Alexandru Solomon (general)

Pentru un regizor de film, vedeți Alexandru Solomon (regizor).

Date personale
Alexandru Solomon
Alexandru Solomon în grad de colonel
Născut	25 februarie 1834 Craiova, Țara Românească
Decedat	14 ianuarie 1875 (40 de ani) București, România
Căsătorit cu	Sofia Ghica
Cetățenie	România
Ocupație	În plus: Ministru de Război
Limbi vorbite	limba română
Studii	Școala superioară de Infanterie a armatei Imperiului Habsburgic din Viena
Activitate
A luptat pentru	Principatul Moldovei, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Gradul	1. Colonel al Principatul Moldovei 2. general de divizie în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
A comandat	Divizia București
Modifică date / text

Alexandru Io(a)n Solomon (n. 25 februarie 1834, Craiova, Țara Românească – d. 14 ianuarie 1875, București, România)^[1] a fost un general român de divizie, comandant al Diviziei București și politician român, ultimul Ministru de Război al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Origini și familie

Alexandru Solomon s-a născut la Craiova în casa de pe strada Păltiniș nr. 1, care se păstrează și azi. A fost nepotul căpitanului Petre și fiul polcovnicului Ioan Solomon (1793-1859),^[2] fost ofițer rus precum cunoscut locotenent sub Tudor Vladimirescu, care a încercat în Revoluția Română din 1848, împreună cu colonelul Ioan Odobescu îndepărtarea guvernului provizoriu.^[3]

Viitorul general a fost căsătorit cu Sofia (d. 22 septembrie 1892), fiica marelui ban Constantin Ghica (6 iunie 1804 – d. 28 august 1867) și a soției sale Sultana Costescu (n. 11 mai 1809 – d. 20 august 1865). O soră, Eliza, a fost căsătorită cu bogatul Ștefan Petrovici-Armis, alta, Elena, măritată cu Lascăr Catargiu, a fost cunoscută în epocă sub supranumele „la belle Hélène”.^[4]^[5]

Biografie

În anul 1852, tânărul Solomon și-a început studiile la Școala superioară de Infanterie din Viena, Imperiul Habsburgic, pe care le-a absolvit în 1854.^[6] După acea, ofițerul în rang de căpitan nu a frecventat vreo școală specială după cei doi ani din Viena, mult mai mult s-a dovedit autodidact în privința militară, sprijinindu-se și folosind multă practică. Dar desigur și viața militară a părintelui nu a fost defavorabilă carierei. Aceasta i-a creat reputația de a avea atavice tradițiuni de bun ostaș, pătruns de spiritul de disciplină și al ordinii. Astfel a avansat repede la gradul de maior și în același an înaintat la cel de colonel (1858).^[7] Pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este colonel și comandant al aceluiași Regiment 1 de Infanterie, ce fusese comandat de tatăl său.^[8] Solomon a fost primit în 1861 de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, cercetând posibilitățile unui sprijin rusesc pentru obținerea unirii depline a principatelor române.^[9]

În ziua de 30 ianuarie 1866, colonelul Alexandru Solomon l-a înlocuit pe Savel Manu ca Ministru al Apărării Naționale în guvernul lui Nicolae Crețulescu, demisionând, din cauza răsturnării domniei principelui Cuza, nici măcar două săptămâni mai târziu, pe 11/23 februarie. Colonelul, care nu intrase în complot împotriva domnitorului și care era de temut, a fost arestat.^[10] El totuși a izbutit să evadeze și să ajungă la regimentul lui nr. 1 de infanterie, und s-a aflat în siguranță.^[11] Solomon a fost ultimul Ministru de Război al lui Cuza care a abdicat de asemenea în aceeași noapte.^[12]

În anul 1871, îl revedem pe Solomon ca general și comandantul Diviziei București, unde a scos armata din cazărmi împotriva studenților ieșiți în stradă pentru a demonstra contra serbării zilei de naștere al proaspătului împărat german Wilhelm I prin colonia germană în sala Slătineanu (ulterior Capșa) pe 22 martie. Manifestarea a fost purtată în primul rând de elemente filofranceze și antidinastice (a se înțelege antiprusace). Prin intervenția trupelor de infanterie și cavalerie, sub conducerea generalului a fost împrăștiată mulțimea care asediase, chiar dacă numai câteva ore, pe reprezentantul împăratului biruitor Joseph Maria Friedrich von Radowitz (1839-1912). Împrejurimile palatului au fost ocupate de soldați.^[13] Prin eforturile lui Ion Ghica și Lascăr Catargiu a fost împiedicată o vărsare de sânge, dar generalul l-a acuzat pe Ghica „că demoralizează trupa prin șovăiala lui”. Urmarea a fost demisia politicianului la cererea domnitorului Carol I.^[14]

Solomon a murit timpuriu, la vârsta de nici măcar 41 de ani și este înmormântat la Colentina, în biserica familiei Ghika, Teiul Doamnei.^[4]

Vezi și

Ghika București - cimitirul Ghica-Tei

Note

^ Bucureștii vechi, Alexandru Solomon
^ Gheorghe Manolea, Alexandru Solomon
^ Dimitrie R. Rosetti: Dicționarul contimporanilor, Editura Populară, București 1897, p. 171
^ ^a ^b Emanoil Hagi-Mosco, Mihai Sorin Rădulescu: București, Editura Fundației Culturale Române, București 1995, p. 292
^ Institutul de Istorie "N. Iorga": Revista istorică, vol.16, Editura Academiei Române, București 2005, p. 89
^ Emil I. Cerkez: Din vremuri trecute, Editura Do-Minor, București 2005, p. 163
^ Secția de Istorie si Arheologie, Academia Republicii Socialiste România. Institutul de Istorie: Revista de istorie, vol. 33, Editura Academiei Republicii Socialiste România., București 1980, p. 1739
^ Ioan Lăcustă: De la o unire la alta: memorie sau memorialiști 1859-1918, Colecția Memoria, Editura Albatros, București 2005, p. 74
^ Dan Berindei: Politică externă și diplomați la începuturile României moderne, Editura Mica Valahie, București 2011, p. 139
^ Dimitrie Severeanu: „Din amintirile mele (1853-1929)”, vol. 2, editată de „Societatea de Chirurgie”, București 1929, p.32
^ Societatea de Științe Istorice din Republica Socialistă România: „Magazin istoric”, vol. 30, București 1996, p. 107
^ Societatea de Științe Istorice din Republica Socialistă România: Magazin istoric, vol. 30, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București 1971, p. 106 p.
^ Academia Republicii Socialiste România. Secția de Științe Istorice: Studii: revistă de istorie, vol. 24, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București 1971, p. 210
^ Corneliu Șenchea: „Glorii și păcate bucureștene”, Editura Ideea europeană, București 2011, cap. VI: „Bucureștii vechiului regat”, p. 78

Predecesor:
general Savel Manu

Ministrul Apărării Naționale
30 ianuarie 1866 – 10 februarie 1866

Succesor:
maior Dimitrie Lecca

[1] Bucureștii vechi, Alexandru Solomon

[2] Gheorghe Manolea, Alexandru Solomon

[3] Dimitrie R. Rosetti: Dicționarul contimporanilor, Editura Populară, București 1897, p. 171

[Hagi-Mosco,_Rădulescu-4] Emanoil Hagi-Mosco, Mihai Sorin Rădulescu: București, Editura Fundației Culturale Române, București 1995, p. 292

[5] Institutul de Istorie "N. Iorga": Revista istorică, vol.16, Editura Academiei Române, București 2005, p. 89

[6] Emil I. Cerkez: Din vremuri trecute, Editura Do-Minor, București 2005, p. 163

[7] Secția de Istorie si Arheologie, Academia Republicii Socialiste România. Institutul de Istorie: Revista de istorie, vol. 33, Editura Academiei Republicii Socialiste România., București 1980, p. 1739

[8] Ioan Lăcustă: De la o unire la alta: memorie sau memorialiști 1859-1918, Colecția Memoria, Editura Albatros, București 2005, p. 74

[9] Dan Berindei: Politică externă și diplomați la începuturile României moderne, Editura Mica Valahie, București 2011, p. 139

[10] Dimitrie Severeanu: „Din amintirile mele (1853-1929)”, vol. 2, editată de „Societatea de Chirurgie”, București 1929, p.32

[11] Societatea de Științe Istorice din Republica Socialistă România: „Magazin istoric”, vol. 30, București 1996, p. 107

[12] Societatea de Științe Istorice din Republica Socialistă România: Magazin istoric, vol. 30, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București 1971, p. 106 p.

[13] Academia Republicii Socialiste România. Secția de Științe Istorice: Studii: revistă de istorie, vol. 24, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București 1971, p. 210

[14] Corneliu Șenchea: „Glorii și păcate bucureștene”, Editura Ideea europeană, București 2011, cap. VI: „Bucureștii vechiului regat”, p. 78

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]