Muntele Athos

Unitatea teritorială autonomă Muntele Athos
Ἅγιον Ὄρος
Drapelul muntelui Athos
Drapelul muntelui Athos
Geografie
Suprafață 
 - totală335,63 km²
Populație
 - Estimare 2004157.200
Limbi oficialegreaca, româna, rusa, sârba și bulgara
Guvernare
Șef de statProkopis Pavlopoulos
Patriarh ecumenicBartolomeu I
CapitalaKareia[1] / Karyes
Istorie
Regiune autonomă a Greciei
Înființare23 aprilie 1975
Economie
PIB (PPC) 
PIB (nominal) 
Monedăeuro
Coduri și identificatori
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Muntele Athos
Patrimoniul Mondial UNESCO
ȚaraGrecia Grecia
Unitate administrativăRepublica Monastică de la Muntele Athos Modificați la Wikidata
TipCultural
Criterii(i), (ii), (iv), (v), (vi), (vii) Modificați la Wikidata
Referință454
Regiunea**Europa și America de Nord
Anul1988 (Sesiunea a 12-a)
Muntele Athos se află în Grecia
Muntele Athos
Muntele Athos
Muntele Athos (Grecia)
Poziția geografică
Coordonate40°09′30″N 24°19′38″E ({{PAGENAME}}) / 40.158333333333°N 24.327222222222°E Modificați la Wikidata
* Lista Patrimonului Mondial
** Regiunile după clasificarea UNESCO
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Muntele Athos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) și o peninsulă (cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați) în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocși (datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1.830 călugări[2]). Aproximativ jumătate dintre mănăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului.[3] Comunitatea monastică de la muntele Athos se împarte în două tipuri de mănăstiri: mănăstiri cenobite – numite și „cu viață de obște”, proprietatea tuturor obiectelor fiind comună, și mănăstiri idioritmice – numite și „cu viață de sine”, unde proprietatea personală asupra unor obiecte este permisă.[4] De-a lungul istoriei călugării mănăstirilor de la muntele Athos au trăit în schituri, chilii, „kalive” (chilii mai mici, unde câțiva călugări trăiesc ca într-o familie[5]) sau ermitaje, numite și „isihasterion”, ele fiind niște chilii retrase, adesea doar mici grote sau scobituri în stâncă, în care trăiește întotdeauna numai un singur călugăr (sihastru, pustnic sau anahoret); ce definește însă ermitajul este în primul rând localizarea lui retrasă, căci există la Athos și un tip de locuințe în care trăiește un singur călugăr, dar care nu sunt izolate și retrase, ele fiind numite „kathisme”. Alți călugări atoniți, numiți și „vagabonzi”[6] sau „girovagi”[7], preferă să trăiască fără a avea un adăpost stabil.

Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia[1], în greacă Καρυές, iar în transcriere cu alfabet latin, Karyes.

Articol principal: Constituția Greciei.

Geografie

[modificare | modificare sursă]

Muntele Athos este situat pe cel mai estic promontoriu (numit „Akti” în greacă, sau „Actium” în latină) al peninsulei Chalchidice din nord-estul macedonean al Greciei.[3] Șirul muntos central definește relieful promontoriului și este orientat pe lungimea acestuia, fiind bine împădurit la nord (baza promontoriului, mai puțin înaltă) și culminând (2.033 m) cu masivul de marmură la extremitatea lui sudică, scăldată de apele Mării Egee.[3] Relieful colinar al promontoriului Actium favorizează viticultura, ocupație îmbrățișată din cele mai vechi timpuri de către călugării atoniți (în 1916, numai la mănăstirea Vatopedu erau transformați în vin mai mult de 250 de tone de struguri).[8]

Mările înconjurătoare, mai ales la capătul peninsulei, pot fi periculoase. În istoria antică a Greciei au fost înregistrate două dezastre în regiune: în anul 492 î.Hr., Darius I, regele Persiei, a pierdut 300 de nave în subordinea generalului Mardonius (cartea Herodotus „Histories” VI (Erato), Aeschylus „Persii”). În 411 î.Hr., spartanii au pierdut o flotă de 50 de nave aflate sub amiralul Epicleas. (Diodorus Siculus, „Bibliotheca istorica” ​​XIII 41, 1-3).

Deși legat de pământ, Muntele Athos este practic accesibil numai cu feribotul. De asemenea, se poate călători cu feribotul spre și de la Ierissos pentru acces direct la mănăstiri de-a lungul coastei estice.

Accesul pe Muntele Athos

[modificare | modificare sursă]

Accesul pe cale terestră pe teritoriul Republicii Autonome a Sfântului Munte nu este permis, decât pentru autorități. Pe Muntele Athos, nu este permis accesul femeilor.

Intrarea pe Sfântul Munte se face, de regulă, cu feribotul, fie din portul de la Uranopoli, aflat lângă Turnul Bizantin (pentru țărmul apusean), fie de la Ierrisos (pentru țărmul răsăritean). Înainte de îmbarcare, toți vizitatorii trebuie să fi obținut un diamonitirion (în alfabet grec: Διαμονητήριο), o formă de viză bizantină care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. Se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.

Pentru obținerea diamonitirion-ului, membrii clerului trebuie să dețină, în prealabil, binecuvântarea Patriarhului de la Constantinopol.

Lista mănăstirilor

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Muntele Athos

Lista celor douăzeci de mănăstiri în ordinea ierarhică stabilită:

Foste Mănăstiri

[modificare | modificare sursă]

Schituri

[modificare | modificare sursă]

Schituri:

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Numele muntelui Athos provine de la un personaj al mitologiei Greciei Antice, anume un gigant trac care în confruntarea lui cu zeul grec Poseidon va fi zvârlit un bolovan imens înspre acesta, formând blocul abrupt ieșit din mare care azi îi poartă numele.[10] Muntele Athos se bucură de celebritate în antichitatea greacă, fiind considerat în unele tradiții locale a fi locul cel mai înalt de pe Pământ, unde, deasupra norilor, zeii se adună să discute.[11]

Vitruviu (sec. I î.e.n.) relatează că Dinocrate, arhitectul lui Alexandru cel Mare, i-a propus acestuia din urmă să sculpteze muntele Athos pentru a-i da forma patronului său, însă celebrul rege macedonean a refuzat cu modestie, ilustrând o dată în plus idealul clasic al echilibrului, pentru care „mare” nu înseamnă întotdeauna și „potrivit”.[10]

Primele mențiuni ale muntelui Athos apar încă din Antichitatea cea mai timpurie a Greciei, Homer (sec. VIII-VII î.e.n.) amintind de el în Iliada. În secolul 492 î.e.n. perșii regelui Darius I pierd majoritatea flotei într-o furtună în Marea Egee, în timp ce circumnavigau promontoriul Akti (Actium), fapt care relativizează succesul militar terestru al lui Mardonius contra grecilor. În campaniile militare persane ulterioare, succesorul lui Darius, regele Xerxes I, decide să taie în 480 î.e.n. un canal lung de aproape 2,5 km la baza promontoriului, pentru a evita astfel laborioasa lui circumnavigare. Urmele acestei remarcabile întreprinderi de inginerie militară marchează și azi istmul Actium.[3] Pentru propovăduirea creștinismului, s-au orânduit sfinții apostoli, fiecare în câte o parte a lumii. Maica Domnului, a vestit creștinismul la muntele Athos abătută de furtună din drumul spre insula Cipru, unde își propusese să îl viziteze pe episcopul Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morți.[12] Fiind un loc retras, sălbatic și greu accesibil, călugări creștini încep să-și întemeieze reședințe modeste pe muntele Athos începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al IX-lea e.n. În ultima jumătate a secolului al X-lea e.n., călugărul Atanasie din Trebizonda (cunoscut și sub numele de „Atanasie Athonitul” sau „Sfântul Atanasie”) întemeiază cu ajutorul patronului lui imperial Nicefor al II-lea Focas prima mănăstire, fapt la care primii călugări deja stabiliți se opun. În ciuda obiecțiilor acestora la monasticismul organizat, regula Sfântului Atanasie va fi impusă de împăratul Ioan I Tsimiskes.[3] În secolele următoare, până în 1540, vor fi construite mai multe alte mănăstiri, prin 1400 numărul acestora atingând un maxim istoric de 40 (la apogeul gloriei sale, statalitatea semiautonomă[3][13] de la Muntele Athos era populată de 40 000[11] de călugări), după care sub loviturile repetate ale incendiilor sau atacurilor din exterior (în secolul al XIII-lea cruciații vor jefui așezarea, mai târziu în același secol împăratul bizantin (Mihai Paleologu) însuși aplicând o represiune brutală contra călugărilor atoniți care se opuneau, ca toată tagma călugărească, reunificării bisericii creștine[14], ocupația musulmană (a turcilor otomani) care a început în regiune cu ocuparea Salonicului în 1430 o va sărăci, fapt care va conduce la liberalizarea regulamentului comunității, în timp ce atacurile turcești mai recente, din secolul al XIX-lea, în perioada războiului de independență al Greciei, o vor afecta încă și mai serios, cu această ocazie având loc noi incendieri, în care bibliotecile au pierdut o bună parte din fondul de manuscrise și tipărituri)[3][15]) numărul lor se înjumătățește.[3]

În secolul al XV-lea o parte din mănăstiri abandonează regulamentul strict al comunității sub conducerea unui stareț, pentru un sistem mai liberal, unde conducerea aleasă se află temporar în mâinile unor „epitropoi”, călugărilor permițându-li-se sub acest regulament proprietatea personală a unor obiecte.[3][13] Aproximativ jumătate (anume 11 în 1963[11]) dintre mănăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului.[3] Sărăcia călugărilor parte din aceste mănăstiri conservatoare este vizibilă în îmbrăcăminte și igiena personală (conform regulii, călugărul trebuie să fie murdar și nepieptănat).[11]

În Grecia independentă a începutului de secol XX, muntele Athos încă n-a dobândit totuși o bine-meritată și durabilă pace după atâtea agresiuni străine, întrucât conflictele teologice interne între călugări a provocat în 1913 o criză internațională atât de serioasă încât a fost necesară intervenția marinarilor flotei militare ruse pe solul atonit pentru a potoli patimile.[16] Totul a pornit de la scrierile lui Ilarion, un obscur călugăr rus a cărui opinie era că repetarea „rugăciunii inimii”, departe de a fi o simplă invocație creștină, „radiază sfințenie”.[16] O parte din călugării de pe muntele Athos au privit asta ca fiind o formă de idolatrie, în Biserica Ortodoxă Rusă însăși existând teologi critici în ce privește conflictuala teză a lui Ilarion.[16] Disputa teologică între călugări și oameni ai bisericii a decăzut repede în conflict deschis și violență, așa cum istoria ne arată că s-a întâmplat prea des în istoria creștinismului, astfel că partizanii lui Ilarion au început să-i persecute pe cei care nu le împărtășeau opiniile: după ani de conflict mocnit, în 1912 călugărul atonit rus Anton (pe numele lui civil Alexandrî Bulatovici) a condus un grup de alți rebeli din mănăstirea lui care l-au alungat în mod dezonorant pe bătrânul lor stareț, care nu le împărtășea pioșenia ilimitată, cu ghionți si trăgându-l de barbă.[16] Anul următor Patriarhul Constantinopolului și o serie de înalte fețe bisericești ruse eșuează și ei să pacifice populația călugărească de la Athos, drept pentru care țarul decide să intervină… militar. O canonieră și două transportoare de trupe sunt trimise de urgență în apele republicii teocratice de la Athos, militarii ruși debarcând și cu violență (istoricii încă n-au reușit să se pună de acord dacă a existat sau nu moarte de om datorită intervenției armatei țariste) deportând sutele de elemente cel mai rebele ale taberei „idolatrilor”, scoase din celulele lor sub forța convingătoare a jetului tunurilor de apă, asta de îndată ce într-un efort al ultimei șanse, un arhiepiscop adus la Moscova se declară incapabil să pacifice părțile în conflict.[16] Conflictele între călugării ortodocși n-au dispărut însă o dată cu intrevenția trupelor imperiale ruse: un articol din The Economist[16] demonstrează că rănile între cele două tabere încă nu s-au închis.

În ianuarie 2003 se deschidea un alt front de lupte intestine în lumea grecilor ortodocși, ca urmare a unei dispute teologice pe atunci deja veche de 30 de ani, în legătură cu obiecțiile unor călugări atoniți la tendințele (prea-)ecumenice ale bisericii ortodoxe.[17] Atoniții îi reproșau Patriarhului Ecumenic constantinopolitan Bartolomeu că generează o schismă în biserica ortodoxă, și o dată în plus conflictul a devenit mai mult decât teologic, și s-a soldat cu victime umane.[17]

Imperiul Bizantin s-a prăbușit în secolul al XV-lea, astfel că noul Imperiul Otoman, de religie islamică, a preluat treptat și controlul teritoriilor balcanice. Au devastat multe mănăstiri creștine, însă unele mai izolate au rămas mai puțin afectate sau chiar intacte. Populația de călugări s-a redus pentru că bunăstarea lor a fost serios afectată timp de 5 secole prin faptul că satele „închinate” (prin impozite) acestor mănăstiri aproape toate românești le-au fost luate. În Evul Mediu, puține mănăstiri și schituri au supraviețuit, îndeosebi datorită ajutorului material sistematic (bani și produse) venite din Țara Românească și Moldova (astăzi România). Treptat, în secolul al XIX-lea, prin donațiile noilor veniți din țările ortodoxiei estice (slave), precum: Rusia, Bulgaria și Serbia, ansamblul de mănăstiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare țară exercitându-și influența asupra mănăstirilor subvenționate: era epoca statelor naționale în plină expansiune. În 1912, în timpul Primului Război Balcanic, otomanii au fost forțați să plece și Rusia, în interesul panslavismului politic, justificat prin „misiunea de continuatoare a creștinismului din Bizanț” a revendicat controlul peninsulei. După conflictul asupra suveranității regiunii dintre noul stat grecesc în formare, pe de o parte, și Rusia panslavistă, pe de alta parte, după Primul Război Mondial peninsula a primit dela Marile Puteri statut de autonomie în cadrul Greciei.

Academia Atonită

[modificare | modificare sursă]

La Muntele Athos a funcționat în perioada iluminismului neo-elenist din secolul al XVIII-lea o academie, în care se studia și preda filozofia. „Academia patriarhală”, cum era ea numită, fusese înființată în 1749 într-o clădire a mănăstirii Vatopedu și din chiar primii ei ani de existență (mai precis din 1753) a fost condusă de Evghenie Vulgaris, un filozof și teolog cu oarecare deschidere față de ideile iluministe cu origine în Occident.[18] Vulgaris a predat acolo filozofia lui Leibniz și Locke, însă deși era un teolog anti-catolic profund tradiționalist, deschiderea moderată a lui Vulgaris în ce privește filozofia modernă l-au făcut dușmanul călugărilor atoniți, filozofii și studenții fiind obligați să abandoneze academia (azi o ruină), care a fost închisă în 1821.[18] Ulterior la Muntele Athos au mai fost deschise și alte școli care au purtat numele efemerei instituții conduse de Vulgaris, însă acestea au avut o misiune și programă diferită: de exemplu, actualmente, în capitala republicii atonite, mai funcționează încă o astfel de școală cu programă la nivel mediu (nivel secundar și liceu), în care studiul religiei, în afara de programa impusă de statul grec, are o pondere importantă.

Controverse

[modificare | modificare sursă]

Controversa legată de discriminarea sexuală

[modificare | modificare sursă]

Interdicția intrării femeilor la Muntele Athos a fost instituită în secolul al XI-lea, după ce unii călugări tineri au fost seduși de femei cochete și probabil cu tendințe histrionice, care se dădeau ciobani pentru a intra în contact cu aceștia, corupându-i să întrețină relații sexuale.[19]

În 2001 și în 2006 Parlamentul European a făcut apel la statul grec și la autoguvernarea atonită să reconsidere regula care refuză accesul femeilor în această regiune a Greciei și care este deja declarată patrimoniu mondial de către UNESCO (deci un obiectiv de interes turistic și academic internațional care prin definiție aparține tuturor[20]) și al cărui program de renovare și întreținere este finanțat cu bani care provin atât de la agenția O.N.U. amintită[21], cât și din fondurile europene[22][23]; Parlamentul European a cerut în special reconsiderea legislației grecești care condamnă penal cu închisoare timp de un an femeile care încalcă această interdicție.[24] Parlamentarii europeni au considerat că statul grec și autoguvernarea atonită se fac solidar vinovați de discriminarea pe criterii de sex, și de încălcarea egalității între bărbat și femeie, fapt care încalcă convenții internaționale semnate de statul grec.

Criticii din țară și străinătate subliniază că există precedente istorice din lumea monastică greacă și chiar dinlăuntrul teritoriului grec actual (de exemplu, al doilea complex monastic ca dimensiune în Grecia, "Muntele Meteora", care în trecut a fost și el interzis sexului frumos) în care astfel de restricții teritoriale în ce privește femeile au fost la un moment dat abolite, pentru a se adopta reguli care se aplică unor mânăstiri anume, și nu unei regiuni întregi.[25][26] Trebuie menționat că atât restricția în sine cât și pedepsele sunt totuși administrate de comunitatea monastică și statul grec cu moderație și chiar cu mare parcimonie, dovadă că atunci când în mai 2008 patru tinere moldovence au fost debarcate din Turcia în republica monastică a muntelui Athos fără să aibă cunoștință de interdicție, autoritățile la toate nivelurile s-au arătat complet clemente.[27] Istoric vorbind, călugării înșiși au traficat femei din familiile de care aparțineau (mame, de ex.) în pitorescul lor refugiu montan în timpul războiului de independență al Greciei, iar femei occidentale din familia elitei politice care a însoțit poporul grec pe calea lui spre independență, au reușit și ele să viziteze insula travestindu-se.[28]

Controverse legate de homosexualitate

[modificare | modificare sursă]

Condiția celibatului, definitorie în viața monahală, ca și comunalitatea traiului (într-o chilie trăiesc adesea 3 sau mai mulți călugări[29][30]), pare a fi o grea încercare pentru mulți călugări de la muntele Athos. De Muntele Athos sunt legate acuzații de homosexualitate: episcopul Limasolului (Cipru), numit Atanasie, a fost acuzat că a întreținut relații homosexuale pe când era novice la Athos.[31] Deși ulterior un sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei va concluziona că aceste acuzații nu sunt credibile, fapt care totuși nu pare să fi fost tot atât de bine stabilit și în Cipru, unde Atanasie a pierdut cursa pentru funcția de cap al bisericii cipriote în fața acuzatorului lui, arhiepiscopul Hrisostom II. Mitropolitul Atanasie a fost însă handicapat în cursa lui pentru alegerea drept conducător al Bisericii Ortodoxe cipriote și de alte acuze decât cele legate de homosexualitatea din perioada atonită a carierei lui, întrucât părintele lui spiritual la Muntele Athos a fost și el acuzat de faptul că a întreținut relații sexuale cu unsprezece călugărițe cipriote, pe care le-a îmbolnăvit de o maladie venerică care a necesitat tratament medical condus cu rețete medicale.[32]

În primii ani ai secolului al XX-lea, celebrul Grigori Rasputin, sfătuit fiind de părintele lui spiritual Macarie din Aktai, decide să plece la muntele Athos[33] pentru a deveni acolo călugăr, însă descoperind homosexualitatea endemică printre călugării atoniți se întoarce scârbit și dezamăgit înapoi în Rusia.[34][35]

De-a lungul timpului o serie de jurnale de călătorie au marcat reputația comunității monastice de la Muntele Athos în privința homosexualității. În 1920, muzicianul britanic Ralph Brewster a vizitat însoțit fiind de un amic grec complexul monastic de la muntele Athos, și a scris pe baza notelor lui de jurnal o carte numită "Cele 6.000 de bărbi ale Athosului"[36], publicată în 1935, în care atinge din punctul de vedere al homosexualului care era și chestiunea homosexualității din comunitățile de călugări atoniți.[37] În aceeași decadă în care era publicată mărturia englezului Brewster, un jurnalist grec publica și el o amplă relatare privitoare la homosexualitatea călugărilor atoniți, însă și despre alte excese ale membrilor comunității atonite a vremii.[38] Scriitorul, eruditul și militarul britanic Patrick Leigh Fermor, considerat în timpul îndelungatei lui vieți a fi fost cel mai mare scriitor britanic de literatură de călătorie, vizitând și el în 1934 Muntele Athos, declara că a descoperit că vestitul complex mânăstiresc este o "elaborată organizație homosexuală".[39] Scriitori francezi precum François Augiéras [40] descriu și ei cu (adesea un mult prea mare) lux de amănunte aventurile lor homosexuale printre călugării din "Grădina Fecioarei". Comentând mărturiile de voiaj ale scriitorului francez de literatură de călătorie Jacques Lacarrière, Francis Martens constată în 2011, în revista de psihanaliză "Le Coq-héron", că "în republica monastică ortodoxă de la muntele Athos, homosexualitatea nu pare a avea dificultăți să-și facă simțită prezența", asta ținând cont de faptul că biserica instituționalizată rămâne o organizație exclusiv masculină, fapt care la rândul lui face logică tendința bărbaților de a se consola de rigorile regulamentului cu parteneri de același sex.[41] În cartea de mare succes "Vara Grecească" (1974), Jacques Lacarrière descrie cu umor savuros[42] "dificultățile" cu care s-a confruntat în cele trei vizite pe care le-a făcut la mânăstirile de pe Muntele Athos, dificultăți legate toate de pornirile homosexuale ale unora dintre călugării complexului monastic atonit.

Scandalurile proprietăților funciare

[modificare | modificare sursă]

În 2012 cel mai important stareț al comunității atonite (starețul mânăstirii Vatopedu)[43] a fost arestat de poliția greacă pentru implicarea lui în afaceri de vânzare ilegală de pământuri ale comunității atonite, în detrimentul statului grec. Ancheta legată de aceste vânzări ilegale este veche, fiind declanșată în 2008. Se afirmă că statul elen a fost înșelat de stareț cu sute de milioane de euro, și pentru asta egumenul s-a folosit de fals în acte.[44][45] Starețul a primit fonduri pentru renovarea mânăstirii sale și de la Uniunea Europeană.[46] Apetitul de proprietăți funciare al călugărilor de la Muntele Athos a provocat și în trecut conflicte nu numai cu statul grec, ci și cu cetățeni din diverse comunități rurale afectate de revendicările atoniților pe baza unor documente medievale aflate în arhivele lor, prin care potențați feudali, prinți și împărați bizantini, le-au acordat în epocile apuse generoase și întinse fiefuri.[47] Într-o astfel de manifestație, mai multe femei au intrat pe teritoriul comunității monastice, protestând contra revendicărilor mai multor mânăstiri atonite asupra pământurilor pe care se află satele și gospodăriile lor.[48] Faptul că pentru vastele lor proprietăți funciare aflate în afara peninsulei lor călugării atoniți refuză să plătească impozit, chiar și când statul grec se află în stare de faliment iar poporul grec suferă de o sărăcie nemaiîntâlnită de decenii, reprezintă un alt gest care nu e de natură să aplaneze asperitățile dintre părțile aflate în dispută.[49]

Influențe

[modificare | modificare sursă]

România

[modificare | modificare sursă]

Schitul românesc "Sfântul Ioan Botezătorul" (în grecește Prodromu) aparține Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Este situat între Kavsokalyvia și Marea Lavră, pe un deal stâncos, la mică altitudine. În 1857, a fost cumpărat de către 2 călugări români, cu numele monahal Nectarie și Nifon, după care a fost amenajat și recunoscut drept schit. Azi, este locuit de 25 de călugări de origine română și urmează principiul cenobitic al vieții monastice ortodoxe.

O altă așezare monastică românească este Schitul "Sfântul Dumitru Valahu" (zis și Schitul Lacu), situat la 3-4 ore distanță de mers pe jos de la Mănăstirea "Sfântul Pavel", de care aparține. Este construit la o altitudine de 280 m, între Marfonu și Antiathon. A fost fondat în secolul al X-lea de călugări din zona Țării Moldovei. Astăzi este format din 8 chilii și este locuit de 39 de călugări români. Proschinatarul "Sfântul Munte al Atonului", scris de ieromonahul Serafim și tipărit la București în 1856, în tipografia celui cunoscut ca Iosif Românul (Iosif Romanov), prin bogăția de informații și gravuri, constituie o adevărată carte de referință privind istoricul sfintelor lăcașuri, totodată și o dovadă a enormei contribuții românești la realizarea centrului de spiritualitate ortodoxă de la Muntele Athos. Practic, de-a lungul a peste 5 secole, contribuția românească totală în complexul monastic Athos este prima ca mărime, depășind de departe oricare alta, chiar dacă originile poporului român sunt latine.

Bulgaria

[modificare | modificare sursă]

Mănăstirea Zografu este situată în partea de sud-vest a peninsulei. A fost construită în secolul al X-lea de către călugării Moise, Aron și Ioan din Ohrida. Este dedicată Sfântului Gheorghe. În perioada bizantină târzie, mănăstirea a fost distrusă de trupele catalane și recontruită cu sprijinul dinastiei Paleologan, precum și cu sprijinul conducătorilor din Europa ortodoxă.

Ocupă locul 9 în ordinea ierarhică a celor 20 de mănăstiri atonite. Este locuită de 15 călugări. Toți călugării sunt bulgari, din 1845, și serviciul religios este efectuat în bulgară.

Rusia

[modificare | modificare sursă]

Mănăstirea Sfântului Pantelimon este construită în partea de sud-vest a peninsulei. Mănăstirea rusă a fost construită în actuala locație în 1765, în timp ce clădirea originală datează din secolul al XI-lea.

Construcția actualei mănăstirii a fost realizată în primele două decade ale secolului al XIX-lea, cu ajutorul financiar al conducătorului Moldo-Valahiei, Skarlatos / Scarlat Calimacul / Scarlat Callimachi. Paradoxal, mănăstirea este ulterior locuită de călugări ruși, în număr de 1.000 la 1895 și 1.446 în 1903. Urmare a regimului bolșevic ateu care a îngreunat cum a putut legăturile, astăzi numai 35 de călugări locuiesc în mănăstire, însă numărul lor ar putea fi în creștere.

Serbia

[modificare | modificare sursă]

Mănăstirea Hilandaru este situată în partea de nord-est a peninsulei. Numele său derivă cel mai probabil de la fondatorul vechii așezări monastice din acest loc, care se numea Chelandaris (Calendarius). Mănăstirea a fost fondată la sfârșitul secolului al XII-lea de către conducătorul sârb Ștefan Nemanya I și fiul său, Ratsko. În timpul secolului al XIV-lea, dezvoltarea mănăstirii a atins apogeul, acumulând bogății din donații voievodale și private.

Este considerată a fi principalul centru spiritual la Athos al sârbilor. Deține locul patru în ordinea ierarhică a mănăstirilor și este locuită de 46 de călugări (1990).

Limbi

[modificare | modificare sursă]

Limbile vorbite în mănăstirile de la Muntele Athos sunt:

Câteva comunități sunt mai cosmopolite decât altele. Un aspect al înnoirii recente este faptul că, spre deosebire de călugării provenind din fostele state ortodoxe comuniste, grecii sunt mai activi, mai bine educați și mai umblați prin lume decât în trecut. Dat fiind acest interes naționalist grec, și engleza este vorbită în prezent pe Munte.

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Vd. Hartă a Sfântului Munte, Editura Pavlos Dilmperakis
  2. ^ Μειώνεται ο πληθυσμός στο Άγιον Όρος (;)|Amen.gr[nefuncțională – arhivă]
  3. ^ a b c d e f g h i j "Mount Athos." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2012. Web. 29 Dec. 2012.
  4. ^ Black Angels of Athos by Michael E. Choukas (Brattleboro, Vermont: Stephen Daye Press, 1934). Review by Andrew G. Truxal in American Journal of Sociology, Vol. 41, No. 2 (Sep., 1935), pp. 266-267, published by The University of Chicago Press.
  5. ^ „Kaliva” este o locuință asemănătoare chiliei, numai că mai mică. Călugării trăiesc în ea ca o familie și se ocupă cu diverse meserii. http://www.macedonian-heritage.gr/Athos/Other/Other%20Dwellings.html
  6. ^ «Les mille années de la sainte montagne», Claude Beaulieu, Vie des Arts, n° 32, 1963, p. 72-75. http://id.erudit.org/iderudit/58506ac http://www.erudit.org/culture/va1081917/va1205277/58506ac.pdf
  7. ^ Centre, UNESCO World Heritage, Mount Athos (PDF) (în engleză), UNESCO World Heritage Centre 
  8. ^ Așa cum spune Riley, a cărui carte „Athos, muntele călugărilor” este o autoritate în materie, mai mult de 250 de tone de struguri sunt transformați anual în vin la Mănăstirea Vatopedu, și fiecare călugăr sau slujnic are dreptul la o anumită cantitate de vin. - "National Geographic Magazine", September 1916, article "The Hoary Monasteries Of Mt Athos" (by H.G.Dwight).
  9. ^ a b https://doxologia.ro/
  10. ^ a b Alexander the Great's Mountain, Veronica Della Dora, The Geographical Review Vol. 95, no. 4, pp. 489-516, october 2005.
  11. ^ a b c d «Les mille années de la sainte montagne», Claude Beaulieu, Vie des Arts, n° 32, 1963, p. 72-75.
  12. ^ «Viețile Sfinților pe luna august», ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului, 2003, p. 206 - 230 și http://www.munteleathos.ro/ISTORIC.HTM
  13. ^ a b "Athos, Mount." Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2012. Web. 29 Dec. 2012.
  14. ^ "Why Angels Fall - A Journey Through Orthodox Europe From Byzantium To Kosovo", Victoria Clark, Picador 2001 (first published 2000 by Macmillan); this electronic edition published 2011 by Picador (an imprint of Pan Macmillan, a division of Macmillan Publishers Limited). pp. 480. („Ultimii împărați bizantini știau că unica speranță de salvare a imperiului lor o reprezenta Occidentul. Prețul de plătit pentru o astfel de misiune de salvare occidentală nu era însă negociabil: recunoașterea Papei drept cap suprem al bisericii creștine și includerea detestatului filioque în crezul ortodox. În 1274 Papa Grigore al X-lea, un om pragmatic, a făcut tot ce era posibil să ușureze sarcina împăratului bizantin Mihai Paleologu, spunându-i că e suficient ca doar episcopii ortodocși să se supună Papei, și nu întreg clerul ortodox; acesta a realizat că adevărata opoziție la reunificarea bisericii venea din partea călugărilor, și decisese că cel mai înțelept era sa-i ignore. Împăratul a acceptat și a trimis Patriarhul și suita lui de înalți ierarhi la Lion, pentru o rapidă reuniune bisericească în care să se semneze înțelegerea. Totul a mers conform planului până când delegația patriarhală a ajuns acasă, unde știrea despre îndoielnicul lor succes a provocat erupția mâniei contra împăratului. Bizantinii care tocmai terminaseră să se bucure că au scăpat în fine de sălbatica asuprire a latinilor (cruciaților), se vedeau acum vânduți din nou acestora de către propriul lor împărat. Nici un fel de argumentație rațională, care oricum n-a fost niciodată calitatea specifică a bizantinilor, n-a putut să calmeze furia care, ca de fiecare dată când era vorba despre Adevărata Credință, era orchestrată din mănăstriri. Împăratul sa văzut obligat să aplice o dură represiune, și asta nu în ultimul rând la Sfântul Munte. Unele dintre mănăstiri, care pe atunci erau în număr de aproximativ patruzeci, au fost incendiate. Unii călugări au fost alungați și câțiva înecați. Douăzeci și șase de călugări de la mănăstirea Zografu au fost arși de vii într-un turn.”)
  15. ^ "Athos, Mount." Grolier Multimedia Encyclopedia. Grolier Online, 2012. Web. 29 Dec. 2012.
  16. ^ a b c d e f War and theology: In the name of the Name - Monks who were suppressed by the Tsar’s navy a century ago are still regarded as subversive, The Economist, Dec 22nd 2012, Ouranoupolis, Greece, from the print edition. http://www.economist.com/news/christmas/21568601-monks-who-were-suppressed-tsars-navy-century-ago-are-still-regarded-subversive
  17. ^ a b Greece's rebel monks in mountain stand-off - By Richard Galpin, BBC correspondent in Athens, Tuesday, 28 January, 2003, 17:56 GMT - http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/2703269.stm
  18. ^ a b articol „Philosophy” (p. 447) în „The Encyclopedia of Eastern Orthodox Christianity". Edited by John Anthony McGuckin. Blackwell Publishing Ltd. 2011.
  19. ^ "Why Angels Fall - A Journey Through Orthodox Europe From Byzantium To Kosovo", Victoria Clark, Picador 2001 (first published 2000 by Macmillan); this electronic edition published 2011 by Picador (an imprint of Pan Macmillan, a division of Macmillan Publishers Limited). pp. 480. ("Interdicția intrării femeilor la Athos a fost reacția câtorva călugări bătrâni la o epidemie de păcate sexuale în peninsulă, pe la finele secolului al XI-lea: femei provocatoare, dându-se drept ciobani nomazi, au sedus atunci unii dintre călugării mai tineri, fapt care i-a scandalizat pe cei mai bătrâni, aceștia din urmă emițând un regulament cu aer patriarhal care excludea din peninsulă nu numai femeile, ci chiar și toate creaturile de sex feminin.")
  20. ^ "Ce face noțiunea de patrimoniu mondial un concept excepțional este aplicarea lui universală. Obiectivele declarate patrimoniu mondial aparțin tuturor oamenilor lumii, indiferent de teritoriul pe care se găsesc aceste obiective.", http://whc.unesco.org/en/about/
  21. ^ UNESCO World Heritage Center - State of Conservation (SOC 2012) Mount Athos (Greece)
  22. ^ UNESCO World Heritage Center - State of Conservation (SOC 2010) Mount Athos (Greece)
  23. ^ "Dacă navighezi de-a lungul coastei vei obeserva că multe din cele aproximativ două zeci de mânăstiri populate de vreo 2000 de călugări arată mai curate decât au fost de secole. Asta se datorează faptului că sunt renovate cu dărnicie din fondurile Uniunii Europene. Rezultatul e că cele mai multe mânăstiri au acum canalizare, electricitate și balcoane noi și strălucitoare." - How the other half lives, Sean Thomas, The Guardian, Monday 17 June 2002. http://www.guardian.co.uk/world/2002/jun/17/gender.uk
  24. ^ http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2004:076E:0412:0429:EN:PDF
  25. ^ "Principiul avaton-ului în mânăstirile masculine a ajuns să fie extins de la mânstiri individuale la complexe mânăstirești situate pe munți sfinți, așa cum se întâmplă pe Muntele Athos. Aceeași regula a excluderii femeilor a fost valabilă și pe (Muntele) Meteora, unde typikon-ul Sfântului Atanasie din secolul al XIV-lea interzicea femeilor accesul pe teritoriul Sfântului Munte, tot așa cum era interzis să li se dea mâncare sau apă, chiar și dacă acestea erau în situația de a muri de foame. Absența totală de mânăstiri de femei pe Muntele Latros ne conduce să concluzionăm că acesta era un alt munte pe care se interzicea prezența feminină." - "Women's Space in Byzantine Monasteries", Alice-Mary Talbot, Dumbarton Oaks Papers, Vol. 52 (1998), pp. 113-127, published by Dumbarton Oaks, Trustees for Harvard University.
  26. ^ Până în anul 1948, mânăstirile grecești de la Meteora s-au aflat și ele sub un asemenea "avaton", anulat însă din pricina numărului tot mai mare de turiști; la mânăstirea Marea Meteora vin anual circa un milion de turiști. http://www.crestinortodox.ro/diverse/avatonul-la-frasinei-de-nu-voie-femeile-manastirea-frasinei-125999.html
  27. ^ http://uk.reuters.com/article/2008/05/26/oukoe-uk-greece-women-athos-idUKL2673593220080526 Arhivat în , la Archive.is Moldovan Women Break All-Male Mount Athos Ban
  28. ^ Mai mult, un călugăr mi-a povestit șoptit că în timpul terorii din războiul de independență mama lui a petrecut mai multe luni într-un azil la mânăstirea Sfântul Pavel. Și am admirat acuarele ale mai multor mânăstiri pictate de Miss Canning, fata faimosului ambasador britanic Lord Stratford de Redcliffe, care cu îndrăzneală și-a însoșit tatăl la Muntele Athos îmbrăcată în uniformă de elev al marinei naționale." - "National Geographic Magazine", September 1916, article "The Hoary Monasteries Of Mt Athos" (by H.G.Dwight).
  29. ^ Fiecare chilie e construită pe terenul mănăstirilor și e ocupată de trei sau mai mulți călugări. - http://www.macedonian-heritage.gr/Athos/Other/Other%20Dwellings.html
  30. ^ Am avut de asemenea oportunitatea, prin prietenia călugărilor, să vedem cum trăiesc unii dintre ei - în mari apartamente curate și mobilate în principal cu lungi canapele. În aceste apartamente călugării duceau un fel de viață de familie, fiecare bătrân conviețuind cu unul sau mai mulți fii spirituali - tineri călugări, novici, și băieți dedicați de familiile lor vieții mănăstirești - acesta ocupându-se de ei, și uneori chiar trimițându-i în afară la școală. - "National Geographic Magazine", September 1916, article "The Hoary Monasteries Of Mt Athos" (by H.G.Dwight).
  31. ^ Atanasie e acuzat de clerici ciprioți rivali că a întreținut relații homosexuale cu călugări și cu alții în perioada când era un novice într-o mănăstire a grecescului munte Athos. - Cyprus Bishop Quizzed on Gay Charges, http://abcnews.go.com/International/story?id=82116&page=1#.UOEyamRMdD0
  32. ^ "Why Angels Fall - A Journey Through Orthodox Europe From Byzantium To Kosovo", Victoria Clark, Picador 2001 (first published 2000 by Macmillan); this electronic edition published 2011 by Picador (an imprint of Pan Macmillan, a division of Macmillan Publishers Limited). pp. 480. ("Trebuie să fi auzit cum mitropolitul de Pafos a încercat să distrugă reputația lui Atanasie și să-l împiedice astfel să poată fi ales la Limasol, susținând că părintele lui spiritual - un călugăr atonit acum octogenar - s-a culcat cu unsprezece călugărițe cipriote pe care le-a îmbolnăvit pe toate de o maladie venerică. […] Cândva în anii '70, dar a ieșit de curând la lumină. Și da, mai e încă un lucru, acesta susținea că are dovezi în sprijinul afirmației lui, anume rețetele medicale pentru medicamentele necesare vindecării bolii cu care s-au infectat călugărițele.")
  33. ^ "Why Angels Fall - A Journey Through Orthodox Europe From Byzantium To Kosovo", Victoria Clark, Picador 2001 (first published 2000 by Macmillan), pp. 480; this electronic edition published 2011 by Picador (an imprint of Pan Macmillan, a division of Macmillan Publishers Limited). - "Istoricii s-au întrebat adesea ce s-ar fi ales de Rusia în secolul al XX-lea dacă moștenitorul tronului n-ar fi fost un băiețel bolnav de hemofilie. Ar merita însă să ne întrebăm ce-ar fi putut să se întâmple în Rusia dacă călugării de la Sfântul Munte ar fi fost capabili să-și stăpânească păcătoasele porniri trupești. Rasputin ar fi putut atunci să se alăture liniștit călugărilor din mânăstirea rusească Sfântul Pantelimon de la Athos și n-ar fi revenit niciodată la Sankt Petersburg ca să bântuie saloanele înaltei societăți, […]")
  34. ^ "În acea noapte când s-a trezit, a văzut icoana Fecioarei Maria plângând și ordonându-i: "Mergi și rătăcește, și curăță oamenii de păcatele lor." La Verhoturie, ascetul Macarie s-a arătat entuziasmat de manifestare, spunându-i lui Rasputin că trebueie să meargă mii de kilometri până la Muntele Athos, în Grecia. Familia a reacțonat variat la proiectul lui Rasputin. Soția, Praskovia, știind apetitul soțului ei, era îngrijorată că Rasputin considera că îi lipsea ceva în modul cum face dragoste cu el. Tatăl lui Rasputin era de asemenea convins că fiul vrea doar să se eschiveze de la munca câmpului în perioada recoltatului. Rasputin nu le-a spus când are de gând să plece; și-au dat seama că a plecat doar când n-au mai văzut mantia și toiagul. Lui Rasputin îi va lua zece luni încheiate ca să ajungă la Muntele Athos. La acel moment avea deja barbă, căci Athos avea legi care interziceau intrarea oricărei femei, eunuc sau fețe bărbierite. A fost îngrozit să-i găsească pe călugări implicați deschis în activități homosexuale și mai târziu se va plânge lui Macarie că a văzut călugări abuzând de un novice. Susținea că numai un pelerin dintr-o sută pășea pe urmele pașilor lui Hristos. El însuși era mândru de privațiunile la care s-a supus, lăudându-se categoric că " a purtat lanțuri trei ani, a fost atacat de lupi care nu i-au făcut nimic." Pretindea că nu și-a schimbat lenjeria timp de șase luni, și nici nu s-a masturbat în acest răstimp." ("Rasputin – A Short Life". Frances Welch. First published in 2014 by Short Books, 3A Exmouth House, Pine Street, London EC1R 0JH. This ebook edition first published in 2014. ISBN 978-1-78072-154-5).
  35. ^ "Why Angels Fall - A Journey Through Orthodox Europe From Byzantium To Kosovo", Victoria Clark, Picador 2001 (first published 2000 by Macmillan); this electronic edition published 2011 by Picador (an imprint of Pan Macmillan, a division of Macmillan Publishers Limited). pp. 480. - "Pe când rusul Grigori Rasputin a ajuns la Athos în primii ani ai lui 1900 - acesta a fost șocat de homosexualitatea endemică printre călugării greci pentru a rămâne mult timp acolo - se spunea deja despre Sfântul Munte că a devenit un "Gibraltar rusesc". […] Rasputin porni pe jos străbătând miile de kilometrii din Siberia peste Urali, coborând apoi spre Ucraina, prin Moldova, România și Bulgaria, până în provincia pe atunci otomană Macedonia, în punctul ei cel mai sudic în Marea Egee, anume Muntele Athos. Însă rețeta prescrisă de Macarie a eșuat: șocat și dezgustat de frecventul comportament homosexual al călugărilor de la Sfântul Munte, Rasputin a declarat că Grădina Maicii Domnului este un loc plin de murdărie morală și scârboșenie. În loc să devină un călugăr la Athos, Rasputin fugi de acolo acasă, unde Macarie i-a explicat cu calm că mănăstirile sunt în mod inevitabil cuiburi ale ispitei."
  36. ^ The 6, 000 beards of Athos: Ralph Henry Brewster: Amazon.com: Books
  37. ^ PERCEPTIONS OF THE HOLY MOUNTAIN, www.mountathos.co.uk, arhivat din original la , accesat în  
  38. ^ "Why Angels Fall - A Journey Through Orthodox Europe From Byzantium To Kosovo", Victoria Clark, Picador 2001 (first published 2000 by Macmillan); this electronic edition published 2011 by Picador (an imprint of Pan Macmillan, a division of Macmillan Publishers Limited). pp. 480. ("Regulamentul idioritmic a fost moștenirea celor mai vitrege vremuri ale Sfântului Munte, când călugării care nu-și puteau asigura singuri traiul, muncind pământul sau din alte mijloace proprii, nu erau bine-veniți în comunitate. Acest regulament a provocat de asemenea și imoralitatea cea mai scandaloasă. În 1933, un ziarist grec a publicat un articol devastator în care dezvăluia sordide detalii ale vieții la Sfântul Munte. Temistocle Kornaros a reușit să pătrundă în spatele zâmbetelor, închinăciunilor, călugărilor îngenunchiăți în rugăciune și al moaștelor, într-o cloacă a viciului prea murdar pentru a putea fi ignorat. "Înlăuntrul celor două zeci de mânăstiri de la Athos", scria el, "găsești vânzători de droguri (narcotice), vânzători și cumpărători de carne bărbătească, școli ale alcoolismului și centre de pregătire sistematică întru mizantropie și conflict intestin." xxi Era chiar și mai rău: "Acolo găsești și tatăl care-și târăște copilul de doar doisprezece sau treisprezece ani din chilie în chilie pentru a-l închiria călugărilor."xxii Doi ani după dezvăluirile lui Kornaros, puține lucruri se schimbaseră la Muntele Athos: un englez, Ralph Brewster, a vizitat Muntele Athos acompaniat de un tânăr amic grec, care nu se dădea înapoi de la îndeletnicirea de a face ceva bani de buzunar. În fiecare noapte a vizitei lor la Muntele Athos, grecul se strecura pe ascuns din chilia unui călugăr la cealaltă, satisfăcându-le locatarii. Brewster fusese avertizat de un tânăr țăran trăitor pe Muntele Sfânt să nu se ducă la călugări proaspăt bărbierit, pentru că "greu găsești un călugăr care nu este așa".xxiii Întrebat cum reușește să trăiască el însuși an după an la Muntele Athos, unde femeile nu-s admise, țăranul a răspus nonșalant: "A, sunt câțiva călugări destul de tineri, clienți fideli, care sunt întotdeauna la dispoziția mea. În realitate, mi-am pierdut deja apetitul pentru femei."xxiv")
  39. ^ "Conform spuselor amicului lui și faimosului partizan al zenului Alan Watts, în această perioadă Fermor a vizitat călugării de la Muntele Athos, pe care l-a descoperit a fi o elaborată organizație homosexuală, după care a petrecut un an ca amantul unei prințese românce." (n.t. - e vorba despre doamna Bălașa Cantacuzino, vezi pagina engleză a lui Patrick Leigh Fermor) - http://patrickleighfermor.wordpress.com/2010/05/05/philhellenes-progress-the-writing-of-patrick-leigh-fermor/
  40. ^ "Un voyage au Mont Athos", Grasset, 2006
  41. ^ "Pédophilie, Larmes et Châtiment", Francis Martens, ERES, Le Coq-héron 2011/2 - n° 205, pages 83 à 86, ISSN 0335-7899. Article disponible en ligne à l'adresse: http://www.cairn.info/revue-le-coq-heron-2011-2-page-83.htm
  42. ^ "L’Été grec: une Grèce quotidienne de 4 000 ans", Plon (Terre Humaine) 1976, p. 65: "[…] călugărul mă urma. Dar oare de ce gâfâia ca o focă? Am avut repede răspuns la această întrebare: n-am suit trei trepte, că acesta s-a aruncat literalmente peste mine încercând să mă sărute. […] S-au scris atât de multe lucruri insipide despre homosexualitatea călugărilor de la Athos că n-am nici o dorință sau plăcere de a vorbi mai mult despre asta."
  43. ^ Christmas in Jail, on Mount Athos: Under arrest in Greece, the abbot of the most important monastery of the holy mountain. http://chiesa.espresso.repubblica.it/articolo/1350134?eng=y
  44. ^ Starețul de la Muntele Athos a țepuit statul elen cu sute de milioane de euro: "Starețul este acuzat că a înșelat statul cu sute de milioane de euro. În plus, acesta ar fi făcut și fals în acte." http://www.cotidianul.ro/staretul-de-la-muntele-athos-a-tepuit-statul-elen-cu-sute-de-milioane-de-euro-168021/
  45. ^ Grecia: Starețul unei mănăstiri de la Muntele Athos, în arest după un scandal imobiliar: "Starețul Efraim este acuzat de incitare la comiterea infracțiunilor de fraudă, sperjur și spălare de bani, acuzații care îi pot aduce o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Procurorii afirmă că statul a pierdut circa 100 milioane de euro într-o serie de schimburi de terenuri cu mănăstirea Vatopedi, una dintre cele mai proeminente de la Muntele Athos." http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/grecia-staretul-unei-manastiri-de-la-muntele-athos-in-arest-dupa-un-scandal-imobiliar-248803.html[nefuncțională]
  46. ^ "În anii ‘80, mănăstirea Vatopedu, care datează din secolul al IV-lea, era în paragină, călugării erau dezorganizați, locuiau în chilii vechi și dărăpănate. Schimbarea a venit la începutul anilor ‘90, când un grup de monahi tineri și energici, dintr-o altă parte a Muntelui Athos, condus de părintele Efraim, a întrezărit oportunitatea reconstrucției și exploatării acestui loc splendid. Efraim a fost numit stareț și a început să strângă fonduri ca să restaureze mănăstirea. A cerut fonduri culturale de la UE, a început să relaționeze cu oamenii de afaceri greci care căutau iertarea în schimbul unor donații, și-a cultivat prietenii printre politicienii importanți ai Greciei." - http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/imperiul-imobiliar-al-calugarilor-de-pe-muntele-athos-199763.html Arhivat în , la Wayback Machine.
  47. ^ "Parlamentarul Litsa Amanatidou Paschalidou se afla printre femeile care au intrat în republica monastică. Ea a numit gestul pur simbolic, menit să incite biserica să urmeze interesul public, și nu propriul ei interes financiar. […] Grupuri de localnici din Halkidiki se confruntă cu mai multe mânăstiri atonite pe tema proprietății terenurilor din afara republicii monastice. "Dacă ne iau casele, atunci e chiar bine să mergem la pușcărie, căci oricum n-o să mai avem unde locui", declara purtătorul de cuvânt al halkidikienilor. Parlamentarul Paschalidou spune că revendicările călugărilor se bazează pe titluri care datează din Evul Mediu și perioada otomană." - Greece: Women Protest in Monk Sanctuary, http://www.foxnews.com/printer_friendly_wires/2008Jan09/0,4675,GreeceMonasteryProtest,00.html
  48. ^ "Aproximativ o duzină de grecoaice au violat interdicția veche de o mie de ani în timpul unui protest legat de o disputa funciară […] Demonstranții, aproximativ o mie, se opun revendicărilor făcute de 5 mânăstiri atonite pentru 20 de mii de acrii de pământ aflați in peninsula Halkidiki, una dintre cele mai populare destinații turistice în Grecia; Demonstranții, printre care și primari, deputați și locuitori ai diverselor sate halkidikiene, spun că pământurile aparțin satelor și nu mânăstirilor." - Greek women enter male-only Mount Athos community http://uk.reuters.com/article/2008/01/09/oukoe-uk-greece-women-athos-idUKL0945881020080109 Arhivat în , la Wayback Machine.
  49. ^ "Călugării din republica autonomă a Muntelui Athos au sfidat falitul guvern grec, refuzând să plătească impozit pe proprietățile lor. Ministrul de Finanțe, care a fost forțat să acepte un program internațional de refinanțare a anunțat recent că intenționează să impoziteze călugării atoniți pentru toate proprietățile imobiliare aflate în afara limitelor statalității lor autonome." - "Mount Athos Monks Resist Paying Taxes" by A. Papapostolou, 30 martie 2011, http://greece.greekreporter.com/2011/03/30/mount-athos-monks-resist-paying-taxes/

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Hartă a Sfântului Munte (Hartă analitică, date despre mănăstiri, telefoane ale mănăstirilor, distanțe), Editura Pavlos Dilmperakis, Larisa, 2009, ISBN 978-960-86463-9-1

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • O istorie cronologică a Sfântului Munte Athos, Fabian Anton, Editura Paralela 45, 2008
  • Relațiile Țărilor Române cu Muntele Athos, Pr. Dr. Ioan Moldoveanu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007
  • Pustnicii nevazuti ai Athosului. Misterul pustiei athonite, Monahul Vlasie Aghioritul, Editura Panaghia, 2008 - recenzie Arhivat în , la Wayback Machine.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Reportaje


v • d • m
Regiunile Greciei
Republica Elenă
v • d • m
Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni nesuverane în Europa
Țări independente
Republici, teritorii și regiuni
recunoscute parțial
Teritorii și regiuni nesuverane
Danemarca
Finlanda
Grecia
Norvegia
Regatul Unit
1 În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european  · 2 Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței  · 3 Stat transcontinental (preponderent asiatic)

Țări după continent: Africa  · America de Nord  · America de Sud  · Asia  · Europa  · Oceania

v • d • m
Patrimoniu mondial UNESCO în Grecia
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Muntele_Athos&oldid=16678460