„Girl Gone Wild” este un cântec al interpretei americane Madonna de pe cel de-al doisprezecelea ei album de studio, MDNA (2012). Piesa compusă de Jenson Vaughan, Madonna, Benny Benassi și verișorul său, Alle Benassi (cunoscuți sub numele de Benassi Bros.) și produsă de Benassi Bros împreună cu Madonna a fost lansată ca cel de-al doilea disc single extras de pe album la 2 martie 2012 prin Interscope Records. Din punct de vedere muzical, „Girl Gone Wild” este o piesă de petrecere electropop cu un ritm moderat și influențe four-on-the-floor. Cântecul începe cu o rugăciune, fiind mai apoi acompaniat de elemente ale muzicii electronice. După lansarea piesei, Joe Francis, creatorul francizei Girls Gone Wild, a amenințat că o va da în judecată pe Madonna pentru încălcarea drepturilor de autor dacă aceasta va cânta piesa în timpul spectacolului de la Super Bowl. Reprezentanții cântăreței au declarată că aceasta nici nu știa de Francis sau de proces, și că au fost lansate mai multe cântece cu același nume de către alți artiști. „Girl Gone Wild” a primit recenzii mixte din partea criticilor de specialitate, aceștia lăudând întoarcerea Madonnei la muzica dance, însă criticând versurile cântecului și considerând că nu a fost cântecul potrivit pentru deschiderea albumului MDNA. Cântecul a devenit un șlagăr de top 10 în Ungaria, Israel, Italia, Rusia, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania și Grecia. Piesa s-a clasat pe locul 38 în clasamentul Pop Songs datorită difuzărilor de radio. „Girl Gone Wild” a devenit, de asemenea, cea de-a 42-a piesă a Madonnei care să ocupe prima poziție a clasamentului Hot Dance Club Songs. Un videoclip alb-negru regizat de Mert & Marcus a fost lansat la 20 martie 2012. Acesta o prezintă pe Madonna și câteva fotomodele în diferite ipostaze, dansând cu trupa ucraineană Kazaky. Videoclipul a primit laude din partea criticilor, recenzenții notând similarități cu videoclipurile mai vechi ale Madonnei, precum „Erotica”, „Justify My Love”, „Human Nature” și „Vogue”. „Girl Gone Wild” a fost interpretată ca piesă de deschidere a turneului MDNA Tour (2012). |
 - … turla bisericii din Prachatice (foto), Cehia, a fost declarată în 2005 arie naturală protejată cu suprafața de 90 m² datorită coloniei de lilieci prezentă acolo?
- … la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru, a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
- ... dramaturgul grec Eschil a murit, potrivit legendei, lovit în cap de o țestoasă aruncată de la înălțime de un vultur?
- ... vârful muntos cel mai îndepărtat de centrul Pământului nu este Everest, ci vulcanul Chimborazo din Ecuador?
- ... veșmântul purtat de Maica Tereza este protejat de o marcă înregistrată pentru a evita exploatarea sa comercială?
- ... în septembrie 1939, regele George al VI-lea al Regatului Unit se afla în război cu Germania Nazistă ca suveran al Marii Britanii, dar era neutru ca suveran al Irlandei de Nord?
- ... Farul Amédée din Noua Caledonie a fost aprins pentru prima dată la 15 noiembrie 1865, de ziua de nume a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea?
|