Dizabilitate

white line figure of a person seated over the axis of a wheel, blue background
Simbolul Internațional de Acces
Simboluri dizabilitate

Dizabilitatea reprezintă experiența oricărei afecțiuni care îngreunează o persoană să desfășoare anumite activități sau să aibă acces echitabil într-o anumită societate. Dizabilitățile pot fi cognitive, de dezvoltare, intelectuale, mentale, fizice, senzoriale sau o combinație de factori multipli. Dizabilitățile pot fi prezente încă de la naștere sau pot fi dobândite în timpul vieții unei persoane. Din punct de vedere istoric, dizabilitățile au fost recunoscute doar pe baza unui set restrâns de criterii – cu toate acestea, dizabilitățile nu sunt binare și pot prezenta caracteristici unice în funcție de individ.[1] Un handicap poate fi ușor vizibil sau invizibil în natură.

Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități definește dizabilitatea ca:

deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de lungă durată care, în interacțiune cu diferite bariere, pot împiedica participarea deplină și efectivă [a unei persoane] în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți.[2]

Conotații căpătate în timp

[modificare | modificare sursă]

În secolul 18 cuvântul “handicap” începe să fie aplicat și la cursele cu cai. Deplasarea semantică a handicapului de la semnificația primară de “joc de noroc” la semnificația secundară aplicabilă la cursele de cai s-a realizat deoarece în ambele situații avea loc o evaluare comparativă a “obiectelor” aflate în competiție. În primul caz, al obiectelor personale iar în cel de-al doilea, a cailor. Prin “cursă cu handicap” se înțelegea acea cursă în care șansele inegale ale cailor erau, în principiu, egalizate prin obligația cailor mai buni de a purta o greutate în plus, în funcție de performanțele anterioare deja confirmate. Extensia conținutului semantic al handicapului continuă, de data aceasta cuprinzând oamenii. S-a trecut de la limitarea capacităților cailor la limitarea capacităților oamenilor, apoi de la limitarea capacităților umane la consecințele acestor limitări. Deplasarea semantică a termenului de handicap, de la semnificația originală restrânsă, la semnificația actuală extinsă, a fost însoțită și de o deplasare a dominației lexicale de la “egalitate în concurență”, la “dezavantajul în concurență”. O asemenea deplasare pare să constituie deja un proces încheiat și ireversibil, dovadă că, prin simpla rostire a cuvântului handicap, se induce imediat și ideea de nuanță defavorizantă.

Handicapul, indiferent de ce tip este (fizic sau mental) reprezintă o sursă de stigmatizare. Cei care suferă din cauza lui, se confruntă atât cu boala propriu-zisă cat și cu practici discriminatorii.

Studii realizate

[modificare | modificare sursă]

În urma unei cercetări realizate de J. F. Ravaud și I. Ville publicată în International Journal of Rehabilitation Research (Ravaud și Ville, 1986) s-a constatat că persoanele cu handicap care solicită un loc de muncă într-o înterprindere sunt discriminate, ele nefiind alese indiferent dacă aveau calificare mai mare decât un candidat sănătos. A fost efectuată o simulare de cerere de serviciu prin expedierea unor candidaturi spontane (scrisoare și C.V. ). Materialul se compunea din: două tipuri de CV - unul corespunzător unui nivel modest, celălalt unei înalte calificări; două tipuri de scrisori ce prezentau două tipuri de candidat: cu handicap (în scaun cu rotile) și fără handicap. Continuarea celor doua variabile a dat patru profiluri posibile: înaltă calificare/handicapat, înaltă calificare/sănătos, calificare modestă/handicapat, calificare modestă/sănătos. Candidaturile au fost expediate unui eșantion reprezentativ de 2.228 de înterprinderi cu diferite activități și cu peste cincizeci de salariați din regiunea pariziană. Rezultatul, în funcție de răspunsuri pozitive (propunere de întâlnire) sau negative (refuz, tăcere) a fost acela că candidatii valizi avand o înalta calificare au apoape de două ori mai multe șanse să se dea curs cererii lor decât omologii lor cu dizabilități fizice, acest raport ajungând la 3, 2 în cazul candidaților cu calificare medie. Un alt studiu a fost efectuat pe un eșantion de 240 de subiecți cărora li s-au prezentat diferite portrete ale unor persoane cu deficiențe, aceste portrete diferențiindu-se prin situația familiară, financiară etc. Exemplu: “în urma unui grav accident de circulație pe care l-a suferit pe când era adolescent, domnul X a căpătat o infirmitate la membrele inferioare și s-a văzut obligat să se deplaseze în scaunul cu rotile. Astăzi, domnul X are 40 de ani. Trăiește singur în Paris, într-un apartament special amenajat. Nu exercită nicio activitate profesională și, deci, nu are niciun venit.” Fiecare portret le era prezentat și trebuia să constituie obiectul unei proceduri de evaluare. Principala concluzie: celibatarul fără resurse este perceput în mod negativ în comparație cu cel care este cap de familie și primește o remunerație considerabilă care este apreciat.

Epidemiologie

[modificare | modificare sursă]

În anul 2004, în România existau peste 414.000 de persoane cu dizabilități[3].

Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități

[modificare | modificare sursă]

Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost publicată în Monitorul Oficial al României (Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010) și a intrat în vigoare.[4]

Convenția obligă părțile să se asigure că persoanele cu handicap își pot exercita drepturile pe deplin, în condiții de egalitate cu toți ceilalți cetățeni.[5]

  • 1. “Minorități, marginali, excluși” Adrian Neculau; Gilles Ferreol Iași, Ed. Polirom, 1996
  • 2. “Imaginea persoanelor cu handicap în presa scrisă” Dumitrescu Daniela
  • 3. “Handicap, readaptare, integrare” Autor: Popescu Gabriela Florența
  1. ^ Francis, Leslie; Silvers, Anita (). „Perspectives on the Meaning of "Disability". AMA Journal of Ethics. 18 (10): 1025–1033. doi:10.1001/journalofethics.2016.18.10.pfor2-1610. ISSN 2376-6980. PMID 27780027. 
  2. ^ Resolution / adopted by the General Assembly, A/RES/61/106. UN General Assembly, Convention on the Rights of Persons with Disabilities. 24 January 2007. [accessed 27 December 2020]
  3. ^ Persoanele cu handicap - ocrotite de lege, chinuite de administratie, 28 ian 2004, adevarul.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  4. ^ Monitorul Oficial 792 din 26 noiembrie 2010
  5. ^ UE ratifică prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

În România