Vasilije Petrović

Vasilije al III-lea Petrović-Njegoš
Date personale
Născut1709[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Njeguši, comuna Cetinje, Muntenegru Modificați la Wikidata
Decedat (57 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Sankt Petersburg, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
ÎnmormântatBlagoveșcenskaia țerkov Aleksandro-Nevskoi lavrî[*][[Blagoveșcenskaia țerkov Aleksandro-Nevskoi lavrî (church in Saint Petersburg, Russia)|​]] Modificați la Wikidata
Părințiunknown Petrovic-Njegoš[*][[unknown Petrovic-Njegoš (Peerage person ID=221424)|​]][6] Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*]​ Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
preot Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba sârbă[7] Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Vasilije Petrović (în sârbă Василије Петровић; n. 1709, Njeguši, comuna Cetinje, Muntenegru – d. , Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost episcop mitropolit de Cetinje (prinț-episcop al Muntenegrului⁠(d)) și a domnit împreună cu Sava Petrović⁠(d), vărul său. Este autorul lucrării Istoria Muntenegrului, publicată în 1754.

Context politic

[modificare | modificare sursă]

Istoria politică modernă a Muntenegrului a început cu mitropolitul Danilo⁠(d) (1696–1735), care a fondat un stat condus de o dinastie din familia Petrović-Njegoš⁠(d). Danilo a fost succedat ulterior cei doi nepoți ai săi, mai întâi de Sava Petrović⁠(d) (1735–1781) și apoi de Vasilije (1744–1766), care au domnit pentru o perioadă împreună.[8]

Episcopul Sava a fost o persoană retrasă și s-a dedicat mai mult religiei decât politicii. El a avut o oarecare influență în rândul conducătorilor locali ai Muntenegrului. A pledat pentru o alianță a Muntenegrului cu Rusia ca mijloc de a învinge Imperiul Otoman și de a obține statutul de independență al Muntenegrului.[8] De asemenea, a întreținut bune relații cu Republica Venețiană.[9]

Prinț-episcop al Muntenegrului

[modificare | modificare sursă]

În timpul mandatului său, Vasilije a domnit împreună cu Sava⁠(d), fratele său, în calitate de coadjutor al acestuia, și a devenit efectiv cea mai înaltă autoritate din Muntenegru și reprezentantul acestuia în străinătate. Între anii 1750 și 1766 a încercat zadarnic să o convingă pe împărăteasa Maria Tereza a Austriei că „din vremea lui Alexandru cel Mare”, Muntenegru a fost o „republică separată... [pe care] o conduce mitropolitul”.[10]

A trăit în Rusia din 1752 până în 1754 și apoi a efectuat mai multe călătorii suplimentare pentru a obține ajutor rusesc. Cu ajutorul armelor rusești, a intrat în război cu turcii și apoi a trebuit să se refugieze din nou în Rusia. În anul 1766, în timp ce se afla la Sankt Petersburg, a murit de pneumonie.[8]

Urmări

[modificare | modificare sursă]

După moartea lui Vasilije, Sava a preluat din nou puterea și a continuat aceeași politică externă ca și mai înainte, aliindu-se cu Veneția. Cu toate acestea, domnia lui Sava nu a durat mult, deoarece, în anul 1768, aventurierul Šćepan Mali⁠(d), pretinzând că este însuși țarul rus detronat Petru al III-lea, a reușit să convingă poporul muntenegrean că el ar trebui să conducă țara.[8]

Šćepan Mali a rupt imediat legăturile cu Veneția, a implementat un stat de drept și a început să construiască drumuri până când a fost ucis în anul 1773 de un asasin trimis de vizirul de Skadar.[8][11][12]

Sava a revenit la conducerea Muntenegrului în calitate de prinț-episcop și i-a succedat ca mitropolit în 1781 nepotul său, Arsenije Plamenac⁠(d) (1781–1784) din regiunea sudică Crmnica⁠(d). Arsenije avea să moară la rândul său după numai câțiva ani, în 1784. După moartea lui, un alt membru al familiei Petrović-Njegoš, Petar I Petrović-Njegoš (1784–1830), a devenit mitropolit de Cetinje și prinț-episcop al Muntenegrului.[8]

Activitatea literară

[modificare | modificare sursă]

Scrierea și predarea istoriei muntenegrene a reprezentat un interes major al lui Vasilije Petrović în cea mai mare parte a vieții sale, precum și ocupația sa principală ca lider spiritual. Istorija o Černoj Gori („Istoria Muntenegrului”), publicată în 1754 la Sankt Petersburg, este cea mai renumită lucrare a sa.[13] Inspirată din relatări ale oamenilor simpli, cartea a reprezentat prima încercare de scriere a istoriei Muntenegrului.[8][9] Vasilije Petrović a făcut un efort pentru obținerea sprijinului politic rusesc pentru Muntenegru împotriva otomanilor prin evidențierea și mitologizarea luptelor muntenegrene.[9][13] Cartea sa a susținut pentru prima dată ideea independenței Muntenegrului, cu toate că nu a avut un impact imediat prea mare.[14] Istoricii literari îi atribuie, de asemenea, lui Vasilije Petrović scrierea unor secțiuni (Odă lui Nemanja) din Cronica de la Cetinje⁠(d).[15]

Scrieri

[modificare | modificare sursă]
  • Istoria Muntenegrului (în sârbă Историја о Черној Гори)
  • Odă lui Nemanja (în sârbă Похвала Немањи)

Titlu

[modificare | modificare sursă]
  • Mitropolit de Muntenegru, Skenderija și Primorje și Exarhul tronului sârbesc (smjerni mitropolit crnogorski, skenderijski i primorski i trona srpskoga egzarh)[16]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Vasilije Petrović, NUKAT 
  3. ^ Василије Његош Petrović, CONOR.SR[*][[CONOR.SR (Serbian authority control)|​]] 
  4. ^ Metropolitan Ruler of Montenegro Vasilije, Faceted Application of Subject Terminology, accesat în  
  5. ^ Vasilije Petrović, MAK 
  6. ^ The Peerage 
  7. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  8. ^ a b c d e f g Pavlovic, Srdja (). Balkan Anschluss: The Annexation of Montenegro and the Creation of the Common South Slavic State. Purdue University Press. pp. 33–36. ISBN 9781557534651. 
  9. ^ a b c Roberts, Elizabeth (). Realm of the Black Mountain: A History of Montenegro. Cornell University Press. pp. 148–149. ISBN 9780801446016. 
  10. ^ Banac, Ivo (). The National Question in Yugoslavia: Origins, History, Politics. Cornell University Press. p. 274. ISBN 9781501701948. 
  11. ^ Diamond, Neil; Knežević, Marija, ed. (). Images of Montenegro in Anglo-American Creative Writing and Film. Cambridge Scholars Publishing. p. 10. ISBN 9781443862707. 
  12. ^ Ivetic, Egidio (). History of the Adriatic: A Sea and Its Civilization. John Wiley & Sons. p. 55. ISBN 9781509552535. 
  13. ^ a b Mitev, Plamen (). Empires and Peninsulas: Southeastern Europe Between Karlowitz and the Peace of Adrianople, 1699-1829. LIT Verlag Münster. p. 91. ISBN 9783643106117. 
  14. ^ Banovic, Branko (). The Montenegrin Warrior Tradition: Questions and Controversies over NATO Membership. Springer. p. 49. ISBN 9781137552280. 
  15. ^ „Nastajanje, čuvanje i korišćenje arhivske građe za vrijeme vladika iz raznih plemena i prvih Petrovića”. Državni Arhiv Crne Gore. . Arhivat din original la . Accesat în . Cetinjski ljetopis je specifičan jer su u njega umetnuti prijepisi povelja crnogorskih vladara. Vladika Vasilije je, u cjelini ili fragmentarno, prepisao sve povelje Crnojevića koje su mu bile dostupne. 
  16. ^ „Projekat Rastko Cetinje - Vasilije Petrovic Njegos - Istorija o Crnoj Gori”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


Funcții religioase
Predecesor:
Sava⁠(d) 		Mitropolit de Cetinje⁠(d)
1744–1766 		Succesor:
Sava⁠(d)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vasilije_Petrović&oldid=16395617