Limba friulană

Friulană furlan
Vorbită în	Italia
Regiuni	Friuli-Veneția Giulia
Număr de vorbitori	794.000
Sistem de scriere	alfabetul latin
Clasificare
limbi indo-europene italice romanice italice de vest romanice de vest galo-iberice galo-romanice rhețiene friulană friulană
Statut oficial și codificare
Organ de reglementare	Osservatori Regjonâl de Lenghe e de Culture Furlanis
ISO 639-2	fur
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect)	fur[1]
SIL	frl
Extras
Ducj i oms a nassin libars e compagns come dignitât e derits. A àn sintiment e cussience e bisugne che si tratin un culaltri come fradis.
Răspândire în lume
Puteți vizita Wikipedia în friulană.
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Friulana sau limba friulană (în friulană  furlan (ajutor·info) sau denumită cu afecțiune marilenghe, în italiană friulano) este o limbă romanică aparținând grupei limbilor romanice retice, vorbită în regiunea Friuli-Venezia Giulia, situată în nord-estul Italiei. Friulana numără aproximativ 600.000 de vorbitori nativi, a căror vastă majoritate vorbesc și italiana. Este adeseori denumită și „ladina estică”, întrucât ladina și friulana sunt puternic înrudite.

Spre deosebire de ladină, vorbită de mult mai puțini vorbitori (circa 30.000), dar care a fost foarte conservativă, friulana s-a îndepărtat de "matca" inițială suferind influențe multiple din partea limbilor care au înconjurat-o: germana, italiana, venețiana și slovena. Documente scrise în friulană sunt atestate încă din secolul al XI-lea. De ex. se cunoaște un registru cu nume proprii de la sfârșitul secolului al XIII-lea. Literatura în friulană, atât poezie cât și proză, datează de la începutul secolului al XIV-lea. În secolul al XX-lea a apărut din nou un interes crescător pentru această limbă rețiană, care continuă și azi.

• Ermes di Colorêt (secolul al 16-lea)
• Pietro Zorutti (secolul al 19-lea)
• Pier Paolo Pasolini (secolul al 20-lea)

Vocalele lungi sunt tipice pentru limba friulană. Acest fapt a determinat o influență semnificativă pentru pronunția atât în friulană cât și în italiană.

Distincția pe care friulana o face între vocale lungi și vocale scurte este evidentă în perechi minimale (în ortografia oficială, vocalele lungi sunt marcate printr-un accent circumflex).

lat (lapte)

lât (mers, dus)

fis (compact, dens)

fîs (fii)

lus (lux)

lûs (lumină)

Dialectele friulanei diferă în modul de a trata vocalele lungi. În unele dialecte vocalele lungi devin diftongi. Următorul tabel indică cum patru cuvinte (pît - picior, sêt - sete, pôc - mic(ă) și fûc - foc) sunt pronunțate în patru dialecte. Fiecare dialect utilizează o combinație unică de diftongi (în galben) și monoftongi (în albastru) pentru vocalele lungi.

Consoanele duble (ll, rr, ș.a.m.d.), utilizate frecvent în italiană, sunt aproape absente în friulană.

În friulană, substantivele care se referă la lucruri lipsite de viață sau concepte abstracte sunt fie masculine, fie feminine. Spre exemplu "il mûr" ("zidul", masculin), "la cjadree" ("scaunul", feminin).

Articolele iau următoarele forme, derivate din latină, ille și unus:

Înaintea unui cuvânt ce începe cu o vocală, ambele pot fi abreviate la l'.

Articolul nehotărât în friulană variază corespunzător cu genul substantivului.

De remarcat că aceste forme reprezintă forme standard; în limba vorbită se poate auzi adesea și el (în friulana nordică) ori al (în friulana sudică și vestică) în loc de il, li (sau las în friulana nordică) în loc de lis și le în loc de la, dar aceste variante trebuiesc evitate în limba friulană scrisă. Vocalele finale, așa cum ar fi -e din une, se pronunță.

Există de asemenea și articol partitiv; are doar o formă, des. Spre exemplu, des vacjis înseamnă niște vaci.

Tendință de gramaticalizare a pronumelui aton subiect (ca în franceză; ex.: el russignol al cianta „privighetoarea cântă”)^[2]

• Sull'idioma friulano e sulla sua affinita colla lingua valaca. Schizzo storicofilologico. Udine: Vendrame; 1846

• Limbi romanice retice
• Limba retoromană
• Limba ladină
• Limba română
• Limba valonă

v • d • m Limbi indo-europene Limbi indo-iraniene assameză • avestică • bactriană • beluciană • bengaleză • kașmiriană • dari • hindi • gujarati • kuci • kurdă • maithili • malvi • marathi • nepaleză • oriană • osețiană • pali • pamiriană • paștună • persană • punjabă • romani • saka • sanscrită • sarmată • scițiană • sindhi • singaleză • șumaști • tadjică • urdu • zazaki Limbi italice aragoneză • araneză • aromână (macedoromână) • asturiană • catalană (valenciană) • corsicană (galureză) • dalmată • fala • faliscă • franceză • friulană • galiciană • istroromână • italiană • ladină • ladino (iudeo-spaniolă) • latină • meglenoromână • mirandeză • neapolitană • occitană • oscă • piemonteză • portugheză • retoromană • română • sardă (campidaneză, logudoreză) • sasareză • siciliană • spaniolă • umbriană • valonă • venetă Limbi slave belarusă • bosniacă • bulgară • cașubiană • cehă • cnaanică • croată • interslavă • macedoneană • muntenegreană • polabă • poloneză • pomeraniană • rusă • sârbă • sileziană • slavă veche • slavonă • slovacă • slovenă (limba prekmură, limba resiană) • slovinciană • sorabă de jos • sorabă de sus • ucraineană Limbi baltice curoniană • jatviană • seloniană • zemgaliană • letonă • lituaniană • prusacă veche Limbi celtice bretonă • celtiberică • cornică • cumbrică • galațiană • galeză • galică • irlandeză • lepontină • manx • norică • pictică • scoțiană Limbi germanice afrikaans • burgundă • daneză • engleză • engleză veche (anglosaxonă) • feroeză • frizonă • gepidă • germană • luxemburgheză• gotă • gotă crimeană • idiș • islandeză • longobardă • nordică veche • norvegiană (nynorsk, bokmål) • neerlandeză • saxonă veche • suedeză • vandalică Limbi anatoliene cariană • hitită • liciană • lidiană • luviană • miliană • palaică • pisidiană • sidetică Altele albaneză • armeană • greacă nouă • greacă veche • limbile toharice Categorisire incertă dacă • frigiană • iliră • macedoneană veche • tracă Cu text cursiv sunt marcate limbile dispărute.