Imperiul viselor
Imperiul Viselor (El imperio de los sueños, 1988) este o carte de poezie postmodernistă scrisă de Giannina Braschi, considerată una dintre cele mai revoluționare voci ale literaturii latinoamericane de azi”.[1][2][3][4][5]
În 1988, Imperiul Viselor a apărut prima dată în Spania, ovaționată sub titlul El imperio de los sueños; ulterior, traducerea în limba engleză a lui Tess O’Dwyer a fost publicată ca volum inaugural al Yale Library of World Literature in Translation (1994).[6] Scrisă între anii 1980 și 1986, această serie de lucrări reprezintă prima etapă importantă din opera lui Braschi: poezie scrisă în întregime în spaniola clasică și postmodernă.[7]
O combinație de poem în proză, dramă, teatru muzical, manifest, bârfă, autobiografie, jurnal, teorie literară, și antiroman, Imperiul Viselor este o trilogie de gen mixt despre cultura excesului. Tema principală a acestui poem epic este noua viață plină de optimism a imigranților latinoamericani în „Big Apple”, porecla dată orașului New York, dramatizat de Braschi drept epicentrul Visului American. În lucrare abundă, totuși, referirile sociale și lingvistice la alte orașe și cartiere latine, precum Cartierul Latin din Paris, barrio chino barcelonés, zaguanes din Buenos Aires-ul lui Borges și casele coloniale din Old San Juan. [8]
Mai târziu, autoarea dă publicității primul roman scris în întregime în spangleză, Yo-Yo Boing!, și o lucrare controversată de ficțiune politică[9][10] în limba engleză, United States of Banana, care oferă o critică tăioasă a falsei promisiuni de meritocrație a ideii de Vis American.[11]
Subiect, structură și teme
[modificare | modificare sursă]Imperiul Viselor tratează probleme precum creația artistică, de imigrare, mercantilismul, capitalismul, criza identitară, ambiguitatea sexuală și de gen, și revoluția. Naratorul călătorește printr-o „serie de încercări interne și externe fantasmagorice pentru a trăi experiența centrului – a centrului puterii politice, al sensului, al sentimentelor și al identității personale".[12]
Structural, lucrarea a fost comparată cu cutia chinezească și păpușa Matryoshka, având în vedere că este formată din șase cărți.[13]
Partea întâi, „Asaltul asupra timpului”, reprezintă o succesiune de poeme în proză contemplative pe tema iubirii pierdute și a incapacității limbii și gramaticii de a comunica emoții. Este prima carte de poezie a lui Braschi[14] și ea începe cu ruperea tăcerii: „Dincolo de cuvânt e tăcere/Dincolo de sunet este o ușă”.[15] Literele au o viață a lor, proprie, rătăcind pe străzile din New York, iar semnele de punctuație, precum două puncte sau punct și virgulă semnifică momentele cruciale ale unei relații.[16]
Partea a doua, „Comedie profană”, aduce un omagiu evoluției poeziei și spectacolului, în special comedia dell ' arte.[17] „Comedie profană” este compusă din patru cărți de poezie, fiecare dintre ele plină de umor și cu un simț al grotescului: 1. „Book of Clowns and Buffoons” („Cartea clovnilor și a bufonilor”), 2. „Poems of the World; or The Book of Wisdom” („Poeme ale lumii; sau Cartea înțelepciunii”), 3. „Pastoral; or, The Inquisition of Memories” („Pastorală; sau Inchiziția amintirilor”), și 4. „Song of Nothingness” („Cântecul neființei”).
Pe tot parcursul cărții, Braschi amestecă refrene publicitare de televiziune și cântece pop precum cele de la Beatles sau Madonna cu poeme ale Secolul de aur spaniol. Personajele principale îi includ pe Luis de León, Miguel de Cervantes, Lope de Vega, Luis de Góngora, Garcilaso de la Vega, și Francisco Quevedo, iar aparițiile episodice includ poeți, pictori, filosofi și compozitori precum César Vallejo, Rimbaud, Goethe, Nietzsche, Shakespeare, Breughal, Beethoven, Van Gogh și Picasso, printre alții.
Textul abundă de citate din poeți clasici, transformate de mâna potrivită a unui poet vesel care folosește „tehnica muzicii rap” și hip-hop.[18] Deși Braschi scrie ancorată într-o puternică tradiție literară și de pe o poziție erudită, „textele ei sunt impregnate de bună dispoziție și energie luminoasă”.[19] Textul se desfășoară într-o serie de scene teatrale violente și suprarealiste[20] la care participă clovni, bufoni, ciobani, soldați de plumb, magicieni, nebuni, vrăjitoare și prezicătoare. Aceste personaje migratoare în travesti atacă și pun stăpânire pe America convențională, inclusiv centre de afaceri și atracții turistice.[21] .
Într-un episod climatic din „ Pastoral; or, The Inquisition of Memories”, ciobanii produc blocaje în trafic pe 5th Avenue în timpul Paradei de Ziua Puerto Rico, trag clopotele de la Catedrala Saint Patrick și pun stăpânire pe platoul de observație al Empire State Building unde dansează și cântă: „Acum facem ce ne place, ce ne place, ce avem noi chef”.
Partea a treia, „Jurnalul intim al singurătății”, este un antiroman vesel care parodiază boomul latinoamerican și romanele dictatorului. Lucrarea este o amestecătură de micronuvele, cântece pop, știri de senzație, reclame, pasaje din jurnale intime, manifeste politice și literare, artă interpretativă, totul sfârșind cu un tratat de filosofie despre rolul scriitorului în epoca modernă. Personajul principal, Mariquita Samper, specialistă în arta machiajului la Macy’s, care visează să devină o stea, cere o revoluție a „ouălor poetice” și o împușcă pe scriitoarea romanelor boomului latinoamerican (de tipul O Sută de Ani de Singurătate) care continuă să-și rescrie propriul jurnal intim pentru a-l transforma într-un bestseller. Dezbaterea dintre calitate și originalitate vs faimă și avere reprezintă o temă constantă în Imperiul Viselor. Lucrarea se încheie cu un citat dintr-o poezie anonimă din literatura spaniolă medievală, un vers din „El Conde Arnaldos”: „Îmi cânt cântecul / doar pentru cei ce mă urmează”.[22]
Influențe
[modificare | modificare sursă]Giannina Braschi consideră "The Waste Land" a lui T.S. Eliot drept poezia de limbă engleză cu cel mai mare impact, care stă la baza schimbărilor de ritm și a inspirației din care ea construiește un cor de voci anonime pentru a surprinde conștiința colectivă a maselor.[23] Alicia Ostriker, poet și savant feminist, scrie în introducerea la Imperiul Viselor că vocea poetului sună categoric „macho”, dar poate fi teoretic „comparată cu Luisa Valenzuela,Clarice Lispector, Luce Irigaray, Helene Cixous și Marguerite Duras, și că Braschi îi datorează mult, evident, lui Gertrude Stein.[24] Braschi a publicat lucrări științifice despre poezia în limba spaniolă a lui Cervantes, Garcilaso, Gustavo Adolfo, Antonio Machado, Federico Garcia Lorca și César Vallejo, din ale căror lucrări citează pe tot parcursul lucrării sale, Imperiul Viselor.[25] Într-un interviu acordat postului NBC Latino, Braschi declara că poetul ei preferat este César Vallejo: Vallejo este un hopa-mitică, reprezentare a revoltei spiritului meu. Oricât l-ai împinge înapoi în cutie, poetul se ridică din nou la suprafață pentru a-și exprima iubirea față de viață”.[26]
Giannina Braschi
[modificare | modificare sursă]Giannina Braschi, membră a National Endowment for the Arts, este considerată o voce marcantă și revoluționară a literaturii latinoamericane contemporane.[27][28][29] Este autoarea trilogiei de poezie postmodernă El imperio de los sueños/Imperiul viselor (1988)[30][31], a romanului în spangleză Yo-Yo Boing! și a romanului postcolonial United States of Banana/Statele Unite Bananiere (2011). Lucrările sale analizează politica imperială și de independență, surprinzând în același timp încercările și frământările imigranților latinoamericani din Statele Unite.[32][33] A câștigat premii și burse de la National Endowment for the Arts, New York Foundation for the Arts, PEN American Center, Ford Foundation, InterAmericas, Danforth Scholarship, Reed Foundation, El Diario, Rutgers University și Puerto Rican Institute for Culture. După publicarea lucrării United States of Banana, revista CARAS a numit-o pe Braschi în 2012 unul dintre cei mai influenți portoricani.[34]
Linkuri externe
[modificare | modificare sursă]- Yo-Yo Boing!
- Statele Unite Bananiere
- Postmodern
- Pastorală
- Competițiile La Nuyorican De Circulație
- McOndo
- Spanglish
- Puerto Rico literatura
- Poezia Epică
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ „Giannina Braschi”. National Book Festival. Library of Congress. .
Braschi, one of the most revolutionary voices in Latin America today.
Mai multe valori specificate pentru|lucrare=
și|work=
(ajutor) - ^ „Modern Language Association Presents Giannina Braschi”. .
Considered one of the most revolutionary Latin American poets writing today, Giannina Braschi, author of the epic prose poem 'Empire of Dreams'.
- ^ „World Literature in Translation: Giannina Braschi's Empire of Dreams”. august 1994. Arhivat din original la . Accesat în .
Braschi's book is a modern classic, informed with all of the major concerns of our contemporary culture.
- ^ „PEN: Free Expression/Literature”. noiembrie 2012.
Giannina Braschi, one of the most revolutionary voices in Latin America today, wrote the postmodern poetry classic EMPIRE OF DREAMS.
- ^ D'Amore; Anna Maria (). ‘Translating Contemporary Mexican Texts: Fidelity to Alterity’. New York: Berkeley Insights in Linguistics and Semiotics. p. 104.
In the stakes of literary acclaim and respectability is Giannina Braschi, considered by many to be Puerto Rico’s premier poet.
Mai multe valori specificate pentru|autor=
și|nume=
(ajutor); Mai multe valori specificate pentru|autor2=
și|nume2=
(ajutor) - ^ Barnstone, Willis (), Literature of Asia, Africa, and Latin America: From Antiquity to the Present, Saddle River, NJ: Prentice Hall, p. 1954,
Empire of Dreams is an epic length sequence of poems published to acclaim".../"brightest new voice in her generation in the Spanish language.
- ^ Aldama, Frederick Luis (). Poets, Philosophers, Lovers: On the Writings of Giannina Braschi. Pittsburgh. p. 5.
- ^ „'Geography, (M)Other Tongues and the Role of Translation in Giannina Braschi's El imperio de los sueños'”. Studies in 20th Century Literature. 20: 167–192. .
"the Latin American Quarter in Paris, the barrio chino barcelonés, the zaguanes of Borges's Buenos Aires, and the colonial houses in Old San Juan".
- ^ „ASA accused of endorsing Puerto Rican Terrorists”. NGO News. ianuarie 2014.
"Frontpage Magazine pulled the Puerto Rican author Giannina Braschi into the fray for having read gruesome scenes of black humor from her novel "United States of Banana" which dramatized the collapse of the World Trade Center of September 11th as a metaphor for the fall of the American Empire(d)".
Mai multe valori specificate pentru|lucrare=
și|work=
(ajutor) - ^ „Repeating Islands: News and Commentary on Caribbean Culture, Art, and Literature”. decembrie 2013.
Giannina Braschi gets drawn into ASA’s polemical boycott of Israeli Institutions.
- ^ Riofio, John, College of William and Mary (). „Fractured Dreams: Life and Debt in United States of Banana” (PDF). Biennial Conference on Latina/o Utopias Literatures: “Latina/o Utopias: Futures, Forms, and the Will of Literature". Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
Braschi's novel is a scathing critique...of over-wrought concepts of Liberty and the American Dream....(It) connects the dots between 9/11, the suppression of individual liberts, and the fragmentation of the individuals and communities in favor of a collective worship of the larger dictates of the market and the economy.
- ^ „Yale University Press Reviews”. august 1994. Arhivat din original la . Accesat în .
New York City becomes the site of liberation for its marginal citizens, as the narrator is led through a seeming phantasmagoria of internal and external trials in order to experience the center—of political power, of meaning, of feeling, and of personal identity.
- ^ „Encyclopedia of American Ethnic Literature”. Encyclopedia of Hispanic-American Literature. 5. Infobase Learning. . p. 429. ISBN 9781438140605. Mai multe valori specificate pentru
|ISBN=
și|isbn=
(ajutor) - ^ „The Washington Post”. noiembrie 2012.
Giannina Braschi’s first published work was a book of poetry,"Asalto al tiempo"; since then she has had essays, a novella and more poetry published in Spanish. She went on to write the novel "Yo-Yo Boing!" in Spanglish. Her new novel is her first in English "United States of Banana.
- ^ Braschi, Giannina (). ‘Empire of Dreams’ translated by Tess O’Dwyer. New Haven, CT: Yale University Press. p. 1. ISBN 9780300057959.
Behind the word is silence./Behind what sounds is the door
Mai multe valori specificate pentru|autor=
și|nume=
(ajutor) - ^ „Encyclopedia of American Ethnic Literature”. Encyclopedia of Hispanic-American Literature. 5. Infobase Learning. . p. 429. ISBN 9781438140605. Mai multe valori specificate pentru
|ISBN=
și|isbn=
(ajutor) - ^ Ostriker, Alicia (), Introduction to Empire of Dreams, New Haven, CT: Yale University Press, pp. x–xx1,
Profane Comedy is an homage to performance, especially comedia dell'arte.
- ^ Ostriker, Alicia (), Introduction to "Empire of Dreams", New Haven, CT: Yale University Press, pp. x–xx1
- ^ Kuebler, Caroline (august 1994), "Empire of Dreams" Review, Dalkey Archives, Champaign, Il: Review of Contemporary Fiction,
Braschi writes with a strong poetic tradition behind her, and from her erudite standpoint she forges an odd mixture of poetry, prose, drama, and a little of what could be considered music. She imbues her text with jollity and a brilliant energy that stretches its audience from lovers of modernism to seekers of a broadened artistry of language.
- ^ Barnstone, Willis (), Literature of Latin America, Princeton: Prentice Hall, p. 460,
Braschi is a Spanish Arthur Rimbaud reinventing surrealism, creating a modern classic
- ^ Cruz Malave, Arnaldo (). „Under the Skirt of Liberty: Giannina Braschi Rewrites Empire”. American Quarterly. 66.3: 801–818.
- ^ Braschi, Giannina (). Empire of Dreams. Seattle: AmazonCrossing. p. 197. ISBN 9781611090659. Mai multe valori specificate pentru
|autor=
și|nume=
(ajutor) - ^ Braschi, Giannina (). „52 Weeks / 52 Interviews: Week 34: Giannina Braschi” (Interviu). Interviu cu Rathke, Eric J. London.
I’ve studied music all my life. I’ve sung songs in foreign languages and learned those languages through those songs. I memorized T.S. Eliot’s The Waste Land from tapes before I (mis)spoke English and discovered in Eliot’s dramatic shifts my own music—the anonymity of the voices that come from no where—the Greek chorus that captures the conscience of the people.
- ^ Ostriker, Alicia (), Empire of Dreams, New Haven, CT: Yale University Press, pp. x–xxi
- ^ „NGO News”. ianuarie 2013.
On the scholarly front, she published a book on the Spanish Romantic poet Bécquer and essays on classics by Cervantes, Garcilaso, Lorca, Machado, and Vallejo.
- ^ „8 Latino Poets Disclose Their Favorite Lines of Poetry”. NBC Latino. . Arhivat din original la . Accesat în .
Nuyorican spoken word poet and author Giannina Braschi’s favorite line from a poem is by César Vallejo: I want to live always, even on my belly/because, as I was saying and I say it again/so much life and never! And so many years/and always, lots of always, always, always!" (Translation by Tess O’Dwyer) "Vallejo is a jack-in-the-box who performs the movement of my spirit," says Braschi. "No matter how much you push him down into the box, the poet always bounces back to affirm his love for life.
- ^ „Giannina Braschi”. National Book Festival. Library of Congress. .
’Braschi, one of the most revolutionary voices in Latin America today’
Mai multe valori specificate pentru|lucrare=
și|work=
(ajutor) - ^ „Giannina Braschi: Book Fest 12”. National Book Festival Transcript and Webcast. Washington, DC: Library of Congress. septembrie 2012.
’Braschi, a poet, essayist and novelist often described as cutting-edge, influential and even revolutionary’
Mai multe valori specificate pentru|lucrare=
și|work=
(ajutor) - ^ Johnson, Hannah (). „#BEA11: Books on Display, the Amazon Publishing Booth”. Publishing Perspectives.
’Braschi is Puerto Rico’s most influential and versatile writer of poetry, fiction, and essays’
- ^ Carrion, Maria M. (). „La autora de Yo-Yo Boing!, Giannina Braschi, y la historiadora latinoamericana Arleen Diaz”. University of Puerto Rico. Arhivat din original la . Accesat în .
Empire of Dreams, considered a postmodern classic
Mai multe valori specificate pentru|nume=
și|author=
(ajutor) - ^ „Escritora e historiadora visitan la isla”. ForoNoticioso.com. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Jacobson, Matthew Frye (). „American Studies Association President's Overview: 2012 ASA Convention Archives” (PDF). ASA.
- ^ Jacobson, Matthew Frye (). „American Studies Association News From the Editors: Reflections on the Annual Meeting”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ de la Torre, Patricia (). „CARAS 2012: Los grandes protagonistas de Puerto Rico”. TELEVISA.
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Aldama, Frederick Luis; Ilan Stavans. Poets, Philosophers, Lovers: On the Writings of Giannina Braschi, U Pittsburgh 2020.
- Augenbraum, Harold; Stavans, Ilan (eds.). Lengua Fresca: Latinos Writing on the Edge, Mariner Press, 2006.
- Barnstone, Willis. Literature of Asia, Africa, and Latin America: From Antiquity to the Present, Prentice Hall, 1999.
- Barnstone, Willis, Literatures of Latin America, Prentice Hall, p. 460, 1991.
- Bidaseca, Karina. "Written in racialized bodies. Language, memory and (Post) colonial genealogies of femicide in Latin America." Journal of Latin American Communication Research 3.2 (2014): 135-161.
- Castillo, Debra. ReDreaming America: Toward a Bilingual Culture, State University of New York, 2005.
- Carrion, Maria Mercedes. "Geography, (M)Other Tongues and the Role of Translation in Giannina Braschi’s El imperio de los sueños", Studies in 20th Century Literature, 20:1 (1996), 167-192
- Cruz-Malavé, Arnaldo. "Colonial figures in motion: globalization and translocality in contemporary Puerto Rican Literature in the United States." Centro 14 (2002): 4-25.
- Cruz-Malavé, Arnaldo Manuel. "Under the Skirt of Liberty: Giannina Braschi Rewrites Empire." American Quarterly 66.3 (2014): 801-818.
- Daniele, Daniela. Review of United States of Banana, The Evergreen Review, Issue #128, New York, November 2011.
- Echeverría, Miriam Balboa. "Mirada y marejada en" El imperio de los sueños" de Giannina Braschi." Confluencia (2002): 98-103.
- Garrigos, Cristina. Review of United States of Banana, The Evergreen Review, Issue #128, New York, November 2011.
- Gonzalez, Christopher Thomas. "Hospitable Imaginations: Contemporary Latino/a Literature and the Pursuit of a Readership", doctoral dissertation, Ohio State University, 2012.
- Gray Díaz, N., "Performing Soledad: the Demythification of Identity in Giannina Braschi’s El imperio de los sueños, Romance Notes, 37:3 (1997), 331-338.
- Goldstein, David and Thacker, Audrey (eds.), Complicating Constructions, University of Washington Press, Seattle, 2007.
- Gonzalez, Madelena. "United States of Banana (2011), Elizabeth Costello (2003) and Fury (2001): Portrait of the Writer as the 'Bad Subject' of Globalisation", Études britanniques contemporaines, Volume 46, July 2014.
- Gonzalez, Madelena and Laplace-Claverie, Helene. Minority Theater on the Global Stage: Challenging Paradigms From the Margins, Cambridge Scholars Publishing, 2012. "Puerto Rico’s premier poet and novelist."
- Haydee Rivera, Carmen. "El poder de la palabra y la experiencia transnacional: una entrevista con Giannina Braschi," Op-Cit: Revista del Centro de Investigaciones Históricas, Puerto Rico, 2013.
- Haydee Rivera, Carmen. "Embracing alternate discourses on migration: Giannina Braschi's and Luisita López Torregrosa's multi-dimensional literary schemes," Umbral, University of Puerto Rico, April 2014.
- Horno-Delgado, Asunción. "Imperiosa y Anti-imperial: Giannina Braschi," Hispanic Poetry Review: HPR 4.7-10 (2002): 37.
- Gonzales, Madelena and Laplace-Claverie, Helene, "Minority Theatre on the Global Stage: Challenging Paradigms from the Margins," Cambridge Scholars, Newcastle, England, 2012.
- Kuebler, Carolyn, "Empire of Dreams Review," Review of Contemporary Fiction, vol 15, no. 1, Spring 1995.
- Loustau, Laura. "Nomadismos lingüísticos y culturales en Yo-Yo Boing! de Giannina Braschi", Revista Iberoamericana, volume 71:211, 437-448, 2005
- Loustau, Laura. Cuerpos errantes: literatura Latina y latinoamericana en Estados Unidos, Viterbo Editora, Buenos Aires, Argentina, 2002.
- Loustau, Laura Rosa. Cuerpos y textos en tránsito: un acercamiento a la literatura Latina y latinoamericana en Estados Unidos. University of California, Berkeley, 2000.
- Marting, Diane E. "New/Nueva York in Giannina Braschi's 'Poetic Egg': Fragile Identity, Postmodernism, and Globalization", The Global South, volume 4:1., 2010.
- Morris, Barbara. "Paradoxes of Postmodernism in Giannina Braschi's El imperio de los sueños." Conflictos Culturales en la Literatura Contemporánea. 17 ensayos y una discusión: 44-53.
- Ostriker, Alicia. "Introduction to Empire of Dreams," Yale University Press, New Haven, 1994.
- Popovich Ljudmila, Mila. "Metafictions, Migrations, Metalives: Narrative Innovations and Migrant Women’s Aesthetics in Giannina Braschi and Etel Adnan," International Journal of the Humanities, 117–128, 2010.
- Sommer, Doris, Introduction to Yo-Yo Boing!, Latin American Review Press, Pittsburgh, 1998.
- Ramos, Francisco José. Postfacio. El imperio de los sueños, Anthropos Editorial del Hombre, (1988): 233-253.
- Remeseria, Claudio. "Summer reads: brilliant takes on Nuyoricans, random murder and narco-literatura Arhivat în , la Wayback Machine.," NBC Latino, August 2013.
- Rivera Monclova, Marta S. "Discrimination, evasion, and livability in four New York Puerto Rican narratives". Doctoral dissertation, Tufts University, 2010.
- Rodriguez Matos, Jaime, "Unmothered Americas: Poetry and Universality". Commons Digitalis at Columbia University Dissertation, 2005.
- Waldron, John V. "Killing Colonialism’s Ghosts in McOndo: Mayra Santos Febres and Giannina Braschi,Cuaderno Internacional de Estudios Humanísticos y Literatura, 2011.
- Zimmerman, Marc. Defending Their Own in the Cold: The Cultural Turns of U.S. Puerto Ricans, University of Illinois, Chicago, 2011.
Link-uri externe
[modificare | modificare sursă]- Sub Fusta de Libertate, http://muse.jhu.edu/login?auth=0&type=summary&url=/journals/american_quarterly/v066/66.3.cruz-malave.pdf
- Imperiul Viselor Revizuire, Publishers Weekly, 1994.
- Evergreen Review, oferind recenzii de "Statele Unite ale Banana" Arhivat în , la Wayback Machine. de Cristina Garrigos și Daniela Daniele și clipuri video de Giannina Braschi, noiembrie 2011.
- Biblioteca Congresului Arhive, Washington DC, 24 septembrie 2012. Festivalul național de Carte (Transcriere și Webcast: Giannina Braschi)