Iudith Szabo
Iudith (Judith) Szabó (n. Steiner) | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 5 iunie 1928 Sântana, Arad |
Ocupație | medic chirurg, conferențiar universitar, prima femeie chirurg generalist din Transilvania |
Activitate | |
Alma mater | Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj |
Modifică date / text |
Ida Iudith Szabó (născută Steiner; n. 5 iunie 1928, Sântana, Arad) este un medic chirurg, conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj, prima femeie chirurg generalist din Transilvania.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Ida Iudith (ortografiată și Judith, Iuditha sau Judit) Steiner s-a născut în 5 iunie 1928, în orașul Sântana, județul Arad, ca fiică a lui Izidor, comerciant, și a soției sale Jolán (n. Bárdos), casnică, originară din Košice. Familia Steiner deținea magazinul de pielărie din Sântana. Judith a urmat școala primară în localitatea natală și prima clasă de gimnaziu în Arad, însă după intrarea în vigoare a legilor rasiale din România, a fost exmatriculată din școala publică, continuându-și studiile la Liceul Evreiesc din Arad, înființat de comunitatea evreieacă locală. În iunie 1941, potrivit decretului MAI din 21 iunie 1941, familia Steiner a fost obligată să-și părăsească domiciliul (casa proprietate personală) din Sântana și să se mute la Arad, reședința de județ. Nici după eliberarea Aradului familia Steiner nu s-a mai întors la Sântana întrucât își pierduse avutul în timpul războiului[1].
După război Judith s-a înscris la Liceul Ghiba Birta din Arad, pe care l-a absolvit în 1947. În același an a dat admitere la Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj. Din anul IV de facultate s-a îndreptat către chirurgie, fiind prima femeie din Transilvania care a practicat această specialitate.[2]
În 1953, imediat după obținerea diplomei, Judith Steiner a fost repartizată ca medic chirurg la Vișeu de Sus, unde a practicat medicina timp de zece ani, asigurând asistența chirurgicală locuitorilor din raionul Vișeu de Sus, în mare parte țărani și muncitori forestieri.[3] În total erau doar trei medici chirurgi și două surori instrumentale, care au făcut față aproape eroic în condițiile precare ale timpului. În 1959 s-a căsătorit cu László Szabó, medic stomatolog în Vișeu de Sus.[2]
În 1964 Judith Steiner (căs. Szabó) a reușit la concursul pentru postul de asistent universitar, specialitatea chirurgie generală, de la Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj.[4]
Între anii 1964-1991, cariera universitară a lui Judith Szabó s-a împletit cu cea de medic primar chirurg la Clinica de Chirurgie I din Cluj,[5][6] Iudith Szabó este considerată prima-femeie chirurg generalist din Transilvania.[2].[7] După pensionarea din anul 1991, Iudith Szabó a predat ani de zile la Școala Postliceală de Asistente Medicale a Fundației Diakónia din Cluj[8].
Studii
[modificare | modificare sursă]- Liceul Evreiesc din Arad (1942-1944)
- Liceul Ghiba Birta Arad (1944-1947)
- Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj (1947-1953), Facultatea de Medicină Generală
Titluri științifice
[modificare | modificare sursă]În 1973 a obținut titlul de doctor în medicină, La Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj, conducător științific Aurel Nana[9], cu teza: Efectele splenectomiei asupra restructurărilor citologice și imunologice ale organismului.[10]
Activitatea didactică și de cercetare științifică
[modificare | modificare sursă]Între anii 1953–1991 a urcat treptele ierarhiei didactice universitare de la asistent, la conferențiar universitar. A predat disciplina Chirurgie Generală studenților de la facultățile de Medicină Generală și Pediatrie.[11] Între anii 1953-1991 a elaborat și publicat sau prezentat la diferite manifestări științifice din țară sau străinătate peste 300 de lucrări științifice din domeniul chirurgiei generale[12]. Unele dintre ele au fost publicate în revistele Clujul Medical[13], Chirurgia[14], Archive de l' Union Médicale Balcanique[15]. Iudith Szabó este coautoare a patru tratate de medicină și a unui curs universitar în trei volume.
Distincții
[modificare | modificare sursă]În 2013 Iudith Szabó a fost distinsă cu Crucea de Cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei (Magyar Érdemrend Lovagkeresztje) conferită de președintele Ungariei, János Áder.[3][16] În iunie 2023, Primăria orașului ei natal, Sântana, i-a conferit Diploma de Excelență.[17] [18]
Cărți publicate
[modificare | modificare sursă]- Ionescu, George[19], Szabó Iudith, Chirurgia colonului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984
- Dumitrașcu D[20], Szabó,I și alții, Gastroenterologie preventivă, Editura Medicală 1986
- Ionescu, George, Szabó, Iudith, Cardan, Emil, Hemoragiile digestive superioare, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988
- Ionescu, George, Szabo, Iudith, Splina [chirurgie-interne-hematologie-imunologie etc.], Ed Dacia, Cluj-Napoca, seria Progrese în medicină, 1993
- Ionescu, George (sub redacția) Patologie Chirurgicală pentru uzul studenților, - volumul II, publicat de Institutul de Medicină și Farmacie Cluj și Clinica de Chirurgie I Cluj.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Collections Search - United States Holocaust Memorial Museum, collections.ushmm.org
- ^ a b c Zsizsmann Erika (), Dr. Szabó Judit, Erdély első sebésznője: Nehéz volt, de az ember érezte, hogy végre csinál valamit (în maghiară), transtelex
- ^ a b „Dr. Szabó Judit sebészorvos, Románia első női sebésze 90 éves”. Catholic cultural magazine. Accesat în .
- ^ Sztetoszkóppal és szikével | Szabadság (în maghiară), szabadsag.ro,
- ^ Ghiță, Andrea (), Lista medicilor evrei din Cluj (în engleză), REVISTA BAABEL
- ^ File din istoria evreimii clujene V (volum îngrjit de Ladislau Gyémánt), Editura Mega, Cluj, 2017
- ^ Mircioiu, I. Crișan, Școala clujeană de chirurgie (1919-2002), Editura Dacia, 2002, Pascu, Oliviu, Popescu, Honorius, Bârsu, Cristian, Școala clujeană de medicină și farmacie. (1919-1999). Ctitorii faimei, p.299, Ed. Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", 1999
- ^ Conectează-te sau înscrie-te pentru a vedea, www.facebook.com
- ^ Mircioiu, C. (), Aurel Nana (25.07.1907 - 10.06.1989) (în engleză), 0 (6), Chirurgia
- ^ http://www.liberty.umfcluj.ro/liberty/opac/search.do?mode=CUSTOM_SEARCH&opacCustomSearchUuid=d230208d0a0000cb58a73a3b08883057&=AUTHOR&=KEYWORD&queryTerm=Iudith%20Szabo&operator=bestMatch&includeNonPhysicalItems=true&timeScale=ANY_TIME&limit=Toate&gmd=All&
- ^ Florea, Marin: Școala de Medicină și Farmacie, 1960-1970, Ed, Casa Cărții de Știință 2002, p.159; Florea, Marin, Școala Medicală Clujeană. Continuatori, Ed. Casa Cărții de Știință 2003, p.159, Florea Marin, Școala Medicală Clujeană 1980-1990, Ed. Casa Cărții de Știință 2004, p. 147, Sârbu, Vasile, Pagini din istoria chirurgiei românești, Editura Academiei Române București, p.1051,
- ^ Pascu, Oliviu, Popescu, Honorius, Bârsu, Cristian, Școala clujeană de medicină și farmacie. (1919-1999). Ctitorii faimei, Ed. Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", 1999,p.299.
- ^ Revista Clujul Medical | Cluj.info, www.cluj.info
- ^ RevistaChirurgia, www.revistachirurgia.ro
- ^ Archives de l'Union médicale balkanique - Catalogue | National Library of Australia (în engleză), catalogue.nla.gov.au
- ^ maszol.ro (), Magyar állami kitüntetéseket osztottak ki Kolozsváron (în maghiară), https://maszol.ro/ Legătură externa în
|publisher=
(ajutor) - ^ https://www.youtube.com/watch?v=Br%202emfYeLc&t=111s https://www.youtube.com/watch?v=Br 2emfYeLc&t=111s
- ^ https://www.primariasantana.ro/media/santaneanul-iunie XFt7LXS.pdf[nefuncțională – arhivă]
- ^ Professor George Nicu Ionescu (1928–2019), PubMed Central (PMC)
- ^ Prof. dr. doc. Dumitru Dumitrașcu a împlinit vârsta de 95 de ani (în engleză), Comunicate de presă,
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Mircioiu, Crișan, Școala clujeană de chirurgie (1919-2002), Editura Dacia, 2002, p.102.
- Florea, Marin, Facultatea de Medicină, școala medicală clujeană și spitalele din Cluj (1500-2000),Editura Casa Cărții de Știință 2002, p.424-429.
- Florea, Marin, Școala de Medicină și Farmacie, 1960-1970, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2002, p.159.
- Florea, Marin, Școala Medicală clujeană. Continuatori. 1870-1980Editura Casa Cărții de Știință 2003, p.129.
- Florea, Marin,Școala Medicală clujeană. 19800-1990, Editura Casa Cărții de Știință 2004, p.159.
- Sârbu, Vasile, Pagini din istoria chirurgiei românești, Editura Academiei Române București, p.1051.
- Pascu, Oliviu, Popescu, Honorius, Bârsu, Cristian, Școala clujeană de medicină și farmacie. (1919-1999). Ctitorii faimei, Ed. Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", 1999,p.299.
- United State Holocaust Memorial Museum, Oral history interview with Judit Steiner Szabó (interviewer Borbala Kriza), 2016, November 17.https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn564153
- Lackó Vass, Róbert Szetoszkoppal és szikével, [Cu stetoscopul și bisturiul], cotidianul Szabadság, 5 iunie 2018,https://szabadsag.ro/article/sztetoszkoppal-es-szikevel
- Lackó Vass, Róbert Egy élet, az let szolgálatában. Dr. Szabó Judit sebészorvos, Románia első női sebésze 90 éves [O viață în slujba vieții. Judith Szabó, prima femeie chirurg din România a împlinit 90 de ani], Revista Keresztény Szó, Cluj, iunie 2018, https://epa.oszk.hu/00900/00939/00211/EPA00939 kereszteny szo 2018 06 06.html[nefuncțională – arhivă]
- Zsizsman, Erika Dr. Szabó Judit - Erdély első sebésznője. Nehéz volt, de az ember érezte, hogy végre csinál valamit [Dr. Judit Szabó, prima femeie chirurg din Transilvania: A fost greu, dar omul simțea că, în sfârșit, face ceva], revista electronică Transtelex, 25 febr. 2024 https://transtelex.ro/eletmod/2024/02/25/dr-szabo-judit-orvosno-sebesz-interju
- Ghiță, Andrea: Iudith Szabó-prima femeie chirug din Transilvania, film portret produs de TVR Cluj, pentru TVR3, iunie 2018,https://www.youtube.com/watch?v=m4FKVvyl2RI&t=134s
- Ghiță, Andrea și Cinar-Jiga, Maria: Sântana o onorează pe Dr. Iudith Szabó (n. Steiner) - prima femeie chirurg din Transilvania, reportaj realizat de TVR Cluj pentru TVR3, iunie 2023 https://www.youtube.com/watch?v=Br_2emfYeLc&t=185s
- Ghiță, Andrea: Lista medicilor evrei din Cluj, revista electronică Baabel, 6 octombrie 2016, https://baabel.ro/2016/10/lista-medicilor-evrei-din-cluj/
- File din istoria evreimii clujene V (volum îngrijit de Ladislau Gyémánt), Editura Mega Cluj, 2017
- Ghiță, Andrea: Chirurgia - singura profesiune pentru care merită să trăiești, Realitatea Evreiască, nr. 528-529, iunie 2018, https://www.jewishfed.ro/downloads/realitatea/RE518-519.pdf
- Primăria Orașului Sântana, Sântăneanul, iunie 2023. https://www.primariasantana.ro/media/santaneanul-iunie_XFt7LXS.pdf