Scutul frontal
Scutul frontal sau frontalul (Scutum frontale) este un solz impar mare la șerpi în formă de ecuson sau blazon, situată în mijlocul craniului. El este unic, median și central, situat în spatele scuturilor prefrontale și între cele două scuturi supraoculare. Anterior se află în contact cu scuturile prefrontale, posterior cu scuturile parietale, lateral cu scuturile supraoculare. Lungimea frontalului se măsoară la nivelul median, iar lățimea lui se măsoară la nivelul ochiului. Distanța frontalului față de rostral se măsoară între marginea anterioară a frontalului și vârful botului. Adesea se compară lungimea frontalului față de distanța sa de la vârful botului.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Ion E. Fuhn, Șt. Vancea. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIV. Fascicula 2: Reptilia (Țestoase, Șopîrle, Șerpi). București: Editura Academiei Republicii Populare România, 1961, 352 p.
- Ion E. Fuhn. Broaște, șerpi, șopîrle. Editura Științifică, București 1969.
- D.C. Wareham. Elsevier’s Dictionary of Herpetological and Related Terminology. Elsevier, 2005
- Smith, Malcolm A. (1943) The Fauna of British India, Ceylon and Burma including the whole of the Indo-Chinese Sub-region, Reptilia and Amphibia. Vol I – Loricata and Testudines, Vol II-Sauria, Vol III-Serpentes. Taylor and Francis, London.