Limba friulană

Friulană
furlan
Vorbită înItalia Italia
RegiuniFriuli-Veneția Giulia
Număr de vorbitori794.000
Sistem de scrierealfabetul latin  Modificați la Wikidata
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
Organ de
reglementare
Osservatori Regjonâl de Lenghe e de Culture Furlanis
ISO 639-2fur
ISO 639-3
(cel mai
răspândit dialect)
fur[1]  Modificați la Wikidata
SILfrl
Extras
Ducj i oms a nassin libars e compagns come dignitât e derits. A àn sintiment e cussience e bisugne che si tratin un culaltri come fradis.
Răspândire în lume
Răspândire în lume
Puteți vizita Wikipedia în friulană.
Această pagină poate conține caractere Unicode
Limbile romanice retice - Friulana e cu verde
Limbile romanice

Friulana sau limba friulană (în friulană Despre acest sunet furlan  sau denumită cu afecțiune marilenghe, în italiană friulano) este o limbă romanică aparținând grupei limbilor romanice retice, vorbită în regiunea Friuli-Venezia Giulia, situată în nord-estul Italiei. Friulana numără aproximativ 600.000 de vorbitori nativi, a căror vastă majoritate vorbesc și italiana. Este adeseori denumită și „ladina estică”, întrucât ladina și friulana sunt puternic înrudite.

Spre deosebire de ladină, vorbită de mult mai puțini vorbitori (circa 30.000), dar care a fost foarte conservativă, friulana s-a îndepărtat de "matca" inițială suferind influențe multiple din partea limbilor care au înconjurat-o: germana, italiana, venețiana și slovena. Documente scrise în friulană sunt atestate încă din secolul al XI-lea. De ex. se cunoaște un registru cu nume proprii de la sfârșitul secolului al XIII-lea. Literatura în friulană, atât poezie cât și proză, datează de la începutul secolului al XIV-lea. În secolul al XX-lea a apărut din nou un interes crescător pentru această limbă rețiană, care continuă și azi.

Poeți și scriitori faimoși

[modificare | modificare sursă]

Vocalele lungi sunt tipice pentru limba friulană. Acest fapt a determinat o influență semnificativă pentru pronunția atât în friulană cât și în italiană.

Distincția pe care friulana o face între vocale lungi și vocale scurte este evidentă în perechi minimale (în ortografia oficială, vocalele lungi sunt marcate printr-un accent circumflex).

lat (lapte)
lât (mers, dus)
fis (compact, dens)
fîs (fii)
lus (lux)
lûs (lumină)

Dialectele friulanei diferă în modul de a trata vocalele lungi. În unele dialecte vocalele lungi devin diftongi. Următorul tabel indică cum patru cuvinte (pît - picior, sêt - sete, pôc - mic(ă) și fûc - foc) sunt pronunțate în patru dialecte. Fiecare dialect utilizează o combinație unică de diftongi (în galben) și monoftongi (în albastru) pentru vocalele lungi.

Vest Codroipo Carnia Central
sêt [seit] [se:t] [seit] [se:t]
pît [peit] [peit] [pi:t] [pi:t]
pôc [pouk] [po:k] [pouk] [po:k]
fûc [fouk] [fouk] [fu:k] [fu:k]

Consoanele duble (ll, rr, ș.a.m.d.), utilizate frecvent în italiană, sunt aproape absente în friulană.

În friulană, substantivele care se referă la lucruri lipsite de viață sau concepte abstracte sunt fie masculine, fie feminine. Spre exemplu "il mûr" ("zidul", masculin), "la cjadree" ("scaunul", feminin).

Articolele iau următoarele forme, derivate din latină, ille și unus:

Articole hotărâte
Număr Masculin Feminin
Singular il la
Plural i lis

Înaintea unui cuvânt ce începe cu o vocală, ambele pot fi abreviate la l'.

Articolul nehotărât în friulană variază corespunzător cu genul substantivului.

Articolele nehotărâte
Masculine un
Feminine une

De remarcat că aceste forme reprezintă forme standard; în limba vorbită se poate auzi adesea și el (în friulana nordică) ori al (în friulana sudică și vestică) în loc de il, li (sau las în friulana nordică) în loc de lis și le în loc de la, dar aceste variante trebuiesc evitate în limba friulană scrisă. Vocalele finale, așa cum ar fi -e din une, se pronunță.

Există de asemenea și articol partitiv; are doar o formă, des. Spre exemplu, des vacjis înseamnă niște vaci.

Tendință de gramaticalizare a pronumelui aton subiect (ca în franceză; ex.: el russignol al cianta „privighetoarea cântă”)[2]

  1. ^ Language 
  2. ^ Marius Sala, Ioana-Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii, Mică Enciclopedie, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1981, p. 208

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]