Prefectura pretoriană Illyricum

Pentru alte sensuri, vedeți Illyricum.

Țară	Imperiul Roman de Răsărit
Prefectura pretoriană Illyricum
Praefectura praetorio per Illyricum Ἐπαρχότης Ἰλλυρικοῦ
— prefectură pretoriană —



Reședință	Sirmium, apoi Tesalonic
Subdiviziuni	Dioceza Macedonia Dioceza Dacia Dioceza Pannonia (până în 379)

Prezență online


Poziția regiunii Poziția regiunii
Modifică date / text

Prefectura pretoriană Illyricum (în latină praefectura praetorio per Illyricum, în greacă ἔπαρχότητα/ὑπαρχία [τῶν πραιτωρίων] τοῦ Ἰλλυρικοῦ, denumire mai scurtă Prefectura Illyricum) a fost una dintre cele patru prefecturi pretoriene (din latină praefectura praetorio, la singular) în care a fost organizat Imperiul Roman Târziu.

Centrul administrativ al prefecturii a fost orașul Sirmium (375-379) și, după anul 379, orașul Tesalonic.^[1]^[2] Numele prefecturii provine de la vechea provincie Illyricum, care la rândul său a fost numită după Illyria antică și în perioada sa de întindere maximă a cuprins Panonia, Noricum, Creta și cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice, cu excepția Traciei.

Istorie administrativă

Spre deosebire de celelalte trei prefecturi „clasice” menționate în Notitia Dignitatum (Galia, Italia-Africa și Orient), istoria administrativă timpurie a prefecturii Illyricum în cursul secolului al IV-lea a presupus abolirea, restabilirea și divizarea ei de mai multe ori.^[3]

Inițial, teritoriile care au făcut parte mai târziu din prefectura pretoriană Illyricum au aparținut prefecturii Italia, Illyricum și Africa. Ea a fost înființată ca prefectură pretoriană de sine stătătoare în timpul luptelor dinastice dintre fiii lui Constantin cel Mare, care au urmat morții împăratului în anul 337.^[4] Se pare că diocezele Macedonia, Dacia și Panonia au fost grupate pentru prima dată într-o prefectură pretoriană separată în anul 347 de către Constans, care le-a scos din prefectura pretoriană Italia, Africa și Illyricum (care a devenit apoi prefectura pretoriană a Italiei și Africii), sau că această prefectură pretoriană a fost înființată în anul 343 când Constans a numit un prefect pentru Italia.^[5]

Această prefectură a existat până în 361, când a fost desființată de împăratul Iulian, iar apoi a fost restabilită în perioada 375-379, în timpul domniei împăratului Grațian.^[6] În anul 379 dioceza Panonia (Illyricum occidentale, „Iliricul Occidental”) a fost atașată din nou prefecturii Italia ca „Dioceza Illyricum”, în timp ce Macedonia și Dacia (Illyricum orientale, „Iliricul Oriental”) au fost administrate pentru o scurtă perioadă direct de împăratul Teodosie I de la Tesalonic.^[7] În perioada 384-395 diocezele Macedonia și Dacia au fost din nou încorporate în prefectura Italia, cu excepția unei scurte perioade (388-391) când cele două dioceze au format o prefectură separată.^[6]

Abia după moartea lui Teodosie I în 395 și divizarea imperiului, Illyricum a dobândit forma permanentă care este menționată în Notitia, încorporând diocezele Macedonia și Dacia și stabilindu-și drept capitală orașul Tesalonic. Cu toate acestea, Imperiul Roman de Apus a continuat să revendice aceste teritorii, în special în timpul regenței generalului Stilicon, până în 437 când împăratul apusean Valentinian al III-lea, în urma căsătoriei sale cu Licinia Eudoxia (fiica împăratului răsăritean Teodosie al II-lea), a recunoscut suveranitatea Imperiul Roman de Răsărit asupra prefecturii.^[8] Cu această ocazie, capitala prefecturii este menționată ca fiind orașul Sirmium (437-441),^[9] dar mutarea capitalei este un subiect contestat de istorici, întrucât regiunea nordică a Peninsulei Balcanice era la acea vreme răvășită de invaziile popoarelor migratoare. De asemenea, intenția împăratului răsăritean Iustinian I de a muta capitala prefecturii în noul oraș Iustiniana Prima în anii 540 a rămas neîmplinită.^[10]

În urma invaziilor slave din secolul al VII-lea, bizantinii au pierdut cea mai mare parte a teritoriului Peninsulei Balcanice și au păstrat controlul doar asupra părților Traciei din apropierea Constantinopolului, a Tesalonicului și a împrejurimilor sale, precum și a unor zone înguste de coastă din Grecia. Un prefect pretorian (ὕπαρχος) este atestat în surse ca guvernator al Tesalonicului în primii ani ai secolului al IX-lea, una dintre ultimele rămășițe ale vechiului sistem administrativ constantinian din întregul imperiu. În acea vreme, cu toate acestea, războaiele purtate cu oștile tot mai numeroase ale Bulgariei au necesitat o reorganizare a provinciilor, iar Tesalonicul a fost organizat ca o themă distinctă condusă de un strategos cândva înaintea anului 840.^[11]

Lista de praefecti praetorio per Illyricum

Vulcacius Rufinus (347-352)
Quintus Flavius Maesius Egnatius Lollianus Mavortius (355-356)
Anatolius (-360)
Florentius (360)
Sextus Claudius Petronius Probus (c. 364)
Quintus Clodius Hermogenianus Olybrius (378-379)
Vettius Agorius Praetextatus (384, în același timp prefect pretorian al Italiei)
Flavius Eutychianus (396-397)
Anatolius (397-399)
Herculius (408-410)
Leontius (412-413)
Flavius Junius Quartus Palladius (416-421, în același timp prefect pretorian al Italiei)
Gessius (cândva între 421 și 443)
Flavius Anthemius Isidorus (424)
Flavius Simplicius Reginus (435)
Eubulus (436)
Thalassius (439)
Apraeumius (441)
Eulogius (c. 451)
Valentinianus (452)
Callicrates (468-469)
Iohannes (472)
Basilides (529)

Note

^ Thessalonica, 1910 Catholic Encyclopedia
^ Illyria, 1910 Catholic Encyclopedia
^ Este o greșeală obișnuită informația că prefecturile pretoriene au fost înființate deja ca unități administrativ-teritoriale de Constantin I în jurul anului 318 sau anului 324, așa cum a susținut în mod anacronic istoricul Zosimos. În realitate, fiecare Augustus sau Cezar a continuat să aibă propriul său prefect pretorian ca șef al Gărzii Pretoriene și abia pe la mijlocul secolului al IV-lea prefecturile au devenit subdiviziuni administrative permanente ale Imperiului. Morrison (2007), pp. 190–191
^ Barnes, T. D., The New Empire of Diocletian and Constantine, p. 139
^ Barnes, T. D., Constantine: Dynasty, Religion and Power in the Later Roman Empire, 2011, p. 160
^ ^a ^b Morrison (2007), p. 396
^ Greece, 1910 Catholic Encyclopedia
^ Morrison (2007), pp. 397–398
^ Southern Pannonia during the age of the Great Migrations
^ Morrison (2007), pp. 401–402
^ Bury (1912), pp. 223–224

Bibliografie

Bulić, Dejan (2013). „The Fortifications of the Late Antiquity and the Early Byzantine Period on the Later Territory of the South-Slavic Principalities, and their re-occupation”. The World of the Slavs: Studies of the East, West and South Slavs: Civitas, Oppidas, Villas and Archeological Evidence (7th to 11th Centuries AD). Belgrade: The Institute for History. pp. 137–234.
Bury, John B. (1912), A history of the Eastern Roman empire from the fall of Irene to the accession of Basil I. (A. D. 802-867), London: Macmillan and Co.
Curta, Florin (2001). The Making of the Slavs: History and Archaeology of the Lower Danube Region, c. 500–700. Cambridge: Cambridge University Press.
Curta, Florin (2006). Southeastern Europe in the Middle Ages, 500–1250. Cambridge: Cambridge University Press.
Given, John (2014). The Fragmentary History of Priscus. Merchantville, New Jersey: Evolution Publishing.
Janković, Đorđe (2004). „The Slavs in the 6th Century North Illyricum”. Гласник Српског археолошког друштва. 20: 39–61.
Kazhdan, Alexander, ed. (1991), Oxford Dictionary of Byzantium, Oxford University Press, ISBN 978-0-19-504652-6
Mirković, Miroslava B. (2017). Sirmium: Its History from the First Century AD to 582 AD. Novi Sad: Center for Historical Research.
Mócsy, András (2014) [1974]. Pannonia and Upper Moesia: A History of the Middle Danube Provinces of the Roman Empire. New York: Routledge.
Petrović, Vladimir P. (2007). „Pre-Roman and Roman Dardania: Historical and Geographical Considerations” (PDF). Balcanica. Balkanološki institut SANU. 37: 7–23.
Popović, Radomir V. (1996). Le Christianisme sur le sol de l'Illyricum oriental jusqu'à l'arrivée des Slaves. Thessaloniki: Institute for Balkan Studies.
Whitby, Michael (1988). The Emperor Maurice and his Historian: Theophylact Simocatta on Persian and Balkan warfare. Oxford: Clarendon Press.
Zeiller, Jacques (1918). Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l'Empire romain. Paris: E. De Boccard.
Notitia dignitatum

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Prefectura pretoriană Illyricum

Map - The Roman Empire in 337

[Thessalonica-1] Thessalonica, 1910 Catholic Encyclopedia

[Illyria-2] Illyria, 1910 Catholic Encyclopedia

[3] Este o greșeală obișnuită informația că prefecturile pretoriene au fost înființate deja ca unități administrativ-teritoriale de Constantin I în jurul anului 318 sau anului 324, așa cum a susținut în mod anacronic istoricul Zosimos. În realitate, fiecare Augustus sau Cezar a continuat să aibă propriul său prefect pretorian ca șef al Gărzii Pretoriene și abia pe la mijlocul secolului al IV-lea prefecturile au devenit subdiviziuni administrative permanente ale Imperiului. Morrison (2007), pp. 190–191

[4] Barnes, T. D., The New Empire of Diocletian and Constantine, p. 139

[5] Barnes, T. D., Constantine: Dynasty, Religion and Power in the Later Roman Empire, 2011, p. 160

[Illyricum1-6] Morrison (2007), p. 396

[Greece-7] Greece, 1910 Catholic Encyclopedia

[8] Morrison (2007), pp. 397–398

[9] Southern Pannonia during the age of the Great Migrations

[10] Morrison (2007), pp. 401–402

[11] Bury (1912), pp. 223–224

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]