Dan Motreanu

Dan Motreanu
Date personale
Născut (54 de ani) Modificați la Wikidata
Orăștie, Hunedoara, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România[2] Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Europarlamentar Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
[1][2]
CircumscripțiaRomânia
Legislaturăa IX-a legislatură a Parlamentului European
a X-a legislatură a Parlamentului European[*]
Grup parlamentarGrupul Partidului Popular European
Ales înAlegeri pentru Parlamentul European, 2019
Alegeri pentru Parlamentul European, 2024
Deputat al României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
CircumscripțiaCălărași
Legislaturălegislatura 2008–2012
legislatura 2012–2016[*]
În funcție
 – 
CircumscripțiaBucurești
Legislaturălegislatura 2004–2008[*]
Ministru al agriculturii și dezvoltării rurale Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deGheorghe Flutur
Succedat deDecebal Traian Banana

Partid politicPNL  Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea de Vest din Timișoara

Dan Ștefan Motreanu (n. , Orăștie, Hunedoara, România) este un politician român, care a fost ales ca deputat de București pe listele PNL. În perioada 6 decembrie 2006–5 aprilie 2007, el a îndeplinit funcția de ministru al agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale în Guvernul Tăriceanu.

Cariera profesională

[modificare | modificare sursă]

Dan Ștefan Motreanu s-a născut la data de 11 septembrie 1970 în orașul Orăștie (județul Hunedoara). A absolvit în anul 1995 Facultatea de Litere și Filozofie-Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. După absolvirea facultății, a lucrat ca profesor de istorie și cultură civică la Alba Iulia (1995-1997) și ca redactor la ziarul Observator și corespondent al agenției de știri Mediafax în jud. Alba (1996-1997).

În anul 1997, este numit ca expert parlamentar. În paralel, își continuă și studiile, absolvind cursul postuniversitar la distanță de "Dezvoltare a Abilităților Antreprenoriale" organizat de Universitatea Neuchatel (Elveția) și de Fundația Româno-Elvețiană (1998). Între anii 1998-1999, urmează cursuri de pregătire privind derularea fondurilor europene organizate de Comisia Europeană. Apoi, în anul 2000, a absolvit cursuri postuniversitare la Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, obținând diploma de "Manager în Administrația Publică".

Ca urmare a studiilor absolvite, Dan Motreanu a îndeplinit funcțiile de Șef de serviciu la Agenția pentru Dezvoltare Regională "Centru" (1999-2001) și de Director al Unității de Implementare "Proiectul de dezvoltare rurală a Munților Apuseni" - finanțat de FIDA (2001-2002). În anul 2005, a absolvit și Colegiul Național de Apărare. În prezent, este student la cursurile de masterat în "Relații Publice și Comunicare" ale Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Activitate politică

[modificare | modificare sursă]

Dan Motreanu este membru al Partidului Național Liberal (PNL) din anul 1990. Ca membru în Alianța Civică a participat la diverse acțiuni cu caracter civic. A deținut funcțiile de vicepreședinte al organizației municipale Alba Iulia a PNL (1997) și de vicepreședinte al organizației județene PNL Alba (1998-2002).

Între anii 1998-2002, a fost membru în Biroul Permanent Național al Tineretului Liberal, după care în perioada 2002-2005 a deținut funcția de președinte al Tineretului Național Liberal. În anul 2005 a fost ales ca secretar general al Partidului Naționale Liberal (PNL), deținând această funcție timp de un an până la preluarea funcției ministeriale.

În perioada 2000-2004, a deținut funcția de consilier județean în Consiliul Județean Alba. În urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, a fost ales ca deputat de București pe listele PNL. În această calitate, a îndeplinit funcțiile de președinte al Comisiei de Administrație Publică, Amenajarea Teritoriului și Protecția Mediului din Camera Deputaților (până în septembrie 2005) și de chestor al Camerei Deputaților (septembrie-decembrie 2006). Din februarie 2007, este membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.

Ca urmare a retragerii sprijinului politic pentru ministrul Gheorghe Flutur, care s-a alăturat grupării Stoica-Stolojan (care a fondat Partidul Liberal-Democrat), portofoliul de la ministru al agriculturii a rămas vacant. După două săptămâni de la vacantarea postului, Comitetul Executiv al PNL a decis nominalizarea la 5 decembrie 2006 a secretarul general al partidului, Dan Motreanu, pentru portofoliul de ministru al agriculturii. Decizia a fost luată în urma votului din cadrul Biroului Politic al PNL, la care Motreanu a obținut 12 voturi, față de numai patru voturi obținute de către Ludovic Orban.[3]

La 6 decembrie 2006, Dan Ștefan Motreanu a fost numit prin decret prezidențial în funcția de ministru al agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale în Guvernul Tăriceanu. A fost eliberat din funcția de ministru la data de 5 aprilie 2007 odată cu restructurarea guvernului. Cu ocazia prezentării bilanțului de la sfârșitul mandatului, el a prezentat ca realizări acreditarea provizorie a celor două agenții de plăți din agricultură, trimiterea spre aprobare către Comisia Europeană a Planului Național Strategic, definitivarea Planului Național de Dezvoltare Rurală, dar și subvenționarea motorinei și aprobarea de noi subvenții pentru fermieri.[4]

Dan Motreanu este căsătorit și are doi copii. Domiciliul său este în municipiul Alba Iulia.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]