-186
  28. ^ a b Sînziana-Maria Stoe - „Privind înapoi, douămiismul”, articol din 7 decembrie 2021. „observator cultural”. Accesat în . 
  29. ^ Cernat, Paul (). Articolul „Douămiism vs. Douămiism”, din Cuvîntul, anul XV (XX), nr. 6 (384)/iunie 2009. 
  30. ^ Mincu, Marin, coordonator (). Generația 2000. Editura Pontica. p. VII. 
  31. ^ Mincu, Ștefania (). Douămiismul poetic românesc. Starea poeziei II. Editura Pontica. p. 15. 
  32. ^ Mincu, Marian (). Avangarda literară românească. Editura Pontica. p. 33-37. 
  33. ^ „februarie 2011”. Artgothica. Accesat în . Paul Aretzu: Silviu Viorel Păcală aparține, prin data debutului, generației douămiiste. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Generația_douămiistă&oldid=16348720