Sulfură de mercur (II)

Identificare
Sulfură de mercur (II)


Nume IUPAC	Sulfură de mercur (II)
Alte denumiri	Sulfură mercurică Cinabru
SMILES
Număr CAS	1344-48-5
PubChem CID	62402
Informații generale
Formulă chimică	HgS
Masă molară	232,66 g/mol
Proprietăți
Densitate	8,10 g/cm³
Punct de topire	580 °C
Solubilitate în apă
insolubil
Toxic, Periculos pentru mediu,
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică date / text

Sulfura de mercur (II) (numită și sulfură mercurică) este un compus chimic al sulfului și mercurului, având formula chimică HgS. Este insolubilă în apă.^[1]

Structura cristalină

Sulfura de mercur este un compus dimorf, având două forme cristaline:

forma roșie, numită cinabru (α-HgS, trigonal, hP6, P3221), forma în care mercurul este cel mai răspândit în natură;
forma neagră, numită metacinabru (β-HgS), este mai puțin răspândită în natură și adoptă structura cristalină a blendei (T²_d-F43m).^[2]

Obținere și proprietăți chimice

β-HgS se poate obține prin precipitare, sub forma unui compus negru, foarte greu solubil, în urma reacției hidrogenului sulfurat (H₂S) gazos, care se barbotează într-o soluție ce conține săruri ale mercurului divalent (de exemplu, azotat de mercur (II)):^[3]

{\ce {{H2S}+ {Hg(NO3)2}-> {HgS}+ 2{HNO3}}}

β-HgS reacționează doar cu acizi concentrați.^[1]
Mercurul metalic se poate obține plecându-se de la cinabru, prin prăjirea mineralului în aer, iar apoi prin condensarea vaporilor.^[1]

Referințe

^ ^a ^b ^c Greenwood, Norman N.; Earnshaw, Alan (1984). Chemistry of the Elements. Oxford: Pergamon Press. p. 1406. ISBN 0-08-022057-6.
^ Glazer, A. M.; Stadnicka K. (1986). „On the origin of optical activity in crystal structures”. J. Appl. Cryst. 19 (2): 108–122. doi:10.1107/S0021889886089823.
^ Cotton, F. Albert; Wilkinson, Geoffrey; Murillo, Carlos A.; Bochmann, Manfred (1999), Advanced Inorganic Chemistry (ed. 6), New York: Wiley-Interscience, ISBN 0-471-19957-5

[Greenwood-1] Greenwood, Norman N.; Earnshaw, Alan (1984). Chemistry of the Elements. Oxford: Pergamon Press. p. 1406. ISBN 0-08-022057-6.

[2] Glazer, A. M.; Stadnicka K. (1986). „On the origin of optical activity in crystal structures”. J. Appl. Cryst. 19 (2): 108–122. doi:10.1107/S0021889886089823.

[3] Cotton, F. Albert; Wilkinson, Geoffrey; Murillo, Carlos A.; Bochmann, Manfred (1999), Advanced Inorganic Chemistry (ed. 6), New York: Wiley-Interscience, ISBN 0-471-19957-5

[1]

[2]

[3]