Biserica de lemn din Drăgoiești, Gorj

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Drăgoiești, comuna Crasna, județul Gorj, foto: septembrie 2009.
Prispa
Sfâlpi şi fruntar la prispă
Biserica (vest)
Împrejurimi

Biserica de lemn din Drăgoiești, comuna Crasna, județul Gorj, a fost construită în 1760[1]. Are hramul „Sf.Cuvioasă Paraschiva” (14 octombrie). Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: GJ-II-m-B-09297.

Istoric și trăsături

[modificare | modificare sursă]

Îndeplinește rolul de capelă de cimitir; a fost închisă cultului după 1922 când a fost construită biserica parohială de zid din Dumbrăveni (Deal)[2]. Datează din anul 1720, în unele surse anul reparației din 1829 fiind socotit al ridicării[3].

Are bârnele aparente (a existat doar intenția de tencuire), astfel încât se pot observa îmbinările în coadă de rândunică și consolele cu profile curbe[4]. Nava este dreptunghiulară, cu dimensiunile de 7,60 m/4 m[5], absida altarului poligonală, decroșată, cu cinci laturi.

Acoperirea interioară cuprinde bolți semicilindrice, retrase de la linia pereților, în navă, iar la altar boltă semicilindrică, tangentă la traseul pereților prin fâșiile curbe[6]. O intervenție inestetică este învelitoarea de țiglă peste acoperiș[7].

Din tâmpla veche se păstrează Crucea Răstignirii și moleniile. Icoanele de praznice, ușile împărătești, cu Buna Vestire în decor arhitectural și busturile regilor David și Solomon, poalele de icoane aparțin începutului de secol XIX, fiind realizate de un zugrav care a mai lucrat în zonă[8].

Vechile icoane au fost alterate de repictarea făcută de Gheorghe Ciocârlan în anul 1987. Biserica deține și un candelabru de lemn, cu brațele cruci și decor floral, semnat de „Dumitru 1865 iunie 25”[9].

Studii regionale
  • Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din județul Gorj. București: Arc 2000. ISBN 973-99718-2-2. 
  1. ^ Lăcașuri de cult din România
  2. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.148
  3. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.141
  4. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.141
  5. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.148
  6. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.148
  7. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.141
  8. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.142
  9. ^ Ioana Cristache-Panait, pag.142

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior

[modificare | modificare sursă]