Virgulă

Virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic o pauză între părți de propoziție (vezi Sintaxa propoziției) sau între propozițiile unei fraze (vezi Sintaxa frazei), despărțindu-le pe baza raporturilor sintactice.

Virgula se folosește în scrierea multor limbi — toate limbile scrise cu alfabetul latin și o parte din celelalte — pentru a structura fraza și propoziția și a evita posibilele ambiguități. Astfel, virgula joacă un rol similar cu pauzele, variațiile de ritm și intonația în limba vorbită. Utilizarea virgulei diferă de la o limbă la alta, lucrările normative ale fiecăreia impunând reguli mai mult sau mai puțin precise în care virgula este obligatorie, opțională sau nepermisă.

Vezi și Virgula în limba română.

În scrierea numerelor, virgula separă partea întreagă a unui număr de partea sa fracționară. De exemplu: 3,14159.

În aritmetica englezească, virgula se folosește pentru separarea ordinelor de mărime, iar punctul pentru separarea părții întregi de partea fracționară. Numărul cincisprezece milioane se va scrie „15,000,000”.

Vezi virgulă fixă și virgulă mobilă

Virgula este un semn scris în partea de sus a unui rând melodic, care arată când trebuie făcută respirația în timpul interpretării vocale iar în muzica instrumentală indică frazarea.

• Apostrof
• Bară oblică (slash /)
• Bară oblică inversă (backslash \)
• Cratimă
• Două puncte
• Ghilimele
• Linie de dialog
• Linie de pauză
• Punct
• Punct și virgulă
• Puncte de suspensie
• Semnul exclamării
• Semnul întrebării

• Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, ediția a I, ediția a II-a, ediția a III-a, ediția a IV-a, ediția a V-a , Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, București 1960, 1965, 1971, 1983, 2001