Jurnalul fericirii

Informații generale
Jurnalul fericirii
Autor	Nicolae Steinhardt
Gen	memorii eseu
Ediția originală
Limba	limba română
Editură	Editura Dacia
Țara primei apariții	România
Data primei apariții	1991
Modifică date / text

Jurnalul fericirii este o carte de memorii și eseuri a scriitorului, criticului literar și eseistului român Nicolae Steinhardt.

Prima versiune a Jurnalului fericirii a fost încheiată la începutul anilor 1970. Această ediție, exemplar dactilografiat de 550 de pagini, a fost confiscată în data de 14 decembrie 1972 de Securitate și returnată scriitorului în 1975 la intervenția Uniunii Scriitorilor.^[1] Nicolae Steinhardt a redactat o a doua variantă de aproximativ 760 de pagini.^[2]

Conștient că această carte se putea să nu fie publicată în timpul vieții sale, a dat în păstrare exemplare lui Virgil Ciomoș și în străinătate Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca.

Cartea începe cu un Testament politic al lui Nicolae Steinhardt semnat cu pseudonim Nicolae Niculescu, cu trei soluții propuse pentru ieșirea din universul concentraționar. Soluția întâi inspirată de Soljenițîn - este cea a sfidării morții prin acceptare deplină, soluția a doua inspirată de Alexander Zinoviev implică libertatea adusă de nebunie și a treia soluție este inspirată de Winston Churchill și de Vladimir Bukovski și e legată de sfidarea morții prin luptă.^[3]p.(6-8) ^[2] p.246

Teme fundamentale

Tema lipsirii de libertate.

Tema iertării^[4]

Tema adevărului

Tema destinului

Reconfigurarea identității prin devenirea creștină^[5]^[4]p.207

Redescoperirea libertății ^[5]

Cu cât această carte a fost mai mult îndepărtată de ochiul curios și întrebător al publicului cititor, cu atât era mai căutată, căci tot ce este interzis ascunde o întrebare și o curiozitate. Prin nota de autenticitate pe care o aduce în lumea literară trezește curiozitatea de a fi citită. Drama prin care trece autorul, realismul celor întâmplate, destinul multora care au supraviețuit anilor grei ai comunismului, fac ca lectura acestei cărți să fie parte din trăirea celor care au fost întemnițați dar și acelor care au trăit în libertate. Critica literară discută despre încadrarea stilistică a Jurnalului între memorialistica de detenție din România și literatură ^[6]^[7] posibil roman fără ficțiune ( Ion Manolescu) ^[2] p.214

Lectura îndeamnă cititorul la un fel de identificare cu trăirea personajului. Faptele expuse în carte au scopul de a-l determina pe cititor să refacă experiența autorului. ^[3]

Lumea Jurnalului fericirii este lumea unei fericite întâlniri cu Hristos. A ține minte înseamnă a nu te înstrăina și aceasta înseamnă pentru autor a-l avea în minte mereu pe Hristos.^[3]

Ediții

Prima ediție a fost publicată în 1991 de Editura Dacia din Cluj-Napoca la doi ani după moartea autorului sub îngrijirea lui Virgil Ciomoș și este urmată de 7 reeditări în anii 1992, 1994, 1995, 1997, 1999, 2001, 2002.

Nicolae Steinhardt; Jurnalul fericirii; ed. îngrijită și postfață de Virgil Ciomoș. Cluj-Napoca: Dacia, 1991
Nicolae Steinhardt; Jurnalul fericirii; ed. îngrijită și note de Virgil Ciomoș; postfață și repere bio-bibliografice de Virgil Bulat. Cluj-Napoca: Dacia, 1994
Nicolae Steinhardt; Jurnalul fericirii; ed. îngrijită, postfață și note de Virgil Ciomoș. Ed. a 8-a. Cluj-Napoca: Dacia, 2002
Nicolae Steinhardt; Jurnalul fericirii; argument de P.S. Justin Hodea Sigheteanul; ed. îngrijită, studiu introductiv, repere bibliografice și indice de Virgil Bulat; note de Virgil Bulat și Virgil Ciomoș; cu „Un dosar al memoriei arestate” de George Ardeleanu. Iași: Polirom; Mănăstirea Rohia, 2008
Nicolae Steinhardt; Jurnalul fericirii: manuscrisul de la Rohia; ed. îngrijită, note, indice de George Ardeleanu. Iași: Polirom, 2012

Jurnalul Fericirii a fost tradus și publicat în franceză, italiană, ebraică, neogreacă, maghiară și spaniolă.^[2]

Journal de la félicité, Traduit du roumain et annoté par Marily le Nir, Preface d’Olivier Clement, ARCANTÈRE Éditions / Éditions UNESCO, Paris, 1995; Diario della felicità, Traduzione di Gabriela Bertini Carageani. Edizione italiana a cura di Gheorghe Carageani, Il Muliono, Bologna, 1995;
Jurnalul fericirii, traducere în limba ebraică de Yotam Reuveny, 2006;
Jurnalul fericirii, traducere în limba neogreacă de Nectarios Koukobinos, Editura Maistros, 2007;
Napló a boldogságról, Fordídota Dankuly Csaba, Dabkuly Levente, Koinonia, Kolozsvar, 2007;
El diario de la felicidad, Traducción y edición de Viorica Pâtea, con Francesco Sáncez Miret y George Ardeleanu, Ediciones Sigúeme, Salamanca, 2007

Recenzii

Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt – recenzie de carte de Grațian Lascu
Cuvinte pentru suflet din „Jurnalul fericirii” de Irina Bazon
Jurnalul Fericirii. O rememorare la 30 de ani de la apariție (partea întâi) de Voicu Bojan
Identitate memorie și ficșiune în literatura concentrationară Steinhardt Jurnalul fericirii de Prof. Boza Mirela-Ionela
Lansarea traducerii în italiană la Milano
Amator de critică: despre „Steinhardt. Bughi mambo rag”, de Lavinia Bălulescu de Gelu Diaconu
Varianta inedită a Jurnalului fericirii: Manuscrisul de la Rohia, Hotnews

Note

^ admin (30 martie 2015). „Nicolae Steinhardt” (în engleză). Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Accesat în 28 aprilie 2023.
^ ^a ^b ^c ^d Ciobotaru, Irina (2016). Steinhardt. Ideea Europeană. p. 197.
^ ^a ^b ^c Steinhardt Nicolae (2000). Jurnalul fericirii(Postfață). Cluj-Napoca: Editura Dacia. pp. 418, 422.
^ ^a ^b Ciobotaru, Irina (2016). Steinhardt. Ideea Europeană. p. 281.
^ ^a ^b Irina Ciobotaru. „JURNALUL FERICIRII DE NICOLAE STEINHARDT, ÎNTRE ETICĂ, MEMORIE ȘI LITERATURĂ p.170-177”. STUDII DE ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ.
^ Cesereanu, Ruxandra (1998). Călătorie spre centrul infernului. Editura fundației culturale Române. p. 157-179.
^ Simion, Eugen (2018). Ficțiunea jurnalului intim. Diarismul Românesc. Tracus Arte. p. 363-371.

Bibliografie

George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt: monografie, antologie comentată, receptare critică. Editura Aula, Brașov, 2000. p. 67-78
Adriana Măimăscu, Nicolae Steinhard: Un fel de monografie. Editura ePublishers, București 2014. p. 84-115
Irina Ciobotaru, Steinhardt. Editura Ideea europeană, București, 2016. pp. 194-301
Băciuț Nicolae, Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Steinhardt.
Simion Eugen, Ficțiunea jurnalului intim, voi. I, III, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001
Ștefănescu Alex, Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000, Editura Mașina de scris, București, 2005, pag. 212-222

Legături externe

Jurnalul fericirii în format .pdf pe web site-ul Muzeului George Enescu
Sfaturi date de părintele Nicolae Steinhardt pe You Tube
Jurnalul fericirii pe web site-ul Good Reads
Jurnalul fericirii pe websitul Cărturești

[1] (30 martie 2015). „Nicolae Steinhardt” (în engleză). Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Accesat în 28 aprilie 2023.

[:0-2] Ciobotaru, Irina (2016). Steinhardt. Ideea Europeană. p. 197.

[:1-3] Steinhardt Nicolae (2000). Jurnalul fericirii(Postfață). Cluj-Napoca: Editura Dacia. pp. 418, 422.

[:2-4] Ciobotaru, Irina (2016). Steinhardt. Ideea Europeană. p. 281.

[:3-5] Irina Ciobotaru. „JURNALUL FERICIRII DE NICOLAE STEINHARDT, ÎNTRE ETICĂ, MEMORIE ȘI LITERATURĂ p.170-177”. STUDII DE ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ.

[6] Cesereanu, Ruxandra (1998). Călătorie spre centrul infernului. Editura fundației culturale Române. p. 157-179.

[7] Simion, Eugen (2018). Ficțiunea jurnalului intim. Diarismul Românesc. Tracus Arte. p. 363-371.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]