Palatinat
Palatinat se referă la:
- Palatinat (palatium) - termen istoric specific Germaniei medievale, reprezentând o regiune administrată de un Conte Palatin.
- Palatinatul Elector (în germană Kurpfalz), cunoscut și sub denumirile de Palatinatul Inferior sau Palatinatul de lângă Rin (Pfalzgrafschaft bei Rhein) - regiune istorică din sud-vestul Germaniei, desființată ca entitate politică la începutul secolului al XIX-lea. În general, dacă nu este specificat altfel, cuvântul „Palatinat” se referă la această regiune.
- Palatinatul Superior (Oberpfalz) - regiune istorică din sud-estul Germaniei, inclusă în sec. al XVII-lea în Bavaria.
- Palatinatul Rinului (Rheinpfalz), regiune istorică din sud-vestul Germaniei, creată în sec. al XIX-lea prin contopirea unor părți din proaspăt dizolvatul Palatinat Elector cu alte câteva stătulețe vecine și apoi inclusă în regatul Bavariei.
- Renania-Palatinat (Rheinland-Pfalz), stat federal (land) din Germania creat în 1947 prin contopirea Palatinatului Rinului cu câteva regiuni de pe malul stâng al Rinului, care până atunci făcuseră parte din provincia Hessen, respectiv aparținuseră părții occidentale a Prusiei.
- Cetatea Burg Pfalzgrafenstein, supranumită Die Pfalz bei Kaub: este construită în mod spectacular pe o mică insulă în mijlocul Rinului în apropiere de orașul Kaub. A folosit numai ca pază vamală pe Rin. Azi este atracție turistică și muzeu.
Pagina aceasta de dezambiguizare listează articolele care au titluri identice sau susceptibile de confuzie. Dacă ați ajuns aici prin intermediul unei legături interne care trebuia să trimită direct la un articol, vă rugăm să o corectați. |