Micaela Ghițescu

Date personale
Micaela Ghițescu

Născută	18 iulie 1931 București, România
Decedată	13 mai 2019 (87 de ani)^[1]
Cetățenie	România
Ocupație	filologă[*] traducătoare
Limbi vorbite	limba română^[2]
Modifică date / text

Micaela-Alexandra Ghițescu (n. 18 iulie 1931, București, România – d. 13 mai 2019) a fost o traducătoare română.

Familia și studiile

A fost fiica chirurgului Constantin Ghițescu și a Mariei-Eliza (n. Papacostea).^[3] A efectuat studiile la Liceul „Carmen Sylva” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București (1937-1949). A urmat cursurile Facultății de Filologie, secția limba și literatura franceză (1949-1952, 1955-1957).

Detenția

În perioada 1952-1955 a fost arestată sub acuzația de spionaj în favoarea Franței.

Activitatea literară

A tradus în special în și din limba portugheză. Este și autoarea unor dicționare spaniole și portugheze.

Din 2003 a fost redactor-șef al revistei Memoria - revista gândirii arestate.^[4]

Distincții

Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[5]
Ordinul Infantelui Dom Enrique (Ordem do Infante D. Henrique) în grad de Mare Ofițer (2015) pentru activitatea de promovare a culturii portugheze, conferit de președintele Portugaliei Aníbal Cavaco Silva^[6]

Scrieri

1964: Mică gramatică portugheză (București);
1976: Dicționar spaniol - român (București);
1976: Dicționar român - spaniol (București);
1980: Dicționar de proverbe spaniol-portughez-român;
2012: Între uitare și memorie, memorii în care relatează perioada petrecută ca deținută politică, Humanitas

Traduceri

1968: Eça de Queirós, Crima părintelui Amaro;
1970: Fernando Namora, Casa vagabonzilor, Minele din San Francisco;
1972: Eça de Queirós, Relicva.
1974: Pinto, F.M. Peregrinare
1975: Veríssimo, E., Incidentla Antares
1976: Herculano, A., Măscăriciul
1979: Garrett, Almeida, Călătorie prin țara mea^[7]

Referințe

^ A murit traducătoarea Micaela Ghițescu, AGERPRES, accesat în 15 mai 2019
^ Czech National Authority Database, accesat în 1 martie 2022
^ Marcu, George (2017). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 221.
^ „«Am fredonat Oda Bucuriei când a murit Stalin» (Micaela Ghițescu)”. Arhivat din original la 24 septembrie 2015. Accesat în 11 august 2015.
^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, e) 17.
^ Presidente Cavaco Silva homenageou tradutores e editores romenos dedicados à língua e cultura portuguesas
^ Sasu, Aurel (2006). Dicţionarul biografic al literaturii române. A–L. Paralela 45. p. 658.

Legături externe

[5e01f433db508f44ee98d6f58b1f75fc-1] A murit traducătoarea Micaela Ghițescu, AGERPRES, accesat în 15 mai 2019

[ca75d76b9bca69761033b7e2a708323a-2] Czech National Authority Database, accesat în 1 martie 2022

[3] Marcu, George (2017). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 221.

[4] „«Am fredonat Oda Bucuriei când a murit Stalin» (Micaela Ghițescu)”. Arhivat din original la 24 septembrie 2015. Accesat în 11 august 2015.

[5] Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, e) 17.

[6] Presidente Cavaco Silva homenageou tradutores e editores romenos dedicados à língua e cultura portuguesas

[7] Sasu, Aurel (2006). Dicţionarul biografic al literaturii române. A–L. Paralela 45. p. 658.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]