Selman Abraham Waksman

Selman Abraham Waksman
Selman Waksman (1953)
Date personale
Născut	22 iulie 1888 Nova Prîluka, lângă Kiev, Ucraina
Decedat	16 august 1973 Massachusetts, SUA
Înmormântat	Woods Hole Village Cemetery[*][[Woods Hole Village Cemetery (cemetery in Woods Hole, Massachusetts, United States)|​]]
Cetățenie	Statele Unite ale Americii (1916–)  Imperiul Rus  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Etnie	ucraineni
Ocupație	biolog biochimist autobiograf[*]​ medic microbiolog[*]​ cadru didactic universitar[*]​ inventator farmacolog[*]​ chimist botanist[*]​
Limbi vorbite	limba engleză[2]
Activitate
Rezidență	SUA
Domeniu	biochimist și microbiolog
Alma Mater	Universitatea Berkeley din California Universitatea Rutgers
Organizații	Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*]​[1] Academia Americană de Arte și Științe[*]​ Academia Leopoldină Academia Sârbă de Științe și Arte
Cunoscut pentru	descoperirea streptomicinei
Premii	Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 1952
Modifică date / text

Selman Abraham Waksman (n.22 iulie 1888 - d.16 august 1973) a fost un biochimist ajuns celebru datorită cercetărilor sale cu privire la substanțe organice și la descompunerea acestora, cercetări care au dus, în 1943, la descoperirea streptomicinei. În 1952 a primit Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină.

S-a născut în Nova Prîluka, Ucraina, în apropiere de Kiev în casa lui Jacob Waksman și a Fridiei London. Educația și-a primit-o inițial de la profesori particulari, după care și-a continuat studiile la Odessa. Aici a obținut diploma de bacalaureat în 1910. Imediat după obținerea diplomei a imigrat în SUA, unde a absolvit, în 1915, Colegiul Rutgers din New Jersey, unde și-a luat licența în agricultură.

A efectuat cercetări în domeniul bacteriologiei solului, la Stațiunea Agricolă Experimentală din New Jersey, sub îndrumarea doctorului J.G. Lipman, după care a trecut cu succes examenul de masterat în 1916. În același an, Waksman a fost naturalizat cetățean american și a fost numit cercetător asociat la Universitatea California, unde și-a luat doctoratul în biochimie, în 1918. La invitația lui Lipman, revine la Rutgers, unde a primit un post de microbiolog în cadrul Departamentului de biochimie și microbiologie. La Universitatea Rutgers, Waksman a descoperit câteva antibiotice, între care actinomycin, clavacin, streptothricin, streptomycin, grisein, neomycin, fradicin, candicidin, candidin și altele. Două dintre ele, streptomycin și neomycin, și-au găsit aplicații extinse în tratamentul multor boli infecțioase. Streptomycin a fost primul antibiotic care a putut fi folosit pentru a vindeca tuberculoza. Waksman este considerat a fi creatorul termenului de "antibiotic".

Circumstanțele și meritul descoperii streptomicinei au fost vehement contestate de unul din studenții lui Waksman, Albert Schatz, care i-a intentat un proces. Rezultatul procesului a fost, pe de o parte, o despăgubire substanțială pentru Schatz și, pe de altă parte, hotărârea judecătorului ca Waksman și Schatz să fie considerați codescoperitori ai streptomicinei. Schatz a avut câștig de cauză pentru că el a fost cel care, sub îndrumarea lui Waksman, a efectuat lucrările de laborator, folosind tehnicile, echipamentul și laboratorul lui Waksman.

Cu această ocazie, s-a pus și problema dacă nu ar fi trebuit ca și Schatz să fie inclus în Premiul Nobel atribuit în 1952, dar s-a argumentat că Waksman nu a primit premiul numai pentru descoperirea streptomicinei, ci și pentru dezvoltarea metodelor și tehnicilor care au permis nu numai această descoperire, ci și descoperirea multor altor antibiotice.

A murit în 1973 și a fost înmormântat la Woods Hole, Massachusetts.

Iată câteva cărți scrise de Waksman:

• Enzymes (1926)
• Principles of Soil Microbiology (1938)
• My Life with the Microbes (1954) (autobiografie)

• Nobel Prize: Selman Waksman
• Waksman Foundation for Microbiology
• Streptomycin, Schatz v. Waksman, and the Balance of Credit for Discovery
• Findagrave: Selman Waksman
• Selman Waksman - Premiul Nobel pentru Medicină 1952^{[nefuncțională]}, 20 septembrie 2008, Jurnalul Național