Biserica de lemn din Șișești

Biserica de lemn din Șișești, județul Maramureș, a fost construită în anul 1672, modificată în 1763 și înlocuită în 1890 de biserica unirii ridicată de Vasile Lucaciu. Din biserica de lemn se păstrează vechea absidă a altarului, în care au fost montate cele două portale de lemn frumos sculptate. Monumentul este protejat în Complexul Memorial „Vasile Lucaciu” din Șișești (cod LMI MM-II-a-A-04757) și folosit drept altar pentru slujbele ținute sub cerul liber de către comunitatea română unită din localitate.^[1]

Istoric

Vechimea bisericii a fost înregistrată în datele culese de Vasile Lucaciu: Biserica cea veche de lemn au fost zidită cu ușă laterală către amiază-zi. Cu timpul au devenit mică și poporul o au mărit-o, adaugând un pridvor și tăind ușă de intrare de către apus. Văleatul tăiat deasupra ușei celei vechi arată, că aceasta s-au întâmplat în anul 1672. Împodobirea pridvorului și probabil și pictarea tindei muierilor, după cum arată văleatul din frontul Bisericei, s-au făcut în anul 1763. Această s. Biserică și cu ia comuna întreagă au trebuit să-și aibă o însemnătate deosebită.^[2] Așadar, biserica a fost datată peste intrarea veche din anul 1672. Intrarea de pe apus înregistra o schimbare în planul bisericii și în structura de sprijin a turnului din 1763.

Biserica a fost demolată după 1890, odată cu terminarea bisericii de zid, ridicată de Vasile Lucaciu. Absida altarului a fost păstrată în cimitir cu funcția de capelă de cimitir.

După Revoluția din 1989 și până în anul 2009 Parohia Ortodoxă Șișești s-a opus restituirii acestui monument și a casei parohiale greco-catolice către proprietar. În data de 19 februarie 2009 ÎCCJ a respins în mod irevocabil acțiunea judecătorească pornită de Parohia Ortodoxă Șișești și a dat câștig de cauză Parohiei Române Unite Șișești.^[3]

Note

^ Sărbătoarea zilei naționale la Șișești, 2010 Arhivat în 19 februarie 2015, la Wayback Machine. (accesat 21 februarie 2011).
^ Babiciu, Gavril. „Mecca românilor din Ardeal! (I)”. în Șișești Vatră Străbună, vol. III, 2007, p. 65-70.
^ „Decizia 950 din 19 februarie 2009”. Arhivat din original la 8 iulie 2009. Accesat în 21 februarie 2011.