Cea mai importantă competiție internațională de fotbal între țări și va fi găzduită de Canada, Mexic și Statele Unite în 2026. FIFA a primit 2 cereri de organizare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2026 din partea următoarelor țări: Canada, Mexic, Statele Unite și Maroc; în cele din urmă primele 3 fiind câștigătoare pentru organizarea turneului. La data de 13 iunie 2018, la cel de al 68-lea Congres FIFA în Moscova, Canada, Mexic și Statele Unite au câștigat cu 134 de voturi, în timp ce Maroc a avut doar 65.
Acesta este primul turneu care se va organiza cu 48 de țări, până acum fiind organizat doar cu 32 de țări.
Inițial, 23 de orașe din cele trei țări și-au anunțat intenția de a găzdui meciuri. Șaptesprezece erau din Statele Unite, trei din Canada și trei din Mexic. Ulterior, FIFA a ales în 2021 șaisprezece dintre aceste orașe.[2][3] (două din Canada, 11 din Statele Unite și trei din Mexic)[4]
Montréal, Canada : în iulie 2021, orașul a anunțat retragerea candidaturii sale din cauza lipsei fondurilor, după retragerea susținerii din partea guvernului provinciei Québec.
Programarea stadioanelor a avut loc la începutul lunii februarie 2024, dar urmează ca fiecare stadion să fie alocat unei grupe, iar după tragerea la sorți a grupelor, și împerecherea stadioanelor cu diferitele grupe, să fie confirmate și orele de start.[6]
1În 1950 finala Campionatului Mondial nu a avut loc oficial. 2Nu s-au jucat meciuri de calificare deoarece locurile erau date numai pe bază de invitație.3Argentina, Uruguay și Paraguay vor fi gazdele meciurilor inaugurale.