Reșița

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Reșița
Resicabánya Reschitz
—  municipiu și reședință de județ[*]​  —
Sinagoga din Reșița Primăria din Reșița Casa de cultură Gara din Reșița
Stemă
Reșița Reșița (România) Poziția geografică
Coordonate: 45°18′0″N 21°53′25″E ({{PAGENAME}}) / 45.30000°N 21.89028°E
Țară	România
Județ	Caraș-Severin
SIRUTA	50790
Atestare documentară	1673
Reședință	Reșița[*]​
Componență	Reșița[*]​ Câlnic Cuptoare Doman Moniom Secu Țerova
Guvernare
- primar al municipiului Reșița[*]​	Ioan Popa[*]​[1] (PNL, 2016)
Suprafață
- Total	197,65 km²
Altitudine	208 m.d.m.
Populație (2021)
- Total	58.393 locuitori
Fus orar	UTC+2
Cod poștal	320011–320236
Localități înfrățite
- 14 orașe înfrățite	listă
Prezență online
site web oficial GeoNames
Poziția localității Reșița
Modifică date / text

Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in sârbă Решица, în croată Ričica^[2][3]) este municipiul de reședință al județului Caraș-Severin, Banat, România, format din localitățile componente Câlnic, Cuptoare, Doman, Reșița (reședința), Secu și Țerova, și din satul Moniom.

Numele de Reșița poate proveni de la termenul latin recitia, care înseamnă "izvor rece", așa cum Nicolae Iorga sugera odată, presupunând romanii au dat numele orașului, de la un izvor de pe valea Domanului. O altă variantă, susținută de Iorgu Iordan, ar fi aceea că vine de la un cuvânt slav: al oamenilor care au trăit în zona Carașovei la 15 km distanță, care referindu-se la acest loc, ce în acele vremuri nu era decât un sat ca și al lor, ca fiind „u rečice” (la pârâu). Se poate observa că mai toate popoarele slave au orașe cu numele de Rečice (pronunțat Recițe în limba română).^{[necesită citare]}

Municipiul Reșița, reședința județului Caraș-Severin, este amplasat în sud-vestul României, în partea de nord-vest a județului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava. Reșița este cel mai vechi centru siderurgic al României.

Orașul are formă simplă fiind așezat în mare parte pe dealuri și văile acestora, urmărind traseul străbătut de râul Bârzava, care provine dinspre Văliug, din estul orașului din Munții Semenic. Astfel că drumul principal urmărește și el traseul format de râul Bârzava între văi.

Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei.

Conscripția din 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse (impozitate) de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Inițial, au existat doua sate apropiate - Reșița Romana (Reschiza Kamerală sau Olah Resitza) și Reșița Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate în Reșița Montana, locuită la început de cărbunari români. Mai târziu, în 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia și Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Între anii 1910 – 1925 , Reșița a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarată oraș, consecință a recunoașterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice și constructoare de mașini din România modernă. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului i s-a oferit gradul de municipiu, reședință a județului Caraș-Severin.

Orașul este considerat ca fiind împărțit în două zone distincte, el fiind format din unirea a două sate distincte numite Reșița și Reșița Română, dar pentru o reprezentare mai clară orașul se împarte în trei zone, de la Nord-Vest (ieșirea spre Bocșa, Timișoara și Caransebeș) la Sud-Est (ieșirea spre munți: Văliug, Gărâna, etc.)

În Reșița se vorbesc multe limbi, dintre care cea mai vorbită este româna. Mai sunt: maghiară, sârbo-croată, germană și multe altele.

Sub aspect urbanistic, Reșița a cunoscut de asemenea, importante realizări: cartiere întregi de locuințe ridicate în lunca Pomostului, pe Moroasa și lunca Bârzavei. La Reșița funcționează un teatru, numit „George Augustin Petculescu" în clădirea Palatului Cultural (fostul Cinematograf Cultural), clădire monument istoric, imobilul este restaurat în perioada 2007-2010 de către Consiliul Județean Caraș Severin după preluarea de la Asociația Plugarilor din Reșița Română, Casa de Cultură a Sindicatelor, un cinematograf „Dacia”, situat în orașul nou, reabilitat de către Consiliul Local al Municipiului Reșița și modernizat, putând fi vizionate filme 3D pe unul din cele mai mari ecrane din tară. În trecut a existat și un alt cinematograf „Casa Muncitorească", clădire în care a funcționat clubul muncitoresc înainte de perioada comunistă, dar după 1989 autoritățile au închiriat o parte a clădiri (holul de acces) unei societăți comerciale care a organizat discotecă. Din cauze necunoscute, în anul 2002 (14/15 august) clădirea a ars, în prezent ea fiind demolată.

Orașul are în componență localitățile: Câlnic (Kölnök), Cuptoare (Kuptore), Doman (Domány), Moniom (Monyó), Secu (Székul; Sekul) și Țerova (Krassócser).

Localitățiile componente, sunt considerate cartiere: Câlnic, Țerova, Secu și Cuptoare, iar Moniom este sat aparținător Municipiului Reșița. Localitățiile care aparțin municipiului Reșița sunt menționate în izvoare după cum urmează : Țerova – 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); Doman – 1370 ; Câlnic – 1597 (Kalnic); Moniom – 1587 (Manihom); • Secu – Cuptoare – 1673, 1690 – 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore).

Primăria

Muzeul Banatului Montan

Casa de Cultură

Reșița a fost considerat mult timp ca fiind unul din marile centre industriale ale României, având influențe în industria siderurgică (fontă, oțel, laminate), a construcțiilor de mașini (electrice și diesel, utilaj petrolier, siderurgic și chimic, material rulant), chimică (chimizarea lemnului, cocs). Are o populație de 83.985 locuitori (la nivelul anului 2004). Este un important centru industrial în prelucrarea oțelului și construcția de mașini. C.S.R. (Combinatul Siderurgic Reșița)- în prezent TMK-Reșița și U.C.M.R. (Uzina Constructoare de Mașini Reșița) sunt uzinele care au susținut orașul și l-au ținut în viață mai bine de 300 de ani. Primele uzine au fost fondate în 1771, în timpul domniei împărătesei Maria Terezia. La 3 iulie 1771 au fost inaugurate primele furnale înalte de pe actuala vatra a furnalelor din cadrul SC TMK Reșița SA. În trecut au fost cunoscute sub denumirea de Uzinele și Domeniile Reșița sau UDR, așa cum se poate citi pe unele locomotive cu aburi fabricate la Reșița, filiala Fabricii de Locomotive a StEG de la Viena^{⁠(en)[traduceți]}.

În 1872 (la mai puțin de 50 de ani de la inventarea locomotivei cu aburi în Anglia) uzina din Reșița produce prima locomotivă din spațiul central-estic European, denumită „Resicza”, având numărul de circulație 2 (numărul 1 fiind atribuit locomotivei „Szekul” fabricată la Viena), cu ecartament de 948 mm, proiectată de John Haswell - directorul fabricii de locomotive „St. E. G." din Viena, locomotivă destinată transporturilor interne uzinale. Începând cu anul 1872 uzinele „St. E. G." de la Reșița produc pentru căile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apă, 110 plăci pentru întoarcerea locomotivelor, 514 inimi de încrucișare pentru macaze, 793 de tampoane.

Începând cu anul 1920 la „Uzinele Domeniilor" din Reșița și la „Uzinele Nicolae Malaxa" din București începe proiectarea și construcția următoarelor tipuri de locomotive:

• seria 230 pentru trenuri de călători (1932-1936)
• seria 142 pentru trenuri grele de călători (1937-1940)
• seria 50 pentru trenuri de marfă (1926-1936)
• seria 150 pentru trenuri grele de marfă (1947-1960)
• seria 131 pentru trenuri de călători pe linii secundare (1939-1942)
• seria 151 prototipuri pentru trenuri grele (1938-1939).

În anul 1926 se produce la Reșița locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand", prima locomotivă construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcția de locomotive la Reșița și Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă.

Între anii 1926-1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală și trei tipuri pentru cale îngustă. Din acestea s-au fabricat 797 la „Uzinele Reșița" și 410 la „Uzinele Malaxa" din București. În anul 1960 producția de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producția de locomotive diesel și electrice. Locomotivele cu abur au funcționat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998, locomotivele cu abur au fost casate in proporție de 98%.

• Universitatea „Babeș-Bolyai“ Reșița;
• Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița;
• Colegiul Tehnic Reșița;
• Colegiul Economic al Banatului Montan;
• Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița;
• Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” Reșița (începând cu anul școlar 2016-2017);
• Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița;
• Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița (incepând cu 15.09.2013);
• Liceul Teologic Baptist;
• Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Romanu" Reșița;
• 6 școli generale și 7 grădinițe.

Aici ar putea fi nominalizate și:

• Clubul Sportiv Școlar Reșița;
• Palatul Copiilor Reșița.

Municipiul Reșița este administrat de un primar și un consiliu local compus din 21 consilieri. Primarul, Ioan Popa[*]​, de la Partidul Național Liberal, este în funcție din 2016. Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:^[5]

• 1990: Barbu Enache (FSN)
• 1991: Șerban Antonescu
• 1992-2004: Mircea Ioan Popa (independent)
• 2004-2008: Liviu Spătaru (PNL)
• 2008-2015: Mihai Stepanescu (mandatul 2008-2012 - independent; mandatul 2012-2015 - PSD)
• din 2016: Ioan Popa (PNL)

• „Muzeul de Istorie al Banatului Montan" înființat în 1959.^[6]

• Muzeul de Locomotive cu Aburi, în care sunt expuse 14 locomotive, 12 produse la Reșița în decursul a peste 100 de ani (1872-1959), una fabricată la Viena și una fabricată la Kassel
• Grădina Zoologică „profesor Ion Crișan”
• Casa de Cultură a Sindicatelor
• Teatrul G.A. Petculescu
• Palatul Cultural (o perioadă a funcționat ca cinematograf, în prezent fiind sediul Teatrului de Vest), 1928
• Biblioteca Județeană Paul Iorgovici, Secția Engleză, Secția Franceză, Secția Germană
• Biblioteca Municipală Reșița (funcționează sub tutela Consiliului Local al Municipiului Reșița)
• Cazinoul Român, (Cazina), 1/4 sec. XX
• Biserica Evanghelică, sec. XIX /1901
• Casa Neff I cu baia publică, 4/4 sec. XIX
• Sinagoga, sec. XIX
• Uzina hidroelectrică Grebla și Castelul de apă din amonte, 1903-1909
• Biserica Maria Zăpezii din Reșița, 1852
• Catedrala Ortodoxă Română Reșița Montană, „Adormirea Maicii Domnului”, 1936
• Gara Reșița Sud, 1932/1914
• Podul de la vamă, 1931, primul pod nituit și sudat din țară
• Ansamblu de clădiri muncitorești și de raport din secolul XIX
• Biserica tip sală și necropolă medievală, sec. XIV–XV, cartier Moroasa
• Atracții botanice - printre acestea se numără unele specii de arbori foarte rari în Europa

Componența etnică a municipiului Reșița

     Români (76,19%)

     Maghiari (1,41%)

     Romi (1,13%)

     Germani (1,09%)

     Alte etnii (1,27%)

     Necunoscută (18,91%)

Componența confesională a municipiului Reșița

     Ortodocși (68,85%)

     Romano-catolici (4,75%)

     Penticostali (2%)

     Baptiști (1,76%)

     Alte religii (2,82%)

     Necunoscută (19,81%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Reșița se ridică la 58.393 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 73.282 de locuitori.^[7] Majoritatea locuitorilor sunt români (76,19%), cu minorități de maghiari (1,41%), romi (1,13%) și germani (1,09%), iar pentru 18,91% nu se cunoaște apartenența etnică.^[8] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (68,85%), cu minorități de romano-catolici (4,75%), penticostali (2%) și baptiști (1,76%), iar pentru 19,81% nu se cunoaște apartenența confesională.^[9]

În anul 1930 Reșița avea o populație de 19.868 de locuitori, dintre care 10.637 germani (53,5%), 5.851 români (29,4%), 2.127 maghiari (10,7%), 381 cehi și slovaci, 300 evrei, 257 țigani ș.a. Din punct de vedere confesional, populația orașului era alcătuită din 12.352 romano-catolici (62,1%), 5.439 ortodocși (27,3%), 633 greco-catolici (3,1%), 531 reformați (2,6%), 431 lutherani, 348 mozaici, atei ș.a.

Reșița - evoluția demografică

Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki.

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Transportul public din Reșița este format din 6 linii de autobuz și o linie de tramvai și a fost operat de Prescom (actualmente desființată). În prezent, este operat de Transport Urban Reșița (TUR).

Flota de autobuze a Reșiței constă din 25 de autobuze circulând pe 6 linii:

• 1: Marginea – Minda/Piața Repbulicii – Mol/Mopar/Molizilor
• 2: Minda/Piața Repbulicii – Mol/Mopar/Molizilor
• 3: Fabrica de Pâine - Marginea – Minda/Piața Repbulicii – Mol/Mopar/Molizilor
• 4: Moroasa II – Lend/Baraj (barajul Lacului Secu) – CET – Molizilor – Moroasa II
• 8: Intim – Moniom – Intim
• 9: Intim – Țerova – Intim
• 10: Nera – Doman – Nera
• 11: Piața Republicii – Minda – Cuptoare – Piața Republicii

În 2009, flota de autobuze a Reșiței a fost modernizată.

Articol principal: Tramvaiul din Reșița

Tramvaiele au fost scoase din funcțiune. Începând din 2008, noul primar și-a anunțat intenția de a scoate din funcțiune toate tramvaiele și de a le înlocui cu autobuze moderne care respectă standardele UE.

Cele 2 linii de tramvai erau linia Renk-Muncitoresc (1) și linia Renk-Stavila (1b), care era practic o extindere a liniei Renk-Muncitoresc, dar pe această linie erau doar 3 tramvaie. Flota completă de tramvaie era formată din aproximativ 28 de tramvaie. Ultimele tramvaie au fost modelele GT8 și N importate din Germania (Dortmund și Frankfurt) și au înlocuit pe deplin fostele tramvaie Timiș 2 pre-89 în 2002.

În 2017 s-a anunțat că a fost creată o nouă companie care să se ocupe de problema transportului public, numită Transport Urban Reșița (TUR)^[12], constând dintr-o flotă de autobuze și tramvaie de standarde moderne pentru pasageri, aducând un sistem de transport nou și eficient înapoi la Reșița.

Vezi și: Regiotrans

Reșița este deservită de două gări: Gara Reșița Nord și Gara Reșița Sud, fiind situată pe calea ferată București-Craiova-Timișoara.

Reșița are un drum principal cu 4 benzi care leagă cartierul Stavila de cartierul Calnic. Acest drum principal trece prin aproape toate cartierele importante din Reșița. Restul cartierelor din Reșița sunt accesibile prin drumuri secundare cu 2 benzi sau drumuri cu o singură bandă. Drumurile din Reșița sunt de obicei bine întreținute, în special drumul principal, dar pe drumurile secundare există ocazional găuri. Indicatoarele rutiere sunt de obicei bine amplasate și bine întreținute, iar traficul este de obicei prietenos, iar ambuteiajele sunt un mit. Accidentele sunt foarte rare și aproape niciodată fatale. Extern Reșița este conectată prin drumuri naționale la Caransebeș (Continuare spre București) și respectiv Timișoara. Există, de asemenea, 3 drumuri județene care leagă Reșița de Oravița, Năidaș și, respectiv, Anina.

• Secu - lacul de acumulare cel mai apropiat de Reșița, care alimentează Reșița cu apă potabilă.^[6]
• Văliug - așezare creată după 1780 de oamenii care pregăteau cărbune de lemn pentru uzinele din Reșița. În 1908 - 1909 a fost construit aici un lac de acumulare (Lacul Vechi - Breazova) de circa 12 ha, pentru necesitățile uzinelor siderurgice; după înființarea unor noi furnale și oțelării s-a realizat un al doilea lac (56 ha), lung de peste 3 km și având un debit de 10 milioane mc apă.^[6]
• Crivaia - de la Văliug încă 5 km, la extremitatea sudică a acestuia, într-o frumoasă poiană străbătută de apa Bârzavei.^[6]
• Semenic - 10 km de la Văliug, stațiune turistică cu pârtii de schi de nivel mediu și pentru începători.^[6]
• Gărâna, Wolfsberg denumirea în germană - sat cu folclor interesant, deși în momentul de față populația de origine germană a emigrat aproape în totalitate, satul s-a transformat într-o zonă turistică și începând cu 1993, anual, aici are loc la mijlocul lunii iulie Festivalul de Jazz de la Gărâna (Gărâna Jazz Festival, titlul original în limba engleză) în Poiana Lupului.^[6]
• Trei Ape - Stațiune turistică cu lac de acumulare situat la sud de comuna Brebu Nou. De la baza acestui lac izvorăște râul Timiș. Lacul adună apele pâraielor Brebu, Grădiște și Semenic, iar apa de deversare din lac împreună cu izvorul de la baza acestuia formează râul ce a fost amintit mai devreme.^[6]
• Peștera Comarnic - cea mai lungă peșteră din Banat.^[6]
• Cheile Carșului - Chei lungi de circa 15 km ce ajung până aproapre de Carașova.^[6]
• Peștera Popovăț - galerii de 1.120 m, dispuse pe două etaje.^[6]
• Dognecea - așezare cu trecut bogat; mine de aur și argint exploatate de romani. În nordul localității există două lacuri de acumulare - Lacul Mic, numit și Lacul nuferilor, declarat rezervație botanică, și Lacul Mare, numit și „La Zid”, din cauza barajului construit pe pârâul Dognecea.^[6]
• Ocna de Fier - așezare minieră (s-a exploatat minereu de fier pentru furnalele de la Reșița), in localitate există „Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului” fondat de dl. Constantin Gruescu. Tot în această localitate se îmbuteliază apa minerala „Aura” și „Perena”, ape provenind din izvoarele din zonă.
• Ramna - în apropiere, urmele unei așezări romane din secolul II e.n..^[6]
• Biniș - vechi și vestit centru bănățean de ceramică nesmălțuită unde se mai practică încă olăritul.^[6]
• Berzovia - localitate menționată în singurul fragment rămas din cronica războiului purtat de Traian împotriva dacilor.^[6]
• Ezeriș - important punct fosilifer, cu exemplare de faună terțiară (gasteropode, lamelibranchiate)
• Brebu Nou, situat lângă Lacul Trei Ape
• Lindenfeld - fost sat de pemi, colonizat în aceiași perioadă ca și Gărâna și Brebu Nou, în prezent nu mai locuiește nimeni.

• Corneliu Diaconovici (1859–1923), publicist, redactor și director al mai multor ziare și reviste
• Max Friedmann (1864-1936), antreprenor și om politic austriac
• Valeriu Traian Frențiu (1875–1952), preot, doctor în Teologie, episcop român unit cu Roma beatificat
• Ioan Roșiu (1882–1962), deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia 1918
• Anton Breitenhofer (1912–1989), ziarist și prozator, demnitar comunist;
• Josef Puvak (1913 - 2008), scriitor;
• Constantin Lucaci (n. 1923 în localitatea Bocșa - d. 2014), sculptor monumentalist - a realizat Fântâna Cinetică din centrul Reșiței și monumentul din Parcul Tricolorului;
• Doru Popovici (1932–2019), compozitor, muzicolog, scriitor și profesor;
• Dan Farcaș (n. 1940), matematician, informatician, scriitor, ufolog;
• Sabin Păuța (n.1943), dirijor, compozitor și profesor universitar doctor. Sabin Păuța s-a stabilit în America în anii '80, unde a condus Filarmonica din New Jersey, a revenit în Reșița în 2009;
• Marius Țeicu (n. 1945), compozitor;
• Stela Enache (n. 1950), solistă vocală;
• Jan Cornelius (n. 1950), scriitor de limba germană, traducător, dramaturg;
• Werner Stöckl, (n. 1952), jucător de handbal, campion mondial 1974;
• Sorin Frunzăverde (1960–2019), om politic român, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, deputat în Parlamentul României, deputat în Parlamentul European, ministru în 4 guverne, doctor în științe economice și doctor în științe militare;
• Teodora Ungureanu, (n. 1960), gimnastă română de talie mondială;
• Lucien Hora (n. 1961), pilot sportiv auto;
• Cristian Buică (n. 1960), cântăreț de muzică folk;
• Dinu Olărașu (n. 1962), cântăreț de muzică folk;
• Maria Gheorghiu (n. 1963), cântăreață de muzică folk;
• Marius Iriza (n.1968), deputat, membru PRM
• Francisc Vaștag (n. 1968), campion mondial la box;
• Costel Stancu (n. 1970), poet;
• Simona Richter (n. 1972), sportivă;
• Florin Șerban (n. 1975) este un regizor român, cunoscut pentru filmul Eu când vreau să fluier, fluier cu care a câștigat Ursul de Argint la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin din 2010;
• Cristian Chivu (n. 1980), jucător de fotbal;
• Eduard Cristian Zimmermann (n. 1983), jucător de fotbal;
• Cosmin Moți (n. 1984), jucător de fotbal;
• Cristian Scutaru (n. 1987), jucător de fotbal;
• Flavius Koczi (n. 1987), gimnast artistic;
• Cristian Danci (n. 1988), fotbalist;
• Ciprian Foiaș (1933–2020), matematician.

• 
  Imagine panoramică cu valea Bârzavei
• 
  Casa de cultură
• 
  Palatul Cultural, sediul Teatrului de Stat G.A. Petculescu
• 
  Sinagoga
• 
  Sala Polivalentă
• 
  Parcul
• 
  Ceasul Verde
• 
  Funicularul
• 
  Gara
• 
  Fabrica istorică de cărămidă
• 
  Reșița în ziarul Scânteia

• Ghinea, Dan - Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, București, 2000
• Lotreanu, Ioan - Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Țara”, Timișoara, 1935
• Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate, jud. Caraș-Severin 1880 - 2002, [1]
• ***INSSE, Comunicat Recensământul Populației și al Locuințelor, Caraș-Severin, 2 februarie 2012

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Reșița

La Wikivoyage găsiți un ghid turistic despre Reșița

Portal Banat

Instituții

• Primăria Reșița Arhivat în 23 decembrie 2018, la Wayback Machine.
• Prefectura Caraș-Severin Arhivat în 4 iulie 2006, la Wayback Machine.
• Consiliul Județean Caraș-Severin
• Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin

v • d • m Subdiviziunile administrative ale județului Caraș-Severin Reședință Reșița (73.282 locuitori) Municipii Caransebeș (24.689 locuitori) Orașe Anina (7.485 locuitori) · Băile Herculane (5.008 locuitori) · Bocșa (15.842 locuitori) · Moldova Nouă (12.350 locuitori) · Oravița (11.382 locuitori) · Oțelu Roșu (10.510 locuitori) Comune  · Armeniș · Bănia · Băuțar · Berliște · Berzasca · Berzovia · Bolvașnița · Bozovici · Brebu · Brebu Nou · Buchin · Bucoșnița · Carașova · Cărbunari · Ciclova Română · Ciuchici · Ciudanovița · Constantin Daicoviciu · Copăcele · Cornea · Cornereva · Coronini · Dalboșeț · Doclin · Dognecea · Domașnea · Eftimie Murgu · Ezeriș · Fârliug · Forotic · Gârnic · Glimboca · Goruia · Grădinari · Iablanița · Lăpușnicel · Lăpușnicu Mare · Luncavița · Lupac · Marga · Măureni · Mehadia · Mehadica · Naidăș · Obreja · Ocna de Fier · Păltiniș · Pojejena · Prigor · Ramna · Răcășdia · Rusca Montană · Sacu · Sasca Montană · Sichevița · Slatina-Timiș · Socol · Șopotu Nou · Târnova · Teregova · Ticvaniu Mare · Topleț · Turnu Ruieni · Văliug · Vărădia · Vermeș · Vrani · Zăvoi · Zorlențu Mare · Sate Sate din județul Caraș-Severin

v • d • m Reședințele județelor României Alba Iulia  • Alexandria  • Arad  • Bacău  • Baia Mare  • Bistrița  • Botoșani  • Brașov  • Brăila  • București  • Buzău  • Călărași  • Cluj-Napoca  • Constanța  • Craiova  • Deva  • Drobeta-Turnu Severin  • Focșani  • Galați  • Giurgiu  • Iași  • Miercurea Ciuc  • Oradea  • Piatra Neamț  • Pitești  • Ploiești  • Râmnicu Vâlcea  • Reșița  • Satu Mare  • Sfântu Gheorghe  • Sibiu  • Slatina  • Slobozia  • Suceava  • Târgoviște  • Târgu Jiu  • Târgu Mureș  • Timișoara  • Tulcea  • Vaslui  • Zalău

v • d • m Cele mai populate orașe ale României Orașele cu mai mult de 50 000 de locuitori conform recensământului din anul 2011 Peste 1 000 000 de locuitori București (1.883.425 loc.) Peste 300 000 de locuitori Cluj-Napoca (324.576 loc.) · Timișoara (319.279 loc.) Peste 200 000 de locuitori Iași (290.422 loc.) · Constanța (283.872 loc.) · Craiova (269.506 loc.) · Brașov (253.200 loc.) · Galați (249.432 loc.) · Ploiești (209.945 loc.) Peste 100 000 de locuitori Oradea (196.367 loc.) · Brăila (180.302 loc.) · Arad (159.074 loc.) · Pitești (155.383 loc.) · Sibiu (147.245 loc.) · Bacău (144.307 loc.) · Târgu Mureș (134.290 loc.) · Baia Mare (123.738 loc.) · Buzău (115.494 loc.) · Botoșani (106.847 loc.) · Satu Mare (102.411 loc.) Peste 75 000 de locuitori Râmnicu Vâlcea (98.776 loc.) · Drobeta-Turnu Severin (92.617 loc.) · Suceava (92.121 loc.) · Piatra Neamț (85.055 loc.) · Târgu Jiu (82.504 loc.) · Târgoviște (79.610 loc.) · Focșani (79.315 loc.) · Bistrița (75.076 loc.) Peste 50 000 de locuitori Tulcea (73.707 loc.) · Reșița (73.282 loc.) · Slatina (70.293 loc.) · Călărași (65.181 loc.) · Alba Iulia (63.536 loc.) · Giurgiu (61.353 loc.) · Deva (61.123 loc.) · Hunedoara (60.525 loc.) · Zalău (56.202 loc.) · Sfântu Gheorghe (56.006 loc.) · Bârlad (55.837 loc.) · Vaslui (55.407 loc.) · Roman (50.713 loc.)