Perioada Heian

Istoria Japoniei
Kyoto, capitala istorică a Japoniei
Perioade Paleolitic până cca 14.000 î.e.n. Jōmon 14.000î.e.n.–300 î.e.n. Yayoi 300 î.e.n.–250 e.n. Kofun 250–538 Asuka 538–710 Nara 710–794 Heian 794–1185 Kamakura 1185–1333 Restaurația Kenmu 1333–1336 Muromachi (Ashikaga) 1336–1573 Nanboku-chō 1336–1392 Sengoku 1467–1573 Azuchi–Momoyama 1568–1603 Comerțul Nanban Edo (Tokugawa) 1603–1868 Bakumatsu Meiji 1868–1912 Restaurația Taishō 1912–1926 Primul război mondial Shōwa 1926–1989 Criza financiară Militarism Războiul din Pacific Ocupația După ocupație Heisei 1989–2019 Deceniul pierdut Reiwa 2019–
Articole tematice Imperiul japonez 1868–1945 Japonia postbelică 1945–prezent Cutremure Monedă Economie Educație Istoriografie Armată Flotă
Glosar Cronologie
v d m

Perioada Heian (平安時代, Heian jidai^?, Epoca de pace) este o perioadă din istoria Japoniei, care cuprinde un interval între anii 794 și 1185.^[1] Denumirea perioadei provine de la numele capitalei, Heian-kyō (actualmente Kyoto). În această perioadă influența culturii chineze, inclusiv budismul și taoismul, a atins nivelul maxim. Este perioada de înflorire a curții imperiale, remarcată prin dezvoltarea artelor, îndeoasebi a poeziei și literaturii. Cu toate că formal Japonia era condusă de familia imperială, puterea reală o deținea clanul Fujiwara, o familie nobilă (kuge) înrudită cu împărații prin căsătorii. Mamele mai multor împărați proveneau din familia Fujiwara.^[2]

În această perioadă a început răspândirea budismului pe teritoriul Japoniei, predominant prin două școli ezoterice: Tendai și Shingon. Învățăturile școlii Tendai au apărut în China (școala Tiantai) și sunt bazate pe Sutra Lotusului, una din cele mai importante sutre ale budismului Mahayana. Introducerea acestor învățături în Japonia se datorează călugărului Saichō. Shingon este varianta japoneză a școlii ezoterice Chen Yen din China și a fost introdusă în Japonia de către câlugărul Kukai. Atât Saicho cât și Kukai au urmărit să întărească legătura dintre stat și religie și să atragă susținerea aristocrației^[3], creând ceea ce se numește „budism aristocratic”^[4]. Ca rezultat, s-a format o legătură strânsă dintre complexul monastic al școlii Tendai pe muntele Hiei și curtea imperială din noua capitală situată la poalele muntelui. Unul dintre marii patroni ai școlii a fost însăși împăratul Kanmu. Kukai a obținut simpatia urmașilor împăratului Kanmu atât prin activitatea școlii sale, cât și prin poezie, caligrafie, pictură și sculptură^[5].