Rafael del Riego

Rafael del Riego
Date personale
Născut	7 aprilie 1784[1][2] Tuña⁠(d), Asturia, Spania
Decedat	7 noiembrie 1823 (39 de ani)[1][2][3][4] Madrid, Madrid⁠(d), Spania
Cauza decesului	pedeapsa cu moartea (spânzurare)
Părinți	Eugenio Antonio del Riego[*][[Eugenio Antonio del Riego (Spanish writer, father of revolutionary Rafael del Riego)|​]]
Frați și surori	Miguel del Riego[*][[Miguel del Riego (Spanish cleric, brother of revolutionary Rafael del Riego)|​]]
Căsătorit cu	Teresa del Riego[*][[Teresa del Riego |​]]
Cetățenie	Spania
Ocupație	politician ofițer militar
Locul desfășurării activității	Madrid
Limbi vorbite	limba spaniolă[3]
Studii	Universitatea din Oviedo[*]​
Activitate
Ramura	Ejército de Tierra de España[*][[Ejército de Tierra de España (land warfare branch of Spain's military forces)|​]]
Gradul	general
Bătălii / Războaie	Războaiele napoleoniene
Modifică date / text

Rafael del Riego y Flórez (n. 7 aprilie 1784, Tuña^⁠(d), Asturia, Spania – d. 7 noiembrie 1823, Madrid, Madrid^⁠(d), Spania) a fost un general spaniol politic și liberal, care a jucat un rol-cheie în declanșarea Triennium liberal (Trienio liberal în spaniolă).

Riego s-a născut la 9 aprilie 1784 ^[5] (conform altor surse 24 noiembrie 1785) în Tineo, în Asturias . După absolvirea Universității din Oviedo în 1807, s-a mutat la Madrid, unde s-a alăturat armatei.

În 1808, în timpul Războiului de Independență spaniol, a fost luat captiv de francezi și încarcerat în El Escorial, de unde a scăpat în cele din urmă.

La 10 noiembrie a luat parte la bătălia de la Espinosa de los Monteros, după care a fost din nou luat prizonier. Trei zile mai târziu a fost trimis în Franța și după ce și-a schimbat numele în „Riego” (fără „del”), în cele din urmă a fost eliberat. A călătorit în jurul Angliei și al statelor germane, iar în 1814 s-a întors în Spania chiar înaintea desființării Constituției spaniole din 1812 să de către Fernando VII. În Spania, Riego s-a alăturat din nou armatei cu un grad de locotenent-colonel și a depus jurământul Constituției. În cei șase ani de absolutism care au urmat restaurării regelui Fernando VII, liberalii spanioli au dorit să restabilească Constituția spaniolă, pe care regele a desființat-o în mai 1814. Riego s-a alăturat francmasonilor și a colaborat cu liberalii în mai multe conspirații împotriva regelui, care nu au reușit. ^{[necesită citare]}

În 1819, regele forma o armată de zece batalioane pentru a lupta în războaiele de independență spaniolo-americane . Riego a primit comanda batalionului asturian . După ce a ajuns la Cádiz, împreună cu alți ofițeri liberali, a început o revoltă la 1 ianuarie 1820, cerând revenirea Constituției din 1812.

Trupele lui Riego au pornit prin orașele Andaluziei cu speranța de a începe o răscoală anti-absolutistă, dar populația locală a fost în cea mai mare parte indiferentă. Totuși, o răscoală a avut loc în Galicia și s-a răspândit rapid în toată Spania. ^[6] La 7 martie 1820, palatul regal din Madrid a fost înconjurat de soldați sub comanda generalului Francisco Ballesteros, iar la 10 martie, regele a fost de acord să restabilească Constituția.

Noul guvern progresist l-a promovat pe Riego la feldmareșal și l-a făcut căpitan general al Galiției. La 8 ianuarie 1821 a preluat comanda în Aragon și s-a mutat la Zaragoza . La 18 iunie, s-a căsătorit cu vara sa, Maria Teresa del Riego y Bustillos. La 4 septembrie 1821, din cauza unei revolte republicane eșuate, a fost acuzat pe nedrept de republicanism și încarcerat.

Totuși, popularitatea lui a crescut, iar manifestații au avut loc la Madrid, solicitând eliberarea lui. În martie 1822, a fost ales la Parlamentul Spaniei și, în cele din urmă, eliberat din închisoare.

În decembrie 1822, la Congresul din Verona, țările Alianței Quintuple au decis că o Spanie care se învecina cu republicanismul era o amenințare pentru echilibrul Europei, iar Franța a fost aleasă să forțeze restabilirea monarhiei absolute în Spania.

La 7 aprilie 1823, armata franceză a trecut granițele. Riego a preluat comanda Armatei a Treia și a rezistat invadatorilor, precum și grupurilor absolutiste locale. La 15 septembrie a fost trădat și luat prizonier într-o moșie de țară din apropierea satului Arquillos, Jaén . A fost dus la Madrid. În ciuda cererii de clemență a regelui, Riego a fost găsit vinovat de trădare, deoarece a fost unul dintre membrii parlamentului care a votat în favoarea preluării puterii de la rege. La 7 noiembrie 1823, a fost spânzurat în Piața La Cebada din Madrid. ^[7]

El Himno de Riego, o melodie scrisă în onoarea lui Riego, a devenit imnul celei de-a Doua Republici Spaniole (1931-1939). În prezent portretul său este afișat în clădirea Parlamentului Spaniei .