Otto Fritz Meyerhof

Otto Fritz Meyerhof
Date personale
Născut	12 aprilie 1884[4][5][6][7][8] Hannover, Reich-ul German[9][10]
Decedat	6 octombrie 1951 (67 de ani)[7][5][11][8][6] Pennsylvania, SUA[12][13]
Cauza decesului	cauze naturale[14] (infarct miocardic[14])
Părinți	Felix Meyerhof[*][[Felix Meyerhof |​]] Bettina Meyerhof[*][[Bettina Meyerhof (mother of German biochemist Otto Fritz Meyerhof)|​]]
Copii	Walter Meyerhof[*][[Walter Meyerhof (fizician american)|​]][15] George Geoffrey Meyerhof[*][[George Geoffrey Meyerhof (inginer canadian)|​]][15]
Cetățenie	Germania  Statele Unite ale Americii
Ocupație	biochimist psihiatru cadru didactic universitar[*]​ fiziolog[*]​
Locul desfășurării activității	Kiel[16]
Limbi vorbite	limba germană limba engleză
Activitate
Domeniu	biochimie
Instituție	Universitatea Christian-Albrecht Universitatea din Heidelberg Universitatea din Pennsylvania
Alma Mater	Universitatea din Strasbourg Universitatea din Heidelberg Universitatea Humboldt din Berlin
Organizații	Societatea Regală din Londra Heidelberger Akademie der Wissenschaften[*][[Heidelberger Akademie der Wissenschaften (academy of sciences)|​]] Heidelberger Akademie der Wissenschaften[*][[Heidelberger Akademie der Wissenschaften (academy of sciences)|​]] Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*]​
Conducător de doctorat	Otto Heinrich Warburg
Doctoranzi	Severo Ochoa[*]​
Premii	Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (1922)[1][2] membru străin al Royal Society[*]​ (17 iunie 1937)[3]
Modifică date / text

Otto Fritz Meyerhof (n. 12 aprilie 1884, Hannover, Reich-ul German – d. 6 octombrie 1951, Pennsylvania, SUA) a fost un medic și biochimist evreu, născut în Germania și naturalizat american. A devenit celebru prin cercetările sale în glicoliză (Calea Embden-Meyerhoff-Parnas) și, împreună cu Archibald Vivian Hill, asupra schimbului de substanță din țesutul muscular, motiv pentru care ambilor savanți li s-a decernat, în 1922, Premiul Nobel pentru Medicină.

Otto Fritz Meyerhof s-a născut în aprilie 1884 la Hanovra, în casa comerciantului Felix Meyerhof, o familie înstărită de evrei care, la scurt timp după nașterea sa, s-a mutat la Berlin. Otto a studiat la "Gimnaziul Wilhelm". La vârsta de 16 ani s-a îmbolnăvit de o boală renală care l-a imobilizat în pat pentru mult timp. În această perioadă, în care nu putea frecventa școala, sub îndrumarea mamei sale, și-a cultivat tendințele artistice, citea mult și scria poezii. După vindecare a studiat medicina la Freiburg, Berlin, Strasbourg și Heidelberg^[17]. În 1909 și-a dat doctoratul cu lucrarea „Contribuții la teoria psihologică a tulburărilor mintale”, sub îndrumarea profesorului Franz Nissl.

La Heidelberg, Meyerhof o întâlnește pe Hedwig Schallenberg, studentă la matematici, cu care se va căsători în 1914. Au avut împreună o fiică și doi fii care au studiat medicina în SUA.

În 1912 se mută la Universitatea din Kiel, unde devine profesor în 1918.

În 1922 primește Premiul Nobel pentru Medicină, împreuna cu Archibald Vivian Hill, pentru descopriri în metabolismul muscular și a glicolizei.

În 1924 este numit director al institutului de Fiziologie în cadrul Institutului Kaiser Wilhelm din Berlin, iar în perioada 1929 - 1938, Meyerhof este director al Institutului Kaiser Wilhelm pentru Cercetări Medicale (astăzi, Max-Planck-Institut). În 1930, este numit director al Departamentului de Fiziologie în cadrul Institutului Kaiser Wilhelm^{[necesită citare]}.

Ca evreu persecutat de regimul nazist, în septembrie 1938, Meyerhof se refigiază în Elveția, apoi la Paris și în 1940, în SUA, unde devine „profesor-invitat” la Universitatea din Pensilvania (în engleză : University of Pennsylvania) din Philadelphia, unde obține o sponsorizare a Fundației Rockefeller pentru cercetări în domeniul biochimiei. De asemenea, stimulat de soție, care era pictoriță, Meyerhof își dedică timpul și înclinațiilor artistice și literare.

Se stinge din viață la Philadelphia la vărsta de 67 de ani, în urma unui atac de cord.

Deși inițial, Meyerhof se orientase către psihiatrie, sub influența profesorului Otto Heinrich Warburg, laureat al Premiului Nobel în 1931 pentru descoperirea enzimelor respiratorii, se îndreaptă către fiziologie. Principala sa temă de cercetare a constituit-o studiul schimbului de substanță la nivelul țesutului muscular. Împreună cu Gustav Embden și Jakub Karol Parnas, Meyerhof reușește să explice mecanismul glicolizei.

Principala sa contribuție, pentru care a obținut și Premiul Nobel, a fost stabilirea legăturii dintre consumul de oxigen și formarea acidului lactic, la nivelul celulei musculare, domeniu în care a colaborat cu Archibald Vivian Hill. Cei doi savanți lucrau cu metode complementare: Hill analiza producerea de căldură la nivel muscular, iar Meyerhof, cerceta, prin metode chimice, consumul de oxigen și transformarea hidraților de carbon în acid lactic. Meyerhof stabilește că glicogenul, o formă de acumulare a glucozei, în cazul deficitului de oxigen, se transformă în acid lactic. O contribuție în realizarea bilanțului energetic a adus-o cercetările lui Roland Schauer, care a stabilit cantitatea de energie obținută prin arderea glucozei.

Ulterior, Karl Lohmann, lucrând în laboratorul lui Meyerhof, și continuând cercetările acestuia, descoperă o nouă substanță, foarte importantă în procesele biochimice care caracterizează metabolismul celular, adenozintrifosfatul ATP, substanță care înmagazinează și transportă energia biochimică.

Contribuțiile sale au pus bazele biochimiei moderne.

• en Biografie la NobelPrize.org
• en Biografie la Christian-Albrechts-Universität zu Kiel Arhivat în 9 februarie 2008, la Wayback Machine.
• Otto Meyerhof^{[nefuncțională]}, 11 octombrie 2008, Jurnalul Național