Gheorghe Bibescu

Gheorghe Bibescu

Domn al Țării Românești

Gheorghe Bibescu,
portret de Paulus Petrovitz
Date personale
Născut1804[1][2][3] Modificați la Wikidata
Craiova, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (69 de ani)[4] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Père-Lachaise Modificați la Wikidata
PărințiDumitru Bibescu[*]
noble Ecaterina Vacarescu[*][[noble Ecaterina Vacarescu (Abt 1777 - 1842)|​]] Modificați la Wikidata
Frați și suroriBarbu Știrbei Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMarițica Bibescu Modificați la Wikidata
CopiiAlexandre Bibesco
Grégoire Bibesco[*][[Grégoire Bibesco (Romanian-French nobleman)|​]]
George Bibescu
Nicolas Bibesco[*]
Maria Bibescu Modificați la Wikidata
Cetățenie Țara Românească Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Domn al Țării Românești
Domnie1 ianuarie 1843 – 13/25 iunie 1848
PredecesorAlexandru Dimitrie Ghica
SuccesorGuvernul Provizoriu

Gheorghe Bibescu (n. 1804, Craiova, Țara Românească – d. , Paris, Franța) a fost domn al Țării Românești în perioada 1 ianuarie 1843 - 13/25 iunie 1848.

Gheorghe Bibescu era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.[5] Era frate cu principele Barbu Știrbei.

După ce și-a făcut studiile (dreptul) la București și Paris, a intrat în 1824 în administrația publică a țării, la Ministerul de Justiție și de Externe, dar a demisionat în 1834, trăind până la 1842 la Paris și Viena. Reîntors în țară, a condus opoziția împotriva domnului Alexandru D. Ghica și a reușit să câștige alegerile din 20 decembrie 1842, cu circa 69% dintre voturi.[6]

Ca domn a luat unele măsuri bune: a mărit armata numeric, a pus ordine în finanțele țării, i-a ajutat pe sinistrații bucureșteni care și-au pierdut casele în urma unui incendiu în ziua de Paști a lui 1847. Domnia lui a suferit din cauza influenței covârșitoare a Rusiei. Concesia minelor dată rusului Trandafiloff, produce mari nemulțumiri, iar adunarea țării o anulează. Bibescu însă, suspendă adunarea "pentru rele aplicări și gândiri", după care a condus autoritar țara, prin decrete, până în noiembrie 1846. Apoi s-au făcut din nou alegeri, în care Bibescu a dobândit în Adunare o majoritate prietenoasă. La fel de rău a fost primită încercarea lui de a introduce limba franceză ca limbă de predare în școlile superioare. Revoluția Franceză de la 1848, se repercutează și în București. După citirea Proclamației de la Islaz (9 iunie), ea este impusă și domnului la București. Bibescu a fost indecis, nu a trecut nici de partea revoluției și nici nu a înăbușit-o, astfel încât este nevoit să abdice la 13/25 iunie 1848 și să părăsească țara plecând în Transilvania.

S-a căsătorit prima dată cu Zoe Brâncoveanu, născută Mavrocordat. La 12/24 decembrie 1827 s-a născut primul copil, Grigore Bibescu, care primește numele de la nașul său banul Brâncoveanu. A doua oară se căsătorește cu Marițica Văcărescu-Ghica la 21 septembrie 1845, la Focșani.

Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac este una dintre fiicele domnitorului Gheorghe Bibescu cu a doua sa soție, Marițica Văcărescu-Ghica. Pe o porțiune din moșia ei din nordul Bucureștiului au fost înființate în secolul al XX-lea Aeroportul Băneasa și cartierul Băneasa de azi.

Georges Bibescu, fiul lui Gheorghe Bibescu, a ajuns ofițer în armata franceză.

Galerie imagini

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Giórgio (ospodaro di Valacchia), Enciclopedia Sapere 
  2. ^ Prince Gheorghe Dimitrie Bibescu, Genealogics, accesat în  
  3. ^ „Gheorghe Bibescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ Berindei, Dan (), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, În Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 285 
  6. ^ Cristian Preda, Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent.Editura Polirom, Iași, 2011, p. 54. ISBN 978-973-46-2201-6

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
  • Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
  • (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
  • Rezachevici, Constantin: Cronologia a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001 [1]
  • Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 [2]
  • Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 [3]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Alexandru D. Ghica
Domnitor al Țării Românești

18431848
Succesor:
Barbu Știrbei