„Inseparabili” este un cântec al interpretei moldovence Anna Lesko. Compoziția a fost inclusă pe cel de-al doilea album de studio al solistei, care poartă și el numele de Inseparabili.[1] Piesa reprezintă primul extras pe single al materialului și cel de-al doilea din cariera lui Lesko.
În urma succesului întâmpinat de albumul Flăcări și cântecul „Ard în flăcări” — care a devenit unul dintre cele mai cunoscute din cariera solistei — Lesko a început să lucreze la un nou produs discografic, el fiind materializat prin albumul Inseparabili, lansat pe data de 28 octombrie 2003.[2] Pentru a crește popularitatea materialului, artista a început promovarea cântecului omonim, care a beneficiat și de un videoclip. Cu toate acestea, piesa nu a activat în ierarhia națională din România. Alături de următorul extras pe single, „Inocența”, „Inseparabili” a ajutat albumul de proveniență să se comercializeze în peste 35.000 de exemplare, primind un disc de aur în România.[3] De asemenea, înregistrarea a fost inclusă pe albumul de compilație Sete de distracție, alături de șlagăre ale unor artiști precum Bere Gratis, Marius Moga sau Vank.[4] Pe materialul Inseparabili sunt prezente cinci versiuni diferite ale piesei, patru dintre acestea fiind remixuri.[1]
- Sursă:[1]
- „Inseparabili” (versiune originală) — 3:58
- „Inseparabili” (remix „Unu' Club Mix”) — 7:02
- „Inseparabili” (remix „Beat Mix”) — 5:07
- „Inseparabili” (remix „Project Mix”) — 4:47
- „Inseparabili” (remix „Sms Mix”) — 4:29