Octet

Un octet, cu simbolul „o” (literă mică, pentru a nu fi confundat cu cifra zero)^[1], este o unitate de măsură a informației echivalentă cu 8 biți de date, putând stoca, la orice moment, una dintr-un total de 256 de valori. În prezent termenul este de cele mai multe ori folosit ca sinonim pentru bait^[2], în engleză byte, termen ce desemnează cea mai mică unitate de informație adresabilă de către un calculator, fiindcă imensa majoritate a arhitecturilor de calculatoare aflate în prezent în producție prevede adresarea baitului (octetului).^[3]

Un bait nu a fost însă întotdeauna egal cu un octet, el fiind definit la început ca numărul de biți necesar reprezentării unui caracter. Au existat arhitecturi de calcul în care un bait avea 4 (nibble), 5, 6, 7 sau chiar 9 biți, de aceea termenul octet este preferat atunci când este posibilă apariția unei confuzii cu privire la numărul de biți.^[4][5]

Dacă reprezentăm cei opt biți ca un șir orizontal de opt căsuțe, cel mai din stânga bit se numește "cel mai semnificativ", iar cel mai din dreapta, "cel mai puțin semnificativ". Dacă numerotăm biții cu cifre n între 0 și 7 începând de la cel mai puțin semnificativ (de la dreapta la stânga) și notăm valorile biților respectivi (0 sau 1) cu b_n, atunci valoarea octetului este
${\displaystyle \sum _{n=0}^{7}b_{n}\cdot 2^{n}}$

Doi octeți puși unul lângă altul ca un tot comun (16 biți) pot reține valori între 0 și 65535, și se numesc în mod uzual în limbajul informatic "un cuvânt". Patru octeți (32 de biți) se numesc "cuvânt dublu".

Cum un număr arbitrar de n biți poate stoca valori între 0 și 2ⁿ-1, o jumătate de octet (4 biți) poate stoca valori între 0 și 2⁴-1=15. Numerele de la 0 la 15 reprezintă o cifră unică în sistem hexazecimal (numere în baza 16). Astfel, un octet poate fi reprezentat în mod unic, complet și biunivoc de un număr format din două cifre hexazecimale - prima cifră reprezentând jumătatea mai reprezentativă a octetului. Acest sistem de numerotație este atât de comod în acest context încât sistemul de numerotație hexazecimal a luat amploare și este folosit în mod curent în medii informatice.

O convenție alternativă de interpretare a informației dintr-un octet este ca cel mai semnificativ bit să se considere ca fiind "bit de semn". În acest fel se pot reprezenta numerele întregi dintre -128 și 127, luându-se în considerare numai biții 0...6 pentru valoare și bitul 7 pentru semn. În acest caz, dacă cel mai semnificativ bit este nul, se ia valoarea ca atare (0..127), iar dacă este nenul, se ia valoarea negativă a complementului binar: toți biții octetului sunt negați, se adaugă 1 la rezultat și valoarea pozitivă rezultată se înmulțește cu -1 (dacă nu s-ar adăuga 1 la valoarea negată binar a octetului, octetul 11111111 negat ar fi 00000000, care chiar înmulțit cu -1 ar dubla inutil valoarea octetului nul). Complementarea unui octet (negarea binară și adăugarea unității) poate fi calculată și ca scăderea valorii octetului din 256. În exemplul din imagine, dacă octetul respectiv este interpretat în acest fel, valoarea lui ar fi -1*((~10110110₂)+1) = -1*(01001001₂+1) = -1*(100₁₆-B6₁₆) = -1*(256-182)=-74.

La propunerea IEC, IEEE a adoptat standardul IEEE 1541, prin care recomandă folosirea prefixelor din Sistemul internațional de unități (SI) pentru multiplii și submultiplii octetului.^[6]:

Standardul recomandă folosirea altor prefixe pentru multiplii construiți pe baza puterilor lui 2, după cum se arată în tabelul de mai jos.^[6] Adopția standardului IEEE 1541 este însă extrem de restrânsă, foarte mulți specialiști continuând să folosească doar prefixele din SI pentru multiplii construiți cu puterile lui 2, ignorând complet multiplii zecimali.^[7][8]

• Sistem de numerație binar
• Sistem hexazecimal
• Prefixe binare
• Logică binară
• Mascare binară
• Multipli ai numărului de biți
• Unități care nu fac parte din SI

• Diferențiere clară între KB și KiB (în engleză)