Nicolae Ciupercă

Nicolae Ciupercă
Date personale
Născut	20 aprilie 1882 Râmnicu Sărat, Râmnicu-Sărat, România
Decedat	25 mai 1950 București, România
Cauza decesului	boala Parkinson
Cetățenie	România
Ocupație	politician militar
Limbi vorbite	limba română
Studii	Școala militară de ofițeri activi de cavalerie și infanterie (1900–1902) Școala superioară de război (1911–1913)
Activitate
Ramura	Forțele Terestre Române
Gradul	Sublocotenent (1902) Locotenent (1907) Căpitan (1911) Maior (1916) Locotenent-colonel (1917) Colonel (1920) General de brigadă (1930) General de divizie (1937) General de corp de armată (1941) Trecut în rezervă (1941)
Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Balcanic Primul Război Mondial Al Doilea Război Mondial
Funcții	Comandant al Corpului de Armată 3 (1937–1938) Ministru de război (1938–1939) Comandant al inspectoratului general de armatei nr. 3 (1939) Comandant al Armatei 2 (1939–1940) Comandant al Armatei 4 (1940–1941)
Modifică date / text

Nicolae Ciupercă (n. 20 aprilie 1882, Râmnicu Sărat — d. 25 mai 1950, Închisoarea Văcărești) a fost un politician și general român.

- Absolvă școala primară și cursul inferior de liceu la Râmnicu Sărat; apoi cursul superior de liceu la Școala fiilor de ofițeri (liceul militar) din Iași; - Urmează Școala militară de ofițeri activi de Infanterie din București și o termină în 1902 ca Șef de promoție, obținând gradul de sublocotenent; - Absolvă cursurile Școlii Superioare de război din Paris în 1913.

Participă la Războiul de întregire ca maior, șef al biroului operații al armatei a II-a (condusă de general Averescu) "contribuind de aproape la pregătirea și executarea operațiunilor ofensive din iulie 1917";

• 1930 - General de Brigadă.
• 1933 - General de Divizie.

A fost înaintat la gradul de general de corp de armată cu începere de la data de 6 iunie 1940.^[1]

• 1938 – 1939 - Ministru de Război al României.
• 1939 - Inspector General al Armatei.
• 3 iunie – 9 septembrie 1940 - Comandantul Armatei a 4-a.
• 12 septembrie 1939 – 22 septembrie 1940 - Comandant al Armatei a 2-a.
• 22 iunie 1941 - 9 septembrie 1941 - Comandant al Armatei a IV-a; participă la operațiunile pentru dezrobirea Basarabiei.

Este numit ministru al Apărării Naționale în 1939 pentru o scurtă perioadă. Își va da demisia pentru că nu a fost de acord cu cheltuirea unor fonduri din bugetul militar care, conform ordinului regelui, primeau o destinație secretă, imposibil de verificat;

La 9 septembrie 1941 a demisionat din funcția de comandant al Armatei a IV-a, în semn de protest, întrucât a fost împotriva continuării războiului dincolo de Nistru. S-a adresat mareșalului Antonescu: „Măi Ioane, noi nu avem ce căuta în Rusia. Ne-am luat înapoi moșia noastră, furată de sovietici și cu asta gata. Să procedăm și noi cum a procedat țăranul nostru întotdeauna. După ce a alungat animalele străine ce intraseră pe ogorul lui, gata, și-a văzut de treburile din propria lui gospodărie. Dar nu m-a ascultat...” În baza raportului nr. 54.839 întocmit la 4 octombrie 1941 de generalul de divizie Constantin Pantazi, ministru secretar de stat la Departamentul Apărării Naționale, Mihai Antonescu, vicepreședintele și președintele ad-interim al Consiliului de Miniștri, a aprobat demisia generalului Ciupercă din cadrele active ale armatei și trecerea lui în rezervă începând cu data de 13 octombrie 1941.^[2]

Generalul de corp de armată Nicolae Ciupercă a fost decorat pe 17 octombrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. III-a „pentru devotamentul, abnegația și energia cu care a comandat în situații foarte grele, în intervalul dela 22 Iunie la 9 Septemvrie 1941”.^[3]

Devenit indezirabil comuniștilor este arestat la data de 12 septembrie 1948 pentru acuzația de „complot și uneltire contra ordinii sociale”, după ce s-a alăturat grupării anticomuniste „Graiul Sângelui”,^[4] fiind încarcerat în celula numărul 8, la data de 31 decembrie 1948, în Penitenciarul Jilava. A decedat la data de 25 mai 1950 în spitalul central nr. 1 al Penitenciarului Văcărești, fiind bolnav de scleroză cerebrală, sindromul Parkinson, miocardită și azotemie.

• Medalia "Bărbăție și Credință" - clasa a II-a - I.D. 2079/12.005.1914;
• Steaua României cu spade în gradul de cavaler" - I.D. 437/13.05.1917;
• Coroana României în gradul de ofițer - I.D. 846/9.08.1917;
• Croix de Guerre - brevet 834/13.02.1918;
• Ordinul imperial rus "Sfânta Ana" de clasa a 2-a cu săbii, brevet 11360/29.08.1917;
• Ordinul "Polonia Restituta" în gradul de Comandor - brevet 66928/19.12.1924;
• Steaua României în gradul de Comandor cu însemnele de pace - I.D. 20/1335/9.05.1934;
• Ordinul „Coroana României” în gradul de Mare Cruce (8 iunie 1940)^[5]
• Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa III-a (17 octombrie 1941)^[3]
• "Coroana României cu spade" în grad de Mare Cruce cu Panglici de Virtute Militară - I.D. 2168/29.07.1942;

• Florica Dobre și Alesandru Duțu, Drama generalilor români, Editura Enciclopedică, București, 1997