Kosovo

Kosovo
Republica Kosovo Republika e Kosovës  (albaneză) Република Косово / Republika Kosovo  (sârbă)
Drapel Stemă[*]​
Imn:  Europa
Kosovo în Europa
Geografie
Suprafață
- totală	10,908 km²
Apă (%)	1,0[1]
Cel mai înalt punct	Gieravița (2.656 m)
Cel mai mare oraș	Priștina
Vecini	Albania Macedonia de Nord Muntenegru Serbia
Fus orar	Ora Europei Centrale (CET) (UTC+1)
Ora de vară	CEST (UTC+2)
Populație
Populație
- Recensământ 2011	1.733.842
Densitate	159 loc/km²
- Estimare 2014	1.859.203[2]
Limbi oficiale	Limba albaneză, limba sârbă
Etnonim	Kosovar(i)
Guvernare
Sistem politic	Republică parlamentară
Președinte	Vjosa Osmani
Prim ministru	Albin Kurti
Administrației Interimare a Misiunii Națiunilor Unite în Kosovo (UNMIK)	Zahir Tanin (UNMIK)
Legislativ	Adunarea din Kosovo
Capitala	Priștina
Istorie
Republica Kosova	2 iulie 1990
Administrație ONU în Kosovo	10 iunie 1999
Propunerea planului Ahtisaari pentru finalizarea statutului	26 martie 2007
EULEX	16 februarie 2008
Declarația de independență	17 februarie 2008
Economie
PIB (PPC)	2015
- Total	$17,780 miliarde[3]
- Pe cap de locuitor	$9.570
PIB (nominal)	2015
- Total	$7,813 miliarde[3]
- Pe cap de locuitor	$4.420
Gini (2005/2006)	30.0 (mediu) (locul 121)
IDU (2013)	▲0.786 (ridicat)
Monedă	Euro (€)a
Coduri și identificatori
Cod CIO	KOS
Prefix telefonic	+383
ISO 3166-2	XK[6][7][8][9][10]
Domeniu Internet	nu are
a Adoptat unilateral; formal, Kosovo nu este membru al zonei euro.
Prezență online
site web oficial hasthtag
Modifică date / text

Kosovo (în albaneză Kosova; în scriere chirilică sârbă: Косово), oficial Republica Kosovo (în albaneză Republika e Kosovës; în sârbă: Република Косово / Republika Kosovo) este un stat parțial recunoscut^[11][12] și teritoriu disputat,^[13][14] situat în Peninsula Balcanică, în sud-estul Europei, care și-a autodeclarat independența față de Serbia în februarie 2008.

Este recunoscut ca stat suveran de către 97 state membre ONU, iar statutul său este contestat.^[15] Serbia nu recunoaște secesiunea Kosovo și de jure o consideră în continuare Provincia Autonomă Kosovo și Metohia (în sârbă Аутономна Покрајина Косово и Метохија, cu alfabetul latin: Autonomna Pokrajina Kosovo i Metohija), condusă de ONU în cadrul suveranității statului. Cel mai mare oraș și capitala Republicii Kosovo este Priștina. Kosovo nu are ieșire la mare și se învecinează cu Republica Macedonia de Nord la sud, Albania la vest și Muntenegru la nord-vest.^[16]

Kosovo a fost o parte din teritoriul triburilor traco-ilirice și celtice, apoi din Imperiul Roman, Bizantin, Țaratul Bulgar, Țaratul Sârb, și Imperiul Otoman. În secolul al XX-lea, a fost împărțită între Regatul Serbiei și Regatul Muntenegrului, iar în cele din urmă a revenit statului succesor, Regatul Iugoslaviei. După sfârșitul Războiului din Kosovo și încetarea bombardamentului Iugoslaviei de către NATO, teritoriul a intrat sub administrație interimară a Organizației Națiunilor Unite (UNMIK). În februarie 2008, Adunarea din Kosovo a declarat că provincia Kosovo este independentă și cunoscută ca Republica Kosovo. Din 9 noiembrie 2009, independența este recunoscută de 75 de state membre ONU și de Republica Chineză (Taiwan). Pe 8 octombrie 2008, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care solicită Curții Internaționale de Justiție un aviz consultativ cu privire la problema declarației independenței provinciei Kosovo.^[17] Cele două mari grupuri etnice din Kosovo, albanezii și sârbii, au avut ostilitate unii față de ceilalți de-a lungul istoriei până în prezent, fiecare grup susținând că regiunea le aparține.^[18]

Kosovo nu este membru ONU, dar, totuși, este membru al mai multor organizații internaționale, printre care Fondul Monetar Internațional (IMF), Banca Mondială, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Uniunea Internațională a Transportatorilor Rutieri (IRU) și Consiliul Regional de Cooperare.^[19] Kosovo a obținut statut de membru cu drepturi depline în mai multe federații majore sportive internaționale, printre care și Comitetul Olimpic Internațional.^[20] În cadrul Uniunii Europene, este recunoscut de 23 din cele 28 de state membre.^[21] Kosovo este un potențial candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.^[22]

O teorie despre numele Kosovo afirmă că provine de la adjectivul posesiv neutru sârb al cuvântului kos (кос), care înseamnă „mierlă”.^[23][24] Kosovo Polje înseamnă „câmpul mierlelor”, locul unde s-a desfășurat cunoscuta Bătălie de la Kosovo Polje.

Regiunea cunoscută în prezent sub numele „Kosovo”, a devenit o regiune administrativă în 1946 ca Provincia Autonomă Kosovo și Metohia. În 1974, compoziția „Kosovo și Metohia” a fost schimbată în „Kosovo” la Provincia Socialistă Autonomă Kosovo, însă, în 1990, a fost redenumită după numele anterior ca Provincia Autonomă Kosovo și Metohia.

Întreaga regiune este cunoscută sub numele Kosovo în limba română, iar în limba albaneză cu numele Kosova sau Kosovë. În limba sârbă, este făcută o distincție între partea estică și cea vestică; termenul Kosovo (Косово) este folosită pentru partea estică, în timp ce partea vestică este denumită „Metohia” (Метохија).

Formarea republicii Kosovo este rezultatul destrămării Iugoslaviei, în special al Războiului din Kosovo din 1996-1999, renașterii naționaliste din Balcani sub dominația Imperiului Otoman din secolul al XIX-lea, în special al conflictului dintre naționalitățile albaneză și sârbă.

În timpul epocii neolitice, regiunea Kosovo se afla în cadrul extinderii culturii Vinča. Între secolul IV - I î.H., dardanii populau regiunea actualului Kosovo. Regiunea a fost mai târziu cucerită de romani în ani 160 î.H., și integrată în provincia romană Illyricum în 59 î.H. Ulterior, a devenit parte din Moesia Superior în 87 d.H. Migrațiile slave au ajuns în Balcani în secolul V-VII, prin care popoarele autohtone s-au amestecat cu noii sosiți din nord, din această sinteză rezultând sârbii actuali^[25][26]. Kosovo a intrat în cadrul Bulgariei în anii 850, în care Creștinismul și o cultură slavic-bizantină au fost implementate în regiune. A fost recucerită de către bizantini în 1018. Pe măsura ce rezistența slavă reușea împiedicarea venirii Imperiului Bizantin în regiune, de cele mai multe ori aceasta trecea pe de-o parte ori în suveranitatea sârbilor, ori în cea a bulgarilor, iar pe de cealaltă parte a bizantinilor, până când Principatul sârb Rascia a cucerit-o în secolul XI. Astfel de preluări au avut prea puțin impact asupra populației locale, din moment ce a reprezentat o schimbare minoră în dinastia creștină balcanică. Aflată sub suveranitatea completă a Regatului Serbiei până la sfârșitul secolului XII, a devenit un centru laic și secular al statului medieval sârb în dinastia Nemanjić în secolul al XIII-lea, cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe sârbe instalată la Peć, în timp ce Prizren a fost un centru secular. Apogeul a fost atins cu formarea unui imperiu sârb în 1346, care după 1371 s-a transformat dintr-o monarhie medievală într-un regat feudal. Kosovo a devenit terenul moștenire al Casei de Branković și Vučitrn, iar Priștina a prosperat.

Bătălia de la Kosovo Polje (1389) a fost câștigată de forțele otomane, învingând coaliția sârbilor, albanezilor și bosniacilor [1] Arhivat în 9 noiembrie 2007, la Wayback Machine. condusă de prințul Lazăr Hrebeljanovici. Ulterior, unele părți din Serbia au acceptat vasalitatea turcilor, iar fiica lui Lazăr s-a căsătorit cu sultanul pentru a pecetlui pacea. În 1402, un despot sârbesc a fost creat, iar Kosovo a devenit cel mai bogat teritoriu, cunoscut pentru minerit. Până în 1455, regiunea a fost complet cucerită de Imperiul Otoman.

Kosovo a fost parte a Imperiului Otoman (1455-1912), prima dată ca parte a pașalâcului Rumelia, și, din 1864, ca o provincie separată.

Kosovo, ca și Serbia, a fost ocupată de forțele austriece în timpul Marelui Război (1683–1699).^[27]

La invitația împăratului romano-german Leopold I^[28] în 1690, Patriarhul Serbiei de la Peć, Arsenie al III-lea ar fi condus relocarea unui contingent de aproximativ 37000 de familii, cele mai multe de origine sârbă, din Kosovo și alte zone către Austria.^[29] De altfel, mai multe migrații de creștini ortodocși din zona Kosovo urmară și pe parcursul secolului al XVIII-lea în timpul Marii migrații sârbe, adăugându-se populației creștine deja epurate cu concursul turcilor (este vorba de sclavi și cei capturați ca pradă de război).^[30] În 1766, turcii au desființat Patriarhia de la Peć și au creat jizya, un sistem de impozitare a non-musulmanilor, deteriorând astfel și mai tare poziția creștinilor în regiune. În contrast, mulți șefi albanezi s-au convertit la islam, câștigând poziții proeminente în regimul turcesc.^[31] Per ansamblu, „albanezii au avut puține cauze de neliniște”, iar „în cel mai rău caz au crescut în economia afacerilor interne otomane”,^[31] iar uneori persecutau aspru creștinii în numele stăpânilor lor turci.^[32]. Rezultatul final al celor patru secole și jumătate de dominație islamică a fost marcat de un declin în structura demografică a creștinilor slavi din Kosovo. Cauzele acestei schimbări demografice sunt diverse. Evacuarea creștinilor (sârbi și aromâni) a fost însoțită de imigrația albanezilor ^[33] și a altor popoare islamice, cum ar fi cerchezii (cu sentimente notabile anti-creștine), care au servit deseori ca trupe auxiliare pentru turci.^[32]. În plus, în timpul dominației otomane, distincția între etnia sârbă și albaneză nu a fost tot timpul clară. Pe măsură ce islamul a devenit religia cea mai răspândită, unii sârbi creștini s-au convertit la islam, pierzându-și identitatea națională.^[34]

În secolul al XIX-lea, a existat o renaștere a națiunilor în toată Europa de sud-est. Mișcarea naționalistă albaneză fiind centrată în Kosovo, acest lucru a condus la tensiuni etnice și o lungă luptă între sârbii creștini și albanezii musulmani.^[32]

În Kosovo, a existat și există și o importantă minoritate aromână. Lazăr Duma, inspectorul școlilor aromânilor menționa în vilaetul Kosovo, în 17 octombrie 1906, existența a 7 școli cu 247 de elevi; numărul aromânilor era de circa 4340 locuitori. Astăzi, aromânii locuiesc în orase ca Mitrovița, Priștina (cu peste 1000 de aromâni), în Prizren, dar și în nenumărate sate;^[35]

În 1871, la Prizren a avut loc o reuniune a sârbilor, unde s-a discutat posibilitatea recuceririi și reintegrării provinciei Kosovo cu „vechea Serbie”, în timp ce Principatul Serbiei făcea deja planuri pentru expansiunea în teritoriul otoman. În 1878, s-a semnat un Acord de Pace care prevedea transferul controlului orașelor Priștina și Kosovska Mitrovica la sârbi, și ieșirea de sub jurisdicția otomană, în timp ce restul provinciei Kosovo avea a rămâne sub control otoman. În același an, etnicii albanezi au format Liga de la Prizren, care aspira la unificarea tuturor albanezilor, urmărind dobândirea autonomiei în Imperiul Otoman.^[36] Liga de la Prizren a condus Kosovo până în 1881, când a fost desființată de trupele otomane.

Mișcarea turcilor tineri a sprijinit guvernarea centralizată și s-a opus oricărui fel de autonomie dorită de kosovari, în special de albanezi. În 1910, o revoltă albaneză s-a răspândit de la Priștina și a durat până la vizita sultanului otoman în Kosovo în iunie 1911. În 1912, în timpul războaielor balcanice, cea mai mare parte din Kosovo a fost capturată de către Regatul Serbiei, în timp ce regiunea Metohia a fost cucerită de către Regatul Muntenegrului. Mai târziu, a avut loc un exod al populației albaneze. Autoritățile sârbe au promovat crearea noilor așezări sârbești din Kosovo, precum și asimilarea albanezilor în societatea sârbă.^[37] Numeroase familii sârbe s-au mutat în Kosovo, egalizând echilibrul demografic între albanezi și sârbi.

Statutul provinciei Kosovo în Serbia a fost finalizat în anul următor, la Tratatul de la Londra.^[38]

În iarna dintre 1915-1916, în timpul primului război mondial, armata sârbă a fost retrasă din Kosovo, astfel provincia a fost ocupată de Bulgaria și Austro-Ungaria. În 1918, armata sârbă a alungat Puterile Centrale din Kosovo. După primul război mondial, monarhia a fost transformată în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor la 1 decembrie 1918. Kosovo a fost împărțit în patru județe, trei fiind o parte din Serbia (Zvečan, Kosovo și sudul Metohiei) și unul Muntenegrului (nordul Metohiei). Cu toate acestea, noul sistem de administrare de la 26 aprilie 1922 a împărțit Kosovo între cele trei regiuni ale Regatului: Kosovo, Rascia și Zeta. În 1929, Regatul a fost transformat în Regatul Iugoslaviei și teritoriul din Kosovo a fost reorganizat.

Pentru a schimba compoziția etnică din Kosovo, între 1912 și 1941 o mare re-colonizare a sârbilor provinciei Kosovo a fost întreprinsă de către guvernul de la Belgrad. Pe de altă parte, drepturile albanezilor de a beneficia de educație în limba lor a fost neacceptată, alături de alte națiuni non-slave sau slave nerecunoscute din Iugoslavia, deoarece ca regat erau recunoscute numai națiunile croată, sârbă, slovenă, în timp ce alte națiuni slave trebuiau să se identifice ca una din cele trei națiuni slave oficiale, în timp ce națiunile non-slave au fost considerate minorități ^[39]. Albanezii și alte națiuni musulmane au fost obligați să emigreze, în principal cu teren reformat, care a lovit proprietarii albanezi în 1919, cu măsuri violente.^[40][41] În 1935 și 1938, două acorduri între Regatul Iugoslavia și Turcia au fost semnate pentru expatrierea a 240.000 de albanezi în Turcia, dar care nu a fost finalizat din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial.^[42]

În 1941, Kosovo și Iugoslavia s-au implicat în al doilea război mondial după ce puterile Axei au invadat Iugoslavia în 1941. O mare parte din Kosovo a devenit o parte din Albania controlată de italieni, alte părți au fost date Bulgariei și Serbiei aflate sub administrația militară a Germaniei naziste. Regimul fascist italian al lui Benito Mussolini a fost exploatat de sentimentele naționaliste ale albanezilor, pentru a-l încuraja la crearea Albaniei Mari care prevedea includerea provinciei Kosovo, fiind obținută în cel de-al doilea război mondial^[43]. Peste 10.000 de sârbi au fost uciși de grupările paramilitare fasciste albaneze ^{[44][45][46][47]} (cum ar fi gruparea Vulnerati, Partidul Fascist Albanez și Balli Kombëtar , sprijinite de Italia Fascistă și de Germania Nazistă) și alte zeci de mii au fost alungați din Kosovo în timpul celui de-al doilea război mondial.^[48] În timpul războiului din 1944, la conferința de la Bujan, liderii comuniști ai rezistenței kosovare au adoptat o rezoluție cu privire la repartizarea postbelică a provinciei Kosovo la Albania, dar opinia lor a fost mai târziu neacceptată.^[41] După numeroase răscoale ale partizanilor, conduse de Fadil Hoxha, Kosovo a fost eliberat în 1944, cu ajutorul partizanilor albanezi din Comintern și a devenit o provincie a Serbiei în cadrul Federației Democratice Iugoslavia.

Provincia a luat prima forma cu frontierele sale actuale, în 1945, ca Regiunea Autonomă Kosovo și Metohia. Înainte de al doilea război mondial, nici o entitate cu numele Kosovo nu a existat în timpul dominației Imperiului Otoman (care anterior controla teritoriul), acesta a fost un vilaiet, iar granițele fiind revizuite în diferite ocazii. Ultima oară când provincia otomană a existat, cuprindea zone actuale care fie au fost cedate Albaniei, fie s-au găsit în cadrul noii republici iugoslave din Muntenegru, Macedonia (inclusiv capitala acesteia Skopje) cu o parte din regiunea Sandžak din Serbia Centrală.

Opresiunile violente și expatrierea albanezilor au fost reluate, în special după 1953, când Josip Broz Tito a ajuns la un acord cu Ministrul de Externe turc, Mehmet Fuat Köprülü, pentru a convinge albanezii iugoslavi să se declare de etnie turcă.

Adunarea din Kosovo a aprobat declarația de independență pe 17 februarie 2008.^[49] În zilele următoare, o serie de state (Statele Unite, Turcia, Albania, Austria, Germania, Italia, Franța, Regatul Unit, Taiwan, Australia, Japonia, Coreea de Sud și altele) au anunțat recunoașterea independenței, în ciuda protestelor din partea Rusiei și a altor țări din cadrul Organizației Națiunilor Unite.

În prezent, 104 dintre cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut independența regiunii Kosovo.^[50],^[51] Kosovo este membru al FMI și al Băncii Mondiale^[52] cu numele de Republica Kosovo. Cinci state membre ale Uniunii Europene( Cipru, Republica Elenă, Slovacia, Spania și România^[53]) au refuzat recunoașterea independenței statului.

Kosovo are o climă umedă continentală, cu influențe mediteraneene și oceanice, având veri călduroase și ierni reci cu ninsori.

În prezent, Kosovo este împărțit în 38 de comune, conform unei legi adoptate și a Acordului de la Bruxelles din 2014, care stipulează formarea a noi comune cu populație majoritară sârbă. Aceste comune sunt marcate mai jos cu câte un asterisc. Prima denumire este în albaneză, iar cea de-a doua în sârbă.^[55]

Aeroportul Internațional Priștina are un tranzit de peste 2 milioane de pasageri pe an și este singurul port de intrare pentru călătorii aerieni în Kosovo.

• Lellio, Anna Di (iunie 2006), The case for Kosova: passage to independence, Anthem Press, ISBN 978-1-84331-229-1 
• Elsie, Robert (2004), Historical Dictionary of Kosova, Scarecrow Press, ISBN 0-8108-5309-4 
• Malcolm, Noel (1998), Kosovo: A Short History, Macmillan, ISBN 0-333-66612-7 

Puteți găsi mai multe informații despre Kosovo prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
	Definiții și traduceri în Wikționar
	Imagini și media la Commons
	Citate la Wikicitat
	Texte sursă la Wikisursă
	Manuale la Wikimanuale
	Ghiduri turistice la Wikivoyage
	Resurse de studiu la Wikiversitate

• United Nations Interim Administration in Kosovo Arhivat în 22 februarie 2011, la Wayback Machine.
• European Union Rule of Law Mission in Kosovo
• Government of the Republic of Kosovo Arhivat în 10 iunie 2014, la Wayback Machine.
• Serbian Ministry for Kosovo and Metohija
• Atlasul Wikimedia pentru Kosovo
• Kosovo la The World Factbook
• Kosovo pe Curlie

v • d • m Țări balcanice Stat complet localizat din punct de vedere geografic Albania · Bosnia și Herțegovina · Bulgaria · Grecia · Kosovo1 · Macedonia de Nord · Muntenegru Stat localizat în mod semnificativ Serbia · Croația Stat localizat în afara peninsulei, în cea mai mare parte România · Slovenia · Turcia · Italia Vezi și Balcani · Istoria Balcanilor · Limbile balcanice (Uniunea lingvistică balcanică) · Balcanizare 1 Și-a declarat independența față de Serbia la 17 februarie 2008 și este recunoscută de 108 state membre ONU.

v • d • m Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni nesuverane în Europa Țări independente Albania · Andorra · Armenia1 · Austria · Azerbaidjan2 · Belarus · Belgia · Bosnia și Herțegovina · Bulgaria · Cehia · Cipru1 · Croația · Danemarca · Elveția · Estonia · Finlanda · Franța · Georgia2 · Germania · Grecia  · Irlanda · Islanda · Italia · Letonia · Liechtenstein · Lituania · Luxemburg · Macedonia de Nord · Malta · Republica Moldova · Monaco · Muntenegru · Norvegia · Polonia · Portugalia · Regatul Unit · România · Rusia3 · San Marino · Serbia · Slovacia · Slovenia · Spania · Suedia · Turcia3 · Țările de Jos · Ucraina · Ungaria · Vatican Republici, teritorii și regiuni recunoscute parțial Abhazia2 · Ciprul de Nord1 · Kosovo · Osetia de Sud2 · Republica Moldovenească Nistreană Teritorii și regiuni nesuverane Danemarca Insulele Feroe · Groenlanda Finlanda Insulele Åland Grecia Muntele Athos Norvegia Svalbard Regatul Unit Akrotiri și Dhekelia1 · Gibraltar · Guernsey · Insula Man · Jersey 1 În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european  · 2 Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței  · 3 Stat transcontinental (preponderent asiatic) Țări după continent: Africa  · America de Nord  · America de Sud  · Asia  · Europa  · Oceania