Iona Iakir

Iona Iakir
Date personale
Născut	3/15 august 1896 Chișinău, Imperiul Rus
Decedat	12 iunie 1937 (40 de ani) Moscova, RSFS Rusă, URSS
Înmormântat	Novoe Donskoe kladbișce[*][[Novoe Donskoe kladbișce (cemetery in Moscow, Russia)|​]]
Cauza decesului	moarte nenaturală[*]​
Copii	Iakir, Piotr Ionovici[*][[Iakir, Piotr Ionovici (Soviet historian (1923–1982))|​]]
Cetățenie	Imperiul Rus  Republica Rusă  Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Ocupație	ofițer politician revoluționar comisar politic chimist
Limbi vorbite	limba rusă
Activitate
Premii	Ordinul Steagul Roșu
Partid politic	PCUS  PSDMR
Alma mater	Harkovski tehnologiceski institut[*][[Harkovski tehnologiceski institut |​]] Universitatea din Basel
Cariera militară
Studii	Harkovski tehnologiceski institut[*][[Harkovski tehnologiceski institut |​]] Universitatea din Basel
Activitate
Ramura	Armata Roșie
Gradul	komandarm 1-go ranga[*][[komandarm 1-go ranga (soviet army officer rank)|​]]
Bătălii / Războaie	Războiul Civil Rus Războiul Polono-Sovietic
Semnătură
Modifică date / text

Iona Emanuilovici Iakir (în rusă  Ио́на Эммануи́лович Яки́р; n. 3/15 august 1896, Chișinău, Imperiul Rus – d. 12 iunie 1937, Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un militar sovietic moldovean, comandant al Armatei Roșii, o figură importantă a Războiului Civil Rus.

Acesta s-a născut în Chișinău, într-o familie de evrei basarabeni.^[1][2] Din cauza legislației antisemite rusești, acesta a fost nevoit să studieze la Basel, Elveția, chimia.

În timpul primului război mondial, s-a întors în Imperiul Rus, unde a devenit un admirator al lui Vladimir Lenin. În 1917 s-a întors la Chișinău și s-a înscris în Partidul Bolșevic. A devenit membru al Comitetul Revoluționar al Basarabiei (alături de Cristian Racovski, Anatolie Popa, Grigore Borisov, Filipp Levenson etc.). În timpul intervenției armatei române din Basarabia, acesta a făcut parte din rezistența pro-bolșevică a Basarabiei, dar fără succes.

Fugind din Basarabia, acesta a luptat în Ucraina împotriva armatei austro-ungare, iar apoi în Războiul Civil Rus, ajungând comisar la Voronej. A luptat și împotriva mișcării naționalist-separatiste a Cazacilor din Don. În cadrul acestei bătălii, a urmat ordinele lui Lenin de a presecuta populația civilă cazacă, fiind responsabil de exterminarea a aproape jumătate din populația cazacă de sex masculin. S-a remarcat ca un autor important al Terorii roșii. A mai luprat și în Ucraina, la Jîtomîr, în războiul polono-sovietic.

După război, Iakir a urcat în funcții în cadrul Armatei Roșii. A fost un apropiat al lui Mihail Frunze, dar și al lui Mihail Tuhacevski.^[3] Mareșalul german Paul von Hindenburg l-a catalogat drept unul dintre cei mai talentați comandanți militari din perioada interbelică.^[4]

Ca politician, a făcut parte din biroul politic al Partidului Comunist al Ucrainei. Acesta s-a remarcat ca un politician docil, care a urmat linia stalinistă. În timpul colectivizării forțate, acesta a dus o politică represivă împotriva țăranilor. Unii istorici îl consideră chiar unul dintre principalii responsabili pentru Holodomor.^[5]

Totuși, obediența s-a față de regimul lui Iosif Stalin nu l-a scăpat de Marea Epurare. A fost, alături de vechiul său prieten Mihail Tuhacevski una dintre primele victime ale epurărilor staliniste, fiind acuzat de spionaj pentru Germania Nazistă și de troțkism. A fost executat pe 12 iunie 1937, la Moscova. A fost reabilitat post-mortem de Nikita Hrușciov în 1957. Cenotaful său se află în cimitirul Vvendeskoye din Moscova.

În perioada sovietică, numeroase străzi din localitățile basarabene au fost denumite în cinstea sa, majoritatea denumirilor fiind schimbate după căderea comunismului. Totuși, în zilele noastre, o stradă din Orhei, precum și una din Strășeni, încă îi poartă numele.^[6][7][8] De asemenea, mai există strada Iona Iakir în Tiraspol.