Dioclețian

Dioclețian
Împărat roman
Bustul lui Dioclețian la muzeul de arheologie din Istanbul
Date personale
Nume la naștere	Gaius Aurelius Valerius Diocletianus
Născut	22 decembrie 244 Salona, în Dalmația
Decedat	3 decembrie 311 Spalatum (azi Split, în Croația)
Înmormântat	Catedrala Sfântul Domnius din Split
Cauza decesului	cauze naturale
Frați și surori	Maximian Carausius[*][[Carausius (emperor in Britain and northern Gaul from 286 to 293)|​]]
Căsătorit cu	Prisca
Copii	Galeria Valeria[*]​
Religie	Religia în Roma antică
Ocupație	politician monarh
Locul desfășurării activității	Roma Antică[1]
Limbi vorbite	limba latină
Apartenență nobiliară
Titluri	Cezar August
Domnie
Domnie	20 noiembrie 284 – 1 aprilie 286 (singur) 1 aprilie 286 – 1 mai 305 (ca Augustus în Est, cu Maximian ca Augustus în Vest)
Predecesor	Carinus și Numerianus
Succesor	Constantius I și Galerius
Modifică date / text

Dioclețian (numele la naștere Diocles, în greaca veche: Διοκλῆς, numele complet Gaius Aurelius Valerius Diocletianus^[2]; n. anii 240 d.Hr., Doclea^⁠(d), Municipiul Podgorica, Muntenegru – d. 3 decembrie 316 d.Hr., Salona, Cantonul Split-Dalmația, Croația) a fost împărat roman de la 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305. Odată cu urcarea lui pe tron începe era dioclețiană.

Născut într-o familie săracă din Salona, în Dalmația, Dioclețian își începe cariera militară ca simplu soldat, devenind comandantul gărzii personale a lui Numerianus. La moartea acestuia este proclamat Augustus pentru armata din Orient (20 noiembrie 284). După bătălia de la Margus (primăvara anului 285) și dispariția lui Carinus, rămâne unicul împărat, desemnându-l pe tovarășul său de arme, Maximian, Cezar la 1 aprilie 285. Apoi, la 1 martie 286 îl numește Augustus (deci coîmpărat) și îl însărcinează cu apărarea Occidentului. La 1 martie 293, Dioclețian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, care acum erau grupați într-un colegiu în care celor doi Auguști li se subordonează doi Cezari: Galerius și Constanțiu I ^[3].

Dioclețian, cu reședința la Nicomedia, răspundea de administrarea provinciilor orientale (având subordonat pe Caesarul Galerius care, de la Sirmium, asigura paza Iliriei, Macedoniei și Greciei). Căsătoria lui Maximian și a lui Galerius cu fiicele lui Dioclețian, precum și a lui Constanțiu I cu fiica lui Maximian vizau întărirea tetrarhiei, în care rolul lui Dioclețian rămânea predominant.

Între (297-298), Dioclețian poartă un război victorios împotriva Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient.

Încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu) duce, în anii 303-304, la promulgarea a 4 edicte anticreștine care declanșează cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de persecuția lui Dioclețian.

Pe plan intern și extern, imperiul depășește în timpul domniei lui Dioclețian criza secolului III. Puterea militară este separată de cea civilă, toate numirile în aparatul administrativ și militar rămân în apanajul împăratului. O grijă deosebită este acordată întăririi limesului și construirii de numeroase castella și drumuri, care fac din graniță o zonă fortificată. Efectivele militare sporesc la cca. 500 000 de soldați, numărul legiunilor la cca. 60, mai mici și mai mobile. Dobrogea este separată de Moesia Inferior și transformată în provincie separată, sub numele de Scythia (cu reședința în orașul Tomis), aparținând diocezei Tracia și apărată de 2 legiuni cu garnizoana la Noviodunum și Troesmis.

În dorința de a impune noul sistem constituțional, Dioclețian și Maximian abdică în aceeași zi (1 mai 305), cedând locul celei de-a doua tetrarhii și redevin persoane particulare. Dioclețian se retrage, până la moarte, în palatul său din Spalatum (azi Split, în Croația).

• Arnheim, M. T. W. (1972). The senatorial aristocracy in the later Roman empire. Oxford: Clarendon Press. ISBN 978-0-19-814299-7. 
• Brauer, George C. (1975). The age of the soldier emperors : Imperial Rome, A.D. 244–284. Park Ridge, N.J.: Noyes Press. ISBN 978-0-8155-5036-5. 
• Cameron, Averil (1993). The later Roman empire : AD 284–430. Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press. ISBN 978-0-674-51193-4. 
• Sutherland, C. H. V. (1935). „The State of the Imperial Treasury at the Death of Diocletian”. Journal of Roman Studies. 25 (2): 150–162. doi:10.2307/296596. JSTOR 296596. 
• Sutherland, C. H. V. (1955). „Diocletian's Reform of the Coinage”. Journal of Roman Studies. 45: 116–118. doi:10.2307/298751. JSTOR 298751. 
• Sutherland, C. H. V. (1961). „The Denarius and Sestertius in Diocletian's Coinage Reform”. Journal of Roman Studies. 51: 94–97. doi:10.2307/298841. JSTOR 298841. 

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Dioclețian

• De Imperatoribus Romanis - Diocletian (284-305 A.D.)
• Administrator priceput, persecutor nemilos Arhivat în 5 septembrie 2013, la Wayback Machine., 11 aprilie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• Reforma religioasă a lui Dioclețian Arhivat în 3 septembrie 2013, la Wayback Machine., 18 aprilie 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• Scoaterea creștinilor în afara legii Arhivat în 3 septembrie 2013, la Wayback Machine., 9 mai 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
• Patru edicte de persecuție în vremea lui Dioclețian Arhivat în 4 septembrie 2013, la Wayback Machine., 16 mai 2013, Adrian Agachi, Ziarul Lumina