Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Stemă
Prezentare generală
Fondată	2004
Agenții precedente	Comandamentul Protecției Civile Corpului Pompierilor Militari
Competență	România=15.12.2004
Sediu	Str. Mihai Vodă, nr. 6, sector 5, București, România
Buget anual	2.586.046,50 lei (2020) [1]
Agenția părinte	Ministerul Afacerilor Interne
Miniștri responsabili
Ion Marcel Vela
Șefii agenției
Dan-Paul Iamandi, General, Inspector General , Prim-adjunct al inspectorului general Florea Constantin - Colonel Duduc Gabriel - General maior, , Adjunct al inspectorului general [2]
Structuri subordonate
Inspectoratul județean pentru situații de urgență(I.S.U.) unitate teritorială în fiecare județ din România, are în componență 42 de centre operaționale. Sarcini: prevenire și gestionare a situațiilor de urgență (stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor SMURD, salvarea persoanelor și limitarea pagubelor produse de inundații, alunecări de teren, mișcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, sau alte tipuri de dezastre naturale). Serviciile de urgență profesioniste sunt asigurate de către pompierii profesioniști, militari care include și Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. I.S.U. coordonează Serviciile publice și private de urgență.
Prezență online
https://www.igsu.ro/
Modifică date / text

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (acronim: IGSU) este o structură specializată subordonată Ministerului Afacerilor Interne și încadrată cu militari și civili^[1]. Aceasta s-a înființat în 15 decembrie 2004 prin Hotărârea Guvernului României nr. 1490, fiind creată prin fuzionarea Comandamentului Protecției Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari (Departamentul Național de Pompieri).

I.G.S.U. la nivel național coordonează toate organizațiile implicate în managementul situațiilor de urgență, în concordanță cu reglementările internaționale.

I.G.S.U. prin personalul specializat din teritoriu intervine la solicitare în zona de competență, la stingerea incendiilor și în alte situații de urgență și colaborează cu autoritățile, factorii de răspundere de la instituții și agenți economici respectiv serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, etc.

La nivel teritorial (în județe), filialele se numesc Inspectorate județene pentru situații de urgență (acronim: ISU).

.

Încă din anul 1859 pompierilor militari le-a revenit sarcina de a veghea la apărarea bunurilor materiale de flagelul incendiilor, dar în același timp, ca parte integrantă a armatei, erau pregătiți pentru a interveni la nevoie în apărarea țării^[2].

Prima unitate românească de pompieri militari a fost pe vremea domnitorul Moldovei – Mihail Grigore Sturdza, care a aprobat la 3 ianuarie 1835 „Proiectul Sfatului administrativ pentru formarea Roatei de pojarnici pentru orașul Iași”, cu rezoluția de „punere grabnică în aplicare”, „Roata de pojarnici”.

La origine, nu au existat ofițeri de pompieri ca formație: unul era cavalerist, altul infanterist, altul artilerist. Primul căpitan-comandant de pompieri consemnat la Iași a fost Bacinschi, cel al cărui nume îl poartă astăzi o stradă din municipiul Iași^[3].

La București prima unitate de pompieri apare în anul 1844 pe vremea Domnitorului Gheorghe Bibescu (1842 – 1848) conform legii pentru înființarea „Roatei de Pompieri” în orașul București^[4].

Această structură funcționa pe principii militare cu efective mai mari, după cum și capitala Valahiei era mai întinsă și mai populată decât a Moldovei. Decalajul de 10 ani poate fi explicat prin preocuparea pentru o temeinică pregătire a celor care urmau să încadreze compania de pompieri, lucru confirmat pe timpul incendiului de la 23 martie 1847 „Focul cel mare” care, prin dimensiuni, este unic în analele orașului.

Primele formații civile de pompieri care se dezvoltă pe sistemul voluntariatului apar în 1835 la Arad, iar în Transilvania la primăriile localităților din Jimbolia, Gherla și Lipova în primii ani ai secolului al XIX-lea^[5][6].

Într-o serie de localități din țară existau turnuri de veghe care servea condiții prielnice pompierilor sau persoanelor desemnate ca supraveghetori, drept turn de observație și pentru apărarea împotriva incendiilor. Printre acestea se numără Foișorul de Foc din București care a fost folosit de către pompieri până în 1935, Satu Mare^[7], Cluj-Napoca^[8], Jimbolia, etc.^[9]

Unirea Moldovei cu Țara Românească, în anul 1859, a creat premisele reorganizării armatei, potrivit noilor transformări, ca armată a statului național. Unificarea armatei începea cu deplasări de unități militare moldovene la București și muntene la Iași; în cursul anului 1860, toate activitățile specifice armatei au fost așezate sub o singură autoritate, conduse de generalul Ion-Emanoil Florescu având funcția de ministru de război.

De la începutul domniei Alexandru Ioan Cuza s-a preocupat intens de problemele pompierilor militari. Domnia lui Cuza are o importanță deosebită pentru istoria pompierilor. Pe vremea acestuia la 24 mai 1860, acesta a promulgat Legea pentru recompensarea ostașilor participanți la Bătălia din „Dealul Spirii” prin care a fost acordată câte o medalie de bronz cu inscripția „Pro Virtute Militari” tuturor ostașilor ce au luat parte la acel eveniment^[5]. La aceea dată în anul 1848 la București a avut loc o confruntare dintre compania de pompieri condusă Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. În memoria eroilor pompieri căzuți la datorie a fost ridicat Monumentul Eroilor Pompieri din București^[5]. Drept recunoștință pentru actul istoric care a avut loc 13 septembrie, anual, pompierii sărbătoresc Ziua Pompierilor din România.

Pompierii au devenit o instituție militarizată în anul 1874, la un an după moartea lui Alexandru Ioan Cuza, prin Decret Regal nr. 702 din 1874, care modifică Legea pentru organizarea armatei: pompierii intrau în subordinea Ministerului de Război ca unități și subunități în compunerea artileriei teritoriale. Batalionul de pompieri București devenea divizion, iar companiile din Galați, Iași și Craiova – baterii de artilerie; celelalte companii și secții de pompieri încadrau semi-baterii și “secțiuni”; instrucția se împărțea în două părți: artileristică și de pompieri. După Războiul de Independență, cele 14 baterii de pompieri-artileriști au trecut în subordinea regimentelor de artilerie până în 1912 când, prin înaltul Decret Regal nr. 2222, s-a înființat Inspectoratul Pompierilor Militari.

Procesul de reformă a instituției pompierilor s-a reluat o dată cu numirea colonelului Gheorghe Pohrib ca inspector general al pompierilor între 1920 și 1937.Pe vremea acestuia se legiferează concepția privind apărarea pasivă a teritoriului, Legea nr. 1245/1933 și Regulamentul 10 de aplicare a acesteia stabilind pompierilor atribuțiile de bază în organizarea și desfășurarea apărării pasive a teritoriului și are loc transformarea Inspectoratului Pompierilor Militari în comandament de armă, la 2 august 1929^[10][5].

În acele vremuri apărea și cea mai mare asociație a pompierilor - Comitetului Tehnic Internațional al Focului(CTIF), înființată, în 1900, unde România participase ca țară fondatoare și apărea prima reviste de specialitate: „Buletinul Pompierilor Români” care funcționează și astăzi, sub numele de „Pompierii Români”^[5].

.

Primul stadiu cuprinde perioada 1936-1945 și este caracterizată prin înființarea structurilor militare ale pompierilor militari, care au evoluat funcție de factorii administrativi și politici ai vremii.

În 3 aprilie 1936 prin Înaltul Decret Regal nr. 815 este promulgată „Legea pentru organizarea pompierilor”, prin care se reglementa activitatea pompierilor militari și civili din întreaga țară. Conform art. 1 din aceeași lege „prevenirea si combaterea sinistrelor precum si executarea masurilor impuse pompierilor” prin Regulamentul Apărării Pasive, au fost încredințate, pe tot cuprinsul tarii, „Corpului Pompierilor Militari”^[2].

La 28 februarie 1933, prin Decretul Regal nr. 468 Carol al II-lea a semnat și aprobat „Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” prin care s-a înființat Protecția Civilă în România. În 1939 a fost promovată Legea pentru apărarea antiaeriană, activă și pasivă, care reglementa activitatea în domeniu. Procesul de modernizare a prevenirii și intervenției pentru limitarea efectelor incendiilor și a altor tipuri de dezastre, calamități, catastrofe, explozii, accidente de orice natură, denumite în mod generic situații de urgență, nu ar fi fost complet și eficient dacă nu ar fi reunit din punct de vedere organizatoric și al reglementărilor specifice cele două instituții, care au mai funcționat împreună între anii 1933-1945^[10][5].

În dotarea pompierilor militari se regăseau autospeciale, materiale și accesorii necesare salvării persoanelor de sub dărâmături, degazării, ridicării și distrugerii bombelor neexplodate, înștiințării populației, prim ajutor medical etc. Pregătirea efectivelor proprii și a populației lua proporții, la exercițiile de apărare pasivă participând cele mai înalte autorități ale statului, inclusiv regele Carol al II-lea. Pompierii militari au depus eforturi pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ca să-și îndeplinească în cele mai bune condiții misiunile. Pe timpul bombardamentelor sovietice de la începutul războiului și apoi al atacurilor aviației anglo-americane, sub ploaia de bombe și foc, pompierii militari din București, Ploiești, Câmpina, Craiova, Brașov, Iași, Constanța și alte orașe au stârnit admirația și recunoștința populației și autorităților vremii. Memorabile sunt intervențiile din 1-3 august 1943, de la Ploiești, din 4 aprilie 1944 de la București și din martie-august 1944 din marile orașe ale țării, când au fost salvate numeroase vieți și importante bunuri materiale^[5].

Ca urmare a evenimentelor care s-au produs în acea perioada, in cursul anului 1936 si la începutul anului 1937, Corpul pompierilor s-a extins prin înființarea de noi unități și care prin dispunerea lor, trebuia să acoperea teritoriul României întregite. In acest sens în anul 1936 au fost înființate companiile la Timișoara (1 Iunie), Arad (15 Iunie), Brașov, Cluj (12 Iulie), Oradea (1 Septembrie), Satu Mare, Carei, Sibiu, Alba Iulia (1 Decembrie), iar in anul următor au fost înființate secțiile Târgu Mureș, Lugoj, Botoșani, Turda, Bistrița, Sighet, Sfântul Gheorghe, Sighișoara, Sebeș, Baia Mare, Caransebeș, Odorhei, Dej, Zalău, Salonta^[2].

După cel de–al doilea război mondial, prin Decretul Lege nr. 2530 din 1 august 1945, pompierii militari sunt trecuți din structura Ministerului de Război in subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

In anul 1946, Corpul pompierilor militari era alcătuit din Inspectoratul General cu serviciile sale, 5 inspectorate regionale si 8 grupuri unde făceau parte județele din zonă. La sfârșitul anului 1947, cadrul organizatoric al Corpului Pompierilor Militari s-a consolidat, într-o noua structura organizatorica: Inspectoratul General al Pompierilor, 4 inspectorate regionale: Timișoara, București, Cluj si Iași, corespunzătoare celor 4 regiuni militare fixate prin Legea nr. 206, si 12 grupuri de pompieri.

• Inspectoratul regional nr.1 – Timișoara, cu grupurile 1 – Timișoara, 2 – Lugoj si 3 – Craiova;
• Inspectoratul regional nr.2 – București, cu grupurile 4 – oraș, 5 regiune, 6 – Constanta, 7 – Pitești si 8 – Ploiești;
• Inspectoratul regional nr.3 – Cluj, cu grupurile 9 – Brașov si 10 – Cluj;
• Inspectoratul regional nr.4 – Iași, cu grupurile 11 – Focșani si 12 – Iași^[2].

După apariția Legii nr. 5/1950 privind organizarea administrativ-teritorială a țării, grupurile de pompieri capătă denumirea de „servicii regionale de pază contra incendiilor”, care vor deveni „grupuri regionale” în 1952, efectivele fiind considerabil mai mari decât în 1949 (1.312 ofițeri, 3.055 subofițeri și maiștri militari, 360 angajați civili și 10.508 militari în termen) iar Comandamentul Pompierilor transformându-se în Direcția Pompierilor.

În septembrie 1953 se înființau primele „inspecții regionale de prevenirea incendiilor”, care aveau în subordine inspecții regionale și orășenești. Perioada 1957-1967 s-a caracterizat prin stabilitate organizatorică, funcționând 17 grupuri regionale, cu 108 companii de pompieri, două companii-școală și una de gospodărie. Legea nr. 57/1968 pentru organizarea administrativ-teritorială a țării marca apariția grupurilor județene de pompieri și a aceluia al municipiului București, ca mare unitate de pompieri.

Al doilea stadiu din 1968 – 1991 reprezintă un moment de cotitura in istoria pompierilor din România. Pe plan național s-a renunțat la structurile administrativ teritoriale pe raioane si regiuni si s-a revenit la forma tradiționala, cea mai viabila a județelor. Legea nr. 57/1968 pentru organizarea administrativ-teritorială a țării marca apariția grupurilor județene de pompieri și a aceluia al municipiului București, ca mare unitate de pompieri.

Comandamentul Pompierilor Militari și mai apoi Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari au înființat școli de pregătire a pompierilor și personalului din cadrul unităților: Facultatea de Pompieri din București, dezvoltată din fosta Școala de Ofițeri Pompieri (1976), care și astăzi pregătește ofițerii inspectoratelor pentru situații de urgență, în cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, și Școala de Subofițeri Pavel Zăgănescu de la Boldești(1986). Tot în anii ̉’80 ai secolului XX s-a înființat Centrul de Studii, Experimente și Specializare P.S.I., care astăzi funcționează ca Centru Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă^[5][11].

.

În 15 decembrie 2004, Comandamentul Protecției Civile și Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari se unifică formând Inspectoratul General pentru Situații de Urgență^[1]. Anterior, aceste structuri au funcționat împreuna și între anii 1933-1945.^[12]

Instituția pompierilor români s-a dezvoltat de la an la an, de la primele intervenții pentru stingerea incendiilor la actuala gestionare complexă a situațiilor de urgență. Azi inspectoratele pentru situații de urgență s-au dezvoltat și formează un complex mecanism de reacție la urgențe civile, pompierii români desfășoară o laborioasă activitate, răspunzând solicitărilor cetățenilor și nevoilor comunității. Dacă înainte aceștia interveneau doar la stingerea incendiilor azi li s-au adăugat cele la inundații, alunecări de teren, mișcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, descarcerare, prim ajutor SMURD, asistență a persoanelor aflate în situații critice, intervenția la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau la alte calamități naturale sau antropice.

.

În anul 2004, România a adoptat un modern și complex mecanism de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, adaptat cerințelor standardelor NATO și ale Uniunii Europene: Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență. Acesta cuprinde cadrul legal și instituțiile menite să asigure, în mod unitar și integrat, apărarea vieții cetățenilor, a bunurilor și a mediului împotriva provocărilor din ce în ce mai frecvente și cu efecte devastatoare determinate de dezastre pe plan global și regional^[5].

În anul 2014, se înființează Departamentul pentru Situații de Urgență, structură operațională fără personalitate juridică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu coordonare permanentă la nivel național a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență pentru asigurarea și coordonare a resurselor umane, resurse materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii normalului, inclusiv de primul ajutor calificat și asistența medicală de urgență în cadrul unităților și compartimentelor de primire a urgențelor (UPU)/CPU), până la internarea în spital. Prin aceasta s-a realizat coordonarea unitară, funcțională și eficientă a elementelor și capabilităților dispozitivului precum și controlul real, eficient asigurat de personal de conducere cu experiență în domeniu. Managementul eficient al acestora se realizează de un secretar de stat din Departament de Urgență^[13].

Sistemul național este compus din:

• Comitete pentru Situații de Urgență (la nivel național, ministerial, București, județean și local);
• Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (rol integrator - asigură transmiterea deciziilor luate de Guvern sau de Comitetul Național către autoritățile administrației publice centrale și locale);
• Servicii profesionale de urgență și servicii de urgență voluntare;
• Centre operaționale și centre de coordonare și management pentru intervenție;
• Comandantul acțiunii (asigura coordonarea unitară la locul evenimentului excepțional)^[14].

Obiectivul fundamental al activității desfășurate de IGSU vizează eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, în vederea menținerii sub control a riscurilor și asigurării stării de normalitate a vieții comunităților umane și este atins prin multitudinea de activități de prevenire și intervenție pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor SMURD, salvarea persoanelor și limitarea pagubelor produse de inundații, alunecări de teren, mișcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, asistența persoanelor aflate în situații critice, intervenția la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte tipuri de dezastre naturale sau antropice.

În calitate de integrator al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, creat în 2004, I.G.S.U. coordonează acțiunile instituțiilor implicate în managementul situațiilor de urgență, asigurând și funcția de punct național de contact în relația cu organizațiile internaționale guvernamentale și neguvernamentale cu responsabilități în domeniu. Inspectoratul general și structurile teritoriale au în componență 42 de centre operaționale și peste 280 subunități operative^[15].

Pentru gestionarea situațiilor de urgență, IGSU și structurile județene îndeplinesc misiuni de^[15]:

• monitorizare, evaluare, cercetare a cauzelor producerii situațiilor de urgență;
• informare și educare preventivă a populației și avertizare a acesteia, înștiințare a autorităților administrației publice, despre posibilitatea/iminența producerii situațiilor de urgență;
• căutare, descarcerare și salvare a persoanelor;
• evacuare a persoanelor, populației sau bunurilor periclitate, prin asigurarea măsurilor de evacuare, instalarea taberelor de sinistrați, participarea la transportul populației și al unor categorii de bunuri;
• distrugere a zăpoarelor de gheață sau degajare a cursurilor de apă;
• acordare a asistenței medicale de urgență prin module SMURD din cadrul serviciilor de urgență profesioniste;
• asigurare logistică a intervenției structurilor proprii și punere la dispoziția altor structuri, a unor categorii de tehnică, materiale și echipamente;
• stingere a incendiilor;
• decontaminare a populației, cu mijloace specializate și/sau a punctelor de decontaminare personal, tehnică și echipament recunoscute din timp în profil teritorial;
• neutralizare a efectelor materialelor periculoase prin acțiuni de asanare a muniției neexplodate din timpul conflictelor militare.

În cadrul inspectoratelor județene pentru situație de urgență funcționează Serviciul Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), având ca operator aerian structurile de aviație ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele județene, regionale și cu autoritățile publice locale.

În România necesarul de personal se realizează prin instituțiile militare de învățământ care asigură formarea cadrelor cu studii superioare și medii pentru unitățile operative ale I.G.S.U. (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență), viitorii pompieri profesioniști:^[16]

• Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Politie Al. Ioan Cuza" din Bucuresti,^[17]
• Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" din Boldești,^[18]

• Centrul Național de Perfecționare a Pregătire în domeniul Managementul Situațiilor de Urgență Ciolpani^[19].
• Centrul Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă București”^[20].

.

Serviciile de urgență profesioniste sunt asigurate de către pompierii profesioniști din subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență potrivit reglementărilor specifice. La nivel național activitatea pompierilor este condusă de către un inspector general, iar în situațiile de urgență activitatea pompierilor este coordonată de Departamentul pentru situații de urgență, care funcționează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. La nivel județean activitatea pompierilor este condusă de către un inspector șef, iar în situațiile de urgență de către prefect^[21] care este coordonat operațional de către secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgenta.

Serviciile de urgență profesioniste funcționează ca inspectorate județene pentru situații de urgență și al municipiului București, având personalitate juridică. La nivelul fiecărei județ sunt constituite subunități de intervenție pentru situații de urgență.

.

Începând cu anul 2006, se înființează Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) care devine o structură funcțională în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.^[22] SMURD intervine, în general, atunci când este vorba de persoane ale căror vieți sunt puse în pericol, la cazurile care necesită descarcerarea și la incidentele unde există mai multe victime, cum ar fi dezastrele naturale sau incendii^[15].SMURD este o unitate de intervenție publică integrată de importanță strategică, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. Acest serviciu funcționează în cadrul Inspectoratelor județene pentru situație de urgență – având ca operator aerian structuri de aviație ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele județene, regionale și cu autoritățile publice locale.^[23].

Serviciile de urgență voluntare și/sau private sunt structuri specializate, altele decât cele aparținând serviciilor de urgență profesioniste, organizate cu personal angajat și/sau voluntar, în scopul apărării vieții, avutului public și/sau a celui privat împotriva incendiilor și a altor calamități, în sectoarele de competență stabilite cu avizul inspectoratelor. Serviciile voluntare pentru situații de urgență (S.V.S.U.) funcționează la nivel local, iar activitatea acestora este condusă de către primar^[24].

În unitățile militare atât la nivel central cât și județean din România este practicat sportul de către pompieri, organizat periodic și anual conform Ordinului M.A.I.^[25], I.G.S.U. și Calendarul Sportiv M.A.I. pentru anul în curs respectiv programului de pregătire cu pompierii profesioniștii^[26], serviciile voluntare și private și cercurile de elevii „Prietenii pompierilor” din cadrul unităților de învățământ^[27].

Sporturile pot fi individuale sau în echipă cuprinse în Calendarul Sportiv al M.A.I.: atletism, tenis de masă, tenis, înot, șah culturism, judo, fotbal, oină, tir, volei, tir cu arcul^[25], iar mai multe sporturi sunt practicate în cadrul Jocurile Mondiale ale Pompierilor: competiție „Cel mai puternic pompier”, rugby, baschet, culturism, maraton, ciclism, etc.

Sporturile sunt organizate profesional și coordonate I.G.S.U prin inspectoratele județene pentru situații de urgență în colaborare cu ministerulde resort, autoritățile județene și locale, asociații sportive, ONG, etc.:

• concursurile cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor” în România se organizează, pe etape, de către Ministerul Educației Naționale prin inspectoratele școlare județene și Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență respectiv inspectoratelor pentru situații de urgență județene și municipiul București, precum și al autorităților administrației publice județene și locale^[28].

• concursuri profesionale servicii voluntare și private pentru situații de urgență^[28];
• concursuri profesionale servicii pentru situații de urgență^[29][30].

Concursurile profesionale ale serviciilor de pompieri din România și cercurile de elevi Prietenii pompierilor se organizează în fiecare an, având ca obiectiv fundamental dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență^[27][31][32]. De-a lungul timpului o serie de sportivi pompieri s-au evidențiat la diferite concursuri internaționale unde au participat o serie de pompieri din diverse țări atât cu echipa cât și individual.

• 13 septembrie - Ziua Pompierilor din România și 28 februarie - Ziua Protecției Civile din România este ocazia cu care autoritățile administrației publice centrale și locale, agenții economici și instituțiile organizează și desfășuroară concursuri profesionale, ceremonii și acțiuni specifice acestui eveniment inclusiv inspectoratele, formațiile de cadeți, cercurile aplicative de protecție civilă, precum și cercurile "Prietenii pompierilor" potrivit legii^[33].
• 31 mai - Ziua rezervistului militar. Cu această ocazie instituțiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională pot sprijini, în condițiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment^[34][35].

• 
  Autoscară Mecanică din Cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca
• 
  Autospecială de Terapie Intensivă Neonatala (TIM-NN) la Spitalul de Pediatrie din Cluj-Napoca
• 
  Autospeciala pentru Intervenție la Accidente Colective și Calamități la Maratonul Resuscitarii în Cluj-Napoca

• Ion Panțuru, File din istoria pompierilor romani, Serviciul Editorial si Cinematografic al Ministerului de Interne, București, 1983;
• Muzeul Național al Pompierilor la aniversare, Revista „Pompierii Români” Nr.10 din 2003, editată de I.G.S.U., fondată în 1929, ISBN 1220-6805.
• Repere cultural educative pompieri, Pompierii Români, ISBN: 978-973-745-089-0, Ed. Ministerul de Interna, 2010;
• Col. Gh. Pohrib, Lt.col. N. Lupașcu, Cpt. P.V. Petăleanu – Istoricul Pompierilor Militari 1835–1935 – Imprimeriile Cartea Româneasca, București, 1935;
• Prof. Ioan Panțuru, Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari la 70 de ani de la înființare, Începuturile, Revista Pompierii Români Nr.11 din 1998, editată de IGSU, fondată în 1929, ISBN 1220-6805;
• Col.(r) Vasile Ciubotaru Inspectoratul General al Corpului Pompierilor, Tradiție și continuitate, Revista Pompierii Români Nr.11 din 1998, pag.7-9 editată de IGSU, fondată în 1929, ISBN 1220-6805;
• H.G. nr.1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență;
• H.G. nr.1.491/2004 Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență;
• Hotărâre nr.1.492/2004 Regulament privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste;
• Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările ulterioare;
• Legea 481/2004 privind protecția civilă;
• O.G. nr. 88 din 2001 privind organizare și funcționare serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, Monitorul Oficial, Partea I nr. 544 din 01/09/2001
• Ordinul MAI nr.129/2016– aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu;
• Ordinul MAI nr.89/2013– aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență executate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate.
• H.G. nr. 467 din 12 mai 2010 privind instituirea Zilei rezervistului militar, M.Of. 333 din 19 mai 2010.
• Ordonanța Guvernului nr.21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, Monitorul Oficial, Partea I nr. 361 din 26 aprilie 2004
• Ordonanța de Urgență nr. 1 din 29 ianuarie 2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență modificată și completată cu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, M. Of. nr.88 din 4 februarie 2014 modificată cu O.G. nr. 68 din 14 mai 2020
• Ordinul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr. 2/IG din 04.01.2019, pentru aprobarea structurii-cadru a Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență;
• Ordinul M.A.I. 154 din 3.03.2004 privind activitățile de educație fizică și sport în Ministerul Administrației și Internelor
• Regulamentele privind concursurile naționale „Prietenii pompierilor” și „Cu viața mea apăr viața, aprobate prin Ordinul Ministerului Educației Naționale Nr. 3825 din 3 iunie 2013;
• Ordin M.A.I. 236 din 2012 – Regulament privind organizarea și desfășurarea concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.

• ro Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
• ro Departamentul pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne
• ro IGSU - Muzeul Național al Pompierilor Arhivat în 15 aprilie 2012, la Wayback Machine.
• ro Platforma de pregătire în domeniul situațiilor de uregnță

v • d • m Lupta contra incendiilor Concepție Servicii Publice S.U. Metode, Reglementări Servicii de urgență din România · DSU · I.G.S.U · Serviciile publice comunitare S.U. • Managementul situațiilor de urgență • 112 · Apărarea împotriva incendiilor ·  • Prevenirea incendiilor · Protecția împotriva incendiilor · Stingerea incendiilor · Administrație publică și voluntariat Autorități naționale, județene (Prefect • Consiliu Județean • Președinte C.J.) și locale (Primar, Consiliu Local)  • ONG  • Voluntariat • Societate civilă. Tehnică de lucru Echipamente de protecție Aparat de respirat filtrant  · Aparat de respirat cu aer comprimat  · Cască de pompier  · Costum de protecție  · Costum de protecție contra apei  · Costum de protecție anticaloric  · Echipament individual de protecție · Combinezon HAZMAT · Pătură ignifugă · Instrumente Dispozitive Instalații Stingător · Stingător cu apă pulverizată · Ladă cu nisip · Cange PSI · Pichet PSI · Furtun de refulare · Țeavă de refulare · Cheie hidrant · Hidrant de incendiu exterior · Hidrant de incendiu interior · Coloană uscată · Sprinkler  · Utilaje și tehnică de intervenție Motopompă · Tun fix de stins incendii · Autotun de stins incendii · Autoscară mecanică · Autospecială pentru stingerea incendiilor · Autospecială pentru intervenții la incendii · Ambulanță Pompierii SMURD · Vehicul pentru intervenții descarcerare · Elicopter de stins incendii · Avion de stins incendii · Salvare aeriană · Navă de stins incendii · Tractor pentru intervenții la incendii · Tren pentru intervenții la incendii · Cadru Structuri pompieri Servicii(profesioniste, voluntare și private S.U.) și urgență Pompier (profesionist sau voluntar) · Stație de pompieri · Subunitate de pompieri  · Servicii de pompieri din România · (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare-SMURD · și Servicii ptr. situație de urgență voluntare și private(SVSU și SPSU)) · Inspectoratul județean pentru situații de urgență (I.S.U.) · Inspectoratul General pentru Situații de Urgență(I.G.S.U) · Servicii de urgență din România · Protocoale, ONG Profesii, Asociația Internațională a Serviciilor de Incendiu și Salvare(C.T.I.F.) · Asociația Internațională a Pompierilor · Federația Națională a Pompierilor Francezi · Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I.(A.N.C.M.R.R. din M.A.I) · Societatea Națională de Cruce Roșie din România  · Prietenii pompierilor · Two-in, two-out (protocol) · Cadru tehnic p.s.i.  · Servant pompier · Paramedic Facilități Departament de pompieri · Turnul de observare a incendiilor · Stație de pompieri · Termeni Foc · Flacără · Backdraft · BLEVE · Combustie · Clasă de incendiu · Deflagrație · Desfumare · Dezastru · Dezastru natural · Evacuare · Incendiu (industrial de pădure · de câmpie · , de vehicul de navă) · Primul ajutor · Protecție civilă · Situație de urgență · Sistem de alertă de urgență Triunghi de foc · Istorie, tradiții, culturală și sport - activități pompieri Cultură:Muzeul Foișorul de Foc București · Bătălia din Dealul Spirii · Monumentul Eroilor Pompieri din București  · Pavel Zăgănescu - erou pompier · Sfinți:Iosif cel Nou de la Partoș - Patron spiritual al Pompieri din România · Sfântul Florian - Protectorul Pompierilor · Zile festive:Ziua Pompierilor din România · Ziua Internațională a Pompierilor · Ziua Protecției Civile · Ziua rezervistului · Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor la Dezastrelor Naturale Concursuri:profesionale și · sportive pompieri · Concursuri profesionale CTIF ale serviciilor pentru situații de urgență și elevilor · Competiții internaționale de stingere a incendiilor · Jocurile Mondiale ale Pompierilor · Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor · Resurse bibliografice utile dezvoltării domeniului pe Wikipedia ·