Glynn Lunney

Glynn Lunney
Glynn Lunney in 1974, director al Apollo-Soyuz Test Project
Date personale
Născut	27 noiembrie 1936[1] Old Forge⁠(d), Pennsylvania, SUA[1]
Decedat	19 martie 2021 (84 de ani) Clear Lake City⁠(d), Texas, SUA[2]
Cauza decesului	Leucemie
Căsătorit cu	Marilyn Kurtz Lunney
Cetățenie	Statele Unite ale Americii
Ocupație	NASA director de zbor și controlor de zbor director de zbor
Limbi vorbite	limba engleză
Activitate
Alma mater	UDM, B.S. 1958
Organizație	NASA[1]
Premii	Medalia Prezidențială a Libertății
Modifică date / text

Glynn Stephen Lunney (n. 27 noiembrie 1936, Old Forge^⁠(d), Pennsylvania, SUA – d. 19 martie 2021, Clear Lake City^⁠(d), Texas, SUA) a fost un fost inginer american la NASA. Angajat la NASA încă de la înființarea acesteia în 1958, Glynn a ocupat funcția de director de zbor în timpul programelor Gemini și Apollo și a fost responsabil pentru evenimente istorice precum aselenizarea Apollo 11 și pentru orele cruciale prin care a trecut Apollo 13. La sfârșitul programului Apollo, a devenit director al proiectului de testare Apollo-Soyuz, fiind prima colaborare a zborului în spațiu între Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. Mai târziu, a servit ca director al Programului Space Shuttle înainte să părăsească serviciul la NASA, în 1985, devenind mai târziu președinte al Alianței Spațiale Unite. Lunney a fost o figură importantă în rândul programelor spațiale ale US. A primit nenumărate premii pentru munca sa, inclusiv Trofeul Național Spațial, acordat în 2005 de către organizația de caritate, Rotary International. Chris Kraft, primul director de zbor la NASA, l-a descris pe Lunney ca fiind „un adevărat erou al erei spațiale”, „un contribuitor remarcabil al explorării spațiale din ultimii 40 de ani.”^[3] A primit Medalia Libertății oferită de președinte pentru toate eforturile depuse în misiunile spațiale.^[4]

Glynn Lunney a crescut în orașul cărbunelui, Old Forge, Lackawanna County, Pennsylvania.^[3] Acesta a absolvit Școala Pregătitoare Scranton.^[4] Glynn a devenit fascinat în copilăria sa de zbor, motiv pentru care a decis să studieze inginerie pe timpul colegiului. A absolvit Universitatea din Detroit în 1958, specializat în inginerie aeronautică,^[3] înrolându-se ulterior în programul de formare cooperativă condus de Centrul de Cercetare din Cleveland, Ohio.^[3] Glynn și-a început cariera aerospațială printr-un internship la Comitetul Consultativ Național pentru Centrul de Cercetare Aeronautică Lewis (NACA).^[5] Acolo, a lucrat cu un grup care a folosit un bombardier B-57 pentru a lansa mici rachete ridicate în atmosferă cu scopul de a efectua măsurători ale transferului de căldură.

În 1959, Lunney a fost transferat la Centrul de Cercetare Langley, Virginia, unde s-a alăturat Grupului pentru Activități Spațiale.^[3] Una din primele atribuții ale lui Lunney în cadrul Grupului, a fost în Grupul de simulare al Centrului de Control.^[6] Aici a fost responsabil pentru pregătirea și operarea misiunilor simulate folosite pentru a instrui controlorii de zbor în programul cu echipaj Mercury.^[6]

În 1962, și-a continuat activitatea în Houston, la NASA, unde a devenit șef pentru filiala dinamicii zborurilor, mai târziu devenind director pentru Programele Gemini și Apollo, inclusiv Apollo 11 și 13.^[3] A fost ales să devină director de zbor în 1964, la vârsta de 27 de ani, devenind mai târziu șef al biroului directorial de zbor.^[4] În 1972, Lunney a devenit manager al Proiectului de testare Apollo-Soyuz (ASTP), un joint-venture sensibil între Statele Unite și Uniunea Sovietică (acum Rusia).^[3] De asemenea, Lunney a preluat conducerea Apollo din 1973.^[3] Proiectul de testare Apollo-Soyuz și-a încheiat cu succes misiunea în 1975, Lunney devenind conducător al Programului de Integrare și Dezvoltare al Shuttle Payload.^[3] În acest timp, el a servit, de asemenea, două funcții la sediul NASA: din 1976 până în 1977 el a ocupat funcția de adjunct administrator asociat pentru operațiunile de zboruri spațiale și din 1979 până în 1980 a devenit administrator asociat pentru Operațiunile de Transport în Spațiu.^[6]

Din 1981 până în 1985, Lunney s-a întors la Houston, unde a devenit conducător al Sistemului Național de Transport Spațial, în cadrul căruia a supervizat toată ingineria, proiectarea și integrarea sistemelor de vehicule Shuttle.^[6]

Glynn s-a retras de la NASA în 1985 și s-a mutat la Rockwell International, unde a condus operațiunile de la Houston și devenind în 1995 membru al Alianței Spațiale a SUA.^[3]

Lunney a fost vicepreședinte și director de program al contractului de operațiuni de zbor cu spațiul american până la pensionarea sa în 1999.^[3]

Glynn Lunney este căsătorit cu Marilyn Kurtz și au împreună 4 copii și numeroși nepoți.^[7] La pensionare, Lunney a oferit consultanță pentru două companii de start-up și s-a bucurat de golf.^[7]

A decedat în data de 19 martie 2021, la vârsta de 84 de ani, după mulți ani cu leucemie.

Glynn Lunney face parte din numeroase societăți profesionale și onorifice, așa cum sunt,

• Pi Tau Sigma (Societatea de Onoare a Ingineriei Mecanice)^[3]
• Tau Beta Pi (Societatea de Onoare a inginerilor)^[3]
• Membru al Societății Americane de Astronauți^[3]
• Membru al Institutul American de Aeronautică și Astronautică^[3]

De asemenea este purtătorul unor premii onorifice

• Echipa s-a a primit premiul NASA pentru realizările obținute pentru programul Mercury în 1962, pentru Gemini în 1967, pentru Apollo în 1967 și 1968^[3]
• Performanța NASA și premii excepționale/ distincte pentru efortul depus în 1964, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1975, 1980, 1985.^[3]
• Premii oferite de Guvern în 1981, 1983, 1985.^[3]
• Premiul AIAA Lawrence Sperry în 1970 pentru recunoașterea contribuțiilor remarcabile în domeniul aeronauticii de către un inginer sub 35 de ani. https://web.archive.org/web/20060318145551/http://www.guidrynews.com/05Community/04605RNASA.htm
• Premiul Arthur S. Flemming în1973 pentru un serviciu meritoriu oferit guvernului S.U.A.^[3]
• Premiul AIAA Louis W. Hill pentru transportul spațial în 1976.^[3]
• Premiul Allan D. Emil Memorial al Federației Internaționale de Astronautică în 1978 pentru o contribuție remarcabilă la știința și tehnologia spațială și promovarea cooperării internaționale în domeniul astronauticii. ^[3]
• Premiul AAS W. Randolph Lovelace II în 1983 pentru contribuții remarcabile la știința și tehnologia spațiului.^[3]
• Premiul Elmer A. Sperry în 2008 pentru activitatea sa pentru programul Apollo-Soyuz.^[8]

• „Apollo 13: Apogee of the Crisis”. www.apollostory.com. Arhivat din original la 27 septembrie 2007. Accesat în 10 iunie 2007.  Audierea lui Lunney ca director de zbor în timpul crizei Apollo 13.